44,292 matches
-
ar putea dispărea până în 2350 odată cu creșterea temperaturilor, deși un anunț inițial a acestui raport în mod eronat a declarat data de 2035. Emisiunea NGC "10 Ways to End the World" a prezentat un top al celor mai probabile zece variante de sfârșit al omenirii. Doi cercetători americani au reasamblat virusul poliomielitei pentru a demonstra când de ușor se pot construi viruși la comandă. Comentatorul spunea că în viitor s-ar putea ca un echipament cumpărat de pe eBay la 1000 USD
Riscurile existențiale () [Corola-website/Science/319673_a_321002]
-
titluri, majoritatea acestora având autori români. Fiecare volum este editat în format 12x20 cm, iar pe coperte sunt reproduse creații ale unor pictori români. Numerotarea seriei publicate de Intact Media Group, proprietarul ,Jurnalului Național“, începe cu volumul 1, deși în varianta Editurii Minerva, colecția a depășit numărul 1.700. Pentru a evita conflictul cu colecția originală, emblema BPT de pe cărțile publicate de Jurnalul Național a fost modificată, astfel încât s-a păstrat doar sintagma BPT, iar ovalul cu fond negru, în interiorul căruia
Biblioteca pentru toți () [Corola-website/Science/319711_a_321040]
-
interpreteze pe Lizzie Borden, un rol extrem de dur, însă este împiedicată, spre marele ei regret, de a crea Arsenic și dantelă veche (Arsenic and Old Lace), pe care autorii i-au propus-o. Va avea șansa de a juca în varianta filmică a piesei, din 1969. Lillian și Dorothy Gish debutează în cinema în 1912. Surorile sunt recomandate de Mary Pickford, deja vedetă pe atunci, realizatorului David Wark Griffith. Surorile rămân de acum înainte în echipa viitorului inventator al Hollyoodului modern
Lillian Gish () [Corola-website/Science/319715_a_321044]
-
podea era considerat suficient, tancul fiind proiectat să fie invulnerabil în fața gloanțelor mitralierelor și schijelor artileriei. Curând, blindajul a fost mărit fiindcă era insuficient pe un câmp de luptă modern. Astfel, modelul Ausf. D avea 30 mm de blindaj frontal. Varianta Ausf. F avea un blindaj gros de 35 de mm în față și 20 de mm în lateral. Cu toate acestea, tancul putea fi scos din luptă de tunurile anticar Hotchkiss de calibrul 25 mm. Majoritatea tancurilor Panzer II au
Panzer II () [Corola-website/Science/319737_a_321066]
-
Panzer II a stat la baza unor vânători de tancuri. Aceștia erau echipați inițial cu un tun de 5 cm PaK 38, înlocuit apoi cu un tun anticar de calibrul 7,62 cm PaK 36(r), capturat de la Armata Roșie. Varianta de bază folosea însă puternicul tun antitanc 7,5 cm PaK 40. Șasiul a fost folosit și pentru tunuri autopropulsate Wespe. Acestea erau echipate inițial cu un tun de însoțire de 15 cm sIG 33. Ulterior, modelul de 10,5
Panzer II () [Corola-website/Science/319737_a_321066]
-
mai bună. Drept urmare, viteza maximă pe drumuri era de 55 km/h, dar viteza maximă și performanțele pe teren accidentat erau afectate serios. De la modelul F până la producția finală s-a revenit la suspensia arc în foi. Autonomia la toate variantele era de 200 km. Tancul avea un echipaj format din 3 soldați. Șoferul stătea în partea din față față, comandantul stătea pe un scaun în turelă, iar servantul/operatorul radio stătea pe podea în tanc. Comandantul se ocupa și de
Panzer II () [Corola-website/Science/319737_a_321066]
-
