4,331 matches
-
fost foarte fericită. Dar ce mult m-a costat această fericire. După antrenament, am fost la Anca și acolo, din vorbă În vorbă, s-a făcut 21.30. Când am telefonat acasă, mama m-a chemat urgent și mi-a trântit telefonul! L-am luat pe Fredy și am venit. Ce a urmat e groaznic. Cele mai grele insulte, haimana etc. De ce? De ce, bestii ordinare? De ce? N-am lăcut nimic, dar asta e răsplata fericirii mele atât de mari. Eu răsplătesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
condiționarea speciei. A. nu poate Înțelege Încleștarea mea În altceva, dincolo de arsurile cărnii; mă gâdilă, mă sărută, inventează mici ghidușii prin care speră să mă distragă, dar, cum nu se Întâmplă acest lucru, se ridică furioasă, se Îmbracă și iese trântind un cuvânt nou În relațiile dintre noi: mârșav; mă opresc din lectură, simt că roata ce ne târa Întâmplător Împreună s-a blocat cu un scrâșnet sec de fierărie veche ce se freacă de altă fierărie veche; las cartea lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
toți Își dau coate așteptând să vadă ce atitudine voi lua; sunt curioși, le curg balele de curiozitate, participă la marele spectacol gratuit. „Duceți-vă dracului de jarve! Degeaba trăiți!“ Le Întorc spatele. Ies. „Idioților!“ le strigă și A. și trântește ușa venind după mine. (joi) Facem limba italiană cu Andreia V., o femeie tânără, foarte Înaltă, cu șolduri alungite, ochi indolenți, voce puțin răgușită; mă Îndrăgostesc fulgerător de ea; la a doua oră, Îi aduc un sonet proaspăt tradus din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
de la distanță; Îi preluam comanda printr-o telepatie bizară, deveneam rigid ca un golem comandat de un mecanism secret; porneam spre ea orb, Îngrozit de ce mi se va Întâmpla; până voi ajunge Înaintea ei, mă voi Împiedica de bănci, voi trânti cărțile colegilor, voi izbi vreunul fără să vreau; nu mai exista decât traiectoria dreaptă a mersului meu către ea, decât eu și ea: nimeni, nimic nu mă mai interesa, orice ar fi zis sau ar fi făcut, nu vedeam nimic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
a dansa sau de a călători! De altfel, și acuma trebuia să se observe la fiece moment ca să-și domine instinctele. Prezența lui Rîal Brumaru continua să-l sâcâie, deși nenorocitul făcea sforțări uriașe să-și dovedească utilitatea: povestea anecdote, trântea calambururi neroade, se interesa de creșterea vitelor și asculta ca un martir teoriile agricole ale lui Grigore, juca tabinet cu bătrânul și se tutuia cu tânărul Herdelea, fiindcă observase că Grigore ține la el, căuta să învioreze pe Nadina cu
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
lampa ce atârna din tavan. Razele albăstrite ale lunii se îngînau cu întunericul negru. Își cunoștea prea bine drumul prin coridorul mic și îngust la dormitorul lui obișnuit, aflat mai în fund, cu fereastra spre conacul vechi. Se dezbrăcă, se trânti pe pat. Somnul nu venea. Inima-i era plină de o bucurie neastâmpărată. Dorea pe Nadina cum n-o mai dorise de mult. Și totuși s-a retras aici singur. Dacă ar fi insistat... Dar e mai bine așa. Altfel
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
Ograda nu-ți ajunge?... N-auzi, măi băiete?... Ori înăuntru, ori pleacă acasă! Copilul se miorlăi, fără a se opri din joc: ― Ce-ai cu mine, mamaie?... Lasă-ne să ne jucăm, că nu facem nimic! Bunica, dezarmată, bolborosi ceva, trânti portița și se întoarse la cratiță: ― Să te duci dracului acasă, să nu-mi scoți mie sufletul, că n-am vreme să mă țin de coada ta, fire-ai al dracului! Nici n-apucă bine să-și bage iar mâinile
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
ne ajute Dumnezeu și nouă! Femeia boscorodea în tindă. Glasul ei tânguitor îi borșea sângele. Lângă dânsul, stătea liniștit, sorindu-se, câinele jigărit și flămând. Văzîndu-l, fu cuprins de o furie prostească, parcă odihna câinelui I-ar fi sfidat. Îi trânti brusc un picior, rostogolindu-1 la câțiva pași: ― Mai du-te dracului și tu, nu-mi sta-n picioare! Câinele chelălăi prelung și jalnic. Chelălăiala îi făcea bine lui Ignat, ca o mângâiere. Murmură răcorit într-un târziu, reluîndu-și meremetiseala: ― Fire
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
