4,931 matches
-
trăită în lux decât un scaun în această țară sfântă a lui SHIVA? Îmi doresc atât de mult un scaun în țara sfântă a lui SHIVA! Shri Mataji îmi și spune ce trebuie să fac: este suficient să fiu umil! Umilința: o virtute pentru Spirit - o rușine (lipsă de demnitate) în lumea materială. Ce aleg? În care lume să mă manifest? Ce sunt eu, în realitate: Spirit sau... un simplu om? Pot deveni, cu adevărat, un locuitor al țării sfinte a
Nevăzutele cărări by FLORIN MEȘCA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91862_a_93220]
-
deveni, cu adevărat, un locuitor al țării sfinte a lui SHIVA sau mă înșel singur atunci când afirm că: Da, eu sunt umil? Sunt umil atunci când observ greșelile celorlalți și... ignorându-le (în același timp) pe ale mele? Unde se situează umilința când îi judec pe alții, uitând că și eu sunt un muritor de rând, cu multe erori în cârcă? Și - vai! - câte erori îmi cunosc de care îmi este rușine chiar și să-mi aduc aminte! Cum s-O urmez
Nevăzutele cărări by FLORIN MEȘCA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91862_a_93220]
-
rând, cu multe erori în cârcă? Și - vai! - câte erori îmi cunosc de care îmi este rușine chiar și să-mi aduc aminte! Cum s-O urmez pe Shri Mataji și să devin umil? Nu cred că există un răspuns-definiție. Umilința, consider că trebuie să devină a doua noastră natură, să ajungem la stadiul în care aceasta să transpară din noi fără un efort anume - vom primi atunci scaunul râvnit. Eforturile ar trebui să le concentrăm pe curățirile noastre permanente, fără
Nevăzutele cărări by FLORIN MEȘCA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91862_a_93220]
-
vom primi atunci scaunul râvnit. Eforturile ar trebui să le concentrăm pe curățirile noastre permanente, fără scopuri meschine, fără să cerem imperativ dreptul la scaun pentru că am muncit! Răsplata va veni doar dacă n-o vom cere; altfel, unde este umilința noastră? Aplicând umilința ca regulă de viață, nu vom deveni nici proști, nici tâmpiți; aceasta poate doar în percepția celor cu adevărat încadrați în asemenea categorie. Vom deveni, în schimb, acei oameni frumoși spre care semenii se vor îndrepta cu
Nevăzutele cărări by FLORIN MEȘCA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91862_a_93220]
-
scaunul râvnit. Eforturile ar trebui să le concentrăm pe curățirile noastre permanente, fără scopuri meschine, fără să cerem imperativ dreptul la scaun pentru că am muncit! Răsplata va veni doar dacă n-o vom cere; altfel, unde este umilința noastră? Aplicând umilința ca regulă de viață, nu vom deveni nici proști, nici tâmpiți; aceasta poate doar în percepția celor cu adevărat încadrați în asemenea categorie. Vom deveni, în schimb, acei oameni frumoși spre care semenii se vor îndrepta cu speranța de a
Nevăzutele cărări by FLORIN MEȘCA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91862_a_93220]
-
categorie. Vom deveni, în schimb, acei oameni frumoși spre care semenii se vor îndrepta cu speranța de a-și potoli setea, setea aceea ce nu cere neapărat apă. Setea de adevăr și-o vor potoli doar de la cel dotat cu umilință. Iar cel dotat cu umilință îi va adăpa pe însetați așezat fiind pe scaunul primit înara sfântă a lui SHIVA! El va fi un înțelept! SHRI SHIVA este Cel care acordă binecuvântări. Dacă vom fi umili, dacă vom fi pe
Nevăzutele cărări by FLORIN MEȘCA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91862_a_93220]
-
acei oameni frumoși spre care semenii se vor îndrepta cu speranța de a-și potoli setea, setea aceea ce nu cere neapărat apă. Setea de adevăr și-o vor potoli doar de la cel dotat cu umilință. Iar cel dotat cu umilință îi va adăpa pe însetați așezat fiind pe scaunul primit înara sfântă a lui SHIVA! El va fi un înțelept! SHRI SHIVA este Cel care acordă binecuvântări. Dacă vom fi umili, dacă vom fi pe placul lui SHRI SHIVA, zeul
Nevăzutele cărări by FLORIN MEȘCA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91862_a_93220]
-
criteriile divine ale frumuseții. Una din trăirile stării fără gânduri este imaterialitatea. Fie că este mult, fie că este puțin, prasadul întotdeauna este suficient. Dacă vom avea curajul să ne recunoaștem limitele, vom avea șanse reale de a ne reabilita. Umilința trebuie să devină a doua noastră natură; este modul de a accede în țara sfântă a lui Shiva. Răsplata va veni doar dacă n-o vom cere. Nu este ceva original, dar m-a pătruns esența. De fiecare dată când
Nevăzutele cărări by FLORIN MEȘCA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91862_a_93220]
-
