5,099 matches
-
ziua aceea n-a mai spus nici un cuvânt; a plecat întunecat, fără să lase un ban pe colțul mesei. S-a dus cu straiele-i prăfuite și cu cortelu-i mare spre cantoanele și spre crâșmele lui. În urmă-i, în amurg, Tudorița ceru de la Reiza undelemn de zece bani și pregăti candela la iconița veche afumată, rămasă de la maică-sa. Începu după aceea să se miște trudnic prin casă, cu mădularele-i amorțite. Se opri într-un târziu sub candelă, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
de la Reiza undelemn de zece bani și pregăti candela la iconița veche afumată, rămasă de la maică-sa. Începu după aceea să se miște trudnic prin casă, cu mădularele-i amorțite. Se opri într-un târziu sub candelă, în întunericul de amurg al odăii, și începu să se gândească. Își aduse ca prin vis aminte de maică-sa, o femeie voinică și veselă, harnică foc, care ținea o gură când intra bărbatul în casă, și-și îngrijea copiii cu dragoste; apoi o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
om calare ș-aduce. Om cinsti noi mai târziu, de bine ce ne-am văzut... De-acu eu socot c-ai să stai la noi... Boieru-i om cumsecade. —Adevărat, e om tânăr și deschis, mărturisi Lepădatu pe gânduri. Asfințise soarele; amurgul de toamnă se lăsa rece. Focuri ardeau la bordeie. Se auzeau mugete de vite, lătrături de câni, glasuri felurite de oameni. Într-un răstimp de liniște, sunară tropote de cai, apoi chemări prelungi pe coasta dealului. Spre rumeneala asfințitului se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
de oameni. Într-un răstimp de liniște, sunară tropote de cai, apoi chemări prelungi pe coasta dealului. Spre rumeneala asfințitului se ridicară deodată cu cârâiri și țipete spărioase ciori și stănci, într-un convoi lung. Se depărtară repede în lumina amurgului, apoi dispărură. Humelnicul și Niță Lepădatu se apropiau de bordeie și glasurile oamenilor întorși de la muncă se auzeau acuma lămurit în toate părțile. Focuri pâlpâiau în dosul perdelelor, la poalele dealului. Oameni mestecau mămăligi mari; umbrele lor negre se frământau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
ai să știi de-acu nainte. Vei fi vrednic, te-i împăca cu mine. Dacă nu, greu! - Să vezi cum umblă cuconu Nastratin după cai! strigă Faliboga, ridicând capul și râzând răgușit. L-am pândit eu din vârful muncelului, într-amurgul. Apoi cu noi nu se pune el, cuconu Nastratin. Eu îs mare hoț și știu sama la cai, și la toate. Tot intra herghelia lui pe moșia noastră... Boierul nostru găsea fânaț călcat și păscut - și caii nicăiri. De unde să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
albă blănița ei, încât parcă bătea într-un albăstriu dulce, ca zăpezile cele curate. - Dispăru ca o săgeată. Tinerii întoarseră capetele unul spre altul și-și zâmbiră cu prietinie. Cu începutul acesta de dragoste în suflet, porni Niță Lepădatu într-amurgul spre vitele lui. Le cercetă în ocolul lor, le aduse cu băieții urluiala de ovăs, și femeile veniră cu donițele la muls. Se aprinseră luminile și focurile la bordeie și-n perdelele de stuh; apoi încet-încet se întinse liniștea, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
lumina care răzbătea prin ochiul de sticlă îi punea o umbră fumurie pe față. Stătu de vorbă cu ea și cu moșneagul; apoi într-un răstimp, spre sară, tăcură, nu mai aveau ce-și spune; bordeiul se umplu de întristarea amurgului, și ploaia neîntreruptă suna ușor afară. Lepădatu ieși c-un dor mare de primăvară în suflet; Marghiolița îl petrecu o vreme cu ochii din prag. El își puse gluga peste căciulă și porni, lunecând la fiecare pas. Se lăsa la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
vreau să mă împac cu tine și să cinstim amândoi o leacă de băutură!... Faliboga apucă mânios de brațul drept pe Niță și-l smunci spre el. — Hai cu mine! Lepădatu îl urmă în tăcere prin cernerea ploii și prin amurgul mohorât. Nimeni n-auzise, nimeni nu văzuse ce se petrecuse între cei doi. Bordeienii toți intraseră prin bârloguri. Lumini triste și sfioase licăreau și tremurau în pânza de umezeală. Cei doi oameni pășeau anevoie prin țărâna desfundată. Alba îi urma
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
ea așa cu vorba?... Da’ ce-i pot face? Vede ea că mi-i dragă!“ Pe la sfârșitul lui răpciune un vânt aspru de la miazănoapte mătura pâclele. Se ivi un soare gălbui, fără putere. Noroaiele și bălțile amorțiră. Și peste un amurg arămiu, care colora zarea de la miazăzi la miazănoapte - năvăliră nourii ninsorilor. Și o furtună, venită de la mările înghețate, începu a purta roiurile de fulgi. Iarna porni cu viscol. Faliboga veni prin întuneric la șopronul lui Niță: Începe iarna ca nealtădată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
