4,545 matches
-
vedeam din când în când profilul, galben ca șofranul sau roșu ca purpura, după culoarea limbilor de flacără care i se reflectau pe chip. Arșița rugului înalt, sclipirea paietelor și aripioarelor de fluturi ale dansatoarelor din programul artistic, zdrăngănitul de chitară, toate se depuneau, strat peste strat, pe retinele mele, în mintea mea, pe pielea mea, dar pentru mine important era doar s-o văd. Mi-era foarte rușine, dar o rușine dulce, inocentă. Când, după câteva ore de mers cu
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
Nu cred în Zimmermann / Nu cred în Beatles / Cred doar în mine / în Yoko și-n mine / Asta-i realitatea / Visul s-a terminat." Aduceau magnetofoanele în clasă, le cuplau la stații și emiteau niște modulații atât de tăioase de chitară, încît nu puteam sta să ascult nici cinci minute. Ignoram tot ce iubeau tinerii de aceeași vârstă cu mine; în cei doi ani cât a durat criza asta m-am apropiat atât de tare de nebunie încît și acum mai
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
muzicală. Unii se crăcănau cât puteau, își îndoiau genunchii, se lăsau pe spate și, mișcîndu-și mâna stângă pe un grif imaginar, lovind cu degetele mâinii drepte niște corzi imaginare, scoteau din gură sunete stranii, care voiau să imite zz-urile de chitară. Alții băteau pe bancă un ritm asurzitor. Toți aveau în acele momente o mimică exaltată, toți știau ce cântă, pentru că ei cunoșteau discuri întregi pe de rost, notă cu notă, așa că dacă unul începea câteva măsuri dintr-un cântec, ceilalți
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
plăcere extraordinară. Când am văzut, peste câtăva vreme, Blow-up, meciul de tenis imaginar din ultima secvență mi s-a părut mai puțin reușit decât acea mimare colectivă, trăită extraordinar, a unei formații rock. De altfel Radu G. și Mera aveau chitare electrice și se pregăteau să-și facă o formație. Și acum, în pauză, vorbeau despre o pedală "oa-oa" pe care voiau s-o adapteze la chitara solo a lui Radu. Profesoara de chimie ne-a întrerupt discuția, la care eu
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
colectivă, trăită extraordinar, a unei formații rock. De altfel Radu G. și Mera aveau chitare electrice și se pregăteau să-și facă o formație. Și acum, în pauză, vorbeau despre o pedală "oa-oa" pe care voiau s-o adapteze la chitara solo a lui Radu. Profesoara de chimie ne-a întrerupt discuția, la care eu asistasem cu destulă invidie și cu sentimentul, reînnoit, că nu sânt bun de nimic, că nu pricep nimic din viață. Aproape în același timp cu profesoara
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
fotografii rupte în bucăți, bilete de tramvai, brațe de păpuși de cârpă, metri întregi, jilavi, de hârtie igienică. Un cub, pe o față a căruia se vedea o coadă de curcan, iar pe alta un uger de vacă. Corzi de chitară, ruginite și destrămate. Gina se întorcea din când în când spre mine, cu un zâmbet senzual și fățarnic. Aerul se densifica, iar prin bălțile care ne ajungeau acum până deasupra gleznelor înotau prorei orbi cu pielea transparentă și mânuțe de
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
noastre și cărnii noastre,oasele noastre sânt gotice și spiritul nostru e gotic. Andrei, feb. 197..." Răsfoi puțin paginile pline de himere. Puse cartea jos, alături de celelalte. Mimă brusc un chitarist dezlănțuit, aplecat pe spate, strângând spasmodic cu stânga griful chitarei. Into the fireeee țipă stins și începu să râdă. Așa-zisa bibliotecă nu era decât un singur corp lăcuit, negru, așa că, fără cărți, era ușor de urnit, și el, spre mijlocul încăperii. Dar obosea foarte repede și trebuia să facă
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
gălbui. Pe peretele pe care se afla ușa în pragul căreia stăteam se găsea un șifonier. Pe șifonier, două valize de imitație de piele, una portocalie și cealaltă neagră. Pe cea portocalie era așezată, cu griful spre interiorul camerei, o chitară. Pe una dintre ușile șifonierului era lipită o ilustrație reprezentând, îmi dau seama acum, o catedrală luminată, noaptea. De peretele din dreapta mea se sprijinea un recamier larg, pe lada căruia erau îngrămădite tot felul de cărți, câteva foarte groase, ca
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
despre acesta și să nu-i dea mai multă atenție decât o cereau obligațiile profesionale. De când nici nu îl mai hrănea, Elena păruse să-l fi uitat definitiv. Dar iat-o acum pe verandă, ascultând extaziată țipetele disperate ale unor chitare simulate electronic. Profesorul se înfurie. Muzica îi atârna și lui greu în picioare, dar de data asta nu mai ținu seama de fascinația ei. Se văzu, într-o clipă de luciditate, un bătrânel care și-a câștigat existența asemenea unui
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
fani adevărați, care cântă și dansează chiar și sub ploaie. Pentru că știu și versurile, sunt răsplătiți: ploaia se oprește după vreo trei melodii. Bucuria e fără margini. „Totul e Jethro-Tull-izat!“ Flautul fermecat al lui Anderson e uneori înlocuit de o chitară de mici dimensiuni, alteori de muzicuță. Când suflă în flaut, Anderson icnește, oftează, se strâmbă la public ca un mic demon, care simte că a cucerit cetatea. Aqualung din ’71, într-o nouă versiune, cu flaut și un nou aranjament
