44,063 matches
-
simbolurile și modelele musulmane mai vechi, iar prin regândirea și reafirmarea normelor și a valorilor se utilizeaz] diferite strategii de includere, excludere și codificare a reprezent]rilor specifice ale Islamului. Din perspectiva vast] a preocup]rilor morale și etice, acest discurs continuu încearc] s] stabileasc] norme pentru viața public] și privat], fiind simultan cultural, politic, social și religios. Având în vedere faptul c] cea mai cunoscut] concepție religioas] din Occident presupune o separare teoretic] între activitatea considerat] laic] și cea, în
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
pentru viața public] și privat], fiind simultan cultural, politic, social și religios. Având în vedere faptul c] cea mai cunoscut] concepție religioas] din Occident presupune o separare teoretic] între activitatea considerat] laic] și cea, în principal, religioas], unele aspecte ale discursului musulman contemporan, care nu accept] o astfel de separare, par stranii și chiar retrograde. Cand acest discurs, exprimat în ceea ce pare a fi limbajul religios tradițional, a ajuns s] fie relaționat cu schimb]ri radicale, violent], el a determinat o
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
cea mai cunoscut] concepție religioas] din Occident presupune o separare teoretic] între activitatea considerat] laic] și cea, în principal, religioas], unele aspecte ale discursului musulman contemporan, care nu accept] o astfel de separare, par stranii și chiar retrograde. Cand acest discurs, exprimat în ceea ce pare a fi limbajul religios tradițional, a ajuns s] fie relaționat cu schimb]ri radicale, violent], el a determinat o agravare a percepțiilor stereotipe în ceea ce privește fanatismul, violența și diferențele culturale și morale ale poporului musulman. Așa cum arăt
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
ceea ce este bine pentru el”). Era evident c] singurul mijloc valabil pentru ap]rărea unor asemenea calit]ți într-o societate care - în ciuda afirmațiilor m]rețe f]cute de c]tre personalit]ți publice, precum cele ale lui Pericle, din discursul funerar care îi este atribuit de c]tre Tucidide - continuă s] atribuie o valoare primar] statutului și realiz]rilor individuale. Dezvoltarea eticii grecești poate fi v]zut] că o reflecție a etosului expansiv și individualist asupra cerințelor de a aborda
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
preferințe sau la un fundal teologic. Speranța de a identifica astfel de principii universale, atât de vizibil] în discuțiile despre dreptate și în mișcarea pentru drepturile omului, este supus] permanent provoc]rilor comunitariene, insistentei istoriciste de a nu merge dincolo de discursurile și tradițiile societ]ților particulare și insistentei utilitariene potrivit c]reia principiile deriv] din preferințe. Pentru cei care nu se simt atrași de nici una dintre aceste viziuni, sloganul neokantian: „Înapoi la Kant!” r]mane o provocare ce trebuie fie explorat
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
moral] bazat] pe drepturi ar putea fi o posibilitate. Afirmația c] drepturile se justific] de la sine poate ea ins]și s] fie ap]rât] f]r] a trebui neap]rât s] susținem c] ele sunt elemente fundamentale sau primare în discursul moral. Un motiv pentru a avea o viziune limitat] este faptul c], singur, limbajul drepturilor ar putea s] nu fie suficient pentru a acoperi domenii importante ale moralei. De exemplu, considerații deosebit de importante legate de mediul înconjur]tor ar putea
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
comercial] a lumii. Aceste întreb]ri se refer] în particular la rolul corporației în societate și la rolul individului în cadrul corporației. Deloc surprinz]tor, cele mai multe dintre subiectele de dezbatere se g]sesc la intersecția celor trei niveluri de analiz] ale discursului etic; de exemplu, problema responsabilit]ții sociale a corporației - rolul corporației în societate și probleme legate de responsabilit]țile fâț] de locurile de munc] - rolul individului în cadrul corporației. vi. Corporația și societatea: ideea de responsabilitate social] Responsabilitatea social] a devenit
