KorAP: Find »[drukola/base=canon & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...168 169 170 ...251 >

6,257 matches

Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859

translingvistică, născută dintr-o efervescentă "zonă a transparențelor". Nichita Stănescu nu s-a dezis niciodată de "arheul" eminescian, găsind, prin puterile modernității, drumul spre "lumea-lumen". Milan Kundera, cel din romanul L'Imortalite, și-a deconspirat convențiile și instrumentarul literar, după canonul postmodernității, în timp ce în Gluma sau Insuportabila ușurătate a ființei (1984) autorul se arată, în primul rând, interesat de conștiință și de avatarurile Sinelui. Mai mult decât atât, în partea sa cea mai puțin evidentă, este un roman al Ființei și

[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
Codreanu), care, ajutată puternic din exterior (să nu uităm că în 1944 Partidul Comunist Român era ca și inexistent), a împins România în direcții nedorite de autohtoni-majoritari-rezistenți (naționaliști, patrioți), realități condamnate să treacă, o dată cu "a doua schimbare la față", în canonul deriziunii "implementat" de "minoritari". Se poate spune că lucrarea la care facem referință, A doua schimbare la față, tinde să arate, cui vrea să priceapă, mecanismele draconice ale postmodernității; cum majoritatea, bombardată constant o bucată de vreme, cu meșteșug frazeologic

[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
impune să existe în fiecare bibliotecă școlară și, în mod deosebit, în biblioteca fiecărui intelectual român, a fiecărui profesor de istorie. "Școala gălățeană", nr. 212, februarie 2014 ISTORIA "CANONICĂ" A LITERATURII ROMÂNE, IAȘI, PRINCEPS EDIT, 2009, COLECȚIA "ESEU" Nicolae RUSU Canonul criticii revoluționariste Evoluția culturală și spirituală a unui popor nu se produce de la sine, ci în urma unor ciocniri și conflicte dintre anumite tendințe de dezvoltare ale spiritului uman, fenomen cunoscut în știința filosofică, în special sub aspectul ei dialectic, ca

[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
neasimilate, precum "kitsch"-ul ..." (și nu "kitschul" sau "kitschului" cum este ortografiat de dl Manolescu la pag. 1126). Referitor la "ciudățenia produsului", Th. Codreanu își expune argumentele pe întinsul a șapte capitole, șase dintre ele având drept subiect central noțiunea canonului. La apariția Istoriei... manolesciene, Th. Codreanu era conștient de faptul că "în prima etapă această carte va stârni reacții contradictorii, între encomiastică (...) și demolare, dar mai puține scrutări critice pe cât posibile obiective" (p. 12). Majoritatea celor care au criticat dur

[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
cealaltă, (...) "înșfacă spre îngurgitare neantizantă autorii indezirabili. Așa ne explicăm nuanțarea "importanței" celor care lipsesc din scrierea manolesciană: lista negativă, făcută invizibilă, ca ucidere ritualică" (p. 19). Marea noutate însă pe care o propune în Istoria... sa N. Manolescu este canonul, un concept mai mult din domeniul teologic, dar implementat în cultură cu pretenții de revoluționarizare a ei. Există la intelectualii români (ca și la politicieni), comentează Th. Codreanu, o necurmată sete de a introduce forme fără fond, după cum bat vânturile

[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
cultură cu pretenții de revoluționarizare a ei. Există la intelectualii români (ca și la politicieni), comentează Th. Codreanu, o necurmată sete de a introduce forme fără fond, după cum bat vânturile istoriei. La fel se întâmplă, sub ochii noștri, cu termenul canon. E vorba de o flagrantă denaturare a conceptului lansat îndeobște de cartea lui Harold Bloom, carte care n-a fost citită nici prin ochii literaturii române, nici prin ai autorului american însuși" (p. 21). Preluând în mod automat, orbește, unul

[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
este într-atât de obsedat de această idee, încât se ajunge la paradoxala concluzie: cei care lipsesc din "lista lui Manolescu" nu există ca scriitori. Th. Codreanu atenționează, că însuși Harold Bloom, conștient de limitele propriei cunoașteri, precizează referitor la canon că acesta "nu este și nu poate fi doar lista pe care eu sau altcineva am putea să o întocmim". "Aici se află perfida capcană, observă Th. Codreanu, în care s-a lăsat prins N. Manolescu, fiindcă el a extins

[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
eu sau altcineva am putea să o întocmim". "Aici se află perfida capcană, observă Th. Codreanu, în care s-a lăsat prins N. Manolescu, fiindcă el a extins principiul listei la întreaga literatură română, croindu-și istoria pe conceptul de canon, dar printr-o denaturare stranie a viziunii lui Harold Bloom, care este una a neoconservatismului american, îndreptată tocmai împotriva exceselor postmodernismului liberal-stângist, neomarxist, feminist, multiculturalist etc., înglobat în ideologia politicii corecte. Prin "lista" sa, N. Manolescu apără cu o mână