suprastructură masivă din oțel. Deși inițial tunul de asalt trebuia să fie dotat cu un obuzier greu de calibrul 210 mm, în cele din urmă Sturmtiger a fost înarmat cu un lansator naval de calibrul 380 mm. Acesta era o variantă adaptată a unui lansator de grenade antisubmarin folosit pe navele Kriegsmarine. Proiectilul era practic o grenadă antisubmarin cu o greutate de până la 376 de kilograme propulsată de o rachetă. Prototipul i-a fost prezentat lui Hitler în octombrie 1943. Primele
Sturmtiger () [Corola-website/Science/319742_a_321071]
-
principalul tanc al diviziilor Panzer, capabil să atace și să distrugă tancurile inamice. Daimler-Benz, Krupp, MAN și Rheinmetall au venit cu prototipuri. Testarea acestora a avut loc între anii 1936 și 1937, câștigătorul fiind Daimler-Benz. Primul model de Panzer III, varianta Ausf. A a fost produs în mai 1937. Zece tancuri au fost produse în 1937, două fiind neînarmate. Producția în masă de Panzer III Ausf. F a început în 1939. Între anii 1937 și 1940 au fost luate mai multe
Panzer III () [Corola-website/Science/319736_a_321065]
-
și Panzer III, produs de Daimler-Benz) să aibă piese comune. Standardizarea era în interesul Armatei, producția fiind sporită. Panzer III, alături de tancul greu rusesc KV-1, a fost printre primele tancuri din lume care au utilizat suspensia arc în foi. De la varianta Ausf. A până la varianta Ausf. D a fost folosită suspensia pe bază de arcuri elicoidale, însă de la varianta Ausf. F s-a folosit suspensia arc în foi. O mare parte a timpului alocat proiectării acestui tanc a fost pierdută cu
Panzer III () [Corola-website/Science/319736_a_321065]
-
de Daimler-Benz) să aibă piese comune. Standardizarea era în interesul Armatei, producția fiind sporită. Panzer III, alături de tancul greu rusesc KV-1, a fost printre primele tancuri din lume care au utilizat suspensia arc în foi. De la varianta Ausf. A până la varianta Ausf. D a fost folosită suspensia pe bază de arcuri elicoidale, însă de la varianta Ausf. F s-a folosit suspensia arc în foi. O mare parte a timpului alocat proiectării acestui tanc a fost pierdută cu găsirea unei suspensii potrivite
Panzer III () [Corola-website/Science/319736_a_321065]
-
Panzer III, alături de tancul greu rusesc KV-1, a fost printre primele tancuri din lume care au utilizat suspensia arc în foi. De la varianta Ausf. A până la varianta Ausf. D a fost folosită suspensia pe bază de arcuri elicoidale, însă de la varianta Ausf. F s-a folosit suspensia arc în foi. O mare parte a timpului alocat proiectării acestui tanc a fost pierdută cu găsirea unei suspensii potrivite. Panzer III se voia a fi principalul tanc de luptă al armatei germane. Acesta
Panzer III () [Corola-website/Science/319736_a_321065]
-
îmbunătățit (la calibrul 50 mm), iar blindajul tancului a fost mărit. Măsurile nu s-au dovedit a fi eficiente în totalitate. Drept urmare, introducerea tunurilor autopropulsate și înlocuirea tunului de pe Panzer IV a fost necesară. În 1942, versiunea finală a tancului, varianta Ausf. N, a fost produsă. Aceasta era echipată cu tunul KwK 37 L/24, menit a fi folosit în sprijinul infanteriei. Tancul era echipat însă și cu proiectile antitanc avansate care puteau perfora 70-100 mm de blindaj, însă aceste proiectile
Panzer III () [Corola-website/Science/319736_a_321065]
-
