5,033 matches
-
vezi acolo? Pe mine mă văd rătăcind, istovită, picioarele Îmi tremură, mâinile Însângerate Împing o roată de bicicletă strivită, cu spițele strâmbe. Mă văd cum cad În genunchi, icnesc, vomit, gustul metalic acru, din nări, mirosul de ars, de carne arsă, de putred, aerul prăfos care se tot Înnegrește, dealurile roșii care se fac tot mai negre, cerul de plumb spre care zboară hârtii, stofe sfâșiate, flori vineții de magnolie. Mai bine ascunde-te după movilele de moloz și așteaptă, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
pictură, delicata combinare a culorilor, trasarea și accentuarea liniilor, șlefuirea contururilor. Admirând frumoasa pictură... gândul mi-a fugit Într-un timp trecut, când Încercam să-mi fac drum prin hățișul poeziei. Tipăream cel de-al doilea volum de poezii Clipe arse, la editura Timpul din Iași. Editorul era, nimeni altul decât actualul președinte al U.S.R., Iași. După multe ezitări, hotărâsem că e bine să-mi aleg un pseudonim literar, așa cum au făcut-o și o parte din poeții consacrați. „Consacrați!” auzi
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
aprilie 1961, localitatea Hălăucești, județul Iași. Promotor literar pe site-urile www.poezii.biz, www.europeea.com,www.visul.florema.ro, www.versuri.com; Atheneum; Rețeaua Literară; Timpul; Caiete Silvane. Volume personale: Fata Sihastră , poeme, Editura Timpul, Iași (2005); Clipe arse , poeme, Editura Timpul, Iași (2006); Două lacrimi de cer , poeme , Editura Alfa, Iași (2007) ; Antologie de poezie și comentarii - care cuprinde : poeme, poeți contemporani, comentarii becartiene (36 poeți),Editura Paneurope , Iași, (2009) ; Antologie de poezie (55 poeți contemporani)( pagini alese
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
dar. Călătoria spre largul visat Începe. Furtunile pândesc soarele amiezii, arde uneori, necruțător. Credința poetului, că va fi suficient de puternic pentru a ajunge la limanul sperat, se clatină dureros de multe ori. Nopțile stă de veghe și, cu buzele arse, buze care mai păstrează urme de sare și rouă, și cu sufletul Înlăcrimat, suflet În care flacăra nădejdii Încă tace, așterne pe hârtie „versuri desfrunzite” sub cerul tomnatic spre care vaporul se Îndreaptă... Speranța poetului rămâne vie și nu abandonează
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
Octavian Paler sunt, pentru sufletul meu, un adevărat balsam și fac mărturisirea de credință că au devenit rugăciunea mea de seară. Sub Îndrumarea regretatului maestru și neprețuitului prieten M.Borger, a apărut cel de-al doilea volum de poeme (Clipe arse). În decembrie 2007, a văzut lumina zilei și cel de-al treilea volum de poeme - „Două lacrimi de cer”, dedicat maestrului. „Versul liber a devenit pentru mine o libertate asumată conștient În abordarea și subordonarea tehnicilor lirice, firul roșu al
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
defrișat o bucată mică de pădure pe partea de sud a muntelui Handsk. O suprafață uimitor de mică. Inginerul îi spusese s-o facă. Aceasta se numea o vorne și nu era mai mare decât o curte. Brazii seculari trebuiau arși. Apoi urma lăstărișul. Răchite, mesteceni, sălcii, brazi strâmbi. Și câțiva scoruși. îi ardem, a spus inginerul silvic. Te descurci singur, Pettersson. De bună seamă, a răspuns Pettersson din Hugnaden. Și a făcut toate pregătirile. A tăiat după instrucțiuni un șanț
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
-
pe care îl priveam era oval, pierzându-se difuz la unul din capete. Ultimele cercuri erau late și groase, apoi, spre interior, deveneau mai subțiri, dar în același timp mai clare. Culoarea lor era mai profundă, de la ocru la umbră arsă, iar cercurile din mijloc abia puteau fi distinse unul de altul. Punctul central era alcătuit dintr-o pupilă aproape neagră, care îmi susținea privirea în continuu și cu gravitate. Adesea m-am întrebat: A cui mână a desenat cercurile dintr-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
-
aștepta paznicul, cu singurele haine admise acolo. Una din cele două surori m-a ajutat să mă schimb în bluza largă cu trei nasturi și în pantalonii cu elastic în talie, amândouă piesele în aceeași culoare - un amestec de umbră arsă și siena arsă. Poate și cu un strop de cinabru. Și de negru de fum. Era o culoare frumoasă și un pic melancolică. Poți s-o găsești în pictura lui Osias Beert „Natură moartă cu cireșe“, jos de tot. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
-