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
de a oferi astfel o sintez] a acestora. Expresia „teorie etic]” acoper] încerc]ri de a explica ceea ce întreb]m de fapt atunci cand punem întreb]ri morale. Ce vrem s] spunem prin cuvintele și propozițiile pe care le folosim în discursul moral; care este natura conceptelor morale sau a moralei? Dac] vor da rezultat, aceste încerc]ri vor avea implicații pentru o alt] întrebare, epistemologic], aparținând, de asemenea, teoriei etice: cum ar trebui s] începem s] r]spundem la întreb]rile
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
guverneaz] alte cuvinte modale deontice precum „se cuvine” sau „trebuie” în sensul lui moral, care se g]sesc aproximativ în aceeași relație cu imperativele că și modul indicativ cu celelalte moduri (Hâre, 1981, p. 23). Aceste cuvinte nu sunt specifice discursului moral, așa c] ar putea fi necesare reguli suplimentare pentru discursul moral în particular. Dar acest fapt r]mane deschis pentru moment (vezi Hâre, 1981, pp. 52 și urm.). În orice caz, e necesar] o deosebire pentru a face distinția
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
sensul lui moral, care se g]sesc aproximativ în aceeași relație cu imperativele că și modul indicativ cu celelalte moduri (Hâre, 1981, p. 23). Aceste cuvinte nu sunt specifice discursului moral, așa c] ar putea fi necesare reguli suplimentare pentru discursul moral în particular. Dar acest fapt r]mane deschis pentru moment (vezi Hâre, 1981, pp. 52 și urm.). În orice caz, e necesar] o deosebire pentru a face distinția între regulile comune tuturor prescripțiilor care guverneaz] atât imperativele, cât și
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
despre Dumnezeu.) Un alt mod de a trata problemă cu care s-a confruntat „Teoria Poruncii Divine” ca urmare a existenței nonteiștilor morali este sugerat de Robert Adams, care, abordând aceast] problem], limiteaz] scopul versiunii modificate a teoriei la un discurs etic religios iudeo-creștin (1981, p. 319) și sugereaz] c] ceea ce vor s] spun] teiștii și nonteiștii prin termeni morali, poate fi foarte bine, pe de o parte, același lucru sau, pe de alt] parte, un lucru cu totul diferit (p.
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
3.3.1. Identitatea ca existență primordială, perenă / 82 3.3.2. Critici și redefiniri / 85 3.4. Perspectiva constructivistă / 87 3.4.1. Identitatea contextuală, instrumentală, atribuită și imaginată / 89 3.4.2. Critica postmodernă asupra constructivismului; identitatea ca discurs / 92 Capitolul 4. Perspective românești asupra identității / 95 4.1. Identitatea o constantă în lucrările de istorie și cultură ale românilor / 96 4.2. Sincronism și autohtonism sau despre legile formării culturii române / 97 4.3. Primii pași în câmpul
by Horaţiu Rusu [Corola-publishinghouse/Science/1049_a_2557]
-
acest capitol, pe baza analizelor anterioare, că problema recunoașterii realității, unicității, stabilității și eficacității identității se pune în registrul actualizării sau producerii și reproducerii sale (adică al identificării) prin trăire (emoții, atitudini ș.a.), cogniție, reprezentare sau acțiune socială (fie ea discurs sau comportament). De aici decurge și metodologia pe care o utilizăm. Nu căutăm "stabilirea" sau "descoperirea" identității unei colectivități, a unei entități colective asumate aprioric, ci optăm pentru căutarea aspectelor comune ale identităților individuale, adică a elementelor de identificare comună
by Horaţiu Rusu [Corola-publishinghouse/Science/1049_a_2557]
-
