4,963 matches
-
de mere domnești. Pentru cei care nu au gustat în viața lor „scrijele” trebuie să spunem că în satele din Moldova merele coapte se taie felioare subțiri, care se usucă la soare și se pun apoi la păstrare în poduri, întinse în straturi subțiri. Oamenii și în special copiii se dau în vânt după asemenea gorgoase. Prunele uscate sau afumate sunt pregătite de gospodine cu costiță de porc afumată. Mihăiță porni spre casă ținând strachina plină cu amândouă mâinile și după ce
Rădăcinile continuităţii by Ştefan Boboc-Pungeşteanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91638_a_92999]
-
casă, întâmpinați de sora Elena Gâză și bărbatu-său Toader, care locuiau în Armășoaia și de frații Ion, Vasile, Neculai și Ghiță.Veniseră cu toții din satele unde trăiau și munceau; plângând și suspinând intrară în odaia unde mama Elena stătea întinsă în cosciug, cu mâinile împreunate pe crucea de pe piept. Plânsul Mariei izbucni năvalnic, lacrimile se scurgeau fără oprire și toți cei de fașă, chiar și bărbații, nu se putură stăpâni văzând-o atât de îndurerată. „Mamă scumpă, cât de bună
Rădăcinile continuităţii by Ştefan Boboc-Pungeşteanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91638_a_92999]
-
seceră se chinui să taie o nuia de salcie, de vreo doi metri, cu care să tragă spre mal blestematele de felii, ca să le ascundă vederii. Cu chiu cu vai, ba tăind, ba rupând, nuiaua a fost gata și Lențâca, întinsă pe burtă la marginea apei , începu să tragă felile spre mal. Două a reușit să le scoată la mal și fata răsuflă ușurată că va scăpa de grijă. întinzându-se pe mal să scoată bucățile mai depărtate s-a dezechilibrat
Rădăcinile continuităţii by Ştefan Boboc-Pungeşteanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91638_a_92999]
-
vremi atât de potrivnice! În Europa Hitler înghenunchiase Marea Franță, aliata noastră tradițională și asedia Anglia pentru a avea liber în războiul și răfuiala pe care o avea cu Uniunea Sovietică, pentru câștigarea acelui spațiu vital către câmpiile și stepele întinse spre Caucaz. La noi în țară, cu granițele sfârtecate, mulțimi de oropsiți ai nemiloasei soarte se deplasau în căutarea unui loc de refugiu temporar! Polonia căzuse sub forța blindatelor germane în numai 17 zile! România a deschis granița de nord
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by ALEXANDRU MÂNĂSTIREANU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/560_a_1263]
-
ore, liniștiți și fericiți, urcăm într-un autobuz și coborâm în centrul orașului, după care, cu mers agale, abia simțit, ne îndreptăm prin fața Primăriei, a Sfatului, spre localul fostului liceu de fete „Iorgu Radu”. În marele hol de la parter mese întinse cu tot necesarul unei neobișnuite agape - totul pregătit și aranjat de soția mea, cooptată a fi și ea absolventă de onoare a promoției noastre! În jurul meselor ne-am aflat 37 de persoane. De emoție, pot spune că n-am prea
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by ALEXANDRU MÂNĂSTIREANU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/560_a_1263]
-
o atmosferă cehoviană, înnobilată de peisajul generos și liniștitor și punctată de mirosurile mâncărurilor îmbietoare pregătite de gazdele noastre. M-am așezat la masa din balcon, alături de Liviu și citesc sau scriu. Dacă intru în cameră sunt obligată să stau întinsă în pat și asta mi-ar da senzația de „odihnă” de spital. Prefer banca de lemn și zgomotul pensulei pe pânza ce-și așteaptă amprenta. Luni, 22 iulie 2002 - Călinești Spațiul nostru de vis a fost invadat de femei de
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]
-
felul în care utilul este înnobilat de frumos, iar spațiului auster îi sunt atribuite elemente de o simplitate monumentală. Nici nu ne-am dat seama când a trecut ziua, atât de bogată, atât de diversă! Am avut timp să stăm întinși în răcoarea camerelor noastre vreo 20 de minute, după care am coborât pe treptele înguste de piatră și, la Bodega lui Dimitrin ne-am întâlnit cu Iana care ne-a însoțit la Restaurantul Satra. Aici, într-un spațiu imens am
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]
-
avea să atragă atenția și altor țări europene, în 1555 francezii conduși de Nicolas Durand de Villegagnon invadând Rio de Janeiro, cu intenția de a întemeia "Franța Antarctică". Între 1624 și 1654, Compania olandeză a Indiilor Occidentale cucerește o zonă întinsă din nord-est, punând bazele "Braziliei olandeze". Descoperirea zăcămintelor de aur, la 1695 în Minas Gerais, permite dezvoltarea unor zone din interior. În 1759, după mai bine de două secole de conflicte între coloniști și misionarii iezuiți, aceștia sunt expulzați din
