6,312 matches
-
funingine, era peste drum, ceva mai jos de Majestic. Am mers până acolo, închipuindu-mi-l pe orbul Tommy drept un ratat, unul cu care trebuie să stau de vorbă ca s-o mai îmbunez pe Betty, să mă mai împac cu ea. Am trecut pe lângă o cutie de scrisori pe care scria T. GILFOYLE, apoi am urcat la etaj. Am sunat la ușă. Dinăuntru se auzea muzică. M-am uitat pe singura fereastră a fațadei și am dat de un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
smulge-i o declarație amănunțită lui Georgie înainte să apeși pe trăgaci. Pune-l să aștearnă totul pe hârtie și găsește apoi modalitatea prin care, cu ajutorul ei, să le faci rău, după pofta inimii. Omoară-l! Și încearcă să te împaci cu situația. Și încearcă să duci o viață normală cu amicul lui Mickey Cohen pe urmele tale. Mi-am scos ideile astea din minte când am ajuns la a patra casă, situată într-o fundătură, și am remarcat că este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
cameră, la celălalt capăt al curții. El ridică din umeri și se îndreptă într-acolo. Madeleine i se alătură și deschise ușa. Înăuntru lumina se aprinse, apoi se stinse. Le-am acordat zece minute, apoi m-am apropiat de bungalow, împăcat cu gândul că voi fi întâmpinat de muzica dată la maximum și de întuneric. Dinăuntru se auzeau gemete, însă fără muzică. Am remarcat că unica fereastră era crăpată câțiva centimetri, căci vopseaua uscată de pe cercevea o împiedica să se închidă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
la grea Încercare Încrederea cititorului adolescent În imanența literaturii. Don Quijotte coboară prea des În real, părăsind transcendența textului, ceea ce Îmi creează și acum un sentiment de frustrare și insatisfacție la lectură; chiar dacă dau altă valorizare metodei cervantesiene, nu mă Împac deloc cu instituirea unei viziuni „joase“, demitizante asupra cavalerismului, un concept pur, atât de scump formării personalității bărbătești. Nu pot să accept ideea ca un bărbat să nu fie un cavaler, și aceasta În accepția cea mai Înaltă posibilă. (marți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
Îi propune să-l publice În Contemporanul. (duminică) De la revista Tomis mi se cere prin telefon să-i iau un interviu lui Marin Preda. Cronicarul revistei, Al. Protopopescu, a scris cam În zeflemea despre Moromeții II și vor să-l Împace pe maestru. Recitesc toată opera. Îmi fac note, Îmi revăd Însemnările de la Întâlnirile lui anterioare cu studenții. Îmi cumpăr un carnet de reporter format mic, cu acel tip de foi ce se pot rupe ușor. N-am mai luat interviuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
decât ochii, niște telescoape imense ce se atrag reciproc Încleștate, reflectându-se unul Într-altul de la depărtări astrale. Ne cercetăm cu lăcomie, ne spunem mii de lucruri prin ochi Într-o secundă, ne certăm din priviri brusc, tot acolo ne Împăcăm imediat, ne alergăm prin coclaurii imaginației. Eu citesc tot ce a visat ea cât timp n-am putut-o vedea, cât timp ochii noștri au Încetat să se fixeze În acea Înfruntare materială permanentă; cât timp suntem alături nimeni și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
să știi unde-am fost, ce importanță are, dacă nu mă iubești?“ (mâna mea ezită); „eu n-am să renunț niciodată la tine“ (mâna mea lovește); „am patru demoni ce mă chinuiesc: muntele, gheața, scrisul și tu; cum să-i Împac pe toți?“ (mâna mea se coboară, ezită, se ridică, lovește); „să te iubesc oare până la capăt?“ (mâna mea ezită); „n-am cum să te-nșel, din moment ce ești unicul cu care pot fi femeie“ (mâna mea lovește); „am să mă omor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
Am atâtea nedumeriri să-mi ajustezi pentru viața mea netrăită Că toată izbânda de-o palmă ce-mi dai mă face scârbit și scârbos C-o fi, c-o păți, că totul e bine, așa și pe dincolo Să fim Împăcați, să ne mulțumim cu-acest fruct zemos C-altfel ni se ia și nu ni se mai dă Hei, prea mă plictisești, numindu-mi ce se cade și ce este frumos Caut urmele strâmbe lăsate de părinți stigmat fericit Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
