KorAP: Find »[drukola/base=atelier & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...168 169 170 ...941 >

23,518 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372

presupus că Strickland știe ce s-a întâmplat, căci cu siguranță îl vizitase cineva de la poliție și trebuie să fi dat o declarație. Nu știam unde e. Presupuneam că s-a întors în podul acela jalnic care-i servea de atelier. Curios e că ea nu voia să-l vadă. Poate că nu dorise să fie chemat pentru că știa că el o să refuze să vină. Mă întrebam în ce abis al cruzimii va fi privit ea dacă de atâta groază nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
spus să aștepte un minut: — Cred că n-ar fi rău să vii să iei masa cu mine, i-am zis lui Dirk. Să-i spun să ne lase în Place Pigalle? — Mai bine nu. Prefer să mă duc la atelier. Am șovăit o clipă: — Vrei să vin și eu cu tine? l-am întrebat. — Nu. Aș vrea mai degrabă să fiu singur. — Cum vrei. I-am dat birjarului adresa și ne-am continuat drumul în tăcere. Dirk nu mai fusese

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
șovăit o clipă: — Vrei să vin și eu cu tine? l-am întrebat. — Nu. Aș vrea mai degrabă să fiu singur. — Cum vrei. I-am dat birjarului adresa și ne-am continuat drumul în tăcere. Dirk nu mai fusese la atelier din dimineața aceea nenorocită în care o dusese pe Blanche la spital. M-am bucurat că nu ține să-l însoțesc, și dupa ce l-am lăsat la intrarea clădirii am plecat pe jos ușurat. Străzile Parisului mi-au adus

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
am nici pic de mândrie. — Ce vrei să spui? Îmi relată o poveste foarte ciudată. XXXIX Când l-am părăsit după ce am îngropat-o pe biata Blanche, a intrat cu inima grea în casă. Ceva îl îndemna să intre în atelier, un fel de dorință obscură de a se autotortura, și totuși era speriat de durerea pe care o prevedea. S-a târât cu greu în sus pe scări. Parcă picioarele nu voiau să-l ducă mai departe, iar în fața ușii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
multă vreme încercând să-și adune puterile să intre. Îi era îngrozitor de rău. Simțea un imbold să coboare la loc scările, repede, să mă ajungă din urmă și să mă roage să-l însoțesc. Avea senzația că e cineva în atelier. Își amintea de câte ori așteptase un minut sau două pe palier ca să-și tragă sufletul după treptele pe care le urcase și cum în mod absurd nerăbdarea de a o vedea pe Blanche îi alungase gâfâiala. A o vedea pe ea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
locul lui, asta îi încălzise inima. Dormitorul arăta exact așa cum îl lăsase ea: cele două perii erau pe măsuța de toaletă de-o parte și de alta a pieptenelui. Cineva netezise patul în care-și petrecuse ea ultima noapte în atelier și pe pernă era cămașa ei de noapte într-o husă. Părea de necrezut că n-o să se întoarcă niciodată în camera aceea. Dar lui Stroeve îi era sete, așa că se duse în bucătărie să bea niște apă. Și aici

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
suflecate și scoțându-și șorțul - șorțul acela atârna acum într-un cui de după ușă - și luând sticla de acid oxalic și ducându-se cu ea în dormitor. Chinul acestor amintiri îl alungă din pat și din cameră. Se duse în atelier. Era întuneric, căci trăseseră perdelele peste fereastra mare, dar el le dădu la o parte. Îi țâșni din piept un suspin când dintr-o privire cuprinse locul în care fuseseră atât de fericiți. Nici aici nu se schimbase nimic. Lui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
o parte. Îi țâșni din piept un suspin când dintr-o privire cuprinse locul în care fuseseră atât de fericiți. Nici aici nu se schimbase nimic. Lui Strickland nu-i păsase niciodată unde stă și ce-l înconjoară, și folosise atelierul celuilalt fără să-i treacă măcar prin cap să schimbe ceva. Înfățișarea atelierului era voit artistică. El întruchipa ideea lui Stroeve despre mediul propriu pentru un artist. Erau bucăți de brocart vechi pe pereți, iar pianul era acoperit cu o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
locul în care fuseseră atât de fericiți. Nici aici nu se schimbase nimic. Lui Strickland nu-i păsase niciodată unde stă și ce-l înconjoară, și folosise atelierul celuilalt fără să-i treacă măcar prin cap să schimbe ceva. Înfățișarea atelierului era voit artistică. El întruchipa ideea lui Stroeve despre mediul propriu pentru un artist. Erau bucăți de brocart vechi pe pereți, iar pianul era acoperit cu o bucată de mătase frumoasă, decolorată de soare. Într-un colț era o copie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
mai mult în evidență efectul lor decorativ. Se mai găseau și o serie de tablouri de-ale lui Stroeve, în rame splendide. Întotdeauna Stroeve se mândrise cu gustul lui artistic. Nu-și pierduse niciodată aprecierea pentru atmosfera romantică a unui atelier de artist, și cu toate că acum această priveliște îi dădea un junghi în inimă, fără să se gândească ce face, schimbă puțin poziția unei mese Louis al XV-lea care constituia una dintre comorile cele mai îndrăgite. Deodată observă un tablou