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
te simți ca după o naștere fericit, dar epuizat. Așa că aveam nevoie de Angra dos Reis ca de o poțiune magică menită a te pune din nou "pe picioare". "Costa verde", zonă de munți, vegetație tropicală, plaje și ocean verde-smarald, întinsă pe 270 de kilometri pe șoseaua BR 101 care leagă Rio de portul Santos, era drumul meu favorit mai ales de întoarcere de la Sao Paulo. Zic mai ales de întoarcere fiindcă la dus eram grăbit să ajung la întâlnirile planificate
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
și prospețime nemaiîntâlnite. Nu-i de mirare că Parcul Național și Cataracta au fost locurile unde s-au filmat cunoscutele pelicule cinematografice "Godzilla", "Indiana Jones", "Moonraker"... Cataracta e de fapt un evantai de nu mai puțin de 275 de cataracte întinse pe un semicerc de 3 kilometri și căzând cu un zgomot năucitor de la 75 de metri înălțime. Interesant este că, deși două treimi din cascade se află în teritoriul argentinian, vederea cea mai atrăgătoare și mai impresionantă e din partea braziliană
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
pesoși (cca 3 dolari) frumoase ouă pictate cu peisaje, indieni, păsări și ce-i mai trecea prin cap "artistului". La circa 40 de kilometri înainte de Montevideo, după o mica deviere, ajungeam la crescătoria de crocodili și broaște țestoase "Cerros Azules", întinsă pe 10 hectare, loc de încântare pentru adulți și copii. Ne opream mereu acolo, ca să vedem "exponatele" și să discutăm cu Don Alvaro, proprietarul. Declarată de "Interes Național" și de "Interes Turistic", ferma, cu mai multe bazine pentru diverse vârste
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
de vize la intrarea în Uruguay. Pe mine mă interesau însă "ceilalți", oamenii obișnuiți, așa că am început demersurile cu autoritățile. Când am demarat discuțiile, prin 2001, deja Buenos Aires era plin de conaționali bronzați și de odraslele lor minore, cu mâinile întinse la mila publică sau, mai rău, cu mâinile în buzunarele argentinienilor. Așa că, de câte ori mergeam la externe, mi se arăta bunăvoință, dar eram trimis la "factorii de decizie" din Ministerul de Interne doi oameni și profesioniști excelenți ministrul Stirling și adjunctul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
podea, pentru că halterofilii s) aib) stabilitate. Ei v)desc o atitudine serioas) și foarte profesionist) fâț) de ceea ce fac. În ultima Inc)pere, tineri ce lucreaz) la haltere. Acestea se sprijin) pe dou) suporturi, aproape de ț)blia mesei. Tinerii sunt Întinși pe spate și exerseaz) mișcarea În sus, pan) la poziția de ridicare a halterei. Acești halterofili, complet Îmbr)câți și purtând pulovere, Împing greutatea cu o conștiinciozitate disperat). Îmi amintesc de o carte despre dezvoltarea musculaturii intitulat) How to Get
Până la Ierusalim și înapoi by Saul Bellow () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2110_a_3435]
-
Stăpân peste viciu (mi-am zis, mândru de mine), pot să fumez, dacă vreau să fac impresie, din moment ce nu mi se Întâmplă nimic! Cu această convingere fermă, am acceptat pipa de opiu pe care am văzut că Hafiz o ținea Întinsă spre mine. Pipa (doar aparent a păcii) a fost trecută din mână-n mână și, cam o oră mai târziu, am Început să ne retragem spre camere, căci a doua zi lucrul Începea În zori. Singur pe coridor, am pornit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
o interesa, mama mai stătea o clipă să le admire, cu o privire strălucitoare de satisfacție tăcută. Deseori se Întâmpla ca la sfârșitul vreunei zile ploioase, soarele să mai licărească palid Înainte de a apune deasupra mesei jilave pe care erau Întinse ciupercile ei, foarte colorate, unele purtând urmele vegetației din jurul lor - câte un fir de iarbă lipit de o pălărie cafenie vâscoasă sau o bucățică de mușci ce Îmbrăca baza bulboasă a unei codițe cu puncte Întunecate. Și mai era printre
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
firesc neaccentuată (nîi În exemplu, din rusă, „la“ În cel din engleză). Acest lucru producea un șoc plăcut, care era totuși un efect mult prea familiar pentru a compensa banalitatea sensului. Ca orice Începător inocent, am căzut În toate capcanele Întinse de epitetul melodios. Nu Înseamnă că nu m-am Împotrivit. De fapt, trudeam din greu la elegia mea, chinuindu-mă la nesfârșit cu fiecare vers, alegând și respingând, plimbând cuvintele pe limbă ceremonios și entuziast, ca un degustător de ceai
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
