42,660 matches
-
fusese luat prizonier în timpul rebeliunii și pe care l-a eliberat. Cu orgoliul frânt, devotatul polițist-inspector s-a sinucis. Berneretta Alfred de Musset, Frederic și Berneretta Poetul, prozatorul și dramaturgul francez Alfred de Musset (1810-1857) este autor al unor frumoase poeme ca: Rolla, Nopțile, Dupont și Durand, O seară pierdută, al unor piese cu subiecte delicate: Lorenzaccio, Fantasio, Capriciile Marianei, Cu dragostea nu-i de glumit, al romanului autobiografic Confesiunile unui copil al secolului, al nuvelelor: Mimi Pinson, Frederic și Berneretta
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
amenințați (pretutindeni erau arestări) și în același timp, torturați de remușcări. A apărut, precum deus ex machina, Komarovski ce s-a oferit s-o salveze pe Lara. Iuri Jivago s-a adâncit în scrisul său, iubirea lor fiind imortalizată în poeme. După un timp, Iuri a murit din cauza unui atac de cord. Lara a venit la înmormântarea iubitului ei. Murise și Pașa, soțul ei. La fel de torturată de trecutul ei, Lara și-a retrăit imaginar viața, i-au murit cei dragi și
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
i-au murit cei dragi și a supraviețuit cel pe care-l ura, Komarovski. După câteva zile, Lara a fost arestată și trimisă într-un lagăr unde a murit cu gândul că ea a trăit ceea ce alții au cântat în poeme. Komako Yasunari Kawabata, Țara zăpezilor Yasuari Kawabata (1899-1972) este unul dintre marii scriitori japonezi, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în anul 1968, autorul unei proze de atmosferă de mare finețe și rafinament, în maniera monogatari din perioada Heian (795-1185
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
segmentele componente ale textului interacționează generând metafore prozastice. Capodopera romancierului Ț. e, probabil, Nunțile necesare (1992; Premiul Academiei Române), o rescriere în cheie postmodernă a unui mit fundamental al culturii românești: Miorița, cu referire intertextuală și la Ritmuri pentru nunțile necesare, poemul lui Ion Barbu. Tratat sub semnul derizoriului, în registru familiar, chiar trivial - ciobanului mioritic i se substituie un profesor de țară, Ciobanu, căruia doi colegi răuvoitori, Pădureanu și Munteanu, îi urzesc moartea social-profesională, destituirea pentru imoralitate, pe când oaia năzdrăvană e
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290151_a_291480]
-
Irina Ionescu); Albert Béguin, Sufletul romantic și visul, pref. trad., București, 1970; André Malraux, Saturn. Eseu despre Goya, București, 1970; Robert Pinget, Graal-Pirat, pref. trad., București, 1972; Quinze poètes roumains, îngr. și pref. trad., Paris, 1990 (în colaborare); Michel Deguy, Poeme, București, 1995 (în colaborare cu Ștefan Aug. Doinaș, Virgil Mazilescu și Aurel Rău); Alexandre Kojève, Introducere în lectura lui Hegel, Cluj-Napoca, 1997; Jacques Derrida, Scriitura și diferența, pref. Radu Toma, București, 1998 (în colaborare cu Bogdan Ghiu); Ion Mureșan, Le
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290151_a_291480]
-
sale. (393a-c) Tipologia platoniciană va fi reluată de nenumărate ori de teoreticienii occidentali. Mairet, unul dintre primii teoreticieni ai clasicismului, o reformulează într-o manieră cvasi identică în Prefața la La Silvanire în 1631: Consider că există trei feluri de poeme: dramatic, exegematic și mixt. Lucrarea dramatică, altfel spus activă, imitativă sau reprezentativă, este cea care reprezintă acțiunile unui subiect prin persoane care vorbesc între ele și în care poetul nu vorbește niciodată el însuși: în cadrul acestui gen de a scrie
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
complètes, Slatkine, 1968). Explicația faptului că poezia lirică nu intră în tipologia antică este că ea nu este mimetică. Ea nu admite construcția vreunei ficțiuni, care să stabilească o distanță între eul intim și operă. Ideea de a regrupa diferite poeme non mimetice sub eticheta de poezie lirică apare timid în epoca clasică. De-abia începând cu Romantismul se impune tripartiția genurilor în liric, epic, dramatic pe care o adoptăm astăzi cel mai des. Criteriul de diferențiere ce le opune nu
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
și să compătimești pe cel ce-și zice om de bine și care varsă lacrimi când nu se cuvine, că dimpotrivă, crede că din asta scoate profit, plăcere, și că n-ar vrea să fie privată de ele respingând întregul poem. Puțini oameni, cred eu, își dau seama că sentimentele altora trec obligatoriu în inimile noastre; căci, după ce ne-am hrănit și întărit sensibilitatea cu necazurile altora, nu mai este ușor s-o stăpânim când va fi vorba de ale noastre
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