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
fi fost un copil care trebuie să fie distrat. Eram necăjit, dar nu atât pe el, cât pe mine însumi. Mă gândeam la viața fericită pe care o duseseră Stroeve și cu nevastă-sa pe vremea când îi cunoscusem, în atelierul lor confortabil și cochet din Montmartre. Mă gândeam la simplitatea, bunătatea și ospitalitatea lor. Mi se părea o sălbăticie fără seamăn soarta nemiloasă sfărâmase în bucăți acest cămin. Dar lucrul cel mai crud dintre toate era faptul că nu prea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
Mi se părea că mă aflu în pragul unei aventuri surprinzătoare. M-am uitat plin de curiozitate prin cameră. Odăița era mai mică și mai goală decât mi-o aminteam. Mă întrebam ce ar zice prietenii mei care voiau neapărat ateliere vaste și spuneau că nu pot lucra dacă nu sunt toate condițiile pe placul lor. — Cred că ar fi mai bine să stai acolo, mi-a zis el, arătându-mi un loc din care probabil își închipuia că pot avea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
lipsită de farmec. Dar nu am pe ce să mă bizui. Nu l-am văzut niciodată pe Strickland lucrând și nici nu cunosc pe altcineva care să-l fi văzut. A păstrat pentru el secretul luptelor sale. Dacă în singurătatea atelierului se lua la trântă disperată cu îngerul lui Dumnezeu, niciodată nu a îngăduit vreunui suflet de om să-i bănuiască aceste chinuri. Când ajung la legătura lui cu Blanche Stroeve sunt absolut exasperat de fragmentarea cumplită a faptelor care îmi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240

unei serii de scripeți pentru una dintre macaralele care lucrau pe șantierul de la Domul cel nou. Când poetul intră, Își Întrerupse lucrul. - Unde e ceea ce v-am trimis? i-o luă Înainte Dante. Celălalt Îi arătă spre un ungher din atelier, Între un dulap și o ușiță. Sacul zăcea acolo, Încă legat. - Nu m-am atins de nimic, după ordinul străjerilor, răspunse meșterul Alberto. Dar, orice s-ar afla Înăuntru, ar fi bine să fie scos cât mai iute. Pânza e

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
fragilă și imperfectă. Mai bine e să montezi cu firul de plumb bucăți de mărimea asta. Poți ajunge chiar să Închizi un arc Întreg de biserică, așa cum se face În Franța. Iar rezultatul e mai sigur. - Îmi imaginez că În atelierul dumitale construiești și oglinzi, continuă priorul. - Oglinzile sunt mândria mea, fala atelierului meu. Faimoase În toată Toscana. Privește. Arnolfo se apropie de un banc pe care un lucrător monta o ramă din bronz În jurul unui cristal lat de o palmă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
bucăți de mărimea asta. Poți ajunge chiar să Închizi un arc Întreg de biserică, așa cum se face În Franța. Iar rezultatul e mai sigur. - Îmi imaginez că În atelierul dumitale construiești și oglinzi, continuă priorul. - Oglinzile sunt mândria mea, fala atelierului meu. Faimoase În toată Toscana. Privește. Arnolfo se apropie de un banc pe care un lucrător monta o ramă din bronz În jurul unui cristal lat de o palmă. Smulse obiectul din mâinile băiatului și Îl ridică În fața poetului cu o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
transparență a pastei sticloase. - Cine ar fi putut-o realiza? Întrebă priorul. Arnolfo ridică din umeri, continuând să fixeze mostra de metal. Își trecu o mână peste bărbia țepoasă. - Nu e treabă de pe la noi. Grecească, poate. Sau topită În vreun atelier din Nord, la Ravenna, de cineva sosit de departe. Am auzit că În Îndepărtata Persie s-au făcut niște geamuri atât de curate, Încât sunt invizibile. Ori la Veneția, dacă e adevărată legenda... - Meșterul acela, Tinca, de care ai vorbit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
o bună zi, tocmai cupa aceasta, dezvăluind modalitatea, avea să dea În vileag făptașul. În cursul dimineții Și totuși, mai exista un element ce se lega În mod enigmatic de toată povestea. Repede, priorul o porni spre Santa Croce, la atelierul lui Alberto lombardul. În laborator, la primul etaj, Îl găsi pe mechanicus Încă lucrând la instrumentul găsit pe galeră. Observă de Îndată, cu satisfacție, că pe bancul de lucru nu mai exista grămada aceea de angrenaje de alamă, aidoma măruntaielor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
va sosi momentul. Iar acel moment noi Îl vom hotărî! Dante ridică din umeri. - Facă-se voia Domnului cel puternic și milostiv. Abia pe scări Își dădu seama că folosise formula păgânilor. Poetul o coti spre malul Arnului, trecând pe lângă atelierele tăbăcarilor. Încerca să se ferească de soarele după-amiezii cu vălul beretei și fluturându-și cu mâna prin fața nasului ca să alunge miasmele ce ieșeau din căzile stăteau pieile unde la muiat. Era un gest inutil, dar continua să Îl repete În

