44,517 matches
-
a vizitat în cursul unei călătorii de studiu în sudul Franței peșterile pictate din Munții Pirinei, în compania contelui Henri de Bégouën (1863-1956), la Niaux vizitându-l pe abatele Henri Edouard Breuil (1877-1961), și el, ca și Begouen, istoric al epocii preistorice. Începând din 1922 Dorothy Garrod s-a perfecționat la Institutul de Paleontologie Umană din Paris, sub îndrumarea exigentă a lui Henri Breuil. Aici ea a legat relații trainice de prietenie cu Pierre Teilhard de Chardin (1881-1955) care cerceta în
Dorothy Garrod () [Corola-website/Science/316517_a_317846]
-
s-au găsit în Franța,Spania,Italia,Belgia,Germania,Austria, Cehia și Anglia. În anii prebelici încă a mai efectuat cercetări în locuri de excavații arheologice din Anatolia și peștera Bacio Kiro din Bulgaria(1938). În 1938, pentru lucrarea ei,„Epoca Pietrei pe Muntele Carmel” Dorothy Garrod a obținut titlul de doctor în științe al universității Oxford. După ce, din 1934 a deținut postul de directoare de studii în arheologie și antropologie la Colegiul Newnham din Cambridge, începând din anul 1939 și
Dorothy Garrod () [Corola-website/Science/316517_a_317846]
-
pentru a conduce săpături arheologice (1949-1968) în locul numit Roc-aux- Sorciers în satul Angles-sur-l'Anglin din departamentul Vienne în partea de centru-vest a Franței. Cu acest prilej cele două cercetătoare au dezvelit noi basoreliefuri și exemplare de arta preistorică parietală din epoca Paleoliticului târziu. Astfel, pe tavanul peșterii Taillebourg, în partea amonte a locului, au descoperit un relief reprezentând un bizon, precum și o seamă de sculpturi căzute din pereții grotei. În anul 1950 ,în acelaș loc, mai avale, într-o scobitură în
Dorothy Garrod () [Corola-website/Science/316517_a_317846]
-
reeditarea primei cărți de bucate tipărite în Țara Românească, în 1847, la București), Editura Jurnalul, București, 2006; "Bucatele noastre. Carte cu preparate mai mult sau mai puțin românești", Horia Vîrlan, Editura NOI - Mediaprint, București, 2009; "77 Istorii și rețete din Epoca de Aur", Veronica Bectaș, Editura Cartex, București, 2010. A îngrijit cea mai nouă ediție a cărții de bucate a lui Radu Anton Roman, care a apărut într-un format nou, ilustrat și revizuit, sub titlul "Poveștile bucătăriei românești" (7 volume
Simona Nicoleta Lazăr () [Corola-website/Science/316520_a_317849]
-
al Comisiei de Sisteme Fuzzy și Inteligența Artificială a Academiei Române, filiala Iași și inițiatorul ANUARULUI INSTITUTULUI DE CERCETĂRI ECONOMICE "GHEORGHE ZÂNE" - Iași, ce apare din anul 1992. Tăcu, Alecsandru Puiu; Saizu, Ioan - Paul Horia Suciu - un economist în pas cu epoca (Paul Horia Suciu - un économiste adapté a l'époque). În: AȘUI ist., 1997-1998, 44-45, p. 261-279. Tăcu, Alecsandru Puiu; Saizu, Ioan - Statistică în opera economistului Dionisie Pop Marțian (La statistique dans l'oeuvre de l'économiste Dionisie Pop Marțian). Iași
Alecsandru Puiu Tacu () [Corola-website/Science/316546_a_317875]
-
atât de bine scris încât va fi destul de greu să fie egalat și multă vreme va reuși să funcționeze ca un reper și chiar ca un mijloc de intimidare pentru cel care va încerca să abordeze cu mijloace literare acea epocă...”; Radu Voinescu: Identitatea pierdută, Viața românească, Anul XCIX, nov.-dec. 2004, nr. 11-12, pag. 217-223: „Prin acest roman complex, tradiționalist și modernist totodată, I.L. se înfățișează ca un scriitor reprezentativ pentru întreaga literatură care se scrie de la război încoace.” ; Radu
Ion Lazu () [Corola-website/Science/316556_a_317885]
-