care este, în Antichitate, genul dramatic major, definiția pe care o cităm aici este pertinentă pentru orice piesă de teatru, oricare ar fi genul și epoca cărora le aparține. Corneille, în Primul Discurs, subliniază răsunetul general al definiției aristotelice a "poemului dramatic": "Eu spun a poemului dramatic în general, deși tratând despre această materie, el [Aristotel] nu vorbește decât de tragedie; pentru că tot ce spune despre ea se potrivește și comediei, diferența dintre aceste două feluri de poeme neconstând decât în
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
dramatic major, definiția pe care o cităm aici este pertinentă pentru orice piesă de teatru, oricare ar fi genul și epoca cărora le aparține. Corneille, în Primul Discurs, subliniază răsunetul general al definiției aristotelice a "poemului dramatic": "Eu spun a poemului dramatic în general, deși tratând despre această materie, el [Aristotel] nu vorbește decât de tragedie; pentru că tot ce spune despre ea se potrivește și comediei, diferența dintre aceste două feluri de poeme neconstând decât în demnitatea personajelor și a acțiunilor
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
definiției aristotelice a "poemului dramatic": "Eu spun a poemului dramatic în general, deși tratând despre această materie, el [Aristotel] nu vorbește decât de tragedie; pentru că tot ce spune despre ea se potrivește și comediei, diferența dintre aceste două feluri de poeme neconstând decât în demnitatea personajelor și a acțiunilor pe care le imită, și nu în modul de a le imita, nici în privința lucrurilor care servesc acestei imitări." Să cităm definiția lui Aristotel: Orice tragedie comportă în mod obligatoriu șase părți
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
prin nimic o acțiune unică: și la fel un individ unic îndeplinește un mare număr de acțiuni care nu formează prin nimic o unică acțiune. De aceea se pare că toți poeții care au compus o Heracliadă, o Thezeidă sau poeme de acest gen, s-au înșelat: ei cred că, pentru că Heracle era un individ unic, urmează ca istorisirea, și ea, să fie una. Dar Homer, care este incomparabil sub toate celelalte raporturi, pare să fi văzut corect și acest lucru
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
metru, ea va părea dezlânată) vorbesc, de exemplu de cazul în care ea este constituită din mai multe acțiuni: astfel, Iliada are multe asemenea părți ca și Odiseea, iar aceste părți sunt întinse prin ele însele ceea ce nu împiedică aceste poeme să aibă cea mai bună compoziție pe care o pot avea și de a fi reprezentarea celei mai unitare acțiuni posibile" (cap. 26). Constrângerile materiale ale scenei, limitându-l pe autorul dramatic, fac greu de integrat episoadele în sânul unei
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
le reprezinte. "Epopeea are o trăsătură distinctă care îi permite să-și mărească întinderea; asta pentru că, în tragedie, nu este posibil să fie reprezentate mai multe părți ale istorisirii care se produc simultan: foarte potrivite cu acțiunea, ele măresc amploarea poemului; epopeea dispune deci prin asta de un excelent mijloc de a atinge grandoarea, și de a-i procura auditoriului plăcerea schimbării introducând episoade variate; într-adevăr uniformitatea, care produce repede saturație, provoacă eșecul tragediilor." (cap. 24) Unii autori dramatici au
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
ochii magistraților, teatrul face rău păcii cetății, certuri violente survenind frecvent la ieșirea de la spectacole. Trei alte vini, pentru a căror grabnică remediere pledează d'Aubignac, sunt enumerate pentru a explica dezinteresul publicului. Ele se referă la calitatea spectacolelor: actori, "poeme dramatice", decoruri sunt prea adesea proaste. Richelieu suscită o adevărată campanie de presă în favoarea teatrului, orchestrată de scriitori precum Balzac, Boisrobert sau Scudéry. Două piese se fac ecoul schimbărilor care se operează atunci, Comedia comedianților (La Comédie des comédiens) în
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Richelieu suscită o adevărată campanie de presă în favoarea teatrului, orchestrată de scriitori precum Balzac, Boisrobert sau Scudéry. Două piese se fac ecoul schimbărilor care se operează atunci, Comedia comedianților (La Comédie des comédiens) în care Scudéry, în 1635, face elogiul "poemului dramatic" și Iluzia comică (L'Illusion comique), în anul următor, în care Corneille plasează o pledoarie în favoarea teatrului: Acum ăst' teatru blamat E plasat sus de tot și de lume adorat Iar ce în vremea noastră văzut era cu dispreț
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
influent, care are protectori puternici la curte, domnește în saloanele pariziene, la Madeleine de Scudéry în special. El se face cunoscut în mod strălucit chiar din 1623, prin Prefața sa la Adone al lui Marino. Dornic de a-și publica poemul epic la Paris, Marino îi cere să i-l prefațeze, căci îi este teamă să se expună criticilor docților. Chapelain profită de ocazie pentru a expune, în această prefață, propria-i teorie literară despre mimesis, esențială, vom vedea, în elaborarea