chiar minunat, pot zice. Dar știi și tu cum arăta. — Asta cam așa e, am continuat eu ca să o ațâț mai mult. Era tare urât și slab, și mic de statură, cât tine de mic. Da, dar vezi, eu mă Împăcăm cu el, pentru că mă iubea și puteam să mă joc cu el. Mai avea și bani... Nu-mi păsa că eu eram studentă, iar el nu avea facultate. — Dar Îi păsa maică-ti, am râs eu. S-o lăsăm pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
parcă-am fi mingea azvârlită-ntr-una de copii. 12 martie 1965 (vineri) Hârtie albă, prea multe vrei de la mine. Vreau să dorm. Lasă-mă-n pace. 13 martie 1965(sâmbătă) Mă simt bine. M-am certat cu mine și m-am Împăcat cu lumea. Am unele momente de rătăcire, dar, după cum văd, Îmi revin repede. Azi mi-a plăcut mult Jean. Mâine cine Îmi va place? Cu siguranță că Îmi va place altul. Așa e viața mea. Așa vreau, așa trebuie să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
obiectelor dispare și rămân doar urmele lor. Totul se desfășoară ca virtualitate; orice prezență a realului nu mă interesează, cât timp rămân nemișcat. Această imobilitate e o formă a non-cunoașterii, o reîntoarcere spre virtualitatea embrionară, spre Întuneric, spre somn. Sunt Împăcat. Nu intru În panică. În somnul simțurilor, mă simt bine, retrăiesc starea naturală, când Întunericul mă ocrotește, scoțându-mă din starea de veghe activă. Orice gest al meu În lumină este pragmatic: reduc mișcarea la minimul posibil, lărgesc Întunericul. Modelizarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
știi; de aceea, sunt capabili să se certe oricând, să se insulte, să se bată chiar În fața tuturor, fără să le pese de ceva. E treaba lor, cine Își poate permite să se bage Între ei, ăștia sunt nebuni, se Împacă imediat și Încep să-și bată joc de tine, mai bine lasă-i dracului să se omoare! (miercuri) Dragă Martin, Când o să ai odată timp peste o zi, o săptămână, o lună, un an, o să te rog să stai și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
viziune“ a existenței ca simplă competiție: victorii și Înfrângeri, etape către Împlinirea unui destin Înalt, singular... Amuzant pe multe pagini, jurnalul adolescentei A. Împletește stilul exaltat, metaforic și simbolist specific vârstei cu contabilitatea strictă a evenimentelor zilei (gen: „M-am Împăcat cu Fredy, iată și acest vis atât de depărtat realizat. Ce bine-mi pare! Azi am făcut 4 ore de gheață și mă simt mai bine ca oricând.“ etc., p. 114). Pe măsura trecerii timpului, evoluția ei se oglindește În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
povestea nefericită cu Stacey ar fi rămas la fel de insignifiantă cum părea - o aberație trecătoare care nu-nsemna nimic și care va păli curând. Sau poate pentru că știam că e scris s-o văd din nou mă simțeam atât de înșelător de împăcat și lipsit de griji. Soarele strălucea când am cotit pe Victoria Street, reflectându-se în ornamentele de tinichea atârnate de-a lungul străzii de parcă erau niște reflectoare, făcându-le să lumineze și să sclipească. M-am uitat în sus spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
ar fi greu: e îngrozitor de simplu, Charlie. Vino acasă și vorbim despre asta. Nu spun că voi putea vreodată să te iert, doar un sfânt ar putea promite așa ceva, dar știu că putem rezolva situația și poate chiar să ne împăcăm dacă stăm de vorbă. Dar tăcerea și această... această dispariție sunt crude și nedemne de tine. Hristoase - tu nu-ți mai aduci aminte cum vorbeai despre efectele teribile pe care despărțirea oamenilor o are asupra familiilor lor? Când ne comparam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
își ascundea tăcut nemulțumirea (iar în sezonul fotbalistic se bucura și el că era liber în serile de luni); mama ei se abținea cu greu ca, o singură seară pe săptămână, să nu ridice receptorul să-i telefoneze, până la urmă împăcându-se în toți acești ani cu ideea că n-o s-o mai audă pe Leigh până marți dimineața, indiferent de câte ori apăsa pe butonul redial. Pînă și redactorul șef știa că nu trebuie să-i dea ceva de citit pentru luni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
-
plină de afecțiune, dar Emmy nu părea împăcată. — Te întrebi probabil cum ar putea fi mai rău de-atât, nu? Ei bine, stai să-ți spun eu cum. Nu doar și-a tras-o cu ea — poate că m-aș împăca cu chestia asta. Nuuuu, nu Duncan al meu. “S-a îndrăgostit” de ea. Emmy puse ghilimelele în aer cu degetele arătător și mijlociu de la ambele mâini și-și dădu peste cap ochii înroșiți de plâns. — “O așteaptă”, citez, “până va
