4,932 matches
-
de rasă. Acum, pentru prima dată, dar, și pentru ultima,în fața distracției străzii, rămasă, pentru moment, impietrită, cu gura strâmbă,într-un început de convulsie, uimită,în același timp, de prăvălirea pe spate, a colosului de sub care, strivit ca o broască, Cercel Dumistrăcel dădea din deget, ca dintr-o labă de țânțar, a adio, spre mulțimea de care se despărțea, ca un fulg de nea, adâncindu-seîntr-un ocean fără fund și fără margini. FOTOLIUL DE VECI Da, gândi Mațoschi,în timp ce cobora, mândru
Blândeţea by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/672_a_1240]
-
poată, nimeni, reveni, cândva. Și de muncă trebuia să mă țin, că, altfel, muream, cu toții, ca niște proști. Și nu aveam de ales. Și nu găseam o ieșire. Infernul mă înghițea,încet încet, ca un șarpe imens, pe o mică broască. Până când am întâlnit-o,într-o zi, pe Leana. O cunoștință; o aproape fostă prietenă de familie, de care nu mai știam, de foarte mult timp, ceva. M a întrebat: ce faci? Iam răspuns:înnebunesc. Se vede, a replicat, ea
Blândeţea by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/672_a_1240]
-
de curate și de ascuțite, că ar putea fi folosite pe masa de operație. Deschide ușa unui șifonier imens, sculptat și lustruit, și zice: — Țineți-o nemișcată, vă rog. Țin de ușă, în timp ce meșterește un moment pe interiorul ei, iar broasca și mânerul ușii se desprind și-mi cad la picioare. În câteva clipe a luat mânerele și ornamentele de alamă aurită, tot ce e metalic, în afară de balamale, și le-a pus în poșetă. Așa, despuiat, șifonierul arată schilod, orb, castrat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
și, scoțându-și capul cu părul vâlvoi și ochii bulbucați afară, se răsti la ele să se ducă dracului de-acolo și le trase câteva înjurături. Apoi trânti ușa la loc cu năduf și răsuci cheia de două ori în broască, iar cheia o băgă în buzunar. Domnu Stelică, cu lacrimi în ochi vă rog..., zise gestionarul cu o voce redevenită foarte umilă, nu mai treceți și cutiile alea acolo!... I le-am dat pe veresie astă toamnă lu' cumnatu-meu, ca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
intrară, studentul care îi condusese mai zăbovi câteva clipe, ca să se asigure că totul era în ordine și că nimeni nu-i urmărise cumva până acolo, apoi închise cu grijă ușa, trăgând yala și răsucind cheia de două ori în broască. El îi pofti pe toți să se așeze pe o canapea veche, cu arcurile rupte sau direct pe jos, pe un covor gros de lână, așternut peste parchetul bine lustruit. Mișto apartament! Bine v-ați mai aranjat aici, fraților! observă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
Când pe pat se așeza Dar cățelul o lătra. Ghiorghiu Andra-Irina clasa a VIII-a Școala Gimnazială Nr.6 „Nicolae Titulescu” Constanța profesor coordonator Anișoara Iordache Haiku 1 prima lăcustă printre stânjeneii albi ce grațioasă e! Haiku 2 concert de broaște, bunicul ursuz în leagăn doar o muscă... Haiku 3 gărgăriță în păr... și rochia mea roșie cu cercuri negre... Haiku 4 sub laba pisicii un liliac apusul mai însângerat... Haiku 5 cu narcise spre cimitir prieten în urmă doar un
ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
puțin Ca să gust soarele din plin. Dar în colț, surprinzător, E-o bancă cu un dor Și e tare mititel Și milă mi-am făcut de el. Pe banca din colț eu stam Și-n balta de jos vedeam Două broaște săltărețe Care, zău, mi-au dat binețe. Veste de toamnă Astăzi am ieșit afară Și un sunet de chitară Îmi șoptea ușor, ușor Uite, toamna vine-n zbor! Frunze galbene-aurii Roșcate portocalii Se joacă și se-mbulzesc Toamna mie mi-
ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
Anișoara Iordache Haiku 1 copii cu biciclete bucurii risipite sub castanii înfloriți. Haiku 2 aromă de capucino pe masă un trandafir alb. Haiku 3 livadă înflorită nașii, la o cafea... Haiku 4 prin stufăriș două rațe și-un cântec de broaște. Haiku 5 ghiocei și-o invitație pe pasarelă romanță. Lăzărescu Adriana-Maria, clasa a VII-a Școala Gimnazială „Dimitrie Ghica” Comănești - Bacău profesor coordonator Vărăreanu Teofana-Lavinia Vis Captivă într-un vis mă simt. Înlănțuită tind spre-un vid infinit. Mă lupt
ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
