5,261 matches
-
mult prea lacomii care au cutezat să se apropie și de el, cu toate că la un pas de el era un cerc roșu sângeriu, luminos și scânteietor, ce însemna interdicție. Călcând cercul și vrând să smulgă până și aerul interzis prin blestem, încercând în zadar să-l taie cu muchia palmei, scoțându-și de la brâuri cuțitele ruginite, înfigându-le în el și despicând carnea de os ori brațul de trup ori înjumătățind coastele, într-o mișcare din ce în ce mai înceată și mai speriată pentru că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
olandezei și ai tatălui ei. Pe cînd camionul se Îndepărta de centrul de detenție, cu roțile deja prinse În șinele de tramvai, Jim se tîrÎ Înainte, spre cabina camuflată a șoferului. Se ținu de acoperișul țuguiat și ignoră șuvoiul de blesteme pe care i le adresa șoferul. Își ridică În vînt gura Însîngerată, lăsînd mirosurile grele ale Shanghai-ului să-i umple plămînii, bucuros că era din nou În drum spre părinții săi. 16 Rația de apă Oare se rătăciseră? Preț
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
a răspuns mamei sale: "Iată, fratele meu Esau este păros, iar eu n-am păr deloc. 12. Poate că tatăl meu mă va pipăi, și voi trece drept mincinos înaintea lui, și, în loc de binecuvîntare, voi face să vină peste mine blestemul." 13. Mamă-sa i-a zis: "Blestemul acesta, fiule, să cadă peste mine! Ascultă numai sfatul meu, și du-te de adu-mi-i." 14. Iacov s-a dus de i-a luat, și i-a adus mamei sale, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85092_a_85879]
-
Esau este păros, iar eu n-am păr deloc. 12. Poate că tatăl meu mă va pipăi, și voi trece drept mincinos înaintea lui, și, în loc de binecuvîntare, voi face să vină peste mine blestemul." 13. Mamă-sa i-a zis: "Blestemul acesta, fiule, să cadă peste mine! Ascultă numai sfatul meu, și du-te de adu-mi-i." 14. Iacov s-a dus de i-a luat, și i-a adus mamei sale, care a făcut o mîncare, cum îi plăcea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85092_a_85879]
-
o femeie înțeleaptă, liberă, Pinochio mi-e drag, buzele lui, gingășia lui, el, te iubesc de nu mai pot, și tu mie, asta, asta n-aș putea, noi 2 târziu, bem zmeurată? ai alcool? de la mama, până la urmă e un blestem să se îndrăgostească toți de tine.. .e chiar plăcut... până la urmă e un chin, aș putea să profit de asta, mulți o fac, mi-ești așa de dragă, am băut jumate de sticlă, și ce dacă, eu m-am cam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1988_a_3313]
-
și Numele Meu este înfricoșat printre neamuri." $2 1. "Acum, către voi se îndreaptă porunca aceasta, preoților! 2. Dacă nu veți asculta, dacă nu vă veți pune inima ca să dați slavă Numelui Meu, zice Domnul oștirilor, voi arunca în voi blestemul, și voi blestema binecuvîntările voastre; da, le-am și blestemat, pentru că n-aveți pe inimă porunca Mea. 3. Iată, vă voi nimici sămînța, și vă voi arunca balega în față, balega vitelor pe care le jertfiți, și veți fi luați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85113_a_85900]
-
vă voi trimite pe proorocul Ilie, înainte de a veni ziua Domnului, ziua aceea mare și înfricoșată. 6. El va întoarce inima părinților spre copii, și inima copiilor spre părinții lor, ca nu cumva, la venirea Mea, să lovesc țara cu blestem!