și V. Gallin, sub coordonarea lui I. Mihail, pictor specialist al Comisiunii Monumentelor Istorice. Aceste intervenții nu au păstrat decât parțial asocierea cu materialele și stilul original. Unele fresce au fost spălate și s-a pierdut astfel coloritul viu, de epocă. La 2 octombrie 1927 biserica a fost redeschisă, cu acest prilej fiind celebrată o slujbă religioasă, săvârșită de patriarhul Miron Cristea. În anul 1928, în curtea fostei mănăstiri, a fost înființat un muzeu de către preotul iconom Al. Simionescu, protopop de
Mănăstirea Popăuți () [Corola-website/Science/316558_a_317887]
-
ancadramente gotice pe absidele laterale semicirculare. Deasupra naosului se află o turlă înaltă, cilindrică pe interior și poligonală pe exterior, și care se sprijină pe două rânduri de pandantivi în stilul tradițional moldovenesc. Catapeteasma este din lemn și datează din epoca lui Constantin Racoviță. Prin dispunerea sa avansată au fost create cele două nișe: proscomidiarul și diaconiconul. Altarul are o absidă estică cu o semicalotă impunătoare și o fereastră în arc frânt dispusă în axul absidei estice. Pictura interioară a bisericii
Mănăstirea Popăuți () [Corola-website/Science/316558_a_317887]
-
este Dahlak Kebir. Alte insule locuite ale arhipelagului sunt: Dhuladhiya, Dissei, Dohul, Erwa, Harat, Hermil, Isra-Tu, Nahaleg, Norah și Shumma(unele au un caracter nepermanent al locuirii). Localnicii vorbesc limba Dahlik. Pescuitul de perle este o activitate cunoscută încă din epoca romană și încă are o productivitate ridicată. Datorită bogăției faunei marine și păsărilor, începe să se dezvolte activitatea turistică. Insulele sunt accesibile numai cu feribotul din portul Massawa.
Arhipelagul Dahlak () [Corola-website/Science/316585_a_317914]
-
Podul a primit numele lui István Széchenyi, care a susținut financiar construcția podului, dar este cel mai frecvent cunoscut sub numele de Podul cu Lanțuri. La momentul construcției sale, el a fost considerat ca fiind unul dintre minunile ingineriei din epoca modernă. Ea a dobândit o semnificație enormă în viața economică, socială și culturală a țării, la fel ca și cea pe care o are Podul Brooklyn în New York și în Statele Unite ale Americii. Decorațiunile sale din fier forjat, cât și
Podul cu Lanțuri din Budapesta () [Corola-website/Science/316586_a_317915]
-
(, Akko; , Akkă), denumit în epoca elenistica "Antiochia tis Ptolemaidos" () sau pe scurt: "Ptolemaïs", iar în epoca cruciata "Saint-Jean d'Acre", este un oraș din vestul Galileei în Districtul de Nord din Israel. Este situat pe coasta Mării Mediterane, la nord-est de golful Akko, 23 km
Acra () [Corola-website/Science/316560_a_317889]
-
(, Akko; , Akkă), denumit în epoca elenistica "Antiochia tis Ptolemaidos" () sau pe scurt: "Ptolemaïs", iar în epoca cruciata "Saint-Jean d'Acre", este un oraș din vestul Galileei în Districtul de Nord din Israel. Este situat pe coasta Mării Mediterane, la nord-est de golful Akko, 23 km la nord de Haifa. În 2013, populația localității era de 47
Acra () [Corola-website/Science/316560_a_317889]
-
Akko, 23 km la nord de Haifa. În 2013, populația localității era de 47.397 de locuitori, majoritatea evrei, iar o minoritate arabi. Akko este unul din porturile cele mai vechi din lume, ale cărui începuturi se pierd în negurii epocii bronzului timpuriu. Vreme de generatii a fost un punct cheie pentru controlarea Palestinei sau a Țarii Sfinte, deoarece poziția sa pe o zonă largă de coastă permitea un acces prielnic spre restul Galileei și interiorul țării. A cunoscut perioade de
Acra () [Corola-website/Science/316560_a_317889]