se chiamă o leacă de sat, și nu mai suntem așa departe de lume... Pe când badea Niță îmi povestea acestea, pe drumul de dinaintea porților veneau oameni de la muncă - și câțiva flăcăi cântau, și glasurile lor se înălțau tremurând în pacea amurgului. Priveam împrejurimile, costișele pline de holde, și vălcelele cu fânațuri - și-nspre miazăzi o miriște fără sfârșit - și întrebai pe gospodar: — Dar curțile vechi ce s-au făcut?... —Curțile acelea le-au dărâmat alții, ș-au făcut altele mai la deal
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
credință într-însul, dar avea și el inimă bună!... Fac o dată pe an praznic creștinesc, pentru odihna lui... Poate nu mai trăiește; s-a fi dus și el unde ne-om duce cu toții! Așa îmi vorbi Niță Lepădatu într-un amurg de vară; și după ce aflai despre toți oamenii de altădată, și despre moșnegi, și despre călugăriță și despre alții, care sălășluiseră odinioară la bordeie, m-am culcat mulțămit, ca după cetirea istoriilor în care se arată sfârșitul tuturor - ș-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
-ți mai vezi ginerii și nurorile. De la sara aceea luminată, vreme multă n-a trecut la mijloc. După ce și-a scos paserea alchion puii în singurătatea mării, cătră sfârșitul lui răpciune, s-au trezit din miazănoapte vânturile. Și-ntr-un amurg, au început a se zări pe sub nourii plumburii cârduri nesfârșite de ciori, cârâind și țipând; și după ce-au trecut spre munte,amestecându-se cu întunericul, prinse a curge puf de omăt. Cătră dimineață, ninsoarea stătu. Și încă pe-ntuneric
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Glasurile lor se înmulțiră. Ajunseseră pe urmele vânatului și copoii bătrânului. Deodată, în ziua tristă și fără soare, care se prefira prin cetinile înzăpezite și învăluia ca într-o negură bolțile de dedesubt, se strecură un val de umbră. Era amurgul. Ca un tremur, ca o chemare, un sunet nou se deștepta în munte: un glas de corn. Boghean tresări, tulburat, și ridică fruntea. Cunoștea cornul. Era al lui moș Calistru. Și înțelegea că-i un semn de primejdie. Își aplecă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
cel scund, se repezi, smulse din foc o crenguță aprinsă de cetină ș-o puse în mâna întinsă a bătrânului, ca să moară creștinește. Apoi se descoperiră în tăcere, trăgându-și cu stânga de pe plete căciulile, pe când în codrul posomorât de amurg, în depărtate și tăcute tăiniți, sunau aceleași țâhnituri fantastice de copoi alungând căprioarele. Neagra Șarului, 1922 Pe Deleleu a fost publicată prima dată în Însemnări literare, nr. 37 din 1919. Cadrul povestirii se spune că i-ar fi fost inspirat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
și și-a răsucit gâtlejul spre înălțimea stufoasă. —Mă! a strigat el grangurilor (cu apostrofa necesară), să nu-mi faceți aci gălăgie; duceți-vă la culcare. Costică și Ilie însă au urmat să facă gălăgie, răspunzând mierlei și zvonului de amurg al luncii. Din când în când treceau și stârci mari cu chemări răgușite; stârci pitici albi, când dădeau peste noi, își învăluiau zborul mai sus, cu spicul moțului fâlfâind. Între bălți, începeau să umble cârduri mici de rățoi stingheri în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Țineți voi aici bordeiul bine, așterneți pat de odihnă, faceți mâncare caldă. Noi venim prin desimea de sălcii, ca lupii. Nu se știa nici când vin, nici când se duc. Nu-i apuca ziua; nu-i apuca noaptea. Luni, în amurg, s-adună la un cocioc în loc poruncit; intră în luntre toți tovarășii. Dălcăuș îi cercetează pe sub sprâncene. Se duc ei pe cărările lor. Ies într-o margine de Olteniță. Mai era lumină la cârciumar. Dălcăuș a intrat singur, cu pușca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
nostru, a zis ea, socotește că nu e destul de înțelept să te ținem departe de noi. Deci îți poruncește să te întorci un timp în serai, la dascălii tăi elini. Xtc "X" Aceasta a fost istorisirea prietinului meu, neguțătorul armean. Amurgul umbrea grădinile Istambulului. Priveam mișcat ostrovul de arbori și clădiri al Seraiul Vechi. Domnul Ghirgor Misir mă îndeamnă cu oarecare maliție să observ că expunerea sa, deși mi-a fost servită în stil înflorit, după moda răsăritenilor, totuși are îndestulătoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