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85113_a_85900]
-
nu se arată, dar când Oreste îl întreabă: „Ne auzi?”, bătrânul îi răspunde: „El aude tot ce vorbim”. Așadar, și aici, chiar dacă nu apare, fantoma lui Agamemnon e prezentă și, din mormântul lui, regele ascultă rugile celor vii. „Se împlinesc blestemele, cei din mormânt trăiesc! Victimele de odinioară se răzbună acum prin sângele celor ce le-au luat viața”. Aceste cuvinte citate din Electra lui Sofocle sunt rostite în momentul în care Oreste și Pilade reapar în pragul palatului, cel dintâi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
ale morții. Este doar o măreață umbră absentă/prezentă, care, precum cea a regelui mort în Macbeth, planează deasupra întregii piese. Rolul fantomei răzbunătoare va fi preluat aici de regina Margaret, martoră la crimă și văduvă a regelui, incarnare a blestemelor și purtătoare demnă de crezare a discursului profetic. Ea este aceea care, înaintea ultimului act, cel al defilării fantomelor tuturor celor asasinați de Richard, va avea viziunea ciclului de crime comise și a apropiatei morți a acestuia. Fantomele evocate au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
aceeași perioadă. Leșul însângerat al lui Cezar își arată rănile căscate ca niște guri mute, în locul cărora va vorbi Antoniu, evocând spiritul victimei și profețind viitoare mari nenorociri în imagini de-a dreptul apocaliptice: Pe capete de oameni va cădea Blestemul greu și furia în case, Sălbaticul război civil curând Va bântui italice tărâmuri. Distrugerea, și sângele, și groaza Atâta vor părea obișnuite Că mamele-or zâmbi, văzându-și pruncii Crunt sfâșiați în ghiare de războinici. Cruzimea mila va înăbuși-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
aparține, nu întâmplător, lui Angus: „Încă o noapte ca asta și o să arătăm cu toții ca niște stafii” (adevărate figuri de ceară, precum personajele din Orbii), același Angus care, la întrebarea regelui: „E cineva aici căruia să-i fie frică de blestemul morților?”, îi răspunsese fără ezitare: „Da, sire, eu”. Și iarăși, nu întâmplător, ultima replică a regelui: „Cât de nefericiți par morții!” este replica unui om încă viu, dar intrat deja în lumea celor ce nu mai trăiesc. Insula lui Prospero
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
stabilise în țara Românească atras de libertatea pe care o descoperise aici. Acum, însă, ceva îl avertiza că va fi silit de evenimente să plece mai departe, poate dincolo de munți, poate în altă parte. Închise ochii și oftă. Era ca un blestem. Tatăl lui, negustorul Martiros Mirzaian, fusese jefuit de perși. Silit să fugă ca să nu își piardă viața, părăsise ținutul Araratului, își lăsase casa, negoțul, rudele, relațiile, mormintele străbunilor, pământul și cerul din satul Karpi, așa cum spunea ori de câte ori pomenea de acea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
deplină. Nu, nu! Dacă Napoleon nu s-ar fi răzgândit, noi n-am fi fost eliberați, ci ocupați, cu acte în regulă, de ruși. (Nicolae zâmbi cu un efort vizibil, pentru că simțea doar amărăciune.) Asta este soarta noastră, necazul nostru, blestemul noastru: ori la turci, ori la ruși! Clucereasa Elenca se întoarse și zâmbi. Era fericită că îl vedea pe Iancu acolo, în urma ei. Fizic, nu se schimbase prea mult. Era doar ceva mai slab, ușor tras la față. Se schimbase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
înainte, acoperiră goliciunea părintelui lor. Și fețele lor erau, căutând înapoi. Și ei nu văzură goliciunea părintelui lor. Și Noe, după ce se trezi din vin, înțelegând ceea ce îi făcuse fiul său cel mare, zise: Blestemat să fie Canaan!” „...Cred că blestemul lui Noe se împlinea și nerostit de dânsul, în cumplită mânie și mahmur, așa cum se găsea după trezire. Moștenită mai departe prin Ham și Canaan, otrava vinului, trecută din sânge în sânge, curge și în zilele noastre, în vinele celor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
împlinea și nerostit de dânsul, în cumplită mânie și mahmur, așa cum se găsea după trezire. Moștenită mai departe prin Ham și Canaan, otrava vinului, trecută din sânge în sânge, curge și în zilele noastre, în vinele celor condamnați să ispășească blestemul. Dovada certă o prezintă moșul Isidor, zis și Trotzki, din pricina asemănării ce o are cu doctrinarul vagabond, gonit de apostolii săi din răsărit, după ce săvârșise marea reformă socială. Moșul Isidor are sânge albastru, din nefericire necorcit. Ținea să se cunoască
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
trage din profeți. E foarte probabil însă, că dacă bunica lui ar fi fost siluită, la timpul ei de vreun gardist, moșul Isidor ar fi trecut prin lume cu sângele albastru primenit, cu altoiul prins, și poate astfel dezlegat de blestemul beției. Marți, miercuri, joi și vineri, el cosea și călca șase perechi de pantaloni cu spor la lucru și cu o incomparabilă bună dispoziție. Sâmbăta nu lucra, oprit de legea lui și duminica era duminică. Luni spre ziuă ajungea de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
