5,116 matches
-
priveau spre mine. Am avut impresia - pentru o clipită - că ele încearcă să mă liniștească: „Stai pe pace. El e moșneagul Martin. Îngăduitor și cuminte ca o oaie.” Această părere a venit ca o mângâiere pentru inima mea, care se zbătea să iasă din piept. În cele din urmă, m-am liniștit. Prudent, însă, m-am retras totuși la o distanță potrivită, de unde îl urmăream pe „moșnegul Martin”, care moșmolea prin zmeuriș. Până la urmă, am uitat de el și am colindat
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI by VASILE ILUCĂ () [Corola-publishinghouse/Imaginative/546_a_699]
-
rog să mă scuzi. Scuzați-mă! Mâna dreaptă a lui Endō a căzut ca un trăsnet pe Gaston. Nu-i țintise o anume parte a corpului. Îl lovea la nimereală. — Tu... — Mă doare! Mă doare! — Nu știi cât m-am zbătut și cât am suferit pentru ziua asta. — Mă doare! Endō dădea în Gaston și cu mâinile, și cu picioarele. Îi curgeau lacrimile șiroaie. Cât am suferit în așteptarea acestei zile. În final obosi și se rezemă de zid, tremurând tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
L-a apucat pe Gaston de guler. — Ascultă aici... Pentru mine nu există decât un singur lucru. Ura. Nu cred decât în ură! — Minți! — Mint? De ce? Endō l-a strâns pe Gaston de gât până când acesta a început să se zbată ca să poată respira. — Te doare, Gas? Te doare? — Mă doare. Dacă te doare, atunci ascultă. Nu pot să sufăr prefăcuții ca tine. Nu că nu-i sufăr, îi urăsc. — Mă lovești și mă doare. — Nu mai face pe bufonul. Pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
fotografiază. I s-a scurs înghețată pe maieul cu dinozauri. Hi, Steve, aici e soare, te topești de căldură, te prăjești, like a roastbeef. Am mers să sărbătorim promovarea mea. Am job full time de-acum la departament, s-a zbătut Will, promotorul meu, dar și Wenda. Ne-am oferit un week-end... Altfel, o muncă infernală, tutorship, semestrial papers, colocvii etc. Merg și-n Ohio la o întâlnire luna viitoare în Canada, e un congres despre imigrație și mutații culturale. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
E caraghios, mi se pare că abia mi s-a ridicat din brațe, mi-a rămas întipărită în carne forma corpului ei ghemuit. Se amuză mușcându-mi colțurile gurii, pipăindu-mi sprâncenele, apăsând ușor pleoapele, să simtă cum mi se zbat ochii și tremură genele, desenează liniile de pe frunte, cele două dungi ce coboară spre mustață și nările spre șănțulețul de deasupra buzelor, le deschide, așteptând parcă să-i mușc palma. Îi simt mirosul ușor sărat al mâinilor, îmi prinde bărbia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
prin cutii, am dat foc la niște Flacăra vechi și la una dintre piei, am învârtit-o în aer să-mprăștii cât mai mult fum și ne-am apropiat. Viespile au început să roiască furioase, au mai căzut pe podea zbătându-se, numai în ochi dacă nu și-ar înfige acul, poți să și mori din asta. - Împielițaților, a răcnit un moșneag apărut c-o lumânare. Ce faceți, zănaticilor? O să vă-ncaiere viespile de nu mai știți cine sunteți! Eram stropit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
ați băgat în vene”, chiar așa striga, „jos labele de pe mine... jos...”. L-au prins abia lângă poartă, l-au legat de pat și i-au făcut o injecție care pune jos și-un cal, dar el tot se mai zbătea, „dați-mi drumul...”. Le era frică să nu crape, dar dacă nu se liniștea, i-au mai făcut una, de-a umblat omu’ tehui de cap dup-aia câteva zile și zicea că parcă avea oase de câlți... - Zicea că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
că le-am păcălit, mi-au tăiat calea, m-au imobilizat, fără să asculte rugămințile mele. Foile de varză cresc ca niște pânze de corabie, se lipesc cu ventuze de obrajii mei, se desprind cu tot cu piele, mă arde, urlu, mă zbat, pe urmă presară cineva piper pe răni... - Din sarmale-ai venit, în sarmale te-ntorci, fie numele sarmalei lăudat! Îmi înfig o pâlnie în gâtlej și încep să mă îndoape ca pe gâște, scutur din cap, dar frunzele mă țin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