-
apare pe lista tributarilor lui Tutmes al III-lea (sec XVI î.Hr.) ar putea fi o referire la Acra. Localitatea antică până la era elenistica se află pe colina cunoscută că Țel Akko. Ea a fost așezată pentru prima oara în epoca bronzului timpuriu, dar a a fost părăsita apoi vreme de un mileniu. Cand a fost reînnoita în epoca bronzului mijlociu ea a cuprins un oraș fortificat și o cetățuie. Aceasta este perioada în care Acra este menționată în Textele execrațiilor
Acra () [Corola-website/Science/316560_a_317889]
-
Acra. Localitatea antică până la era elenistica se află pe colina cunoscută că Țel Akko. Ea a fost așezată pentru prima oara în epoca bronzului timpuriu, dar a a fost părăsita apoi vreme de un mileniu. Cand a fost reînnoita în epoca bronzului mijlociu ea a cuprins un oraș fortificat și o cetățuie. Aceasta este perioada în care Acra este menționată în Textele execrațiilor din Egiptul antic. Orașul canaanean- fenician a ajuns la culmea înfloririi în veacurile al XIV-lea și al
Acra () [Corola-website/Science/316560_a_317889]
-
cănd posedă un port activ, aflat în legături comerciale cu Ciprul și cu orașele din bazinul Mării Egee. „Akka” e amintită în vremea această în tăblițele cu Scrisorile de la Tell al Amarna și în inscripții găsite în orașul Ugarit. La începutul epocii fierului s-au așezat pe colina membri ai populației Shardana, unul din așa numitele „Popoare ale mării” dar ulterior au dominat aici din nou fenicienii. În Biblie, (Judecători 1:31), desi atribuită patrimoniului tribului Asher, Acra este unul din locurile
Acra () [Corola-website/Science/316560_a_317889]
-
pe la 701 î.Hr., dar localitatea a fost ulterior reconstruită. În vremea stăpânirii persane, începând din jumătatea secolului al IV-lea, nucleul locuit al așezării a început să se mute spre vest, spre Orașul Vechi din vremurile noastre, proces încheiat în epoca elenistica. Colina Țel Akko a fost abandonată la finele secolului al II-lea î.H., desi câteva puține ruine demonstrează locuirea ei și în vremuri mai târzii. Anumite tradiții evreiești menționează aflarea mormântului lui Amnon, fiul lui David în apropiere
Acra () [Corola-website/Science/316560_a_317889]
-
s-au refugiat în Liban și în unele sate din Galileea. Restul de o treime din locuitorii arabi au rămas în oraș la terminarea ostilităților în 1949. Nu erau în acel moment evrei în localitate. După cum era obișnuit în acea epoca, casele abandonate au fost alocate israelienilor eliberați din serviciul militar și unor noi imigranți evrei. În sudul orașului, la poalele colinei Akko („muntele Napoleon”) a fost înființată o tabără mare de imigranți - tabăra Givat Napoleon. Locuitorilor arabi li s-a
Acra () [Corola-website/Science/316560_a_317889]
-
șantierele arheologului Constantin Pârvan în Dobrogea. Specialist mai ales în istoria slavilor sud dunăreni, bun cunoscător al textelor slave și slavo-romane, a putut aduce dovezi asupra unității și coeziunii populației locuitoare pe aceste meleaguri. Neîntrecut în interpretarea documentelor slavone ale epocii medievale, a dedicat mai multe călătorii la Sf. Munte Athos, unde a descoperit manuscrise importante, ocupându-se apoi de publicarea și interpretarea acestora. În 1905 publică “Documente slavo-române cu privire la relațiile Țării Românești și Moldovei cu Ardealul în sec. XV și
Stoica Nicolaescu () [Corola-website/Science/316604_a_317933]
-