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
-
haios. Leigh oftă. Adriana bătu ușor cu palma locul de lângă ea; știa că Leigh are probleme cu spațiul și încerca să fie înțelegătoare, dar era enervant ca ea să fie întotdeauna cea înghesuită în separeuri sau pe banchete. — Cum se împacă Russell cu ideea că nu suporți pe nimeni aproape? — Nu e vorba că nu suport pe nimeni aproape, dar am nevoie de o zonă tampon. Ce e rău dacă simți nevoia de puțin spațiu intim? întrebă Leigh. — Mda. Acum pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
-
vadă că holul se umpluse de oameni la adăpostul unui întuneric de catifea, iar acum arăta magnific. — Îmi pare rău că trebuie să plec așa, dar sunt prietenii mei cei mai buni și de mult... — Firește! Nu te stresa. Se împăcase deja cu gândul că avea să urce în cameră singură. Ideea de a se culca cu Paul ca parte din promisiunea pe care o făcuse prietenelor ei i se păru ridicolă. Pe cine prostea ea? Nu ăsta era felul ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
-
ÎNTREBAT FRUMOS DACĂ PUTEM SĂ DISCUTĂM ALTĂDATĂ ȘI N-AI VRUT SĂ ASCULȚI! Se apropie mai mult de maică-sa care începu să se retragă încet spre hol. — AM SĂ TERMIN SĂ MĂ ARANJEZ ȘI PLEC, IAR TU O SĂ TE ÎMPACI CU CHESTIA ASTA. ȘI-ACUM LASĂ-MĂ ÎN PACE! Își încheie diatriba trântind ușa cu putere și imediat simți o undă de ușurare. Bineînțeles că era ridicol la vârsta ei să țipe, să urle și să trântească ușa: era categoric
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
-
pare că el îi cerea să fie din nou împreună. Avea să-i pună un milion, un trilion de întrebări (De ce s-au despărțit? A cui a fost ideea? Și, cea mai importantă dintre toate, de ce vroia el să se împace cu ea?), dar refuză să-i dea satisfacție. În loc de asta, se sprijini cu spatele de tejghea, își încrucișă brațele și se uită la Duncan cu ochii mijiți. — Ei, n-ai de gând să spui nimic? întrebă el, după care își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
-
pe metalul prăfuit, incapabile să se Încleșteze. Se speriase rău cu o zi Înainte. În jurul lui se deschidea un spațiu neobișnuit, care Îl separa de lumea sigură pe care o cunoscuse Înainte de război. Timp de cîteva zile, reușise să se Împace cu ideea scufundării navei Petrel și a dispariției părinților săi, dar acum se simțea În nesiguranță și era Înfrigurat tot timpul, chiar dacă era un decembrie blînd. Vasele de ceramică Îi scăpau mereu din mînă, așa cum nu i se mai Întîmplase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
Înalt decît Jim, agentul de bursă și fost jocheu amator ședea pe prici lîngă fiul său bolnav. Cu părul lui negru și fața galbenă ridată, ca o lămîie stoarsă, Îi amintea lui Jim de Basie, dar domnul Vincent nu se Împăcase niciodată cu Lunghua. — O să-ți lipsească lagărul cînd o să se termine războiul, adăugă el. Mă Întreb cum o să te Împaci cu școala În Anglia. S-ar putea să fie puțin cam ciudat, recunoscu Jim, terminînd ultima gărgăriță. Era sensibil În privința
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
negru și fața galbenă ridată, ca o lămîie stoarsă, Îi amintea lui Jim de Basie, dar domnul Vincent nu se Împăcase niciodată cu Lunghua. — O să-ți lipsească lagărul cînd o să se termine războiul, adăugă el. Mă Întreb cum o să te Împaci cu școala În Anglia. S-ar putea să fie puțin cam ciudat, recunoscu Jim, terminînd ultima gărgăriță. Era sensibil În privința hainelor lui zdrențuite și a eforturilor sale hotărîte de a rămîne În viață. Șterse farfuria cu degetul și Își aminti
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
purtat pe piloții japonezi care decolau de pe Lunghua ca să se arunce asupra vaselor americane de pază de lîngă Iwo Jima și Okinawa. Dacă japonezii triumfau, acea mică parte a minții lui care era legată pentru totdeauna de pistă, va fi Împăcată. Dar dacă vor fi Învinși, toate temerile lui nu vor mai avea nici o valoare. Jim Își amintea de acei piloți ai Înserării care Îl scoseseră din grupul de lucru. De cîte ori Îi urmărea pe japonezi plimbîndu-se În jurul avioanelor, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]