15,959 matches
-
este de data aceasta o consecință, o urmare a acțiunii verbului, fără a fi însă un produs al acestei acțiuni, fiindcă aceasta este acum o condiție, iar nu o cauză. Aseme-nea situații (CE facem să se întîmple) sînt generate de verbele factitive, acest CE nemaifiind o entitate (un lucru făcut), ci o activitate. De aici rezultă că subiectul propoziției pasive poate fi reprezentat de un CE care ilustrează una din cele două posibilități ale obiectivității relative, iar nu subiectivita-tea propriu-zisă. Faptul
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
cele două posibilități ale obiectivității relative, iar nu subiectivita-tea propriu-zisă. Faptul că obiectivitatea sau subiectivitatea enunțului este dată în primul rînd de grupul verbal predicativ este pe deplin explicabil dacă se ține cont că predicatul (exprimat de obicei printr-un verb la un mod personal) este cel care contribuie la realizarea cunoașterii postcomunicaționale, aceasta fiind o însumare între cunoașterea asumată prin subiect și cunoașterea adăugată prin predicat. Cunoașterea adăugată poate fi însă dominată de o latură subiectivă sau de una obiectivă
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
prin cel intralingvistic (semnificația, statutul din limbă, relația cu alte elemente ale limbii)313. Din acest motiv, din perspectiva substantivului se clădește axa sintagmatică a discursului prin relațiile lui cu alte elemente ale limbii care-l anturează (în primul rînd verbe și adjective), în funcție de el operîndu-se selecția acestor elemente, precum și flexionarea și poziționarea lor. Discutînd despre axa sintagmatică vine în atenție, desigur, sintaxa limbii, mai puțin avută în vedere în evaluarea relației dintre trăsăturile limbii și caracteristicile filozofării, dar presupusă de
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
destul de mare în cazul terminologiilor ce reprezintă de obicei nomenclaturi dependente de sistemele de noțiuni, iar nu de limba istorică. Totuși, în cazul filozofiei, există uneori o relație radicală între cuvintele-termeni și cuvintele limbii istorice, încît, de exemplu, relația dintre verbul latin esse "a fi" și derivatul lui essentia nu se poate regăsi în nici una dintre limbile care au împrumutat termenul essentia, nici măcar în limbile romanice (cu excepția limbii italiene). Pe de altă parte, posibilitatea împrumutului acordă o anumită independență terminologiei în raport cu
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
sentiment românesc al ființei" se concretizează prin reconstrucții ale unor cu-vinte (precum întru, rost, sinea etc.) sau prin supraevaluarea, din perspectiva identificării unor trăsături particularizante, a unor forme gramaticale (cum ar fi infinitivele lungi, variantele de viitor sau derivarea unor verbe de la substantive). Dar, atît cuvintele, cît și formele gramaticale respective sînt scoase atît din contextul secvențelor vorbirii, cît și din structura claselor și categoriilor limbii, fiind interpretate prin amestecarea nivelurilor limbii și prin anularea treptelor ei de evoluție, ceea ce permite
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
Ivănescu, G., Gramatica și logica. I. Structura gîndirii ca factor primar al structurii morfologice a limbii, în "Analele Universității din Timișoara", Seria științe filologice, I (1963), p. 255-267 Ivănescu, G., Istoria limbii române, Junimea, Iași, 1980 Ivănescu, G., Nume și verb, în volumul Omagiu lui Alexandru Rosetti, Editura Academiei, București, 1965, p. 71-73 Ivănescu, G., Problemele capitale ale vechii române literare, în "Buletinul Institutului de Filologie Română "Alexandru Philippide"", XI-XII (1944-1945) Ivănescu, G., Storia delle parlate popolari e storia delle lingue
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