de pe colț de la ultimul etaj (salonul mamei), casa era deja cufundată În Întuneric. Paznicul de noapte Îmi dădu drumul Înăuntru și, Încet-Încet, cu grijă ca să nu tulbur aranjamentul de cuvinte din capul care mă durea, am urcat scara. Mama era Întinsă pe canapea cu ziarul Rech din St. Petersburg În mâini și un Times din Londra În poală. Un telefon alb strălucea pe măsuța acoperită cu sticlă de lângă ea. Deși era târziu, ea Încă mai aștepta telefonul tatei de la St. Petersburg
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
în rugăciune. Alături, o Biblie mare, ferecată în argint; de altfel, cărți se află răspândite peste tot. În fundul iatacului, un pat cu baldachin și draperii de catifea purpurie pe care e brodat același obsedant vultur bicefal. O blană de urs întinsă pe dalele de piatră. Când intră Țamblac, Maria tresare speriată și se ridică. Bună dimineața, Maria... o salută Țamblac și își freacă palmele la focul din cămin. Ce zloată! Un câine să nu dai afară. Mă dor toate oasele. Maria
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
cine știe ce pricină, se trezise. Trezire nefirească la acea vârstă crudă, când somnul e profund și neîntrerupt. Tocmai pe acest „somn de prunc” mizaseră ei. Și totuși copilul se trezește și vede: în mijlocul camerei, o femeie goală, culcată pe burtă, e întinsă pe masă, iar lângă ea își face de lucru un bărbat gol numai până la brâu, ținând în mâini niște ustensile, a căror folosință copilul nu o cunoaște... Tabloul e scăldat într-o lumină deosebit de vie. Copilul înregistrează scena și adoarme
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
an pe care, astfel, l-am făcut de două ori). Dând mâna cu mine, Toma Pavel, în a cărui grupă nimerisem, a exclamat: „A, dumneata ești celebrul Cristea!” * Discuții lungi, epuizante cu mama. Mă aflu în dormitorul lor, ea stă întinsă pe pat, îmbrăcată, ca în timpul zilei (e după-amiază sau seara devreme), eu - în picioare, rezemat de soba în care de mult nu se mai face foc, cu mâinile la spate, cu palmele lipite de plăcile de teracotă, netede și răcoroase
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
ascundea însă, ca în poveste, un superb prinț al fericirii. * Din amintirile din copilărie ale Doinei. Împreună cu fratele ei, mai mic cu doi ani, s-a ascuns într-o zi între fețele lungi, până la pământ, ca de cortină ale covoarelor întinse pe sârmă, scuturate și lăsate, gospodărește, la aerisit în curte. S-au ascuns și au tăcut mâlc, multă vreme, cu tenacitatea copiilor care au pus la cale o șotie. Abia într-un târziu, apelurile ușor alarmate ale celor mari (ca
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
cu putință așa ceva - că n-am murit, mă-nțelegi, o să mă scol și atunci ce-o fi să fie, hai? (s.n.)»”. Spuneam că nu întâmplător îmi amintesc la ce lucram atunci deoarece coincidența aceea mi s-a părut stranie: moartă, întinsă pe masă, în sicriu, mămăica părea, ca și domnul Proharcin, o forță. Ceva deosebit de impresionant, ceva redutabil emana din noua ei postură. Nu-i vorbă, și în viață fiind, mămăica era o forță. Înaltă, voinică, autoritară, dintr-o bucată, nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
terminologia și denumirile de atunci), de față fiind și Lucian Raicu, împreună cu soția sa, Sonia Larian, și cu prietenul nostru comun, Miron Chiropol, el a participat și la nunta propriu-zisă, la masa ca-n povești, cu vreo 40 de invitați, întinsă în curtea, la Snagov (relativa abundență alimentară îți permitea pe atunci „să te desfășori”). Petrecerea a ținut până dimineață, când, cu prima „rată” am plecat la București: eu, Doina, Raicu, Sonia, Chiropol și încă un prieten al nostru din acea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
a trecut - azi e joi, 1 noiembrie 1990, ziua morților la catolici și în copilăria mea clujeană - am visat-o pe tanti Olga, moartă de șase săptămâni (sâmbătă, 27 octombrie, Doina i-a făcut parastasul cuvenit). Am visat-o moartă, întinsă pe masă, așa cum a stat două zile la ei acasă, în Floreasca, dar parcă nu în sicriu și sigur într-o altă casă, străină și mai mare. În mijlocul unei încăperi spațioase masa era așezată pe o direcție perpendiculară aceleia în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
am văzut ca pe un slujitor al veșniciei, care, nu știu pentru care motive, a fost obligat să trăiască în suferință, în mizerie și în nimicnicie, dar care, și în aceste condiții ingrate și-a făcut datoria, rămâmând cu mâna întinsă către veșnicie, către infinit . „Un vis ce-și moiae aropa-n amar- astfel ai trecut de al lumii hotar”. După ce a reușit să creeze fiului său cele mai bune și mai sănătoase condiții de viață, Dinu a plecat, s-a grăbit
A FOST O DATA........ by VICTOR MOISE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83162_a_84487]