ideea existenței unor identități fixe, statice, cu pronunțat caracter determinist, omogenizant 10, iar cel de-al doilea strânge în jurul său teorii care susțin ideea unor identități contextuale, procesuale, instrumentale, schimbătoare, inventate 11. Toate aceste puncte de vedere sunt însoțite de discursuri despre cultură, trăsături culturale, structuri, "granițe", categorii, putere, actori, memorii, imagini, emoții, cogniții ș.a., dar mai mult decât atât sunt însoțite de ceva mai puternic, de o "nevoie" de a divide, clasifica și crea opoziții chiar și acolo unde poate
by Horaţiu Rusu [Corola-publishinghouse/Science/1049_a_2557]
-
asupra asemănărilor și deosebirilor); Weber este singurul care introduce ideea construcției prin comparație inter-societală; tot el este singurul care vorbește de asemănări fizice și de acțiune politică. În plus, din aceste perspective se prefigurează principalele axe în jurul cărora sunt construite discursurile (ai căror poli sunt considerați de unii generatori de opoziții de unde și taxonomiile curente -, dar pe care preferăm să îi considerăm ca fiind mai degrabă complementarități) în teoriile curente asupra identității: cultură ereditate, structură acțiune, colectiv personal, afectivitate cogniție, emic
by Horaţiu Rusu [Corola-publishinghouse/Science/1049_a_2557]
-
diferența și se subliniază importanța percepțiilor, atribuirilor sau intereselor contextuale, cultura cu tot ceea ce înseamnă ea (valori, mituri, memorii, tradiții ș.a.) rămâne să joace un rol critic în ideea de identitate. 3.4.2. Critica postmodernă asupra constructivismului; identitatea ca discurs Postmodernismul nu se prezintă ca un câmp teoretic unitar, monolitic. Harris (1999:153) identifică, alături de doctrina discreditării științei și tehnologiei occidentale, a respingerii realizărilor și instituțiilor Vestului, o serie de trăsături care ar caracteriza la modul general postmodernismul: "Reprezentarea vieții
by Horaţiu Rusu [Corola-publishinghouse/Science/1049_a_2557]
-
care ar caracteriza la modul general postmodernismul: "Reprezentarea vieții sociale ca text; ridicarea textului și limbii la nivel de fenomen fundamental al existenței; aplicarea analizei literare tuturor problemelor; respingerea metodei; interogarea realității și a adecvării limbajului la descrierea acesteia; apărarea discursurilor multiple; centrarea pe relațiile de putere și hegemonie culturală; relativism extrem și tendință către nihilism". În general însă este acceptat că elementul-cheie în filosofia postmodernă este "revoluția lingvistică". Unii postmoderniști preiau ipoteza Shapir-Whorf, conform căreia modul în care "vorbim" despre
by Horaţiu Rusu [Corola-publishinghouse/Science/1049_a_2557]
-
al unui text sau interpretare ce poate fi privită ca fiind superioară alteia" (Latour, 1988: 182-3). Postmodernismul caută așadar să subinieze sau să evidențieze faptul că interpretările sunt multiple și să releve totodată presupozițiile și arbitrariul organizării interne a textelor, discursurilor. De aici decurge probabil și cel mai important beneficiu pe care îl aduce și anume interogarea motivelor care stau în spatele epistemologiilor și ideea conform căreia cunoașterea științifică sau chiar știința sunt ideologizate. Totodată acest mod de înțelegere indică scepticismul postmoderniștilor
by Horaţiu Rusu [Corola-publishinghouse/Science/1049_a_2557]
-
constructiviste, sau post-moderne este sublinierea primatului individualității/ subiectivității: lumea, "realitatea" e numai pentru mine așa, aici și acum, iar pentru fiecare din ceilalți, tot aici și tot acum poate fi altfel. Pe baza acestei idei, Kellner (1992:143), afirmă că "discursurile recente postmoderne problematizează însăși noțiunea de identitate, pretinzând că este doar un mit sau o iluzie". În vreme ce, pe de o parte sprijină și îmbogățesc agenda constructivistă, pe de altă parte, postmoderniștii o supun interogațiilor. Astfel se atrage atenția că abordările
by Horaţiu Rusu [Corola-publishinghouse/Science/1049_a_2557]
-
