7,971 matches
-
dacă mai respira așteptând ca băiatul să-i dea un semn că săturul respectiv era ceea ce-și dorise. Lui Zach i-a luat mult timp. Iar lui Pearl inima îi bătea de să-i sară din piept, mâinile îi alunecau dintr-ale lui, iar, la un moment dat, femeia s-a întrebat dacă n-ar fi trebuit să-l lase pe Zach pe malul apei - iubitul cel rece al râului. Într-un final, Zach și-a strecurat o mână către
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
Aș vrea să mă cheme Ana Și vin să fiu, să-ți umplu cana, Să mă bei, să nu știi că-ți sunt Oțelul care taie blând. Pe buza ta să m-odihnesc Ca pe-un divan împărătesc, Să ard alunecând în tine Noi leac ne-avem spre nemurire. Manole te-aș reboteza, Să fiu eu Ana ta din stea, Să mă zidești cu gânduri moi, În zidul vieții de apoi... Anotimpuri Să fii simplu țăran aș vrea, iubite, Să-mi
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
nu s-ar observa pe strada pustie, nicio amintire n-ar înflori pe zăpada sticloasă, m-am resemnat cu lacrima nopții, duium de crizanteme aleargă spre Octombrie. “Nu mă certa! Nu mă certa!, strigă străina din mine, până când ai s-aluneci pe marea de vise? Nămeții-s cât viața, o cale-i desparte, Steaua Polară colindă a noapte” O privesc cu ură, adevărul doare, ninge cu întrebări, la fel și în Martie, doar o poză uitată într-un colț de odaie râde
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
ce va face loc printre pașii grei de vise pe pământul negru-ntins pe fața albă a primului cuvânt două steluțe aprinse un surâs și cerurile se deschid în inima ta cu primul gângurit auzit la pieptul mamii suav colind alunecând ușor în diminețile fără margini când seara se-aprind felinare, o carte, o pagină ninsă în gând și un zâmbet de copil... Mădălina DONOS <biography> Sunt elevă la Colegiul National Mihai Eminescu IAȘI Debut literar în anul 2010 în revistele
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
adormisem, pe o frunză de măr, pe care am uitat-o în marea de vise, pasărea duce în zbor fulgul de ieri, de azi și de mâine ce albește Bradul de Crăciun scăldat de lacrima iernii. Lacrima cerului devenită stea, alunecă spre cealaltă parte a sufletului amintiri, nimicuri dureroase, poleite cu zăpada speranței, inimă de gheață, speranță de gheață, lumină de gheață, îngrămădite în întunericul ce dă sens răului. Cunosc zâmbetul jalnic al fulgului și prietenia fățarnică a a omului ce
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
întindere volatilă impactul și viața mea triunghiul bermudelor din adânc de privire cineva a căzut în ochiul meu drept pare-mi-se când l-am privit ori s-a apropiat în gene de lumină tras înlăuntru picura estetic și a alunecat în inimă țipătul unei lacrimi de fericire nu se aude până departe cu degetele în pleoapa de jos strigă nu mă căutați am coborât într-o viață cuvântul a fost la început sau iubirea am sădit un măr a dat
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
la editura Pim Iași2012 -Însemnele unei tăceri apărută la editura Rovimed Publishers Bacău 2012 </biography> calendar în vâltoare să nu-mi ucizi setea ca la ruleta rusească știu că ți-e frig cea care îți întinde pâine sunt eu chiar dacă alunecă peste noi ferestrele celorlalți ei sunt grăbiți vor bea doar un ceai la masa ta numai eu netezesc cearcănele chiar și în mijlocul zilei întreabă-i dacă apa lor are cercuri nu o să-ți vorbească nimeni pentru că nu pot zări nici
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
eu fac o pădure. Dar unde sunt urșii să calce greoi În urma tăcerii ce sapă în noi? Unde e stolul de păsări târzii Aduse de soare și duse întâi? O brumă e argintul și aur e gerul Din mâinile mele alunecă cerul. Aici, ca o apă ce-așteaptă înghețul, Neiertătoare iarnă și-aruncă disprețul. Melc odihnit, ochii de piatră, sufletul mut El e secretul din transparadis. Îl pipăi în iarbă; E melc odihint. I-aduc o ofrandă, aș vrea să-l
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
fără un acoperiș deasupra capului, fără cimitirul Eternitatea care-mi fusese de atâtea ori scăparea, când trebuia să mă ascund de furia nebună a tatălui meu. Simțeam noroiul cum mi se încleie pe încălțări, făcându mi drumul tot mai anevoios, alunecam deseori și cu greu rămâneam pe picioare. Cărarea devenea tot mai abruptă și eu gâfâiam de oboseală privind cu capul ridicat spre o luminiță ce se ascundea când și când după brazi. Aerul rece miroasea a dorință de viață și