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
până în 1657, data publicării ei. Este o operă destinată atât autorilor dramatici, cât și actorilor și spectatorilor, după cum indică el însuși în subtitlu, unde o prezintă ca pe "o lucrare foarte necesară celor care vor să se ocupe de compunerea Poemelor Dramatice, care le recită în public, sau care urmăresc cu plăcere reprezentarea lor". Sub pana sa apare pentru prima dată distincția dintre "teoria teatrului" și "practica teatrului" pe care el o explică astfel în Cartea I, în capitolul 3, intitulat
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
apare pentru prima dată distincția dintre "teoria teatrului" și "practica teatrului" pe care el o explică astfel în Cartea I, în capitolul 3, intitulat: "Despre ceea ce trebuie să înțelegem prin practica teatrului". "...s-a tratat foarte pe larg despre Excelența poemului dramatic, originea sa, progresul său, definiția sa, speciile sale, Unitatea acțiunii, măsurarea timpului, frumusețea evenimentelor, sentimentele, moravurile, limbajul, și mii de alte frumoase materii, și numai în general, despre ceea ce eu numesc teoria teatrului. Dar în privința observațiilor ce trebuiau făcute
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
în trei volume pe care a condus-o chiar el și pe care o va revizui în 1682 -, ca și Examenele cu care precede pe atunci fiecare din piesele sale, constituie un tot. Acestea sunt Discursul despre utilitatea și părțile poemului dramatic sau Primul Discurs, Discursul despre tragedie și mijloacele de a trata despre ea conform verosimilului sau necesarului sau Al Doilea Discurs, Discursul celor trei unități, de acțiune, de zi și de loc, sau Al Treilea Discurs 8. Răspunzând detractorilor
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
de teatru. Acestea sunt "subiectul", "comportamentele", "sentimentele", "dicția", "muzica" și "decorațiunea teatrului", termeni ce corespund la Aristotel respectiv cu "subiectul", "caracterul", "gândirea", "expresia", "cântul", și "spectacolul". Aceste părți sunt numite "integrante", după cum explică Corneille în Discursul despre utilitatea și părțile poemului dramatic, căci ele se întâlnesc în fiecare dintre "părțile de extensie", constituite, în piesa antică, din prolog, episod, exod și cor, în piesa clasică din expoziție, intrigă și deznodământ. 2.1. Primatul acțiunii Dintre cele șase părți "integrante", Corneille, ca
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
simplu posibil. Nu am nimic de spus în această privință (despre dicție), în afară de faptul că limbajul trebuie să fie limpede, figurile plasate la locul cuvenit și diversificate, iar versificația fără efort și înălțată deasupra prozei, dar nu până la umflarea din poemul epic, pentru că cei puși de poet să vorbească nu sunt poeți.12" De aceea, Corneille îi pune în gardă pe autorii dramatici împotriva abuzului de sentințe care, încărcând inutil dialogurile, fac acțiunea să lâncezească. Nu că aș vrea să condamn
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
în gardă pe autorii dramatici împotriva abuzului de sentințe care, încărcând inutil dialogurile, fac acțiunea să lâncezească. Nu că aș vrea să condamn în totalitate acest ultim mod de a ne pronunța asupra maximelor moralei și politicii, scrie el. Toate poemele mele ar rămâne mult știrbite, dacă s-ar tăia din ele ceea ce am adăugat eu acolo; dar încă o dată, nu trebuie împinse prea departe fără a le adapta cazurilor speciale, altfel devin loc comun, care cu siguranță va plictisi auditoriul
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
fericit ar reuși să facă această etalare a moravurilor, trebuie să ne temem în continuare să nu fie unul dintre ornamentele ambițioase pe care Horațiu ne ordonă să le înlăturăm." Chiar dacă Corneille consideră sentințele ca pe cea dintâi dintre utilitățile poemului dramatic, și chiar dacă nu șovăie să le introducă în cuvântarea personajelor sale, el le folosește totuși mult mai puțin decât autorii antici 13. "Prima (utilitate) constă în sentințele și instrucțiunile morale care pot fi semănate acolo aproape peste tot, dar
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
destul de des, și uneori ar putea fi chiar ghicite prost, fără să fi fost instruit asupra acestor lucruri mărunte. Mărturisesc că nu este obiceiul Anticilor, dar trebuie să recunosc că din lipsa practicii, ei ne lasă multe lucruri obscure în poemele lor, pe care numai cei foarte stăpâni pe artă le-ar putea dezvolta; și nu știu dacă le pot da de capăt chiar ori de câte ori își imaginează." După el, este necesară notarea regiei pentru ca actorii să nu se înșele asupra intențiilor
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]