decît crede, exagerînd și accentuînd pe latura mai puțin credibilă, cum toți scriitorii partinici își prezintă opțiunea lor realist-socialistă ca una liber aleasă și dintr-o profundă și intimă chemare, n. n.) că literatura slujește interesele poporului, luptă împotriva exploatării și umilinței, pentru reala libertate și fericire a omului. Partidul îndrumă literatura înarmîndu-i pe scriitori și pe critici cu metoda de gîndire științifică marxist-leninistă, elaborînd linia generală a dezvoltării construirii socialismului, analizînd periodic situația frontului literar". Pe acest "front" critica literară are
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
lipsit de vedere, totuși Securitatea m-a urmărit și suspectat în permanență, pînă la Revoluția din decembrie 1989". O profesoară, Tomița Crăciunescu-Pelin (n. 1922), arestată în august 1952, pe motive imaginare, niciodată dovedite, urmare a torturilor fizice și psihice, a umilințelor de neimaginat, ajunge în stare de șoc și este internată la Spitalul de Psihiatrie Socola-Iași, unde îi vor rupe o mînă. După doi ani și două luni, nereușind să-i confecționeze dovezi incriminatorii, va fi eliberată. Rămîne cu sechele fizice
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
le alina inima micuțului Cristian și alor lui. În cartierele de evrei din Huși se auzea muzică la gramofon. Tangouri în special. Melodii despre dragoste și despre București. Asculta aproape fără suflare vers cu vers, sub cerul înstelat. Și atunci umilința, egoismul, sărăcia, boala și moartea mizerabilă care tăia din oameni ca și cum ar fi cosit un lan de viață se estompau. Când îl vedeau, cu lacrimi în ochi, stând lângă ferestrele lor ca să poată auzi mai bine, evreii îi deschideau ușa
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
și chiar când i se făcuse rău pe culoarele mizerabile ale penitenciarului. Aceiași doi ofițeri cu care se confruntase la restaurant cu câteva săptămâni în urmă, care atunci, într- adevăr, plecaseră cu capetele plecate, iar acum se distrau nemaipomenit de umilința la care era supus. Doi puști, nici bine trecuți de douăzeci de ani, ale căror uniforme abia li se potriveau, fiind puțin mai mari decât trupurile lor firave. Îi recunoașteți, domnule Vasile ? — Da, îmi amintesc de figurile dumnealor. Iar unul
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
loc, bagă-te în saltea prin crăpătura ei. Așa, amice... Mișcă-te ca să te încălzești, mișcă-te întruna și bagă-te în saltea cu totul. Coșmarul de la Jilava nu a durat mai mult de o săptămână, iar lecțiile violente de umilință au încetat de îndată ce fami- lia și câțiva amici au început să-l viziteze, îngrijorați de situația în care se afla Cristi. Nopțile mai era trezit din somnul care și așa venea greu de câte o bubuitură zdravănă în ușă. Și
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
perișoare. — Afară, câine gardist ! Afară ! sar soldații pe el, îl iau pe sus și îl azvârlă într-o mocirlă, după care, purtați de adre- nalină, îi mai dau câteva picioare în burtă și în piept. Acestea sunt lunile întregi de umilință și sărăcie prin care Cristi va trece mai mult singur, dar cu capul ridicat, reușind să nu se complacă și să nu se schimbe din cauza mizeriilor de zi cu zi și mai ales a răutății fără margini a oamenilor, pentru
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
în pauzele filmelor de la cinematografe, pe Elisabeta sau pe Griviței, a început să pună și ceva bani deoparte, departe de milioanele pe care le câștiga odată, iar de cele mai multe ori îi cheltuia pe o beție în care să uite de umilința la care îl supunea propriul corp, ce nu mai făcea față scenei. Prestațiile sale erau din ce în ce mai slabe. Pauzele tot mai dese, vocea care nu mai avea claritatea din tinerețe, răgușelile, scăpările notelor tot mai dese din cauza oboselii și chiar trupul
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
fiecare secundă până aici, în fiecare clipă, am dat totul. Câți se pot lăuda oare cu asta ? Câți riscă măcar o dată, d-apoi până la capăt ? Pentru ceea ce inima lor țipă. Nu sunt un fricos, am stat aici, în fața foametei, a umilinței, a disprețului și a urii, învăluit în decadența mize- riei umane. Nu am fugit nicăieri. Decât o viață ascuns și rupt pentru totdeauna de rădăcinile mele, mai bine una în agonie și uitare. — A venit în sfârșit timpul, prietene ? — Cred
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
primește un cetățean la nașterea Într-o comunitate puternică și mândră s-a Întâmplat și la noi În ultimul deceniu al dictaturii ceaușiste, cel mai penibil, cel mai „absurd”: cel care cerea să se expatrieze era supus unui ritual de umilință În colectivul În care funcționase, locul În care-și arătase competența și În care rezida, de fapt, expresia muncii, dar și a demnității sale! La modul absolut caricatural, grotesc, cum am spus, caragialesc, dacă vreți, nu era acest „ritual” al
