KorAP: Find »[drukola/base=apuca & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...168 169 170 ...1055 >

26,366 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836

se arătă bucuros să-l mai vadă și, lăsând cutiile din mână, se grăbi să scoată de sub tejghea o sticlă cu lichior extra, de import, și să-l cinstească. Apoi vesel, roșu la față și guraliv ca întotdeauna, el se apucă să-i înșire verzi și uscate despre americani și despre rusnaci, despre Hrușciov (al cărui nume îl stâlcea dinadins, rostindu-l Hârciog) și despre Gheorghiu-Dej, despre chiaburi și despre colectivizare, despre Ana Pauker și despre o oarecare Leana lui Cosor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
Grigore primul, dând să-și salte de pe scaun trupul îndesat și vânos și pupându-l pe obraji ca un bun părinte. Ce mai faci? A venit tăticu pe la noi, să ne mai vadă, îl informă Mariana, mai înainte de-a apuca el să spună ceva. Virgil dădu din cap și schiță un zâmbet de curtoazie, mascându-și astfel o anumită neplăcere. Faptul că socrul îi pica pe nepusă masă pe cap n-avea de ce să-l umple de entuziasm, mai ales

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
masă pe cap n-avea de ce să-l umple de entuziasm, mai ales acum, la sfârșit de an, când avea atât de mult de lucru la serviciu. Fără să arate că ar fi băgat de seamă această nemulțumire, Grigore se apucă să-i spună dezinvolt și volubil că fusese pe la mănăstire cu niscaiva afaceri și se gândise ca la întoarcere să treacă pe la ei, să le facă o bucurie. Maica Agripina era plecată pe la București, dar aflase el de la alte maici

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
și incomodat de cele întâmplate, în prezența socrului său, picat în casa lor ca musca-n lapte. Și se aplecă să recupereze de pe jos carnețelul și creionul bicolor. În același timp, Mariana se ridică roșie la față de la masă, îl apucă pe copil de mână și, fără să spună nici o vorbă, îl trase după ea în odaia de alături, trântind tare ușa în urmă. Rămași singuri, ginerele și socrul se măsurară câteva clipe în tăcere cu o anumită stinghereală, apoi ridicară

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
el la oraș, în piața Obor. Deodată însă veselia aceasta îl părăsi și, uitându-se grijuliu în jur, omul se aplecă peste masă spre ginerele său, cu un aer grav și misterios. Eu, ginere, mi-am făcut niște socoteli..., se apucă el să-i destăinuiască lucrul care se pare că-i stătuse pe inimă și pe limbă, glăsuind în șoaptă, de parcă prin preajmă un dușman nevăzut ar fi stat să-i asculte. Uite cum vine tărășenia... Eu mă gândesc mă bate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
3 La câteva zile după vizita socrului Grigore, într-o duminică dimineață, pe când se întorcea de la cooperativă cu niscaiva cumpărături într-o plasă, Virgil se întâlni cu maica Agripina. Maica sosise cu autobuzul de la București și, mai înainte de a o apuca pe jos spre mănăstire, se gândise să le facă și lor o vizită. Ca și în alte rânduri, ea nu venea în vizită cu mâna goală. De data aceasta, știind că Mariana se chinuia de multă vreme să facă mâncare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
se porni s-o cheme Ștefănel, așezându-se pe pragul ușii de la intrare și începând să bată cu palma pragul. Înțelegând ce voia copilul, maica Agripina se ridică de la masă și veni să se așeze alături de el. Dar nici nu apucă să se așeze bine, că Ștefănel, chițăind vesel, săltă de pe pragul pe care stătuse până atunci și o zbughi pe pragul ușii care dădea în cealaltă odaie, de unde își reluă chemările, cu ochii spre bunică-sa. După câteva clipe de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
maica Agripina, cu fața roșie și transpirată de efort, și veni să se așeze înapoi la masă. Mi-a scos sufletul!... Ocupat cu portofelul lui, copilul nu dădu nici o atenție spuselor bunicii sale. Făcură haz cu toții, apoi maica Agripina se apucă să le istorisească rudelor sale din fir a păr, așa cum îi era obiceiul, întâmplările prin care trecuse în ultima vreme.Virgil și Mariana aflară astfel că de data aceasta maica Agripina era hotărâtă să plece de la mănăstirea Pasărea, ca urmare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
în noaptea dintre ani, o biată mașinuță de tablă, Virgil se înhămase din plin la treburile lui funcționărești, cenușii dar presante, de la secția financiară, dând uitării celelalte griji. Cu o abnegație benedictină, care întrecea cu mult măsura obișnuită, el se apucă să lucreze din zori și până noaptea, ca să ducă la bun capăt bilanțul și celelalte dări de seamă ori situații anuale. Fără să abuzeze de șefia lui la serviciul buget, el reuși și de astă dată să-și pună toți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
înaintea lui, de parcă l-ar fi văzut intrând pe Moș Crăciun în persoană: Unchiul Virgil, a venit unchiul Virgil!... Da mari v-ați mai făcut! îi lăudă Virgil și le dădu câte cutiuță cu bomboane. Copiii luară bomboanele și se apucară să țopăie prin casă în culmea bucuriei. Norica avea, însă, o figură abătută și, după ce schimbă cu sora sa câteva cuvinte de complezență, Virgil vru să afle ce se întâmplase. Norica, de felul ei o persoană care știa să-și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
nu găsi prea multe de spus. El își amână cu câteva ceasuri plecarea, în speranța de a da ochi cu cumnatul său și de a afla cum stăteau lucrurile chiar din gura lui. În așteptare, rugat de copii, el se apucă să istorisească, cu mult har și cu vervă, povestea motanului Stan Bălțat, crăișor din sat, cu o sabie-narmat, pe care o tot povestea de doi-trei ani, fără ca Anicuța sau Tudorel să se plictisească. Dar în cele din urmă, văzând că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
putea face pentru a grăbi transferul. În săptămânile și în lunile care urmară, el continuă schimbul de scrisori cu bătrânul, dar lucrurile se împotmoliră tot mai mult. Prin februarie, văzând că nimic nu se mai mișcă, Virgil se decise să apuce taurul de coarne și să facă, în fine, deplasarea la Vidra, dar tocmai atunci îi veni Marianei sorocul să nască și trebui să amâne, din nou, totul pentru altă dată. Până atunci, soția sa își dusese sarcina cu bine, deși