de țepi, lini cu stropi violeți și mustăți de nisip, plătici și lipani subțiri, de-o palmă, fântânei cu aripioare de păsări, mrene și roșioare, văduvițe și păstrăvi împestrițați, somni mătăhăloși, tolăniți pe paturi de gheață. Carașii deschid gurile, se zbat în coșuri de rafie. Urechile mi s-au umplut cu apă. *** - Ați luat tot? Ați strâns sforile? Ați adunat scripeții? Ați legat cutiile? - Da... - Nergal... Măi, bezmeticule, nu-ți lipsește nimic? - Dă-o-ncoace, tocmai mă întorceam după ea... - Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
mine și am fost la un pas de moarte. Copiii se mai scufundă din când În când, se știa asta, așa că nimeni nu ar fi observat cum mă duceam liniștit la fund. În cele din urmă am Început să mă zbat Împroșcând cu apă În jur, ceea ce a atras atenția supraveghetorului, care mi-a sărit În ajutor. Însă această Întâmplare a rămas adânc Întipărită În inima mea de copil. Durerea pe care o resimți când te Îneci Îți dă puterea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
cu apă În jur, ceea ce a atras atenția supraveghetorului, care mi-a sărit În ajutor. Însă această Întâmplare a rămas adânc Întipărită În inima mea de copil. Durerea pe care o resimți când te Îneci Îți dă puterea să te zbați, să dai din mâini și din picioare. Însă atunci când epuizarea devine mai puternică decât teama și când Înghiți o cantitate considerabilă de apă, dispare senzația de agitație și ești pregătit să accepți ce ți se Întâmplă. Atunci, când era să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
moartea prin Înec. Într-un anumit sens, nu se deosebea cu nimic de stigmatizarea unui eretic, de dependența de stupefiante sau de sinucidere. Iată de ce, din când În când, mai Încercam să revin la mine Însumi, ca și cum m-aș fi zbătut dând din mâini și din picioare În piscină, Însă nu știam până când o să mă țină acea forță asemănătoare voinței mușchilor. Simțeam că Întreg corpul meu, cu excepția unei infime părți, Întreaga mea ființă era de acord cu dezmembrarea personalității mele. Tânăra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
ca un bebeluș care depinde În exclusivitate de mama lui. Trebuie să-l faci să devină conștient de existența unei persoane puternice, pe care să o respecte și de care să se teamă. Lăsată singură, la Început Noriko s-a zbătut ca o omidă, frecându-și coapsele una de alta, dar apoi, la capătul a zece minute, probabil că o spaimă incontrolabilă pusese stăpânire pe ea. Picioarele au Început să-i tremure, cuprinse de spasme, Întreg corpul i s-a acoperit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
prezentată drept o specialistă din lumea interlopă. „Vă rog frumos să mă inițiați“, mi-a spus ea În glumă, dar, după ce pastila de ecstasy a Început să-și facă efectul, a intrat brusc În panică și a Început să se zbată, agitându-și În toate părțile brațele și picioarele un pic cam prea păroase. Bărbatul a trebuit să o țină de mâini și de picioare pentru ca eu să o pot lega cu o sfoară, după care a Început să o mângâie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
muzeu din Polonia, iar naratorul relata În franceză cum deținuții petreceau nopți nedormite, Înfometați și Închiși În aceste cutii de lemn, sub strictă supraveghere. Iată ce mă obliga să-mi imaginez, chiar fără să vreau, atrocitatea politică În care se zbăteau acei evrei Întinși În pat, cu angoasa și groaza zugrăvite pe chipuri, dar și cu ușurarea că măcar până dimineața următoare aveau unde să-și odihnească oasele. Îmi imaginam că ușurarea aceasta o simțeau pe măsură ce se obișnuiau cu condițiile de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
descoperit spectacolele dumneavoastră. La Început mi s-au părut foarte dezagreabile și-mi era imposibil să le urmăresc. În scurt timp Însă, am ajuns să simt că aprindeau ceva nou În mine, ceva ce de mult uitasem. Pieptul mi se zbătea cuprins de-o excitare care mă făcea să devin conștientă că ceea ce trăisem până atunci nu era viață adevărată, că nu avea nici un sens să suport plictiseala și să-mi Înghit nefericirea printre lacrimi, În tăcere. Nu mai simțisem de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
Înghiți excrementele acestei femei frumoase și am să-i beau urina. Dispari mai repede din fața mea!“... Am Început să intru În panică. La fel ca atunci când Încerci să te trezești dintr-un coșmar când abia ai ațipit, simțeam cum mă zbăteam să-mi alung cu forța eul rațional dinlăuntrul ființei mele. Odată debarasat de acesta, am realizat dintr-odată că nu mai eram În stare să-mi confirm propria existență. Exact În momentul acela m-am zărit așezat pe fotoliu, cu fața la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