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
În colectivul În care funcționase, locul În care-și arătase competența și În care rezida, de fapt, expresia muncii, dar și a demnității sale! La modul absolut caricatural, grotesc, cum am spus, caragialesc, dacă vreți, nu era acest „ritual” al umilinței publice o „amintire” veche a unei peceți negative care i se aplica celui care era exlus dintr-o comunitate ce se considera - și era! - nucleu și pavăză a forței și demnității umane?! O „amintire” speculată și pervertită, a unor epoci
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
decât a fi asemenea ceilorlalți, cei majoritari! -, jucăm un teatru continuu și complicat și, nu rareori ratăm! Adică, atunci când „Învingem”, când suntem acceptați ca atare, ca artiști, creatori de excepție, iar societatea, care până atunci ne supusese unor suferințe și umilințe greu de Îndurat, ne face deodată loc și se pleacă În fața persoanei și a capriciilor noastre - atunci, În loc să „ne aducem aminte” de adevăratele noastre obsesii, cele din tinerețea noastră visătoare și luptătoare, pentru a le impune și răspândi În sfârșit
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
realist”, mai „practic”, dar care, pentru a ne proteja probabil și pentru că natura-i nobiliară nu-i permite o frecvență prea asiduă cu muritorii banali și previzibili ce suntem, apare, ca și zeul Prezentului de care ne-am ocupat - cu umilință! - mai sus, extrem de rar, de parcimonios, de regal! Nu mă interesează dacă unii vor comenta ironic „confesiunea” pe care am Îndrăznit-o mai sus; eu Însumi, apoi, revenind În Capitală de la Lugoj și regăsindu-mi prietenul „așa cum Îl lăsasem”, calm
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
ei, uneori, sinuciderea, e păcatul „cel mai” capital deoarece te privează de ceea ce transformă orice eroare umană Într-una relativă - de pocăință, mea culpa, Întoarcerea Încă o dată a feței spre Cel Prea Înalt care ne iartă totul cu această „condiție”: umilința, asumarea condiției noastre umane limitate, supusă erorii și „atracției” ei. Una din aceste „erori” este, fără Îndoială, superbia, orgoliul și disperarea umană vin uneori În consecința acestui „păcat”, al absolutizării persoanei și rațiunii umane. (Pe altarul din stînga celui mare
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
dar cu noi toți, dacă „scandalul” și crimele „fraterne”, incendiile și exodurile ar fi pustiit și ars Ardealul românesc, dacă s-ar fi „spart” această unitate națională miraculoasă și puternică, descoperită sau redescoperită după veacuri de pribegie și confuzie identitară, umilințe atroce și cu secole lungi pustiite de orice speranță?!... Nu, nu trebuie să ne supărăm pe nimeni, atunci când „Îndrăznim să ieșim din rânduri”, când Îndrăznim să ne amintim de „idealurile și principiile” tinereții noastre, dar și de cele care s-
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
ne pun În contradicție flagrantă cu datele pozitive ale existenței și, mai ales, cu voința noastră de „a fi” Într-o demnitate a ființei și Într-un bun echilibru cu principiile și credințele noastre pozitive, În flagranță, mai ales, cu „umilința și teroarea” extincției umane, „azvîrlirea” noastră În neant de parcă nu s-ar fi Întâmplat nimic În realitatea fenomenală și cosmică, Unamuno afirmă, la sfârșitul „revoltei” sale: iar dacă toate acestea trebuie să se Întâmple „astfel” și existența noastră lucidă și
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
Învățământului, vechiul prieten și companion de lungi nopți de libații și discuții aprinse, Mihail Șora! Erau, aproape, alți oameni; explicabil, Într-un fel, ieșiseră din acei ani de „torpoare” socială, de marginalizare profesională, din zona de confuzie și de interminabile umilințe ale ultimilor ani ai dictaturii și se aflau acum, În primele luni ale lui ’90, În plină vâltoare socială și, deodată, Încărcați cu funcții și responsabilități: miniștri, precum Pleșu și Șora, redactori-șefi sau adjuncți la noile reviste Înființate de o
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
generoasă la extrem, forța mea de creație s-a redeșteptat cu o fervoare și o prolificitate care mi se par marele cadou al senectuții și o „confirmare” a „sensului vieții”! Așa cum, după ieșirea mea, cu „scandal” și multe neajunsuri și umilințe, din structurile administrative și culturale, În ’71, la Întoarcerea mea În țară În aprilie ’72, deși marginalizat de toată lumea, „geniul meu creator” a trăit o bucurie a „eliberării morale” formidabilă, ce s-a dovedit iute Înalt creatoare și am „aruncat
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]