capabil de asemenea discernământ, îți dai seama că încearcă să ne distrugă familia? A început în momentul în care a vrut, cu brutalitate, să mă aresteze, în fața magazinului D.H. Holmes. Deși ești prea limitată ca să înțelegi, mamă, omul acesta este blestemul nostru. Nemesis care face să se răsucească roata în jos. — Roata? Domnu’ Mancuso e om bun. Ar trebui să fii bucuros că nu te-a dus la secție. — În apocalipsul meu personal el va fi tras în țeapă, folosindu-se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
Reilly. Cineva i-o furase la toaletă. — O, Doamne! Toate astea sunt puse la cale, țipă Ignatius, apucând între labele lui ca de urs ediția uriașă. Acum înțeleg totul. Ți-am spus eu de mult că mongoloidul de Mancuso este blestemul nostru. A dat lovitura finală. Cât de inocent am fost să-i împrumut cartea! M-am lăsat înșelat! Închise ochii injectați și bolborosi incoerent câteva clipe. Păcălit de o cocotă al celui de Al Treilea Reich, care își ascunde chipul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
creeze tot felul de probleme pe care puțină educație, puțină grijă și hrană le-ar fi putut evita. Cu cât stăteai mai departe de Levy Pants, cu atât te necăjea mai mult. Levy Pants era ca un defect congenital, un blestem moștenit. — Toți cei pe care îi cunosc au câte un Sedan mare și confortabil, spuse doamna Levy, urcându-se în micul automobil. Tu, nu. Nu și gata! Tu trebuie să ții o mașinuță de adolescent care costă mai mult decât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
ani de zile și va fi nevoit să colinde decade întregi de la o cafenea la alta, de la o orgie cu muzică folk la alta, de la metrou la drumul mare, la câmpurile de bumbac, la demonstrații. Ignatius aruncă asupra Myrnei un blestem elizabetan elaborat și apoi se repezi din nou să maltrateze febril mănușa. Cum îndrăznea mama lui să se gândească la o căsătorie? Numai cineva naiv ca ea putea fi atât de lipsit de lealitate. Bătrânul fascist îl va hăitui cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
Țara este tristă, sleită de puteri; locuitorii sunt mîhniți și tînjesc; căpeteniile poporului sunt fără putere, 5. căci țara a fost spurcată de locuitorii ei; ei călcau legile, nu țineau poruncile, și rupeau legămîntul cel veșnic! 6. De aceea mănîncă blestemul țara, și suferă locuitorii ei pedeapsa nelegiuirilor lor; de aceea sunt prăpădiți locuitorii țării, și nu mai rămîne decît un mic număr din ei. 7. Mustul stă trist, via este veștejită; toți cei ce erau cu inima veselă, suspină. 8
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85106_a_85893]
-
Mei vor cînta, de veselă ce le va fi inima, dar voi veți striga, de durerea pe care o veți avea în suflet, și vă veți boci, de mîhnit ce vă va fi duhul. 15. Veți lăsa numele vostru ca blestem aleșilor Mei; și anume: "Domnul, Dumnezeu vă va omorî", și va da robilor Săi un alt nume. 16. Așa că, cine se va binecuvînta în țară, se va binecuvînta în Dumnezeul adevărului, și cine va jura în țară, va jura pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85106_a_85893]
-
de acela care s-ar fi Îndoit de viața veșnică sau grădina raiului. Atunci, cu vorbe Însuflețite și amenințătoare, Îi Înfățișau caznele ispășirii veșnice. „Să vă fi ferit zeii“, avea să consemneze un păgîn, „de limba lor ascuțită și de blestemele lor“. Tare se mai pricepeau să-i amăgească pe neîncrezători cu vorbe mieroase, cu făgăduieli ori Înfricoșări; de cum și-au răsfirat puterea atrăgînd mulțimea credincioșilor, s-au pomenit tare semeți. Urgiseau familii, vîrÎndu-le dihonia În suflet, urzind clevetiri, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
pomenit tare semeți. Urgiseau familii, vîrÎndu-le dihonia În suflet, urzind clevetiri, și asta numai ca să provoace Îndoială În Învățătura altora. Aveau provocatorii lor și sfaturile lor tainice unde-i afuriseau pe necredincioși, unde dădeau foc scrierilor potrivnicilor și aruncau blesteme pe capul Îndărătnicilor. Lumea se arăta tot mai cucernică, iar ei blagosloveau pe evlavioși și-i afuriseau pe nesupuși. În acest moment Își va face apariția Simon zis Magul. El propovăduia că Dumnezeu era un apostol tiran, iar un tiran
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
și țiuitul instrumentelor, cu gemetele țiterei și jalea flautului, Înotînd În mareea cîntărilor care veneau În șuvoi, În sunetele trîmbițelor care tot dădeau de veste. Scăldat mereu de alte și alte voci, de larma mulțimii, de bocete și plînsete, de blesteme și rugi, purtat pe aripile a mereu alte izuri, de izul gloatei nădușite care-i năpădise deodată nările, chiar În clipa În care, Îmbălsămat de amorțeală și mucezeala beznei, va fi străbătut de sîngele purpuriu al soarelui cald, așadar, atunci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]