șantierele arheologului Constantin Pârvan în Dobrogea. Specialist mai ales în istoria slavilor sud dunăreni, bun cunoscător al textelor slave și slavo-romane, a putut aduce dovezi asupra unității și coeziunii populației locuitoare pe aceste meleaguri. Neîntrecut în interpretarea documentelor slavone ale epocii medievale, a dedicat mai multe călătorii la Sf. Munte Athos, unde a descoperit manuscrise importante, ocupându-se apoi de publicarea și interpretarea acestora. În 1905 publică “Documente slavo-romane”, lucrare premiată de Academia Română. Stoica Nicolaescu a fost membru al mai multor
Stoica Nicolaescu () [Corola-website/Science/316604_a_317933]
-
primă inovație a fost modificarea planului bisericilor din cruce latină (cu brațele inegale) în cruce greacă (cu brațele egale). O altă inovație a survenit din necesitatea de a avea biserici mult mai spațioase și mai luminoase. Astfel, arhitecții bizantini din Epoca lui Iustinian au inventat tipul bazilicii cu cupola folosind un sistem elaborat de pandantive și contraforturi care să mențină structura. O altă caracteristică a bisericilor din aceea perioadă este prezentă încăperilor secundare, a ferestrelor multiple, a mozaicurilor bogate și a
Arhitectură bizantină () [Corola-website/Science/316623_a_317952]
-
după localitate (Turnu Severin, Slatina, Craiova, Pojorâta, Buhuși, Câmpulung-Moldovenesc, Adjud). Mama, Aurelia Cobilanschi, femeie instruită și sensibilă, care absolvise Liceul „Oltea Doamna" din Cernăuți, și-a crescut cu grijă cei doi copii, pe Adi și Liliana, în pofida condițiilor vitrege din epocă. Într-o confesiune târzie, poetul își portretiza astfel mama: „Ca o icoană vie a strălucit între toți minunata mea mamă, suflet inegalabil prin frumusețea sa. Ea a făcut ca noi să nu simțim prea devreme durerile și nedreptățile vieții, luând
Adi Cusin () [Corola-website/Science/316619_a_317948]
-
și pentru care solicita în 1395 patriarhului ecumenic Antonie al IV-lea să i se accepte calitatea de ctitor. Clădirea avea un plan aproape pătrat, cu abside rectangulare. Zidurile acestei biserici au fost demantelate sistematic până la nivelul de călcare al epocii, în primii ani ai secolului al XV-lea, terenul fiind nivelat. În jurul lăcașului de cult a existat o necropolă, fiind descoperite morminte ce datează din perioada domniei lui Alexandru cel Bun (1400-1432), după cum atestă monedele descoperite. Cercetările arheologice au atestat
Biserica Sfântul Dumitru din Suceava () [Corola-website/Science/316641_a_317970]
-
prezent, turnul-clopotniță are 40 metri înălțime, fiind cel mai înalt turn de biserică din Suceava. În decursul timpului, turnul a îndeplinit rosturi administrative complexe, el dominând prin înălțimea sa întreaga panoramă a orașului atât în Evul Mediu, cât și în epoca modernă. Mircea D. Matei a presupus că edificiul în cauză a fost o „adevărată campanilă... o expresie a dorinței luminatului voievod care a fost Alexandru Lăpușneanu de a conferi un plus de strălucire unei capitale prea modeste în însemne exterioare
Biserica Sfântul Dumitru din Suceava () [Corola-website/Science/316641_a_317970]
-
exterioare constante (azi imersiile). Terma romană era compusă din vestiar (apodyterium), cameră cu aer cald (tepidarium), baie cu abur pentru sudație (laconicum), bazin cu apă caldă (caldarium), bazin cu apă rece (frigidarium), subsoluri cu instalații de încălzire (hypocaustum). În această epocă igiena a regresat. La începutul perioadei înbaierea nu mai reprezenta o terapie, iar băile termale se transformaseră în locuri de plăceri sexuale. Această deviere de la scopul inițial a îndepărtat marea masă de utilizatori a băilor, mai ales că prețurile deveniseră
Fizioterapie () [Corola-website/Science/316662_a_317991]