era echipată cu tunul KwK 37 L/24, menit a fi folosit în sprijinul infanteriei. Tancul era echipat însă și cu proiectile antitanc avansate care puteau perfora 70-100 mm de blindaj, însă aceste proiectile erau folosite strict pentru autoapărare. De la varianta Ausf. A până la varianta Ausf. C, blindajul era următorul: 15 mm în lateral și față-spate, 10 mm plafon și 5 mm pentru podea. Acest blindaj s-a dovedit a fi insuficient pentru câmpul de luptă. Blindajul a fost mărit la
Panzer III () [Corola-website/Science/319736_a_321065]
-
KwK 37 L/24, menit a fi folosit în sprijinul infanteriei. Tancul era echipat însă și cu proiectile antitanc avansate care puteau perfora 70-100 mm de blindaj, însă aceste proiectile erau folosite strict pentru autoapărare. De la varianta Ausf. A până la varianta Ausf. C, blindajul era următorul: 15 mm în lateral și față-spate, 10 mm plafon și 5 mm pentru podea. Acest blindaj s-a dovedit a fi insuficient pentru câmpul de luptă. Blindajul a fost mărit la 30 mm în față
Panzer III () [Corola-website/Science/319736_a_321065]
-
a fi insuficient pentru câmpul de luptă. Blindajul a fost mărit la 30 mm în față, lateral și spate la modelele Ausf. D, E, F, G. Modelul Ausf. H avea încă 30 mm de blindaj în față și în spate. Varianta Ausf. J avea 50 mm de blindaj în față și în spate, iar modelele Ausf. J¹, L și M aveau un blindaj suplimentare de 20 de mm în partea frontală și pentru turelă. Aceste îmbunătățiri au făcut ca Panzer III
Panzer III () [Corola-website/Science/319736_a_321065]
-
de calibrul 50 mm, turela fiind proiectată ca atare. Infanteria era echipată însă cu tunuri anticar PaK 36 de 37 mm. În interesul standardizării, conducerea armatei germane a decis ca tancurile să fie echipate cu tunuri de același calibru. De la varianta Ausf. A până la variantele inițiale ale Ausf. F, tancul a fost echipat cu tunul antitanc de 3,7 cm KwK 36 L/46.5. Acesta s-a dovedit a fi suficient în campania din 1939 și 1940. De la Ausf. F
Panzer III () [Corola-website/Science/319736_a_321065]
-
turela fiind proiectată ca atare. Infanteria era echipată însă cu tunuri anticar PaK 36 de 37 mm. În interesul standardizării, conducerea armatei germane a decis ca tancurile să fie echipate cu tunuri de același calibru. De la varianta Ausf. A până la variantele inițiale ale Ausf. F, tancul a fost echipat cu tunul antitanc de 3,7 cm KwK 36 L/46.5. Acesta s-a dovedit a fi suficient în campania din 1939 și 1940. De la Ausf. F până la Ausf. J, tunul
Panzer III () [Corola-website/Science/319736_a_321065]
-
pentru că adversarii foloseau tancuri mai bine înarmate și blindate. În 1942, Panzer IV a fost ales drept principalul tanc de luptă al armatei germane fiindcă putea fi modernizat mai ușor. Panzer III a rămas în producție ca tanc de sprijin. Varianta Ausf. N era înarmată cu un tun scurt 7,5 cm KwK 37 L/24, potrivit pentru sprijinul infateriei. Același tip de tun fusese folosit de modelul Panzer IV de la varianta Ausf. A până la varianta Ausf. F. Multe din aceste
Panzer III () [Corola-website/Science/319736_a_321065]
-
III a rămas în producție ca tanc de sprijin. Varianta Ausf. N era înarmată cu un tun scurt 7,5 cm KwK 37 L/24, potrivit pentru sprijinul infateriei. Același tip de tun fusese folosit de modelul Panzer IV de la varianta Ausf. A până la varianta Ausf. F. Multe din aceste tunuri proveneau chiar de la variantele tancului Panzer IV pe care armata a decis să le îmbunătățească cu tunuri lungi de 7,5 cm. Toate variantele până la Ausf. F inclusiv aveau 2