[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
dar printr-o denaturare stranie a viziunii lui Harold Bloom, care este una a neoconservatismului american, îndreptată tocmai împotriva exceselor postmodernismului liberal-stângist, neomarxist, feminist, multiculturalist etc., înglobat în ideologia politicii corecte. Prin "lista" sa, N. Manolescu apără cu o mână canonul, iar cu cealaltă îl compromite și îl distruge, ca în experiența lui Penfield" (p. 23). E tocmai ceea ce ține de fenomenul numit de H. Bloom drept Școala Resentimentului, iar Istoria... lui N. Manolescu se încadrează perfect pe pozițiile ideologiei resentimentare

[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
experiența lui Penfield" (p. 23). E tocmai ceea ce ține de fenomenul numit de H. Bloom drept Școala Resentimentului, iar Istoria... lui N. Manolescu se încadrează perfect pe pozițiile ideologiei resentimentare a postmodernității. Doar din acest unghi deformat de vedere al canonului e posibil ca în centrul canonic al literaturii române să nu fie văzut Dimitrie Cantemir, Budai-Deleanu și Eminescu, ci Levantul lui M. Cărtărescu. Paginile despre Țiganiada lui Budai-Deleanu în Istoria... manolesciană sunt cele mai consistente, dar, paradoxal, Budai-Deleanu este citit

[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
dintre cele mai ciudate: "pe de o parte îi recunoaște geniul, însă doar la nivel impresionist, iar pe de alta îl aruncă în provizoratul ideologic" (p. 43). Manolescu face abstracție de faptul că pentru Titu Maiorescu, în crearea conceptului de canon, personalitatea lui Eminescu a fost cheia de boltă a carierei sale de critic literar. Deși este conștient de acest adevăr, N. Manolescu acceptă condiția de ideolog mascat al Școlii Resentimentului, cea care și-a făcut un titlu de glorie din

[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
lui Eminescu a fost cheia de boltă a carierei sale de critic literar. Deși este conștient de acest adevăr, N. Manolescu acceptă condiția de ideolog mascat al Școlii Resentimentului, cea care și-a făcut un titlu de glorie din distrugerea canonului, urmându-l fidel pe Z. Ornea, cel care a fost unul dintre campionii "deconstrucției" canonului național românesc. Împreună cu alți resentimentari, ei și-au propus în faimosul nr. 265 al "Dilemei" din 1998 să distrugă ceea ce au numit mitul poetului național

[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
conștient de acest adevăr, N. Manolescu acceptă condiția de ideolog mascat al Școlii Resentimentului, cea care și-a făcut un titlu de glorie din distrugerea canonului, urmându-l fidel pe Z. Ornea, cel care a fost unul dintre campionii "deconstrucției" canonului național românesc. Împreună cu alți resentimentari, ei și-au propus în faimosul nr. 265 al "Dilemei" din 1998 să distrugă ceea ce au numit mitul poetului național. "Argumentul" distrugătorilor de canon, precizează Th. Codreanu este că "noțiunea de "poet național" (...) nu funcționează

[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
pe Z. Ornea, cel care a fost unul dintre campionii "deconstrucției" canonului național românesc. Împreună cu alți resentimentari, ei și-au propus în faimosul nr. 265 al "Dilemei" din 1998 să distrugă ceea ce au numit mitul poetului național. "Argumentul" distrugătorilor de canon, precizează Th. Codreanu este că "noțiunea de "poet național" (...) nu funcționează în literaturile occidentale și, în consecință, ar fi o invenție a naționaliștilor români" (p. 59). Același H. Bloom însă e de părere că "universalitatea canonului, care este universalitatea esteticului

[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
național. "Argumentul" distrugătorilor de canon, precizează Th. Codreanu este că "noțiunea de "poet național" (...) nu funcționează în literaturile occidentale și, în consecință, ar fi o invenție a naționaliștilor români" (p. 59). Același H. Bloom însă e de părere că "universalitatea canonului, care este universalitatea esteticului, nu poate fi decât abuziv despărțită de național". Totuși, N. Manolescu insistă în ideea că situarea lui Eminescu în centralitatea canonului românesc este maladivă pentru națiunea română, iar ca temei și pretext pentru asemenea "concluzii" îi

[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
invenție a naționaliștilor români" (p. 59). Același H. Bloom însă e de părere că "universalitatea canonului, care este universalitatea esteticului, nu poate fi decât abuziv despărțită de național". Totuși, N. Manolescu insistă în ideea că situarea lui Eminescu în centralitatea canonului românesc este maladivă pentru națiunea română, iar ca temei și pretext pentru asemenea "concluzii" îi servește cartea Ioanei Bot, Eminescu poet național român, apărută în 2001, în care autoarea insistă în ideea că "un Eminescu paradigmatic și anistoric neschimbător și

[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
Lucrurile stau exact pe dos, explică Th. Codreanu, fiindcă un scriitor canonic este viu, stimulativ, invitând la controversă, la gândire și la trăire estetică. Tocmai bogăția spirituală a geniului îl scutește pe Eminescu de mortificare. Când un scriitor iese din canon, numai atunci el devine de necitit" (p. 61). N. Manolescu însă e convins că poemul eminescian Luceafărul este o operă mediocră, deși nu se poate să nu fi citit reflecțiile profesoarei din Elveția Svetlana Paleologu-Matta care, în catrenul "Nu e