după cuvinte sau de a mă ascunde atât de mult încît e, oricum, inutil. Îmi aduc aminte una din serile în care am discutat cu Dinu despre ratare. Nu aprinsesem lumina în cameră, deoarece ne plăcea să observăm în ceața amurgului cum marea se colora în albastru sângeriu înainte de a se cufunda în noapte. De-afară, venea miros de alge putrede. Tăceam amândoi, ascultând zgomotul valurilor și privind dunele de marmură care ardeau rece pe țărm chiar în dreptul ferestrei mele. Dinu
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
se înțelege, plăcută surpriză. Numai ce am poposit în ca-sa în care suntem găzduiți, eu și Claudia, atunci când mergem la Brive la Gaillarde, în vizită la Adina, Christian și Gruia, că am și auzit cântecul încântător al mierlelor. Era amurgul acelei zile. Fără să mai stau pe gânduri, am și ieșit pe terasa din spatele casei, de unde puteam asculta și mai bine acel divin concert de seară. Nu a durat prea mult și am auzit fâlfâit de aripi. Îndată am
ALTE ?NT?MPL?RI LA APA CORR?ZE by VASILE FILIP () [Corola-publishinghouse/Journalistic/83173_a_84498]
-
Toro Nagashi Hanabi Taikai, cum sună formula sa oficială în limba vernaculară), orășelul colcăie de trupuri aflate în căutarea disperată a unui spațiu liber, de unde să se poată vedea mai lesne atât lansarea propriu-zisă a miilor de lanterne aprinse în amurg, cât și fantasticele jerbe de artificii colorate, programate să brăzdeze cerul încălzit, într-un splendid climax al întregii ceremonii. Din păcate, leneși cum suntem, ajungem prea târziu pe faleză pentru a mai spera să prindem un loc liber. În parte
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
pentru a desemna briza suflând printre frunzele verzi (ao-arashi, literal "furtună verde"), vântul verii (natsuarashi), briza ușoară, balsamică (kunpu), vântul parfumat (kaze kaoru), ploaia de la mijocul verii (u-no-hana kutashi, literal "florile de uno au putrezit"), căderea neașteptată de ploaie în amurg (yudachi), ploaia care aduce bucurie (kiu, venită în fapt după secetă), marea de nori la munte (unkai), curcubeul de dimineață (asaniji), curcubeul de seară (yuniji), curcubeul plin, rotund (maruniji). Și așa mai departe. Și poetul care vede, neglijând realitatea imediată
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
să nu rămână închisă în casă. De asta îi e teamă. Doar după un timp de tăcere în care se privesc fiecare cu gândurile la altceva, fără să dea vreo atenție marșului, scăldate amândouă în lumina caldă și roșiatică a amurgului năvălind pe ușa-fereastră larg deschisă, aducând mirosuri prăfoase de oraș zgomotos și aglomerat și de frunze proaspete și de flori umflând arborii cu ciorchini de culori înfierbântate, spune: „Mă duc să fac o cafea“. Iar vecina se ridică, zicându-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
privind oamenii, ascultând frânturile de cuvinte ce-i ajungeau la urechi în amestec de scrâșnet de frâne. Duduit de motoare, țignale, fluierături, strigăte, lătrat, gemete, clopot de tramvaie, râsete - respirația colosală a orașului în care plutea praful stârnit de vântul amurgului. Străzi înțesate de lume. Stații de autobuz aglomerate. Mulțime îngrămădindu-se în magazine, cofetării, alimentare, restaurante, cafenele, ceainării. Așteptând ora de începere a spectacolului, la vreun cinematograf. Îmbulzindu-se spre și dinspre Gara de Nord. Din nou formând o masă informă în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
el. Ea se uita la perdelele subțiri umflate de răbufnirile vântului cald. Își rotea privirile prin încăpere de parcă ar fi urmărit o umbră. Își clătina capul și părul negru și înfoiat îi sălta pe umerii înveliți în aerul albăstrui. Lumina amurgului îi cădea pe față și părea transparentă și strălucitoare. A întins mâna spre măsuța de alături, a ridicat un șirag de mărgele pe care le-a trecut dintr-o palmă în alta, fără să le privească, și pe urmă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
lege sau se gândea că seara sau mâine sau peste o altă zi va avea un pretext să-i telefoneze, sfârșitul examenelor sau începutul lucrării de licență sau orice altceva, dar reușea să readucă vraja. Până către seară, când odată cu amurgul toate se întunecau în el și în mintea lui și nici o vorbă sau fir sau pretext nu mai aveau putere, sfărâmate și înlăturate de amărăciuni, spaime, deznădejdi, groază care înaintau cadențat și atotstăpânitoare. Noaptea era cu desăvârșire a lor, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]