și ne-am trezit și eu, și Keiko. Nu l-am mai auzit până atunci vorbind În somn așa de tare. „Lăsați porcii să fugă!“ repeta el, „lăsați porcii să fugă! Trebuie să-i lăsați să fugă!“ În timp ce urla, se zbătea dând cu putere din picioare În toate părțile. Mi se părea așa de caraghios, că am Început să râd pe Înfundate. Keiko se trezise și ea și am izbucnit amândouă În râs, dar Maestrul nu se trezea nicidecum și continua
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
două părți ale mele nu vroia să cedeze. Amândouă stăteau tot timpul treze, fiecare cu mâna în gâtul celeilalte. Mă amenințam că sânt îngăduitor cu vinovații și, în același timp, mă acuzam că sânt prea crud. În acest clește, mă zbăteam zile întregi. Căutam o soluție. Și când credeam, în sfârșit, că pot pronunța o sentință acceptabilă, o revedeam pe femeia de la frizerie. Auzeam țipătul ei isteric care se sfărâma ca un țipăt de sticlă. Și mă îngrozeam pentru că în vreme ce o
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
dreptatea cerea achitarea lui. Mă străduiam din răsputeri să nu lipsească nici o probă de la dosar, care ar fi putut să aibă o cât de mică însemnătate. Dar iarăși urmau, după zilele de febră în care întocmeam dosarul, zilele când mă zbăteam în cleștele neputinței de a da o sentință. Ați înțeles, cred, că fiecare proces al meu eșua și că eu nu făceam decât să ating inutilitatea perfectă, zădărnicia absolută, combătând fiecare adevăr în care credeam. Din scop, aceste procese deveniseră
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
ungher al camerei mele era o pânză de păianjen. Într-o seară, am observat că în timp ce-și țesea pânza, păianjenul se încurcase nu știu cum în ea. Și astfel devenise captivul propriei sale creații. Mă uitam la el cum se zbătea încercînd să iasă și nu putea. Mă gândeam că semăna cu mine. Eram frați. Tot așa făcusem și eu. Construisem un joc până ce căzusem în capcana lui. Am vrut să ajut păianjenul, să-l scot de-acolo, din ghemul încîlcit
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
care le are orice om. Nu mă am decât pe mine și, de fapt, totdeauna am crezut că pot ieși din coaja oricăror lucruri întîmplate fără să privesc în urmă. Pe de altă parte, m-am învățat să nu mă zbat prea tare. Asta și pentru că ursitoarele mele au vrut să nu pot face în orice împrejurare deosebirea dintre bine și rău. M-am născut în zodia Capricornului. Uneori, să nu râzi, m-am gândit că Christos a deschis această zodie
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
care trebuia curățată din când în când, a început să apară iarăși o pâclă verde, ca o cocleală, iar prin sala de așteptare păianjenii au reînceput să-și țeasă pânza, deoarece, după câteva zile de derută, renunțasem să ne mai zbatem. Mâncam în silă și aveam sentimentul că lucrurile nu puteau evolua decât spre mai rău. Trebuia să începem, prin urmare, să învățăm ceea ce eu n-am știut niciodată: să așteptăm. Atunci am descoperit că așteptarea e o meserie pe care
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
era lipită pe o hârtie de muște. Și iarăși m-am gândit la întrebarea Eleonorei: "Tranzit spre ce?" Mai târziu, am revenit la gândul că viața însăși e o stare de tranzit între naștere și moarte... un peron unde te zbați să ocupi un loc într-un tren... ești fericit că ai prins un loc la clasa I sau la fereastră... altul e necăjit că a rămas în picioare pe culoar... alții nu reușesc să se prindă nici de scări, rămân
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
își dau ghionturi... Încercam să mă conving, probabil, că n-aveam motive să mă plâng. Cel puțin în gara noastră, îmi ziceam, avem avantajul de a vedea viața în stare pură, destinul nu ne amăgește, nu ne silește să ne zbatem, ne lasă să ne instalăm în starea de tranzit și s-o trăim cât mai liniștiți, știind că ea e totul... Dar vine o zi când privești peronul gol, trâmbele de praf pe care le ridică vântul și nu mai
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]