11,041 matches
-
și generozității pe care o arăta față de copiii altora, prea afectat de suferința îl măcina încă, oricare era aceea, spre a-și dori proprii săi copii? Ei bine, zise Sean McGee, tânărul stagiar blajin, dându-și toată silința să pară agresiv, cine mi-a furat curelușele de la bicicletă? — Auzi, șefa, nu vrei mai bine să scriu despre Masacrul de Sfântul Valentin? o întrebă Mike Wooley cel plin de fițe pe Stevie, imitând accentul tărăgănat al ziariștilor din Chicago, în timp ce de sub manșetele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
mama. Apoi ce să fac, ca privatizat, să stau cu trei sticle și să dau câte o sută de grame în fiecare zi? Se vorbește despre cum faci dragoste cu sate de fete La țară eu am fost puțin mai agresiv, n-am lăsat pe nimeni să mă calce în picioare. Cum e tineretul. Se mai bat la baluri, la discoteci, ce mi-a căzut, n-am iertat nimic. Nu eram căsătorit, frații mei erau. Casa îmi rămăsese mie, dar îmi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
poate-o să vă vină să râdeți, dar eu acuma, după aproape nouă ani de zile, eu zic că mi-am făcut perioada. Sunt chestii care te deranjează zilnic și astea te fac să descoperi că nu ești un om agresiv, să știi că nu faci nici un rău, să știi că nu faci nimic dăunător, de-astea, și totuși ți se impun niște restricții și astea... Și asta doar pentru că scrie pe dosarul ăla: „foarte periculos“. Și-așa mai departe. Pentru că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
minute. Era o performanță pentru mine, cum ar fi. Și dânșii au văzut asta, lucrurile astea. Și s-au mai întâmplat câteva incidente acolo, care tocmai prin respectul pe care noi l-am impus acolo față de deținuți, nu la modul agresiv, dar la modul să nu te calce, nu că ai pedeapsă mare, deci nu mă gândesc la pedeapsa ta sau a mea, dar, dacă ești corect cu mine și-mi vorbești frumos, indiferent că ești homosexual, indiferent că ai făcut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
eram adversari pentru el. Chiar dacă gongul încetase pentru tatăl meu meciul continua. Tot ce făceam noi în casă era depunctat și punctat de boala cel măcina, totul transformându-se într-un coșmar pentru noi toți. Tata avea un comportament foarte agresiv, se purta deosebit de urât cu mine, cu frații mei și mai ales cu Mama noastră, aplica o tortură de neimaginat, în afară de bătăile care erau aproape zilnice eram și legați de caloriferele din casă sau de barele de la balcon și stăteam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
socială“, articolele lui D. Karnabatt ș.a.m.d.). Prin filtrul filozofiei existențialiste germane sau ruse, ele vor fi recuperate - în alt plan - de spiritualiștii „tinerei generații” interbelice și de suprarealiști, după cum cultul efemerului, al noutății și originalității, citadinismul vor renaște agresiv în interiorul curentelor de avangardă. A vorbi despre o „poezie de cunoaștere” simbolistă (Lidia Bote) este oarecum inadecvat: avem de-a face cu o poezie a experienței totale/esențiale, analogon al misticii... În termenii lui Blaga, influența idealistă germană/eminesciană asupra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
drept ș.a.m.d.), a promovat, pe de o parte, o pedagogie culturală națională, o alfabetizare a țărănimii (stimulată de programul ministrului liberal al învățămîntului, Spiru C. Haret) și un „apostolat” prounionist; pe de altă parte, a constituit o repliere agresivă în fața modernității „bolnave”, „degenerate” și „înstrăinate”, ce amenința să disloce - prin industrializare și citadinizare cosmopolită - comunitățile organice tradiționale, provocînd rupturi culturale și lingvistice între elita conducătoare și țărănimea văzută ca matrice a românității pure; esteticul va fi, în consecință, repudiat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