singurele haine admise acolo. Una din cele două surori m-a ajutat să mă schimb în bluza largă cu trei nasturi și în pantalonii cu elastic în talie, amândouă piesele în aceeași culoare - un amestec de umbră arsă și siena arsă. Poate și cu un strop de cinabru. Și de negru de fum. Era o culoare frumoasă și un pic melancolică. Poți s-o găsești în pictura lui Osias Beert „Natură moartă cu cireșe“, jos de tot. Și, fără îndoială, ajunsesem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
-
mormântul bunicului. Printre cele distruse trebuia deci să fie socotit și dulapul de documente de la fabrica de mobilă a lui Lindgren, precum și conținutul lui, neprețuit și - după cum credeam eu atunci - de neînlocuit. Am privit în jur, la peisajul distrus și ars. Particule, m-am gândit eu. Molecule, electroni, quarci. Dar la oarecare distanță, pe coasta muntelui, spre est, am văzut vârfurile brazilor tineri care fuseseră plantați pe locul despădurit de Pettersson din Hugnaden. Timpul trece, m-am gândit eu. Timpul trece
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
-
arde cu simpatie sau cu pasiune. Arderile făcute cu nepăsare, nonșalanță sau cinism sunt o crimă împotriva umanității. Arderea pe care noi o avem acum în fața noastră trebuie s-o realizăm într-un mod care să fie pe măsura obiectelor arse. Trebuie făcută cu reculegere. O săvârșim în slujba spiritului și a literaturii și vom munci, ca să zic așa, în poziție de drepți. Există ceva liniștitor și consolator la cei mai mulți dintre oamenii lui Gustave Doré: se răsucesc, se scufundă și țipă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
-
întindea văzând cu ochii. Hangița plângea mocnit, frecându-i fruntea și mâna sănătoasă... Privea la chipul lui, care încet-încet devenea pământiu. Atunci si-a apropiat urechea de pieptul lotrului, dar nu a simțit nici un semn de viață... A sărit ca arsă și a alergat la grajd plângând: „Petruță! Petruțăăă! Hai! Hai că o murit! O murit!!! Doamneee... Dumnezeule Mare... Nu mă pedepsi așa de tareeee!” „Poate trăiește încă și te-ai speriat matale”. Băiatul a alergat înainte, să se convingă... A
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
mai vină cine știe cine peste noi și... - a încercat să-și spună părerea Dumitru, dar crâșmarul i-a luat-o înainte: ― Nu trebuie să aștepți pe nimeni altul, domnule, că s-au găsit deja. ― Cine, mă rog frumos? - a sărit ca ars Dumitru. ― Bulgarii. ― Da’ aistora ce le-o mai trecut prin cap să ceară? ― Păi, nici mai mult, nici mai puțin decât Cadrilaterul... ― Și cine o mai rămas să deie buzna peste noi? ― Mă tem că nemții își ascut colții. Da
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
nu mă supravegheam, pasul următor era să mă apuc să citesc Profețiile de la Celestine! Dar, la scurt timp, am avut un nou atac de sentimentalism acut. Când bărbații au scos din cuptor prăjiturile crescute mai mult într-o parte, neuniforme, arse, necoapte la mijloc și fleșcăite, mândria cu care își priveau creațiile m-a făcut să mi se umple ochii de lacrimi. Fiecare dintre prăjiturile alea era un miracol în miniatură, mă gândeam eu lăcrimând discret. Bărbații ăștia sunt niște alcoolici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
funcțiune. Toma apăsă ușor pedala de accelerație urmărind turometrul mașinii. Îl lăsă apoi la ralanti ascultând zgomotul regulat. Cel puțin deocamdată, nu sesiza vreo defecțiune, motorul se învârtea rotund, fără întreruperi. Privi în oglinda din stânga, căutând țeava de eșapament. Gazele arse evacuate erau incolore, neindicând nici acolo nimic în neregulă. Pornirea camionului atrăsese atenția tuturor. Privirile celor de jos se ridicaseră spre Cristian Toma. Acesta apăsă scurt pe claxon cerându-le să se ferească din drum. Apăsă din nou ambreiajul și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
pârâiașului din care scoteau zlătarii aurul. Pe malul apei era o potecuță formată de țiganii care trecuseră de atâtea ori pe acolo. După scurt timp ajunseseră în tabăra părăsită. Focul nu mai ardea în vatra improvizată, dar mirosul de lemn ars încă stăruia în aer. Se vedea vegetația pălită în locul unde fuseseră ridicate corturile și găurile în malul apei unde se ridica șteampul pentru spălat nisipul aurifer. Bețele care susținuseră pânza corturilor încă erau în picioare, înfipte în pământ. O grămadă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
