42,660 matches
-
dovedește a fi de neabătut în refuzul său de a da indicații scenice. În Practica teatrului, el afirmă, hotărâtor: " Într-o piesă în conformitate cu regulile, totul trebuie să fie tot atât de ușor de cunoscut pentru Spirit, cât și pentru ochi. Și orice Poem Dramatic care nu se va putea face cunoscut în felul acesta este cu siguranță nereușit." După părerea lui, lectura textului dialogat trebuie să aducă toate informațiile necesare pentru ca cititorul să imagineze cu o precizie perfectă cele mai mici detalii ale
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
acesta este cu siguranță nereușit." După părerea lui, lectura textului dialogat trebuie să aducă toate informațiile necesare pentru ca cititorul să imagineze cu o precizie perfectă cele mai mici detalii ale reprezentației. Niciun element nu va trebui adăugat pe margine. "În Poemul Dramatic, trebuie ca Poetul să se explice prin gura Actorilor: el nu poate folosi acolo alte mijloace, și nu ar îndrăzni el însuși să se amestece cu ei pentru a termina explicarea lucrurilor pe care nu li le-ar fi
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Și îndrăznesc să spun că Anticii au procedat foarte înțelept în această privință, încât dacă mi s-ar da o Tragedie de-a lui Sofocle sau Euripide, sau o Comedie de Terențiu și Plaut, (...) dacă aș avea în mână un Poem de-al unora din aceștia patru pe care i-am numit, fără titlu, fără vreun semn distinctiv, fără vreun nume de Actor, și fără vreun caracter pe care să-l fi putut cunoaște, nici separarea pe Acte, și nici varietatea
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
nume de Actor, și fără vreun caracter pe care să-l fi putut cunoaște, nici separarea pe Acte, și nici varietatea Scenelor; aș descoperi interesele tuturor acelora care vorbesc, ceea ce fiecare trebuie să spună, locul Scenei și decorurile sale, întinderea Poemului și tot ce trebuie să facă parte din Acțiune Teatrală." O asemenea naivitate poate să surprindă. Pasajele textelor lui Plaut și Terențiu care ne-au parvenit mutilate au pus mari probleme de interpretare. Replicile pentru care lipsește numele personajelor care
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
scoateți din scenă această pluralitate și diversitate de timpuri, de acțiuni și de locuri, nu veți putea pune acolo marile întâmplări și, în afara faptului că Poezia dramatică va pieri printr-o mare sterilitate de subiecte, nimeni nu va vedea în Poemele simple pe care le veți face decât povestiri și gânduri reci, și studiate, în toate locurile în care Personajele trebuie să acționeze și să se dezlănțuie. (...) Obiectul poeziei dramatice este de a imita orice acțiune, orice loc și orice timp
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
când voiau să trateze despre un material prea bogat, îl împărțeau în mai multe piese. "Ca și atunci când subiectele au avut prea multă întindere pentru o singură tragedie, având mai multe acțiuni importante, ei au făcut din ele mai multe poeme, ca niște tablouri separate din ceea ce nu putea fi înțeles sub o singură imagine", scrie el în Practica teatrului (Cartea II, cap. 3, "Despre unitatea de acțiune"). El îl citează ca exemplu pe Eschil, care separă în două piese omorârea
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
fel, după cum recunoaște Corneille însuși în Examenul piesei. Marmontel, în Elemente de Literatură (Eléments de Littérature), din 1787, va explicita cu o foarte mare claritate acest punct al doctrinei clasice. "Trebuie (...) să spunem, nu că toate acțiunile episodice ale unui poem trebuie să fie dependente de acțiunea principală, ci, dimpotrivă, că acțiunea principală a unui poem trebuie să fie dependentă, un rezultat al tuturor acțiunilor particulare ce sunt folosite acolo drept incidente sau episoade." Unitatea de acțiune privește atât tragedia, cât
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Littérature), din 1787, va explicita cu o foarte mare claritate acest punct al doctrinei clasice. "Trebuie (...) să spunem, nu că toate acțiunile episodice ale unui poem trebuie să fie dependente de acțiunea principală, ci, dimpotrivă, că acțiunea principală a unui poem trebuie să fie dependentă, un rezultat al tuturor acțiunilor particulare ce sunt folosite acolo drept incidente sau episoade." Unitatea de acțiune privește atât tragedia, cât și comedia. Corneille, în Discursul despre cele trei unități, o definește în comedie ca "unitatea
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