prin poeme nu înțelegem doar strofe și compoziții verbale, ci și construcțiunea oricărei realități estetice. Numai în felul acesta problema putea fi formulată”. Pe urmele lui Arghezi, Vinea subliniază caracterul antididactic, vaticinar-profetic liric al pamfletului, văzut ca specie de „poezie agresivă”. Cîteva texte antebelice arată cum estetica avangardistă se dezvoltă la Ion Vinea în interiorul discursului publicistic, modificîndu-i convenția din interior pînă la estomparea frontierelor dintre genuri. Reportajul, ca gen literar, fusese elogiat de estetica futuristă, iar în anii ’30 cîțiva foști
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
analog lui Apollinaire - un pre-futurist? Teatralitatea retorică, extravertirea vitalistă, poza „blasfemiatorie”, anumite elemente de recuzită tehnică reprezintă totuși mult prea puțin; nimic din extravaganțele sintactice și din experimentele de limbaj futuriste, nici vorbă de parole in libertá sau de tehnolatrie agresivă, iconoclastă. Admirația poetului român pentru Marinetti era desigur notorie - ajunsese să fie ironizată și în epigrame - însă entuziasmul rămîne unul superficial. Nu puțini exegeți postbelici ai modernismului și ai avangardismului poetic autohton au insistat pe această idee. În Modernismul românesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
numele lui Marinetti nici măcar nu e pomenit, în vreme ce «maestrul» Gabriele d’Annunzio are parte de un întreg capitol...)“. În primul număr pe anul 1913 al revistei ieșene Viața românească, G. Ibrăileanu comentează pe un ton mai mult decît rezervat manifestările agresive ale noului curent italian. De partea cealaltă, în Rampa lui N.D. Cocea (nr. 316, anul II, 8 noiembrie 1912), foarte tînărul Ch. Poldy, colaboratorul de la Simbolul lui S. Samyro, M. Iancu și I. Iovanaki, semna un articol de adeziune integrală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
despre „Manifesto technico della letteratura futurista“ (11 mai 1912), urmat de „Supllement...“, text intitulat „Variații pe manifestul viitoriștilor (paradox critic)“. Davidescu făcea însă o distincție între „părțile bune” ale curentului, care „vor rămîne” (fermentul novator, antipaseismul, antisentimentalismul) și doctrina filorăzboinică, agresiv imperială a acestuia, identificînd în vitalismul ei anarhic o „psihologie morbidă”. În 1914, comentatorul revine - tot în Noua revistă română, vol. XV, nr. 10, 9 feb. 1914, la rubrica „Însemnări“ -, cu un text despre „Ultimul manifest al viitoriștilor“ unde înregistrează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
fapt, inaderența lui Densusianu în perceperea curentelor postsimboliste radicale este o consecință directă a concepției sale clasicizante, raționaliste și „latiniste”, dublată de o sensibilitate poetică minor-elegiacă, livrescă și retractilă. Armonia integratoare, „solară” intra în violentă contradicție cu unilateralizarea dizarmonică și agresivă a futurismului. În fața agresivității insurgente și anarhice, mentorul Vieții noi, alias poetul Ervin, se retrage — definitiv — în zona calmă a simbolismului solar ilustrat de Verhaeren sau de academiștii Henri de Régnier și Vielle-Griffin. Antifuturismul său conține însă și un ferm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
puțin notorii, de la publicistul Emil Riegler-Dinu, popularizator al futurismului la Contimporanul, la Mircea Eliade (care a preluat ceva din mentalitatea futuristă prin intermediul lui Giovanni Papini) și la tînărul Emil Cioran din Schimbarea la față a României (1936): mitologia tinereții, biologismul agresiv, cultul corpului și al sportului, elogiul maselor, spiritul războinic și retorica imprecatorie, antisentimentalismul, șovinismul, sexismul, gustul pentru experiențele extreme și extremiste sînt elemente constitutive ale discursului acestor intelectuali. Într-un articol intitulat „Recunoștință futurismului“, în Cuvîntul din 7 august 1928