366 Eugen Coșeriu, Prelegeri și conferințe, p. 24. 367 G. Ivănescu, Gramatica și logica. I. Structura gîndirii ca factor primar al structurii morfologice a limbii, în "Analele Universității din Timișoara", Seria științe filologice, I (1963), p. 266; id., Nume și verb, în volumul Omagiu lui Alexandru Rosetti, Editura Academiei, București, 1965, p. 71-73. 368 Despre trăsăturile limbajului filozofic eminescian se dau informații ample în lucrările Terminologia filozofică românească modernă, Editura Științifică, București, 1996, p. 163-170 și Calcul sau creația prin cuvîntul
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
o sferă aceasta, la Platon, formă geometrică perfectă. Vorbind despre sine (Al meu suflet, Psyche), impacientul Nichita se plasa (structural) sub semnul focului -, al focului primordial; de un astfel de foc "depinde căldura sau răceala poeziei" de el și de "verbele" lui. Unii și-au revelat identitatea sub impulsul apei (Eminescu, Shelley, Elytis), ori sub acela al pământului. Individualități repetitive, mulți au scris în interiorul unui limbaj consacrat, stabilizat, impersonal, operând cu esențe gata-făcute; aceștia, numai continuatori, s-au topit netulburați în
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
necuvânt". Grație "necuvintelor", viziunea (primenită) ia forma unui început adamic. De la fiziologia poeziei să trecem la argumentele Despre limbajul artistic. Rostirea de structură clasică zice eseistul se sprijină pe substantive, acestea cu încărcătură statică; în cea de tip romantic, pe verbe, vehicule dinamice (Disjuncție similară, adăugăm noi, la Paul Valéry în Caiete). Cuvântul copac, bunăoară, "nu are un invers al lui, nu există anticopac, și nici antifrunză, și nici antinor"; iar fiindcă nu există un revers, se ajunge la o "mare
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
Disjuncție similară, adăugăm noi, la Paul Valéry în Caiete). Cuvântul copac, bunăoară, "nu are un invers al lui, nu există anticopac, și nici antifrunză, și nici antinor"; iar fiindcă nu există un revers, se ajunge la o "mare generalizare", pe când verbele, toate, acceptă un invers al lor..." Departajarea e, nici vorbă, tranșantă în exces. Nu fără impulsuri dinspre suprarealism, Nichita Stănescu contează pe disponibilitățile sintactice ale verbului, destrămând, forțând, inventând, rezidind și desfăcând necontenit. "N-ai să vii și n-ai
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
antinor"; iar fiindcă nu există un revers, se ajunge la o "mare generalizare", pe când verbele, toate, acceptă un invers al lor..." Departajarea e, nici vorbă, tranșantă în exces. Nu fără impulsuri dinspre suprarealism, Nichita Stănescu contează pe disponibilitățile sintactice ale verbului, destrămând, forțând, inventând, rezidind și desfăcând necontenit. "N-ai să vii și n-ai să morți / N-ai să șapte între sorți / N-ai să iarnă, primăvară / N-ai să doamnă domnișoară (N-ai să vii); Și s-auz cum
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
pierderea secretului marii arte; de la Hölderlin la Eminescu, de la T.S. Eliot la Blaga poeții moderni suspină după o țară pierdută, o limbă pierdută, o artă pierdută". Postmodernismul e totuna cu "libertatea absolută a plagiatului". Unde ne sunt marii instauratori de verb inspirat? "De ce de la cuvintele de forță, mantra, de la cuvintele magice, incantatorii, limba s-a degradat până la bavardajul inconsistent al omului modern"? (Interviul citat Dacia literară). În ce-l privește, "critica românească actuală (citim în Contrapunct, 1996, decembrie), cu câteva excepții
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