[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
a văzut punctul cel mai adânc al poemului, ca un centru al lui virtual (...), o adevărată variantă românească a Ființei." Distinsa Doamnă a intuit ceea ce N. Manolescu se împotrivește să accepte, că centrul virtual despre care vorbește este chiar centrul canonului literar românesc. La fel de refractar autorul Istoriei... este și față de Doina (care este "xenofobă"), Împărat și proletar (care este "lungă și greoaie"), Pe lângă plopii fără soț... (despre care spune că "nu se mai poate citi astăzi fără oarecare jenă"), Scrisorile... (care

[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
să creeze în Uniunea Sovietică o nouă națiune cu numele de "popor sovietic", limba și cultura rusă substituind tot ce gândea și simțea altfel. E bine să înțeleagă și dl Manolescu, s-o știe și alți resentimentari, că doar prezența canonului național românesc în conștiința și memoria basarabenilor i-a salvat de asimilare, adică de dispariție. Oricum, deși solidar cu "generația" care a "descoperit" că Eminescu este "nul" ca poet și gânditor, N. Manolescu îi recunoaște o canonicitate, e adevărat că

[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
de dispariție. Oricum, deși solidar cu "generația" care a "descoperit" că Eminescu este "nul" ca poet și gânditor, N. Manolescu îi recunoaște o canonicitate, e adevărat că doar de rangul al doilea, subminându-i, astfel, statutul ontologic de centru al canonului românesc. Din punctul său de vedere, conform listei sale, în centrul canonului național românesc poate fi doar M. Cărtărescu. "Acestui autor, precizează Th. Codreanu, îi sunt rezervate ceva mai mult de 11 pagini, majoritatea covârșitoare encomiastice (...) precum "cel mai strălucit

[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
este "nul" ca poet și gânditor, N. Manolescu îi recunoaște o canonicitate, e adevărat că doar de rangul al doilea, subminându-i, astfel, statutul ontologic de centru al canonului românesc. Din punctul său de vedere, conform listei sale, în centrul canonului național românesc poate fi doar M. Cărtărescu. "Acestui autor, precizează Th. Codreanu, îi sunt rezervate ceva mai mult de 11 pagini, majoritatea covârșitoare encomiastice (...) precum "cel mai strălucit debut din poezia postbelică", sau "rareori un poet a fost astfel vorbit

[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
lui Cărtărescu este (...) istoria însăși a poeziei românești, o istorie foarte precisă, deși în registru comic" (p. 97). Intenționând, probabil, să fie și original în alegerea concepției Istoriei critice a literaturii române, autorul a găsit această revoluționaristă formulă a modificării canonului central național, pornind de la modelul lui Harold Bloom. N. Manolescu însă s-a ambiționat să rămână promotorul unui ethos postmodernist, aflat azi în agonie, pe când cercetătorul american reprezintă ethosul transmodernității. Sunt două direcții filozofice diferite și ostile una față de alta

[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
direcții filozofice diferite și ostile una față de alta, din care motiv a și răsărit bizara struțocămilă literară manolesciană. Autorul ei a preferat această opțiune tocmai pentru că, după cum conchide Th. Codreanu, "s-a lăsat sedus, ideologic, de mentalitatea postmodernistă a distrugerii canonului occidental și, implicit, românesc, atacând chiar "centralitatea" eminesciană, sub pretextul că sintagma "poet național" este o "aberație culturală"". Acest aspect al "distrugerii" amintește, involuntar, de imnul kominternist Internaționala, din care s-au inspirat revoluționarii bolșevici în Rusia țaristă la începutul

[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
este supusă totalmente unei ideologii, ea poate lesne să se transforme într-o acțiune distructivă. Faptul că în lucrarea manolesciană literatura română din Basarabia lipsește cu desăvârșire explică, la prima vedere, mentalitatea postmodernistă a autorului, adică intenția de a remodela canonul național românesc. Or, literatura română din Basarabia s-a păstrat și a evoluat în condițiile vitrege ale istoriei doar grație centralității canonice a lui Eminescu. Nu întâmplător îi irită pe unii postmoderniști celebrul vers al lui Gr. Vieru " De avem

[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
Gr. Vieru " De avem sau nu dreptate / Eminescu să ne judece". Atitudinea lui N. Manolescu, însă, de respingere a basarabenilor pare să fie alimentată și de niște surse și concepte ideologizate. După cum observă Th. Codreanu în eseul său (capitolul Deconstrucția canonului, p. 51) "reacția de respingere a specificului național este cea mai trainică sechelă moștenită de N. Manolescu din anii "canonului" comunist". Precum pe timpul regimului ceaușist în România, din anumite interese kominterniste, despre Basarabia nici nu se pomenea, în actuala lucrare

[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]