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
de inventar... „Avertisment“-ul e de fapt un articol programatic de atitudine civică, unde noțiunea de „avangardă” își regăsește originara accepție militară. Pentru prima dată, Vinea își transferă în gazetăria politică spiritul combativ din articolele de critică literară, imprimîndu-i o agresivă notă militant-„războinică” în slujba unei poziții antirăzboinice: „Să ieșim deci cu platoșe tari sub veste. Să înlocuim hărțile din redacții cu panoplii la îndemînă; să avem bombe asfixiante prin coșuri și condeie cu șiș”. Relevantă e și atitudinea față de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Apropiate de sensibilitatea unor Jean Cocteau, T.S. Eliot sau Apollinaire, poemele lui Vinea sînt, prin excelență, niște poeme ale scindării melancolice: sentimentul rupturii eului este însoțit de neliniște sau nostalgie ironic-dezabuzată, în vreme ce textele lui Tzara sînt mult mai combinatorii, mai agresive, mai dinamice și mai extravertite, compasiunea tandră fiind depășită înspre un histrionism subversiv și iconoclast, dominat de voința rupturii și a demistificării („am scos visul vechi din cutie cum scoți o pălărie, „Îndoieli“), a dezertării și a fugii dintr-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
alias Gh. Dinu - va fonda imediat, alături de Ilarie Voronca și de disidentul „contimporan” Maxy, o nouă revistă (Integral), mai combativă, în care eclectismul lax al Contimporanului (centrat pe abstracționism și nonfigurativism) lasă loc unei „sinteze” avangardiste mai coerente și mai agresive. Potrivit lui Marin Mincu (1983), avem de-a face, în acest caz, cu cea mai importantă contribuție conceptuală în plan european a avangardismului românesc din epocă. În fapt, atît Contimporanul, cît și Gîndirea pornesc, la începutul anilor ’20, „umăr la umăr
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
estetic, adesea însă - cizelate în sensul adîncirii lirismului. Spre deosebire de cele vădit mai „stridente”, mai radical-demitizante, cu tentă avangardistă mai pronunțată - tipărite în Punct, 75 HP sau, accidental, în unu (lettristul „Eleonora“) - poemele din Contimporanul nu au, cu puține excepții, nimic agresiv: cele mai multe sînt în nota obișnuită a lui Vinea: lirism fantast, nonfigurativ, discret confesiv, lamentouri angoasate, elegii crepusculare, maladiv interiorizate. Colajul „simultaneist”, în flash-uri al versurilor e mai degrabă static, infuzat de melancolii și spaime. Prin sistemul lor nervos circulă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Romanță 1897”. Jacques G. Costin scrie un funambulesc „Imn benzinei“, improvizează parodic pornind de la fabulele lui La Fontaine și „continuă” în mic, sub forma unei parabole comic-absurde, capodopera lui Cervantes, Don Quijote, pe care o actualizează cu tîlc „modern”. Mult mai agresiv - scatologic! - este atacul la adresa Artei (a scrisului, în cazul de față: jos Arta, căci s-a prostituat...) în „De inimă albastră...“ de Romulus Dianu: protagonistul, Corb-Alb, scriitor „idealist” dornic de a o seduce pe Mona, „se închidea nopți întregi în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
pentru „confuzie epigonică” la poșta redacțională a revistei unu). Interferențele dintre avangardă și Weltanschauung-ul „noii spiritualități” devin, oricum, tot mai numeroase. Și nu doar la Contimporanul. Este suficient să amintim cunoscutul articol-manifest din unu al ortodoxistului Paul Sterian („Poezie agresivă sau despre poemul-reportaj“) sau sexualismul autenticist, vitalist și „exasperat” al tînărului Geo Bogza, afin freneziei experiențialiste a lui Mircea Eliade. „Taxat” la rubrica de „revista revistelor“ pentru un atac dur la adresa lui Tudor Arghezi, tînărul Constantin Noica va fi și el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