o importanță egală carului de care se servește Medeea pentru a fugi din Corint, după răzbunarea sa pe Creon. Mi se pare că este suficient de fundamentat faptul de a fi făcut-o magiciană, și de a fi reintrodus în poem acțiuni ce depășesc atât forțele naturii, cât și pe aceasta. După ceea ce a făcut ea pentru Jason la Colchida, după ce l-a întinerit pe tatăl său Eson la întoarcere, după ce a legat focuri invizibile darului făcut Creuzei, acest car zburător
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
naturii, cât și pe aceasta. După ceea ce a făcut ea pentru Jason la Colchida, după ce l-a întinerit pe tatăl său Eson la întoarcere, după ce a legat focuri invizibile darului făcut Creuzei, acest car zburător nu pare neverosimil, și acest poem nu are nevoie de o altă pregătire, pentru acest efect extraordinar." Miraculosul scenic din secolul al XVII-lea își găsește refugiu în operă, gen a cărui estetică nu se bazează pe verosimil. Transpoziția introdusă de cântec ce se substituie declamării
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
fundamentul caracterului tuturor pieselor de teatru; fiecare vorbește despre asta și puțini oameni se pricep. Iată caracterul general căruia trebuie să-i recunoaștem tot ceea ce se petrece acolo. Într-un cuvânt, verosimilul este, dacă trebuie să o spunem astfel, esența poemului dramatic, fără de care nu se poate face și spune nimic rezonabil pe scenă". Constituie o maximă generală faptul că ceea ce este adevărat nu este subiectul teatrului, pentru că există multe lucruri adevărate care nu trebuie văzute acolo și multe care nu
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
un om să moară trăsnit, dar ar fi o idee proastă a poetului să scape așa de un amant pe care l-ar folosi pentru intriga unei comedii. Numai Verosimilul poate deci construi, susține și termina în mod rațional un poem dramatic." (Cartea II, cap. 2) Pentru Corneille, în schimb, dacă acțiunea este veridică, nu este cazul să ne facem griji pentru verosimilul ei. Acest mare cititor al lui Plutarh împrumută majoritatea subiectelor sale din istoria romană care îi oferă un
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
să satisfacă și regulile proprii artei dramatice. Corneille, ca și Aristotel, preferă verosimilul extraordinar pe care îl condamnă docții. Îndrăgostit de sublim, el caută situații excepționale, susceptibile să emoționeze spectatorul. Pentru a-și justifica alegerea, el invocă, în Discurs despre poemul dramatic, neverosimilul unor mari subiecte antice precum crimele Medeei, Clitemnestrei, care sunt totuși la originea unor piese foarte puternice. "Marile subiecte care pun cu putere pasiunile în mișcare, și aduc față în față impetuozitatea cu legile datoriei sau tandrețea legăturii
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
istoricitatea nu este suficientă. În asta, scrie el, a greșit Autorul Cidului, fiindcă găsind în Istoria Spaniei că această fată a luat de soț pe ucigașul Tatălui ei, trebuia să-și dea seama că nu este un subiect pentru un Poem în toată puterea cuvântului, pentru că fiind istoric, și prin urmare adevărat, dar nu verosimil, cu atât mai mult cu cât șochează rațiunea și bunele moravuri, nu putea să-l schimbe, nici să-l facă potrivit cu cerințele Poemului dramatic." Chapelain împărtășește
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
subiect pentru un Poem în toată puterea cuvântului, pentru că fiind istoric, și prin urmare adevărat, dar nu verosimil, cu atât mai mult cu cât șochează rațiunea și bunele moravuri, nu putea să-l schimbe, nici să-l facă potrivit cu cerințele Poemului dramatic." Chapelain împărtășește acest punct de vedere, declarând, în numele Academiei, că "autorul trebuie totdeauna să prefere verosimilul adevărului. Mărturisim, adaugă el, că adevărul din această întâmplare luptă în favoarea poetului, și-l face mai scuzabil decât dacă ar fi un subiect
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
de ani de când își menține locul în teatrele noastre, nici istorisirea, nici efortul de imaginație nu au făcut să se vadă ceva ce i-ar fi șters strălucirea." Și mai explicit, în Dedicație la Confidenta (La Suivante), scrie: "Fiindcă facem poeme pentru a fi reprezentate, primul nostru scop trebuie să fie să placă, curții și poporului, și să atragă un număr mare la reprezentație. Trebuie, dacă se poate, să adăugăm regulile, pentru a nu displace savanților și pentru a primi o
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
că regulile artei sunt cele mai mari mistere ale lumii, și totuși ele nu sunt decât niște observații ușurele, pe care le-a stabilit bunul simț în privința a ceea ce poate dăuna plăcerii pe care o ai în fața unor astfel de poeme; și același bun simț care a făcut altădată aceste observații le face cu ușurință zilnic, fără ajutorul lui Horațiu și Aristotel. Aș vrea să știu dacă marea regulă între toate regulile nu este aceea de a plăcea, și dacă o