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
musai să-și boteze toți urmașii cu numele iluștrilor strămoși de la Roma! Asta fără nici o discuție. Să știe tot omul, neamț, ungur sau de altă nație, cu cine are de-a face... Virgil zâmbi aflând toate aceste lucruri și se apucă la rându-i să se fălească, evocându-l pe bunicul său matern, un bărbat de toată isprava, cu chimirul doldora de bani agonisiți cu trudă și chibzuință, negustor mare, nu glumă, om de vază la el în sat, al cărui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
țină cine știe cât. Și chiar dacă n-ar fi fost așa, puțină zăpadă nu strica, să aibă pe ce să se dea cu sania Ștefănel și să-i facă diseară un om de zăpadă. Auzind de sanie și de zăpadă, copilul se apucă să țopăie de bucurie și să țipe că vrea afară, dar mama sa îi arse câteva palme la poponeț, ca să-l potolească. Ieșind afară din casă, Virgil se pomeni luat pe sus de vântul năprasnic și înghețat, care-i tăie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
că, departe de a se potoli, viscolul se întețise. Vântul sufla acum în rafale, ca în inima Bărăganului, și zăpada creștea văzând cu ochii, așternându-se în troiene. Ai văzut dacă n-ai vrut să asculți de vorbele mele?... se apucă să-l certe Mariana, de cum îl văzu intrând pe ușă. Cum o să-l botezăm pe copil pe o vreme ca asta?... Cine-o să-ți vină la botez?... O să vedem..., îi răspunse Virgil, cu glas împăciuitor, scoțându-și paltonul plin

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
tempereze, scuturându-și zăpada de pe bocanci. Ninge, ninge!... chițăi foarte vesel Ștefănel, privindu-și tatăl ca pe un fel de Moș Crăciun, adus în casă la ceas de seară de ninsoarea de-afară. Mariana nu mai spuse nimic și se apucă să le pună masa cu un aer supărat. A doua zi, Virgil se trezi dis-de-dimineață și ieși să aducă niște lemne de foc de sub șopron. De cum crăpă ușa casei, el își dădu seama că lucrurile nu stăteau deloc bine. Speranța

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
Nu cumva și tu te ocupi cu sportul ăsta? i-o reteză Viniciuc, trăgând cu sete din țigară și fulgerându-l cu privirea prin lentilele ochelarilor săi albăstrii. Celălalt râse din nou, dar parcă cu mai puțină poftă, și se apucă să scrie grăbit în fișele lui de inventar. Pentru Virgil iarna vitregă era legată de alte griji. El alergă în stânga și-n dreapta prin nămeți și prin viscol, ca să aranjeze cu botezul copilului. În cele din urmă, evenimentul avu loc