promovării artei maghiare” în străinătate, promovarea artistică externă fiind o obsesie mai generală a țărilor periferice, proaspăt intrate în modernitate. Dînd exemplul dramaturgului Alexandru Brodys, linșat de presa maghiară pentru reprezentarea în străinătate a unei piese „antinaționale”, Kassák denunță autohtonismul agresiv al oficialităților horthyste („A face cunoscută străinătății arta nouă ungară e o problemă bogată, dar cu dinadinsul grea. Nici o țară n’a vădit atît de puțin interes răspîndirii artei sale ca Ungaria”), făcînd apoi o trecere în revistă a „vicisitudinilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Păun, Virgil Teodorescu). De fapt, încă din manifestul revistei Viața imediată din 1932, intitulat „Poezia pe care vrem să o facem” și semnat de Geo Bogza, Gherasim Luca, Paul Păun și S. Perahim, extravaganța ludică se retrage în favoarea unei seriozități agresive: implicarea în social ia locul histrionismului cabotin și „iresponsabil”. „Petrecerea” estetică a anilor nebunatici se încheiase. Capitolul XI. Mitologiile cinematografice ale integralismului Prezente regulat în paginile primelor opt numere al Integralului (după care dispar aproape cu desăvîrșire), articolele despre cinematograf
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
freudistă ocupă un loc central. Din unghiul „viselor infantile” sînt discutate elemente ale imaginarului operei precum „obiectul interzis”, refulările unor „dorinți antropofagice” sau ale unor „copule bestiale”, în fine — recurența „imaginii atroce a păsării de pradă, simbol al unei sexualități agresive” (cu o interesantă discuție privind echivalarea falus-cioc în argoul chilian, nu și în limba română): la Urmuz (Gayk), ciocul e „văduvit de funcția falică și redus la cea alimentară”. Teoreticianul echivalează „productivitatea textuală” a sintaxei urmuziene cu productivitatea formativă — prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
degrabă conformistă este interpretarea, în spirit marxist, a operei urmuziene prin prisma teoriei alienării, ca simptom al „reificării” societății capitaliste: „Orice transcendență morală fiind abolită, această altă față a societății burgheze arătată de Urmuz seamănă cu o împărăție de obiecte agresive, de reacții mecanice, însă violente, în care deci totul, de la eros la crimă și de la negustorie la politică, este reificat (...) Ea păstrează toate aparențele societății capitaliste (averi, bani, profit, tranzacții, violență, alienare etc.), deși este pe de-a-ntregul reificată. Posesia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
artistică din România (în 1924, prin intermediul eclecticei reviste Contimporanul) indică un decalaj de aproximativ zece ani. Dacă „exportul” de avangardă (prin Tzara și Marcel Iancu) a fost unul insurgent, violent negator, prima avangardă din România a fost preponderent „constructivă”. Militantismul agresiv, insolent și contestatar s-a dezvoltat după 1924 pe traseul revistelor Punct - 75 HP - Urmuz - unu - Alge - Viața imediată etc., Integral radicalizînd moderația „ecumenică” a Contimporanului. Legitimarea externă a jucat un rol determinant în procesul de recuperare/recanonizare internă a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
un examen al corespondenței purtate de cei doi între 1916-1921, vine să ilustreze, suplimentar, complexul periferic al lui Vinea - rămas în țară - în raport cu „evadatul” Tzara, fostul companion devenit celebritate mondială; un evazionism melancolic, elegiac și dezabuzat, opus unui evazionism activ, agresiv și deconstructiv, orientat atît împotriva formelor, cît și a temelor tradiționale. Procesul de constituire efectivă a avangardei românești este, desigur, legat de acțiunea „inaugurală” și promoțională a Contimporanului (1922-1932) condus de Ion Vinea și Marcel Iancu. Expozițiile internaționale, spectacolele sincretice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]