Brass (1991), Smith (1999) ș.a. Așadar problema recunoașterii realității, unicității, stabilității și eficacității identității se pune în registrul actualizării sau producerii și reproducerii sale (adică al identificării) prin trăire 9 (emoții, atitudini ș.a.), cogniție, reprezentare sau acțiune socială (fie ea discurs sau comportament). De aici decurge și metodologia pe care o vom utiliza în lucrarea de față. Nu căutăm "stabilirea" sau "descoperirea" identității unei colectivități, a unei entități colective asumate aprioric, ci optăm pentru căutarea aspectelor comune ale identităților individuale, adică
by Horaţiu Rusu [Corola-publishinghouse/Science/1049_a_2557]
-
în definirea identității naționale, apreciem în continuare că dimensiunile axiologică, ideologică, a memoriilor colective, miturilor, simbolurilor, tradițiilor, religioasă ș.a. aparținând planului latent al identității socioculturale vor ajunge pe nivelul actualizărilor, în urma negocierii intern-extern în contexte concrete 23, sub forma atitudinilor, discursurilor sau comportamentelor. Așadar, axa pe care realizăm construcția conceptului are la poli latența și actualizarea (planul intereselor lumești). De aici decurge și definiția pe care o propunem: identitatea socioculturală este rezultatul unui proces continuu de identificare, similară cu a celorlalți
by Horaţiu Rusu [Corola-publishinghouse/Science/1049_a_2557]
-
este rezultatul unui proces continuu de identificare, similară cu a celorlalți, cu elemente aparținând dimensiunii latente (valori, memorii colective, simboluri ș.a.), actualizate prin și în anumite (și nu alte) trăiri (emoții, atitudini ș.a.), cogniții, reprezentări sau acțiuni sociale (fie ele discursuri sau comportamente). O imagine statică a procesului descris mai sus, în care sunt implicate numai două persoane (P1 și P2), poate fi concepută în felul următor (Figura 7): Figura 7. Identitate și identificare socioculturală Din punct de vedere empiric, încercăm
by Horaţiu Rusu [Corola-publishinghouse/Science/1049_a_2557]
-
și identitate proteică Am arătat, până aici, pe de o parte că studiul identității socioculturale este un studiu al identificărilor actorilor sociali și, pe de altă parte, că specificul "colectiv" va fi dat tocmai de "elementele" comune (atitudini, reprezentări, comportamente, discursuri ș.a.) ale identităților individuale. Supoziția existenței unor elemente și moduri de identificare comune nu neagă teza pluralității sau diversității, ci o conține chiar. Faptul că suntem în căutarea elementelor comune nu înseamnă altceva decât a presupune că există o mare
by Horaţiu Rusu [Corola-publishinghouse/Science/1049_a_2557]
-
miez va fi numit în continuare nucleul identității și al cărui înveliș va fi identitatea proteică. Nucleul identității este expresia identificărilor comune cu valori și elemente (tradiții, mitologie, limbă, norme, operă eponimă, religie etc.) regăsite la indivizi (în atitudini, comportamente, discursuri) în diverse contexte spațio-temporale și recunoscute ca specifice 24. Înțelegem că identitatea ca nucleu se prezintă în planul socialului nu sub aspectul perenității elementelor care o caracterizează, ci sub aspectul trăirilor și percepțiilor asupra persistenței lor. Identitatea proteică este expresia
by Horaţiu Rusu [Corola-publishinghouse/Science/1049_a_2557]
-
Ideea se bazează pe constatarea faptului că problema recunoașterii realității, unicității, stabilității și eficacității identității se pune în registrul actualizării sau producerii și reproducerii sale (adică al identificării) prin trăire (emoții, atitudini ș.a.), cogniție, reprezentare sau acțiune socială (fie ea discurs sau comportament). Putem așadar vorbi de o identitate la nivel colectiv în măsura în care ea este produsă și reprodusă la nivel individual. Cu alte cuvinte, ea devine efectivă sau reală atunci când are implicații pentru actorul social și acesta se identifică cu ea
by Horaţiu Rusu [Corola-publishinghouse/Science/1049_a_2557]