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
aici. Cum nu exista trotuar, patru-cinci femei care se Întorceau de la cumpărături se răspîndiseră de-a latul, sporovăind nestingherite. Am claxonat ușor și am trecut printre ele. În următoarea clipă am apăsat, instinctiv, pe frînă. De după curbă, Îmi apăruse brusc, alunecînd la vale, spre mine, un băiețandru ghemuit pe patine cu rotile care imita din gură sirena unei mașini de poliție. În stînga, pietrele desprinse din povîrnișul abrupt formau un zid protector destul de Înalt, În-timp ce În dreapta, dincolo de un șanț și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
acestea, genuchii i se destinseră, ca un film care Începe să se deruleze. Se Întoarse spre mine. CÎnd mi-am scuturat scrumul pe fereastră, și-a scos și el o țigară și a aprins-o, Împingîndu-și mereu ochelarii care-i alunecau pe nas. — Vă rog să mă scuzați. Știți... v-am mințit adineauri... Vă rog să mă scuzați... N-ar fi trebuit... — Din respect pentru director, presupun. — Știu și eu... Nu... Cred că nu. Pentru că directorul știa ceva... De ce nu o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
scaunul ce pîrÎi sub greutatea lui și fără pic de jenă mă străpunse cu privirile-i fulgerătoare. — Substituire de persoană, eh? Ar fi o chestie să existe unul care să se servească de numele lui. Înseamnă că și clienta Îți alunecă printre degete, nu? — A! Dacă stau și mă gîndesc bine, e posibil și-așa ceva... — Ce motive te determină să te Îndoiești, totuși? N-aș zice că motivele În sine... ci faptul că sînt tare subțirele, n-au nici un suport... sînt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
o pernă de șezut cu o gaură În mijloc... — De ce? De ce să aibă perna gaură? Întrebă cel tînăr șugubăț, lăsîndu-se pe vine ca la closetul public. Umbra lui lungă și Întunecată, dată de lumina de sub streașină se scurtă brusc și alunecă sub șezutul individului de parcă era prinsă de el. Acolo e Înghesuială mare... și nu te poți lăsa În jos. Așa că-i zice pernă și nu saltea. — E o gaură ieftină, dar Înghite bani... Cel mai În vîrstă scuipă parcă aceste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
mașini, repetîndu-și din cînd În cînd complicatele lor mișcări. Îți Înșelau așteptările, te luau prin surprindere și-ți lăsau impresia că de fapt Înoată niște pești. Datorită lor deveneai conștient de faptul că aerul e materie. CÎnd ziceai că vor aluneca ușor la suprafața pămîntului, Își schimbau brusc direcția și-o luau În sus, apoi pluteau orizontal, se lipeau de vreo mașină și alunecau Încet În jos, rămînÎnd țintuite sub ea. După ce pleca mașina, dispăreau și ele. Traversau neobservate strada și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
Înoată niște pești. Datorită lor deveneai conștient de faptul că aerul e materie. CÎnd ziceai că vor aluneca ușor la suprafața pămîntului, Își schimbau brusc direcția și-o luau În sus, apoi pluteau orizontal, se lipeau de vreo mașină și alunecau Încet În jos, rămînÎnd țintuite sub ea. După ce pleca mașina, dispăreau și ele. Traversau neobservate strada și mergeau ca niște cățeluși În urma pietonilor. Normal că odată cu ele se scurgea și se Învolbura și un praf nisipos, astfel Încît aveai impresia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
jos pe ceilalți. SÎnt toți niște secături... — Și apoi, dintr-odată, unul ce și-a căutat adăpost, dispărînd din altă lume, se trezește În mijlocul lor... Individul se uită surprins la mine. Pentru că Încerca să mă privească prin ochelarii ce-i alunecaseră pe nas, fața Îi părea oarecum mai ridicată și cîteva fire de barbă pe lîngă care doar trecuse aparatul de ras ieșeau În evidență, ca niște țepi, deasupra mărului lui Adam. — Da, așa-i, spuse el coborîndu-și glasul, oarecum ușurat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
stare și eu să văd dincolo de curbă dacă mai fac cinci-șase pași. Dacă aș putea să mă asigur de realitatea peisajului cu proprii mei ochi, simțeam că lucrurile se vor rezolva mult mai simplu... ca și cînd ai face să alunece cu apă o pilulă care ți s-a oprit În gît. Omul tocmai dădea curba. Silueta dispăru, dar n-am auzit nici un țipăt... Probabil că orașul de pe platou exista și individul era convins de asta. Dacă a putut el, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