albă stimulând aventura: -"Arcul de vișin petrecut peste umăr și eu / Mi-l legănam fericită în rând cu băieții..." Îndărătul acestei atitudini degajate acționează însă o feminitate de penumbre, vibrația frustă în fața lucrurilor, un "nu știu ce" șăgalnic dând culoare substantivelor și verbelor. Toate simțurile colaborează intensiv, făcând ca vizualitatea (generatoare de miraje), auzul (captând chemări de dincolo de discursiv), senzațiile odorifere, tactile și termice (vizând miresmele, "obrazul gutuilor", zăpezile) să sugereze sensuri neașteptate. Un "cer firebinte", estival, "începe din creștetul spicelor"; "Măduva surâsului
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
în cuvântul Cuvântului? când ce e puternic e slab și ce-i slab e puternic; cum voi afla eu puterea slăbiciunii neistovite? Eternule, Eternule, în valuri de aur necontenitul poem curge veșnic, semințele vieții contagiază neantul; tot locul e patria Verbului; eu nu hărăzire cerșesc, ci puterea de-a fi mai nevolnic; în miezul Cuvântului e patria mea, cea întinsă cât tot Universul, Cu ochii de iarbă eu văd uitate seminții rătăcitoare, ciudatele luntrii și mari galioane, păstorii cu turmele lor
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
nu și-a dorit-o", dar are în schimb "tot ce-i trebuie..." Precum alți zelatori ai versului a glosat la rându-i pe tema Cuvintelor; referiri la Orfeu, la Apollinaire și la Rilke, la Religia artei ori la "zeiescul Verb" trimit multiform la "cuvântul acela fruct invizibil (...) mai puternic decât moartea". În Orpheus, o formulare de aspect gnomic punctează identitatea Poet-Cuvânt: "Cel străin de cuvânt / străin de sine însuși este". Orfismul lui Ioanid Romanescu e notă diferențială fundamentală, asociată oniricului
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
cu replici și autoreplici; aceeași viteză a reperelor filmice; toate cooperează acum la o autoimago complexuală frământată. Notații repezi sugerează distorsiuni, incongruențe, coșmare și nostalgii prăbușite: bunăoară în Sunetul plin, în treizeci de versuri se succed douăzeci și șapte de verbe înregistrând schimbări în realul apropiat. Conștiința poetului e un teatru de dezbateri febrile, teritoriu greu de controlat; desfăcutul, dez-acordatul, nelămuritul promovează textul, acesta găsindu-și suportul în chiar ilogismul și noninteligibilul existențial curent: duhul "căii ferate duce la nebunie..." Poezia
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
pâinii calde iată "bucurii simple" configurând plenitudinar sentimentul ființării neîntrerupte. Aflăm ca dintr-un basm: Nu există moarte! Pur și simplu cad frunzele / Spre a vedea mai bine / Când suntem departe..." (Metafora). Invocând (în linie eminesciană) triada Pământ, Istorie, Limbă, verbul vaticinar al tribunului operează aproape sacramental, în mari cadențe lirice. Concomitent, liricul se vrea un hermeneut semeț. Limba (în O mie de clopote) e un însemn capital al identității noastre: O mie de roze, o mie de zâmbete Din fiece
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
o pâclă, zice Ion"; "Nordul te alege: urlă!"; "râul de Nord" e "un fluid / în care se ridică trombe de reflexe"; "Nordul în care ești este / Nordul tău"; A vedea în Nord este un act religios"; "Nordul este întemeiat pe verb"; Numai în / Nord mâna cu care scrii e una cu mâna / de pe cuțit"; "Nordul e în față, precum moartea..." Printre rânduri sunt amintiți Blake, Flaubert, Amiel, Blaga, Heidegger și suprarealistul Philippe Soupault. Țăranii din a căror stirpe se trage poetul
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
picat de două ori severul examen. (Odată fiindcă n-a știut să reproducă suficient de corect strofa 7 din "Cântecul lui Robartu", lucrarea de căpătâi a nordvandanilor, iar a doua oară deoarece n-a știut să conjuge la supertrecutul III verbul "a învinge". (Nici copiii ei de doi, trei și șase ani n-ar fi promovat acest examen, dar ei nici n-aveau nevoie de asemenea cunoștințe, fiind născuți în Vandana de Nord și, deci, cetățeni minori cu drepturi depline. Și