furtunos, parc-ar fi sărit din țâțâni și în fața ei apăru un țăran tânăr, voinic, osos, cu căciula neagră, înfundată țanțoș într-o parte, cu ochii negri, încruntați, cu laibărul negru peste cămașa lungă, cu niște bocanci grei în picioare. Trântind ușa, Petre Petre se proțăpi înaintea Nadinei: ― Cucoană, de ce...? Glasul i se curmă brusc ca și când o mână furioasă i s-ar fi înfipt în beregată. Nadina, în primul moment de spaimă, a început gestul de a se scula în picioare
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
cu cheia. Întărâtat, Toader, fără a mai încerca clanța, puse umărul în ușă și o împinse înlăuntru. ― Ajutor!... Ajutor! țipă Nadina cu ochii ieșiți din orbite. ― Nu-ți plac, cucoană, ai? rânji Toader. Lasă, că tu îmi placi mie! O trânti jos, îi ridică fustele-n cap. Cu o supremă sforțare Nadina mai răcni: ― Ajutor!... Ajutor! ― Nu zbiera, putoarea dracului! mormăi țăranul, înfigîndu-i mâinile în beregată. Glasul Nadinei se stinse, parcă I-ar fi smuls din rădăcină... Peste câteva minute Toader
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
răbdat noi nici pe boierul cel mare, darmite pe tălică!... Stai nițel, să vie Petrică și ai să vezi! Petre însă dormea dus. Se dusese târziu acasă și atât de ostenit cum nu s-a mai simțit niciodată. S-a trântit pe laviță, îmbrăcat cum era, căciula drept pernă, și îndată a adormit ca mort. Acuma toată casa se sculase, numai el nu se urnea. Pentru că nu i se mai întîmplase să-l găsească soarele în pat, Smaranda încercă să-l
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
palmele făcute pâlnie la gură, strigătul nu ajunge prea departe, se risipește. Zidurile pușcăriei nu doar lăsau zgomotele să treacă nestingherite, ci le întregeau, vibrând odată cu ele. Iar cel mai rău-preves titor sunet dintre toate era al ușilor care se trânteau. Ca o dihanie care se apropie, îi auzi pașii, dar nu poți fugi. Nu știi ce se va întâmpla, nu știi cine se va ivi în prag, îți înfigi și mai tare bărbia în genunchi și aștepți. Ai crede că
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
fiecare, cu răsuflarea tăiată și urechile ciulite, se încorda să înțeleagă. Și toți numărau în gând. Unu, doi, trei, patru, cinci. Apoi ușa se încuia la loc, cu un zgomot asurzitor de parcă s-ar fi descărcat Dumnezeul puștilor. Pe urmă, trântindu-se, grilajul metalic. Și iarăși, țăcănind, lacătul care îl prindea în belciug. Deținuții, la pândă, respirau ușurați, când auzeau repetându-se ritualul ușilor. Era așadar un control de rutină. Dacă însă numărătoarea dura mai mult, nu se mai știa. Se
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
către zâmbetele pe care durerile cărnii nu le pot ascunde, luminate ca în filmele mute : „Dasein“. Și acum urmează, neîndoielnic, „Seiende“. — Să le spui, bătrânului Heidegger și lui Efrem, că medicina începe tocmai în momentul în care are puterea să trântească filosofiei ușa în nas. Pantelimon se întoarse, zâmbind : Bine, pe Freud poți să-l lași să se uite pe fereastră. — Cu Efrem trebuie să te grăbești, spuse Cosmina, aranjând pătura cu mâinile bolnavului deasupra. O să plece în Anglia. A găsit
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
celălalt. Depinde câtă putere de viață ai în clipa aia, dacă poți să tragi după tine partea retezată ori nu... Costică, înduioșat de-a binelea, își mângâia pulpa imaginară, rotunjind aerul cu palma. Apoi duse sticla la gură și o trânti, după ce o golise cu totul. — Da’ tu, băiete ? întrebă, ștergându-și ochii apoși. Pe tine cum te vezi ? — Pe mine nu pot să mă văd decât așa cum sunt. Nu poți să-i vezi întregi decât pe ceilalți, nu poți vedea
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
Nu poate să muncească, încercă Melania... De-aia îi dă statul pensie... — Ai făcut socoteala cât te costă medicamentele ? Și mâncarea și scutecele ? Și tâmpenia aia de abonament de la bibliotecă ? — Îmi dă cărțile gratis... — Gratis, da ? Și asta ? Auzi ceva trântindu-se : Îi trebuie cărți noi, că nu poate linge după mâinile altora ! Golea tăcu, probabil mânca, pentru că Melania se auzea robotindu-i în jur. Nu se aciuise de mult Golea la ei, după ce ieșise din pușcărie, dar Coltuc putea să
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
se năpusti asupra lui, lovindu-l cu pumnii. Bărbatul așteptă ca furia femeii să se potolească, dar, după câteva clipe, mai degrabă plictisit, socoti că e timpul să pună capăt scenei, așa că îi trase un dos de palmă care o trânti la podea. — Unde ai pus sacii ăia ? întrebă. Și, aducându-și aminte, ieși ca să cotrobăiască prin magazie. Se întoarse, despături și estimă din priviri. — E destul de mare, spuse. Încape. Vino să mă ajuți ! Cum ea rămăsese ghemuită lângă perete, Golea