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
gară, din lipsă de bani și de cartelă, el găsise, în disperare de cauză, o soluție convenabilă, deși nu tocmai ortodoxă: să pună pe foc gardul secției financiare. Zis și făcut. Înarmat cu un topor și cu o lopată, se apucase de treabă fără nici o zăbavă. Seară de seară, după ce se întuneca bine, el mai scurta cu câțiva metri gardul instituției al cărei slujbaș era, fără ca cineva dintre colegi să bage de seamă ceva. Zăpada mare cât casa masca perfect orice

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
să te ajut să-ți găsești un serviciu ca lumea. Am și eu unele relații. Uite, aș putea să aranjez ceva la o fabrica de produse electrotehnice, unde au nevoie de ingineri buni ca tine... Bine că n-ai mai apucat să te duci la ministru sau mai știu eu la cine, că puteai s-o-ncurci mai rău, dădeai din lac în puț!... Mă, e o chestie de obraz aici, obiectă Sever. Eu am intrat la radio pe ușa din

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
că Uritescu ăsta al tău, cu care zici că ai fost prieten pe timpuri, o să te-ajute să-ți găsești un serviciu bun, să nu mai fie nevoie să faci atâta tevatură!... Că ai copii de crescut, ce dumnezeu! se apucă Norica să-i spună, bucuroasă că lucrurile păreau să-și afle o rezolvare discretă și amiabilă, fără să fie nevoiți să ia în cârcă mari riscuri. Nu știu cât e prietenie și cât interes, replică Sever, meșterind la o mașinuță stricată de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
scos eu din băiatul ăsta?... N-am avut eu dreptate când ți-am zis că mintea românului este ascuțită ca briciul?... Da, domnule, ai avut dreptate! recunoscu Norica, de astă dată fără nici o intenție ironică. Dar de ce dumnezeu te-ai apucat să dai revistele alea?... strecură ea în chip de reproș, ca o mamă prevăzătoare și grijulie. Nu te-ai gândit că poate o să aibă nevoie mai târziu de ele Anicuța și Tudorel?... Fiindcă Victor ăsta o s-ajungă matematician! îi replică

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
colectivist!... Că eu n-o să le dau la comuniști pământul nici dacă mă-mpușcă!... Păi cum să-mi ia mie ăștia pământul, cuscre?!... Cum să mi-l ia, dacă eu nu vreau să-l dau!!!... se oțărî omul foarte necăjit. Apucând paharul de vin cu care-l cinstise Stelian îl goli dintr-o răsuflare și-l trânti înapoi pe masă. Apoi, cu glas răgușit și repezit, el se apucă să-i spună cuscrului său cum tocmai cumpărase lângă mănăstirea Pasărea, cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
dacă eu nu vreau să-l dau!!!... se oțărî omul foarte necăjit. Apucând paharul de vin cu care-l cinstise Stelian îl goli dintr-o răsuflare și-l trânti înapoi pe masă. Apoi, cu glas răgușit și repezit, el se apucă să-i spună cuscrului său cum tocmai cumpărase lângă mănăstirea Pasărea, cu Vică Scorțeanu împreună, câteva hectare bune de pământ, pe care avea de gând să facă, în asociere cu ardeleanul, o grădinărie clasa-ntâi. Așa că el unul nici nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
de cutii cu nasturi de sidef și eu nu văd decât treizeci și șase. Unde sunt celelalte? Ce s-a făcut cu restul?... În acel moment, în fereastra prăvăliei se iviră trei țigănci spoitorese, cu căldările-n spinare, care se apucară să bată-n geam și să strige să li se deschidă. Furios, gestionarul se năpusti la ușa prăvăliei, o deschise smucit și, scoțându-și capul cu părul vâlvoi și ochii bulbucați afară, se răsti la ele să se ducă dracului

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
iscălească și el. Eu am trecut în acte doar ce-am constatat, poți să mai verifici încă o dată, dacă vrei, îi mai spuse. Dar gestionarul nu dori să mai facă nici o verificare mai înainte de a semna. Cu mâna stângă, el apucă tocul oferit de Stelian și, aplecându-se peste tejghea, îsi așternu încet numele pe hârtie, cu un scris tremurat și pocit, de om căruia numai la scris nu-i stătuse în viața lui mintea. Auzind de rezultatul inventarului, secretarul Girolteanu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]