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
reafirmă criteriile publicate în Epistola către Pisoni, conform cărora comportamentul, pentru a fi "potrivit", trebuie să fie conform cu vârsta personajului, sexul, condiția sa socială, țara sa de origine (sau, în termeni moderni, naționalitatea sa). "Poetul, scrie el în Discursul pentru Poemul dramatic (Le Discours du Poème dramatique), trebuie să considere vârsta, demnitatea, nașterea, ocupația și țara celor pe care îi prezintă: trebuie să știe ceea ce datorăm patriei, părinților, prietenilor, regelui nostru; care este însărcinarea unui magistrat, sau a unui general de
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
un aspect atrăgător, decât să-i răzbune pe Strămoși și sângele Cetățenilor săi? Un Marc-Antoniu cumpănit și mai cu dragoste de Imperiu decât de privirile galeșe ale frumoasei și funestei sale Regine?...." Corneille împărtășește această părere, scriind, în Discurs pentru Poemul dramatic: "Calitatea de asemănător, pe care Aristotel o cere caracterelor, privește în mod deosebit persoanele pe care istoria sau fabula ni le face cunoscute, și pe care trebuie totdeauna să le descriem așa cum le aflăm acolo. Asta vrea Horațiu să
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
3. "Statornicia" lor În fine, comportamentul trebuie să fie "statornic". Personajul, pentru a fi credibil, nu trebuie să-și schimbe comportamentul fără motiv. O asemenea incoerență ar păta acțiunea verosimilului. "Rămâne să vorbim de egalitate, scrie Corneille în Discursul pentru Poemul dramatic, care ne obligă să păstrăm personajelor noastre până la sfârșit comportamentele pe care li l-am dat la început: Servetur ad imum Qualis ab incepto processerit, et sibi constet."27 Corneille, cu spiritul de libertate care îl caracterizeză, subliniază totuși
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
că personajul se află atunci într-o stare de descumpănire atât de mare, încât nu-și dă seama că-și exprimă gândurile cu voce tare. "Nu vreau să spun că atunci când un actor vorbește singur, scrie Corneille în Discurs despre Poemul dramatic, el nu-și poate informa auditoriul asupra multor lucruri, dar asta trebuie făcut prin sentimentele unei patimi care îl agită, și nu printr-o simplă narațiune. Monologul Emiliei, care deschide teatrul în Cinna, face destul de bine cunoscut faptul că
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
lucru s-a întâmplat cu adevărat astfel, sau cel puțin că s-ar fi putut sau ar fi trebuit să fie astfel. Și dimpotrivă, condamnăm tot ceea ce nu trebuie făcut și spus, după promisiuni, Locuri, Timp și primele aparențe ale Poemului; pentru că nu credem că acest lucru s-a întâmplat în acest fel. Atât de mult este adevărat că Tragedia se consideră în mod deosebit în sine, ca o acțiune veritabilă." (Cartea I, cap. 6, "Despre spectatori și cum trebuie să
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
spectatorului și pentru a-l conduce mai bine fără vreun obstacol la încrederea pe care vrem să o aibă în privința a ceea ce îi este reprezentat". Este bine, conform lui d'Aubignac, ca cititorul să poată simți această iluzie de prezență. "Poemul dramatic este făcut în special pentru a fi reprezentat de oameni care fac lucruri foarte asemănătoare celor pe care cei pe care îi reprezintă le-ar fi putut face; și de asemenea pentru a fi citite de oameni care, fără
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
părerea lui, pe confuzia între cele două temporalități care interferează în teatru, timpul acțiunii, de pură ficțiune, și cel al reprezentării. D'Aubignac, în capitolul din Practica teatrului intitulat " Despre întinderea acțiunii teatrale sau a timpului și duratei potrivite ale poemului dramatic", (Cartea II, cap.7), este conștient că una dintre dificultățile majore de care se lovește autorul dramatic rezidă în această dualitate a timpului teatral. "Trebuie să luăm în considerare, scrie el, că Poemul dramatic are două forme de durată
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
a timpului și duratei potrivite ale poemului dramatic", (Cartea II, cap.7), este conștient că una dintre dificultățile majore de care se lovește autorul dramatic rezidă în această dualitate a timpului teatral. "Trebuie să luăm în considerare, scrie el, că Poemul dramatic are două forme de durată, dintre care fiecare are timpul său propriu și convenabil." El insistă asupra realității timpului reprezentării, măsurabil în mod obiectiv, spre deosebire de timpul ficțiunii, care nu este totdeauna clar definit. "Prima este durata veritabilă a reprezentării
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]