că ajunge la acoperiș. A fost ridicată de bunicul meu și frații săi și mama sa „întru amintirea iubitului soț și tată Ioan Ghiura, mort pe câmpul de luptă al Italiei, în 1916”, ca soldat imperial. Oare încotro o fi alunecat gândul său, uitându-se la cer cu ochi tulburi, înainte de a muri? După moartea lui, bunicu’ a trebuit să se retragă de la Școala Normală de la Orăștie, din lipsă de bani. Și așa am mai rămas o generație țărani. Pe unu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
și-au cerut înapoi, pe bucățele, părticicile de pământ arabil și de pădurici?) și dezindustrializare forțată. Măi tată, măi, cum nu pot eu să-nțeleg sensul istoriei?! Parcă istoria asta este ca Țiganiada lui Budai-Deleanu: „poemation eroi-tragi-comico-satiric”. Hait, c-am alunecat în cultura scrisă. Înapoi la cultura cucuruzului. Iar eu ce făceam, fratele meu, în vremea aia, în satul ăla? Mircea: Cireșul În vremea asta ce făceam eu? Creșteam, creșteam cu o inconștiență pe care n-am mai avut-o niciodată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
plângeam cu sughițuri. După ce mă linișteam veneam, la el și-i spuneam „Iar m-au bătut. Ți-am zis eu”. Noaptea dormeam liniștit și mă visam cireș, la marginea viei. Într-o seară, tata s-a urcat în el, a alunecat și s-a lovit tare la picior. M-am speriat cumplit; aveam vreo șase ani și era pentru prima dată când îl vedeam pe tata slab, urlând de durere. Am luat o bâtă și l-am bătut, cu mintea întunecată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
rând, i-am avut aproape în starea de invazie metastazică. I., iată, femeie ca mine, dar fără norocul pe care l-am avut eu cu doctorul Blaj în 1997. Am vrut să îi abat gândurile. O vreme a mers, dar aluneca înapoi spre spaimele ei. Am ajuns să îi sugerez să treacă spre marijuana. Și mi-a răspuns: „Nu pot. Dacă fac asta, nimeni nu mai încearcă să mă salveze fiindcă medicii au dezarmat de mult. Numai eu mai trag de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
în sensul luminării ei permanente, sociale și spirituale, iar urmele vor rămâne, obeliscuri pentru generațiile de mâine. După ce deliberarăm asupra proceselor judecate, președintele deveni, surprinzător, destins și ușor înviorat. Afară bătea schimbătorul vânt de aprilie. 23. Pământul, cernoziomul marii câmpii aluneca prin fața geamului închis al compartimentului de tren. Inima îmi bătea din când în când cu putere, atunci îmi mutam gândul; era greu pentru că stăruia în subterane și răbufnea, nechemat, la suprafață, emoția îmi gâtuia mișcarea, și de la geamul compartimentului privirea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
cum îl știam, nimic schimbat în înfățișarea lui, între mândrie și umilință, de om al câmpiei; visase la vremi ce zadarnic așteptase să vină. Mai era puțin ca ziua să fie egală cu noaptea și-n după-amiaza aceea, când amurgul aluneca în camera altădată plină de râsetele musafirilor, de zvăpăiala fețelor uitate, lumânarea de datină veghea ușor tremurândă somnul nedrept al învățătorului; la căpătâiul lui plângea ca un copil un bătrânel, subțire la trup, cu părul alb, adus ușor de spate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
între mine și cel din dreapta, secretarul școlii, un bărbat tânăr și chipeș) o ridicare de mari cortine peste timpuri în adevăr uitate; ningea pe câmpuri albite și eu mă plimbam cu ea pe drumul comunal de acum patru decenii, ea alunecă, zăpada era pe alocuri întărită, și ca să nu cadă o prinsei în brațe, vrui s-o sărut, dar ceva mă opri. Mă felicitai în sine-mi cu regret și merserăm mai departe și deodată se făcu primăvara, vară, totul înverzi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
îmi spuneam. Încetasem a mai vorbi și o lăsasem numai pe ea, căci vocea-i străbătea păduri, câmpii și ani, iar eu mă aflam cutreierând fără voie împărății și vârste ce se deschideau și închideau închipuirii mele înfierbântate. Privirea-mi alunecă pe tâmplele ei care-mi erau acum alături - stătea pe scaun aplecată peste masă, strângând pe o tăviță niște resturi de pâine; părul îi era vopsit, eram uimit, dar la rădăcină, firele de păr - abia observabil - erau albe: îmbătrânise. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]