liniștise pe Marie. Avea un presimțire urîtă cînd se gîndea la Nicolas, dar era inutil să-i spună lui Fersen și să-i dea Încă o dată prilejul s-o ia peste picior... Rămaseră amîndoi Încremeniți. Cineva Încerca să forțeze discret broasca ușii de la intrare. Lucas, deja În picioare, Își scoase arma din toc și Îi făcu semn Mariei să treacă În spatele lui ca s-o apere, dar ea se desprinse și Își scoase la rîndul ei arma, Înaintînd amîndoi În tăcere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
o Împinse violent În lături, ieși, apoi Închise ușa grea În urma lui, Încuind-o cu cheia. Marie, turbată de furie că se lăsase surprinsă, se ridică și Își recuperă arma. Se văzu nevoită să tragă de trei ori pînă ce broasca cedă sub Împușcăturile asurzitoare care răsunau În imensa cușcă a scării. Izbuti să deschidă ușa și se năpusti afară. Nu făcuse decît un pas cînd lovitura se abătu asupra ei. 19 În timp ce Ryan gonea cu toată viteza spre larg, Lucas
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
masă, unde zace un ou lucios verde, asemănător oului de bibilică, cu coaja lipită, pusă cap la cap ca un puzzle. Întinde degetul arătător cu unghia întoarsă înăuntru și arată către ou: Este oul de cocoș bătrân, clocit de o broască țestoasă, din care s-a zămislit strămoșul meu, primul Vasilisc. Aripile lui erau adevărate, ale mele nu mai servesc decât ca podoabă explică el efectul imprevizibil al timpului chiar și asupra creaturilor fabuloase. Odată ieșiți din timpul mitic, a început
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
chipul ei, visul se transformă în coșmar și baba apucă somnul cu mâna, îl ascunde sub fuste, să nu zboare și dusă e. Fuga acasă la copiii ei, cu darul. În verile foarte umede, la cerere, poate provoca ploi cu broaște. Copiii ei, la fel ca cei ai Babei Dochia, au fugit până la urmă de-acasă de gura ei afurisită, drept care a rămas în cele din urmă singură să necăjească copiii altora. Cea mai pitorească rămâne baba Pâca, ea ține mereu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
suspinătoare și mai ales a cuștii cu arcuri și pereți de plasă, puternic luminată, în care săreau draci mari și mici în toate direcțiile. Haide! Nu te-au învățat la școală să desenezi? Arată ce știi să faci! Desenează o broască țestoasă, o floare, un inorog... La ce te pricepi tu mai bine! Îl privesc cu oroare în timp ce se apropie mama cu grupul ei gălăgios, ce tocmai se desfăta într-o partidă de râs. Miorlăiau în cor ca pisicile în călduri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
al nostru s-ar dilata. Ochiul lor înghețat te poate privi cu orele, fără nicio tresărire; nemișcarea lor predispune la liniște, reflectare și introspecție. Dacă vei fi urmărind cu orele o țestoasă, vei realiza acel sentiment al transcenderii timpului. Dintotdeauna broasca țestoasă a însemnat longevitate și legătura dintre cer și pământ. De la naștere, pielea și înfățișarea lor este bătrânicioasă, ca și cum timpul n-ar avea nevoie să le altereze în plus, el își lasă însemnele într-un alfabet necunoscut, pe carapacea lor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
Închisă printr-un lacăt de siguranță cu cheie dublă, aidoma celor de la sipetele celor mai mari agenți de schimb valutar din Florența. Spițerul scoase dintr-un scrin două chei de fier și se apropie de ușița blindată, introducând una În broasca superioară. Chiar pradă chinurilor care acum aproape că Îl orbeau, Dante observă cu uimire acea capodoperă a artei mecanice. Încuietoarea era concepută În așa fel Încât, pentru a o deschide, trebuia să se acționeze În mod alternativ cu fiecare dintre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
către el inelul, lovindu-l peste gură, În timp ce, cu ochii săi aprinși, Îi impunea să i-l sărute. Dante sărise și el În picioare, cu mâinile Întinse spre grumazul celuilalt, care Își retrăsese instinctiv capul Între umerii masivi, ca o broască țestoasă care se apără de un corb. Degetele priorului nu izbuteau să deschidă o breșă printre pliurile cărnii, În timp ce prințul Bisericii, depășind stupoarea inițială, Începuse să-și tragă suflarea ca să cheme ajutor, cu ochii sticloși de groază. Poetul Își slăbi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
el. - Minunat. - Lucrezi? - E ca și cum aș lucra. - Dar nu văd nici o pânză! - Totuși lucrez. Dialogul acesta, purtat în condițiile arătate, nu putea fi multă vreme prelungit. Rateau dădea din cap, cobora, o ajuta pe Louise reparând vreun lighean sau vreo broască de ușă, apoi, fără să se mai urce pe scaun, își lua rămas bun de la Jonas, care-i răspundea din întuneric: "Noapte bună, frate". într-o seară, Jonas adăugă la aceste cuvinte și un "mulțumesc". - De ce-mi mulțumești? - Pentru că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