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
gărzilor apăru În prag cu sufletul la gură. - Vino, priorule! A mai fost un asasinat! - Unde? Întrebă Dante alarmat, ieșind În pripă. - La Santa Croce. În casa meșterului Alberto, lombardul. - Ce s-a Întâmplat? - Omul, meșterul... A fost asasinat În atelierul lui, vino! Priorul se urni cu mânia care Îi otrăvea sângele. Străjerii Încercau să Îi slujească drept escortă, croindu-și drum prin mulțime, dar se Împiedicau În lăncile lungi, așa Încât el ajunse singur la ușa atelierului. Omul zăcea pe pardoseală

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
A fost asasinat În atelierul lui, vino! Priorul se urni cu mânia care Îi otrăvea sângele. Străjerii Încercau să Îi slujească drept escortă, croindu-și drum prin mulțime, dar se Împiedicau În lăncile lungi, așa Încât el ajunse singur la ușa atelierului. Omul zăcea pe pardoseală, plin de sânge, lângă uneltele meseriei, rămase În ordine pe bancul de lucru. Din ce Își putea aminti Dante, nimic nu fusese atins. Lăzile și scrinurile nu fuseseră forțate, ca și când asasinul nu ar fi avut nici un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
dumitale. Ar fi trebuit s-o știu, zise el, arătând spre sacul cu mecanismul. Eram sigur că o distrusesem. - Alberto, mechanicus, a reconstituit-o... Înainte să Îl Îmbrâncești În Arno. Guido Bonatti Încuviință. - Era iscusit. I-am văzut lucrările, În atelier. Aproape la fel de iscusit ca diavolii aceia care au făcut asta, zise, arătând din nou spre mașinărie. - Ca și omul de la Răsărit, pe care l-ai asasinat după ce te-au primit pe galeră. În Malta ai urcat la bord? Sau te-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296

în mod excepțional, nu se țin ore. Ziua liberă picată pe neașteptate e fărâmițată în mai multe activități foarte diferite între ele, efectuate de cele mai diferite grupuri de persoane. Rainer pleacă devreme de acasă și se duce la un atelier de lăcătușerie, cu dorința vagă de a‑și comanda - după un tipar în ceară făcut la plesneală - o copie a cheii de la cutia în care ține tata pistolul. Încă nu știe de ce face asta, probabil că o face ca să ascundă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
lux, dar el nu‑și dorește nimic din toate astea și o să‑i comunice și Sophiei că nu și le dorește absolut deloc.. Tot minunându‑se, micul grup greoi se îndreaptă spre palatul de pe colț cu Annagasse unde‑și are atelierul și magazinul Adlmüller, regele modei. Ei, nu, ce coincidență! Prin ușile impunătoare de sticlă poți arunca o privire în interior unde‑o zărești, din întâmplare, pe acceași Sophie la care tocmai te‑ai gândit; se află acolo cu mama ei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275

Mă numesc Miyashita.“ Un sunet metalic mă avertiză că ușa de sticlă urma să fie descuiată. Se deschise automat În fața mea. Mai multe plăcuțe erau incrustate pe un perete acoperit de carouri multicolore; printre ele erau unele care indicau un atelier de confecții, biroul impresarului unui actor celebru, un studio foto și o firmă de produse ceramice de Kanazawa. Carourile erau roz, portocalii, verde murdar, și mă gândeam că asta se potrivea de minune cu cineva care se numea Porcușor, chiar dacă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]