[Corola-publishinghouse/Science/1518_a_2816]
-
mare chibzuială. Fiecare bănuț era legat cu șapte noduri și era dat la fonciere sau la cumpărături cu durere în suflet. Se făceau economii la toate bunurile care trebuiau procurate cu bani, inclusiv la chibrituri, sare, gaz (petrol lampant) ș.a. Verbele a strânge, a cruța, a păstra, (în înțelesul de a economisi), erau frecvent folosite în familiile sătești. Țăranul își învăța copiii să muncească, Să fie harnici, să economisească. Știa că banii sunt mai prețuiți Atunci când cu sudoare proprie-s stropiți
Lumina Educaţiei by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Science/1635_a_3037]
-
ordine a lucrurilor, că se bucură de atenție, se simte chemat. Unul singur nu are nume, Creatorul, Supremul, Ființa care a fost, este, va fi și face să fie totul. Singura sa istorie este cea a creaturilor sale, născute din Verbul Său, al Nenumitului care creează continuu, la infinit. La El nu se pune problema identității, Este-Cel-Care-Este. În schimb, problema se pune, uneori cu acuitate, la tot ce este creat. Vrem fiecare să fim cineva, distinct, o individualitate și să ne
[Corola-publishinghouse/Science/1559_a_2857]
-
picat de două ori severul examen. (Odată fiindcă n-a știut să reproducă suficient de corect strofa 7 din "Cântecul lui Robartu", lucrarea de căpătâi a nordvandanilor, iar a doua oară deoarece n-a știut să conjuge la supertrecutul III verbul "a învinge". (Nici copiii ei de doi, trei și șase ani n-ar fi promovat acest examen, dar ei nici n-aveau nevoie de asemenea cunoștințe, fiind născuți în Vandana de Nord și, deci, cetățeni minori cu drepturi depline. Și
[Corola-publishinghouse/Science/1517_a_2815]
-
dansului. Controlul suflului se află la originea materializării invizibilului în spațiu. Cum am putea atunci să nu vedem în acest dans al actorului mascat și costumat din teatrul no, animat de suflul unei voci susținute de ritmul muzicii și al verbului poetic un echivalent al statuii care prinde viață, al pietrei în care e încorporată forța imaterială a psyche-ului? S-ar părea că, în viziunea occidentală asupra teatrului no, e cam prea des uitată importanța - pentru o estetică a apariției - a
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
formațiunile politice legal constituite și alte organizații; cetățenii, străinii și apatrizii.<footnote I. Muraru, E.S. Tănăsescu, Drept constituțional și instituții politice, ediția a XIV-a, vol. I, Editura C.H. Beck, București, 2011, pp. 25-27. footnote> 3) Conceptul de instituție politică Verbul latin „institutio” = a întemeia, a ridica, a așeza cu temei; „institutum” = obicei, principiu de organizare, rânduială, așezământ. Toate aceste sensuri presupun intervenția indivizilor învestiți cu autoritate pe care o exercită asupra altora, în vederea realizării anumitor interese (personale sau de grup
Bazele constituționale ale administrației publice by Crina Ramona Rădulescu () [Corola-publishinghouse/Science/219_a_361]
-
studenți. CURS 3 Conceptul de stat. Elementele constitutive ale statului. Forma de stat. Structura de stat. Forma de guvernământ 1) Conceptul de stat și procesul formării statelor moderne în spațiul european Din punct de vedere semantic, cuvântul stat vine din verbul latin statuo = a pune, a așeza, a întemeia. Sintagma Status civitas în Imperiul Roman exprima modul de guvernare a Cetății. Romanii au acordat cuvântului status o semnificație politică, adăugându-i determinativul res publica = lucru public, ideea de conducere a vieții
Bazele constituționale ale administrației publice by Crina Ramona Rădulescu () [Corola-publishinghouse/Science/219_a_361]