singur val puternic, curgând lin prin pădurea întunecată, către mare și noapte. În aer plutea un miros veșted, venit din apă sau din cerul spongios. Se auzea clipocitul apelor grele sub bac și, de pe cele două maluri, în răstimpuri, chemarea broaștelor sau ciudate țipete de păsări. Uriașul se apropie de șofer. Acesta, mic și slab, sprijinit de unul din stâlpii de bambus, își înfundase mâinile în buzunarele unei salopete, cândva albastră, dar care acum era îmbâcsită de praful roșu ce le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
spuse în gînd, opt, șaisprezece, treizeci și două de trepte, își făcu un calcul simplu, șoptind printre dinți doar cît să se audă pe sine. Fără să-și dea seama se trezi în fața ușii și, ținîndu-și răsuflarea, vîrî cheia în broască. O răsuci cu repeziciune de două ori pentru ca țăcăniturile mecanismului să fie cît mai scurte, și exact în același timp cu cealaltă palmă apăsă clanța. Scoți cheia cu grijă, pășești tiptil înăuntru, atent să nu faci nici un zgomot, ești cu
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
de povară, abia tîrîndu-și bagajele imense care-i tăiau palmele, frecîndu-se de pereți, izbindu-se de balustrade. Se oprea în fața ușii, le trîntea scîrbită pe jos, răsufla ușurată și își căuta cheia prin buzunarele pantalonilor. Înainte să o răsucească în broască, trăgea două, trei secunde cu urechea la ce se petrecea înăuntru, nu auzea nimic, așa că se hotăra să descuie și să intre. Casa fusese întotdeauna rece ca o criptă, simțea că o să înnebunească pînă la urmă dacă nu avea să
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
de râvnită libertate eșua și ea În ceea ce „dincolo” numea obișnuință. Singurătatea Împrumuta forma casei lor: cu picătura sonoră de apă prelingându-se la intervale egale pe țeava nichelată a chiuvetei din bucătărie, cu cheia Întoarsă de două ori În broască și pusă apoi Într-un loc anume În magazia de lemne, și cu crăpăturile tot mai adânci din rondul de flori devastat de căldură. Ducea cu el această singurătate În timp ce urmărea cu fruntea lipită de geam succesiunea regulată a merilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
Samuel, Dana, Rudi, Petra... Mai sunt și alții? Dacă ai ști ce singuri am rămas... Se ridică și deschise fereastra, dublată de o plasă verde, subțire, deasă. E plin de țânțari pe aici. Cartier nou... După cum auzi, nu ne lipsesc broaștele. Încolo, e bine, nu? Da, e bine. Etajul cinci, două camere decomandate, dulapuri În perete. Nu ne plângem. Era să uit balconul. Avem și balcon. Grațian fuma În picioare. Scutura scrumul Într-o cutie de tablă, fostă conservă de pește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
dezbrăcam doar, veni răspunsul ei, dezinvolt, provocator, Începu să râdă. Râdea și el. Cu ea, totul e ușor: o Înmormântare, o naștere, o revoluție. Le privea cu o egală curiozitate, Întocmai cum ar privi o eclipsă totală de soare, o broască țestoasă sau o pictură de Baba ori Ilfoveanu. Cu ochii ei albaștri, cu chipul ei oval și pistruiat, cu sânii ei mici și rotunzi ca două mingi de tenis pe jumătate Îngropate În zgură, cu picioarele ei de 1,20
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
iremediabil. Și Zorela lui tot așa gândește. Cu aceleași cuvinte. Îi veni În minte un desen sau o planșă, cam așa ceva, și care Înfățișa felul În care nu știu ce popor Își Închipuia pământul ținut În spate de un elefant sau o broască țestoasă. Te pomenești că, Între timp, lumea și-a schimbat punctul de sprijin... Te pomenești... Se uita pierdut la Brândușă care era ba elefant, ba broască țestoasă, ba... Asta trebuie să fie să ai vedenii. Să te ia cu rău
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
care nu știu ce popor Își Închipuia pământul ținut În spate de un elefant sau o broască țestoasă. Te pomenești că, Între timp, lumea și-a schimbat punctul de sprijin... Te pomenești... Se uita pierdut la Brândușă care era ba elefant, ba broască țestoasă, ba... Asta trebuie să fie să ai vedenii. Să te ia cu rău de la stomac sau cu leșin. Cum i se Întâmpla și când cobora cu liftul de la etajul zece. Doar când ajunse din nou În stradă admise că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]