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
se opri în prag. Unde-i Coltuc ? întrebă. — Dincolo, răspunse iute Golea. Da’ ce treabă ai tu ? — E bine așa, mai spuse poștașul, ieșind. Să nu-l mai trimiteți la cerșit... Poți fi sigur de asta ! strigă Golea în urma lui, trântind ușa. Privi pe fereastră, până se încredință că poștașul ieșise pe poartă. Numără banii pe îndelete. — Uite unde era tolba... râse, îndesând banii în buzunar. Apoi se răzgândi și aruncă o hârtie pe masă. Du-te și ia niște mâncare
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
și așteptați, spuse el, arătând undeva, în spate. Într-adevăr, așteptarea. Partea cea mai grea. Polițistul se ridică din spatele pupitrului pe care nu se afla decât un registru în care scria stângace, cu un creion chimic, litere de tipar. Își trânti pe birou chipiul, ștergând rămășițele aurei de pe țeasta cheală și ducându-și o șuviță umedă dintr-o parte în alta. Nu zâmbea, dar pe figura lui era ceva amuzant, poate pentru că, pe cât îi erau de apropiați ochii, pe atât îi
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
de seamă și privi în jos, spre etajul al doilea. De dedesubt, din crăpătura ușii, ochii lucioși și uscați ai bătrânului scânteiară, atât cât Maca să-i poată observa, înainte de a se trage îndărăt. — Bâțâitule ! Moș Coprol ! strigă, înainte de a trânti ușa. Fata se oprise în pragul băii. Avea un prosop în jurul coapselor și cu altul, mai mic, își usca părul. — La cine strigai așa ? Nu strigam, spuse Maca, întinzându-se în pat și privind în tavan, cu mâinile sub ceafă
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
ceva, șopti Tili. Ușa se deschise, scoasă, parcă, din țâțâni, și o namilă își făcu loc, cu halbele de bere. — Uită-te la el ! exclamă Tili. Hei, omule, asculți pe la uși... Namila râse întretăiat, scoțând un sunet ca de gargară. Trânti halbele pe masă, fără să-i pese că spuma făcea cercuri umede pe mușama. — Auzi, spuse Maca, ia du-te înapoi, închide bine ușa, numără până la trei și intră din nou. Namila îl privi nedumerită. Maca făcu semn spre ușă
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
Graalului, eu ce fac cu vinul ? Îl beau, ca un adevărat duhovnic, și iau, în felul ăsta, asupra mea toate păcatele lumii. Luă asupra lui, pe îndelete, cu înghițituri mici, o parte dintre păcatele lumii, apoi, după acest exorcism global, trânti paharul pe masă. — Da’ ele, păcatele, tot nu se împuținează. Zâmbi, plimbându-și degetul pe buza paharului : De-aia nici setea mea nu are leac. — Cu afurisenii ai încercat ? Popa ezită. — Sigur nu bei vinul ăla ? întrebă, ca să câștige ceva
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
șuieră, timpul se întoarse ca o mănușă și trenul se lăsă privit pe dinăuntru, umbrele se preschimbară într-o lumină orbitoare ce trecu peste singura umbră care rămăsese agățată de șine și care, dintr-odată, dispăru și ea. Ușa se trânti de perete. Nu se făcea așa în cârciuma lui Coropciuc. Nimeni nu smucea clanța și nu izbea cu piciorul în ușă. Întoarseră capetele, fetița țipă și scăpă cartea din mână. Doar bătrânul Coropciuc rămăsese nemișcat la tejghea, poate pentru că stătea
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
îl privea îngrozită de după ușă. Se aplecă, își adună în grabă puținele haine și se strecură afară. — Măcar ți-ai luat banii înainte ? îi șuieră Maca atunci când trecu pe lângă el. Ea îi aruncă o căutătură ucigașă și fugi pe hol, trântind ușa. Auzea țăcăneala dinților care parcă explodau în gura bătrânului ca floricele de porumb sub capacul ceaunului. De jos năvăleau pași pe scări. Maca se strâmbă la bătrân, încercând să-i imite rictusul, apoi înșfăcă rața de plastic de pe dulap
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
scăldată în lumina soarelui. Rong își flutură brațele cu batista, iar Kuei Hsiang ține cutia cu tael-i deasupra capului. Mama nu se vede nicăieri. Se ascunde cu siguranță în lectică plângând. — Adio! Lacrimile-mi curg nestăpânite în timp ce Poarta Zenitului se trântește cu zgomot în urma mea. De n-ar fi vocea eunucului-șef Shim care dă întruna ordine, făcându-ne să o luăm când la stânga, când la dreapta, aș crede că mă aflu într-o lume imaginară. În timp ce merg se ivește un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]