întrebă ea tot fără să-l privească. Cristian Toma aștepta să audă continuarea. Tu ești alesul, spuse Ileana aproape în șoaptă. Va trebui să-l înlocuiești pe Calistrat. Zeii au hotărât ca tu să fii noul paznic. Poftim? sări ca ars inspectorul. Ei, nu, că asta-i prea de tot! Lui Cristian Toma nu-i venea să-și creadă urechilor. După toate poveștile pe care fusese nevoit să le asculte de când venise în micul orășel de munte, acum mai avea parte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
De fapt, e numai un fel de a spune că m-a liniștit, pentru că Fritz cu adevărat nu mai era printre cei vii. Moș Calistrat tăcu preț de câteva clipe, cât să strivească țigara terminată într-o farfurioară de lut ars, ce juca rol de scrumieră. Am aprins apoi felinarele și am intrat împreună în mină, spuse bătrânul întorcându-se cu fața spre Cristian. Neamțul muncise acolo, nu glumă. Întinsese niște șine și își înjghebase și un vagonet de minerit. De unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
zi, cu lipsa lui Ilie. Mai trec în fiecare zi pe la casa cu obloane trase din Cuza Vodă, dar parcă numai din obișnuință... După două zile sunt deja saturat de trenul legănat dinspre Tulcea spre Constanța. Mirosul lui de cărbune ars (cum e cărbunele nostru cu putere calorică slabă, mai mult afumă decât să dea energie), presimt că o să-mi rămână impregnat multă vreme în singurul rând de haine pe care le-am cărat după mine. Trenul nu-mi mai provoacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
cronometrate pe secundarul ceasului cu brățară argintie, au trecut pe sub fereastra chiliei mele douăzeci de inși, o măturătoare de frunze, cu basmaua uriașă în culorile toamnei înfășurată de mai multe ori peste gură, arătând întocmai ca un morman de frunze arse, pe urmă un grup de fete nostime de la Economic - nu mai știu dacă am apucat vreodată să-ți vorbesc despre „liceul de fete“ de pe strada mea. Elevii erau în proporție zdrobitoare, probabil peste nouăzeci la sută, de „sex frumos“. Dimineața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
se întâmpla foarte repede), pe lângă invariabilul fel al cartofilor (de preferință prăjiți), cu alimentele sărăcăcioase din Alimentara: conservă de pește, tocană de legume (după o anumită rețetă, aceasta devenea ciorbă), biscuiți cazoni (îi numeam ca atare) și ceai de zahăr ars. Râdeam de cozile la oase - afumate -, care adunau zeci, poate sute de oameni pe trotuarul din fața Filologiei, care se învecina la acea dată cu o Gospodina. Făceam cozi doar la țigări și la cafea, invariabil în amestec (sau cu înlocuitori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2262_a_3587]
-
îngropat Ata și cu mine într-un sac făcut din trei pareo cusute împreună, l-am îngropat sub arborele de mango - ei bine, îi smulsese făgăduiala că o să dea foc casei și n-o s-o părăsească înainte de a o vedea arsă până-n temelii. Să nu mai rămână nici măcar o bucată de lemn din ea. N-am vorbit o vreme. Stăteam și meditam. Pe urmă am spus: — Va să zică a rămas același până la urmă. — Dumneata înțelegi? Trebuie să-ți spun, mi s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
n-o potoleau, era nevoie de o forță mai mare decât a lor. Plângea tot mai amarnic scuturată de sughițuri. Văzând așa, am cuprins-o în brațe și am acoperit-o de sărutări pe fața răvășită de lacrimi, pe gura arsă. Surprinsă de această neașteptată atitudine surise palid a bucurie și se lăsă copleșită de mângâieri. Nu-mi trebuia mai mult. Am ridicat-o pe sus ca pe un trofeu și deschizând ușa dormitorului cu piciorul am depus-o pe pat
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
mine, că nădejdea într-o întoarcere e o nebunie curată. Am vrut atunci să te îmbrățișez cu de-a sila, așa cum făcuseși și tu cu mine odinioară, pe scara mansardei, ca să mă aleg măcar cu atâta, să-mi potolesc gura arsă. Ce slabă m-am arătat! Mi s-a tăiat dintr-o dată curajul și m-am pomenit că-ți aranjez cravata. Tot era ceva. Stăteai așa de aproape, încît ți-am respirat aerul!... (Aveam, așadar, dreptate, când mi se păruse ca
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
cele din urmă, pașaportul a fost gata, era minunat, legat pe jumătate în piele, numai bun ca le să se umple de mândrie, ori de câte ori îl simțea în buzunarul interior din dreptul inimii. Și așa, în timp ce ruinele erau curățate și cadavrele arse, noi ne-am dus pe litoralul inamic. „Călătoria noastră a fost mai eficientă decât toate tratativele“, a declarat el la întoarcere. „Iată că ne-am întors cu un mănunchi de sonete de dragoste. Nu am câștigat doar teritorii. Cu ajutorul acestor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]