Panzer III () [Corola-website/Science/319736_a_321065]
-
producție ca tanc de sprijin. Varianta Ausf. N era înarmată cu un tun scurt 7,5 cm KwK 37 L/24, potrivit pentru sprijinul infateriei. Același tip de tun fusese folosit de modelul Panzer IV de la varianta Ausf. A până la varianta Ausf. F. Multe din aceste tunuri proveneau chiar de la variantele tancului Panzer IV pe care armata a decis să le îmbunătățească cu tunuri lungi de 7,5 cm. Toate variantele până la Ausf. F inclusiv aveau 2 mitraliere MG-34 de calibrul
Panzer III () [Corola-website/Science/319736_a_321065]
-
cu un tun scurt 7,5 cm KwK 37 L/24, potrivit pentru sprijinul infateriei. Același tip de tun fusese folosit de modelul Panzer IV de la varianta Ausf. A până la varianta Ausf. F. Multe din aceste tunuri proveneau chiar de la variantele tancului Panzer IV pe care armata a decis să le îmbunătățească cu tunuri lungi de 7,5 cm. Toate variantele până la Ausf. F inclusiv aveau 2 mitraliere MG-34 de calibrul 7,92 mm montate coaxial lângă tun, precum și o mitralieră
Panzer III () [Corola-website/Science/319736_a_321065]
-
folosit de modelul Panzer IV de la varianta Ausf. A până la varianta Ausf. F. Multe din aceste tunuri proveneau chiar de la variantele tancului Panzer IV pe care armata a decis să le îmbunătățească cu tunuri lungi de 7,5 cm. Toate variantele până la Ausf. F inclusiv aveau 2 mitraliere MG-34 de calibrul 7,92 mm montate coaxial lângă tun, precum și o mitralieră de același tip montată în dreapta mecanicului conductor, în carcasa blindată, manevrată de radistul tancului. De la modelul Ausf. G până la modelul
Panzer III () [Corola-website/Science/319736_a_321065]
-
de același tip montată în dreapta mecanicului conductor, în carcasa blindată, manevrată de radistul tancului. De la modelul Ausf. G până la modelul final, s-a folosit o singură mitralieră Maschinengewehr 34 montată coaxial și o mitralieră MG-34 montată în carcasa blindată. De la varianta Ausf. A până la varianta Ausf. C, tancul era echipat cu un motor Maybach cu 12 cilindri HL 108 TR (183,87 kW) ce furniza o viteză maximă de 32 km/h și o autonomie de 150 km. Toate modelele ulterioare
Panzer III () [Corola-website/Science/319736_a_321065]
-
în dreapta mecanicului conductor, în carcasa blindată, manevrată de radistul tancului. De la modelul Ausf. G până la modelul final, s-a folosit o singură mitralieră Maschinengewehr 34 montată coaxial și o mitralieră MG-34 montată în carcasa blindată. De la varianta Ausf. A până la varianta Ausf. C, tancul era echipat cu un motor Maybach cu 12 cilindri HL 108 TR (183,87 kW) ce furniza o viteză maximă de 32 km/h și o autonomie de 150 km. Toate modelele ulterioare au fost echipate cu
Panzer III () [Corola-website/Science/319736_a_321065]
-
sașiul țancului Panzer IV. Începând cu modelul StuG III Ausf. G, o mitralieră MG 34 putea fi montată pe un scut amplasat pe suprastructura, pentru protecție suplimentară contra infanteriei în decembrie 1942. Câteva modele au fost echipate astfel retroactiv. Unele variante produse spre sfârșitul războiului au fost echipate cu o mitralieră MG34 suplimentară, montată coaxial. La sfarsitul primăverii anului 1944 au fost montate pentru protecție un lansator de grenade 90mm NbK 39 ("Nahverteidigungswaffe") și o mitralieră MG suplimentară acționata din interior
Sturmgeschütz III () [Corola-website/Science/319747_a_321076]