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2179_a_3504]
-
plozii, primeai la două camere în Olinescu (n.a. cartier în Dorohoi). Am crescut cu gustul libertății, chiar dacă uneori am plătit pentru ea, ca orice adolescent certat cu regula. Am chiulit și am cântat prin parcuri, visând să am cândva o chitară nouă. Am crescut și m-am bucurat enorm când am ajuns să cânt pe scena Stufstock, trei ani la rând. Dintre toate concertele anului, ăsta era cel mai iubit și pe departe cel mai prost plătit, dar aveam senzația că
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2177_a_3502]
-
din sentimentul național al tinerimii române parcă s-a pierdut odată cu prostituarea Stufului. Trist. Pun mâna pe balalaică și exersez: cântecu’ ăsta-i despre voi,... fiindcă nenea organizatorii sunteți niște boi. Parol. rockin’ by myself Sunetul instrumentului Dumitru UNGUREANU Prima chitară pe care am văzut-o și-am ținut-o în mână era o imitație de Gibson, poate chiar un Epiphone rătăcit dincoace de cortina de fier. Memoria mea nu păstrează numele,™. Inima și simțirea n-au uitat însă forma, sunetul
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2177_a_3502]
-
cortina de fier. Memoria mea nu păstrează numele,™. Inima și simțirea n-au uitat însă forma, sunetul și senzația produsă la contactul epidermei copilului de 12 ani cu rotunjimea lemnului lăcuit, catifelat, nici vibrația coardelor întinse peste doză. Era o chitară electrică, dar avea și cutie de rezonanță cum au cele acustice, zise și reci. Deși în 1968 satul nu se electrificase, vărul Nicu o făcea auzită printr-un radio Telefunken cu difuzor de 3W, dotat cu diodă ce afișa o
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2177_a_3502]
-
micii și miticii“, cum ni se spunea - se datora faptului că Nicu tocmai învăța să scoată note, armonii sau riffuri, și abia peste un an cânta binișor. Unchiul Golea și tata suportau cu destulă indiferență și necurmat umor schelălăitul bietei chitare. Unchiul Ioniță răbda numai în perioadele când era beat (tot mai rare de când se căsătorise a doua oară). Scos din pepeni, excedat de lipsa autorității ce credea că i se cuvine, și la care se aștepta după moartea bunicului, se
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2177_a_3502]
-
cuvine, și la care se aștepta după moartea bunicului, se apropia de gardul ce despărțea curtea lui de bătătura unde noi hălăduiam la umbra unui zarzăr, și zbiera: „Termină, bă, odată cu crăoneala-aia, că vin și ți-o sparg în cap!“ Chitara sau radioul, cine știe ce stârnea furia bărbatului înalt, solid, aspru și neîndurător, câteodată violent. Țineam instrumentul în palme cu neîndemânarea dată de lipsa profesorului sau de frică să nu-l stric. Îmi plăcea culoarea gălbuie a suprafețelor fine, îmi plăceau cheile
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2177_a_3502]
-
culoarea gălbuie a suprafețelor fine, îmi plăceau cheile nichelate, cu mecanismul melcat ce scârțâia ușor la rotire, când se acordau corzile, îmi plăcea sunetul cutiei de rezonanță și sunetul pietricelelor pe care le scăpam intenționat în interior și apoi clătinam chitara să aud cum zdroncăne ceea ce băgasem acolo. Până m-a prins Nicu și mi-a interzis să pun mâna pe lucrul său, ce nici nu era propriu-zis al său, ci al unui coleg din școala profesională unde vărul terminase anul
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2177_a_3502]
-
Până m-a prins Nicu și mi-a interzis să pun mâna pe lucrul său, ce nici nu era propriu-zis al său, ci al unui coleg din școala profesională unde vărul terminase anul I c-o singură corijență. Am văzut chitare asemănătoare la Elvis Presley, George Harrison, Eric Clapton, John McLaughlin, în fotografii sau în concerte înregistrate și ajunse la noi pe căi întortocheate. Martin Gore folosea una la fel, anul trecut, în turneul Play The Angel. Aceea adusă de vărul
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2177_a_3502]
-
un articol tehnic. Am fobia tehnicii, am experiența specializării ce degradează și chiar elimină sentimentul, intuiția, sângele ce transportă știți voi ce... Iar despre distincția tehnicitate+acuratețe vs tușeu+sentimentul transmis/generat de interpret există o bibliotecă de opinii. Avantajul chitarei s-a arătat în seara când, anul următor, Nicu l-a învățat pe Lică Țiganul, lăutarul satului, să cânte la vioară Ob-La-Di Ob-La-Da. Lemnul instrumentelor făcea ca „limba“ vorbită să fie comună, iar bătrânul viorist a prins din zbor, fără
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2177_a_3502]
-
trebuie să sune un concert în surround, cu instrumentele și vocea plasate acolo unde s-au aflat, cu atmosfera sălii în background și cu momentele de excepție reliefate multi-canal fără distorsiuni sau disonanțe. De referință va fi pasajul cântat la chitară cu arcușul, unde riffurile punctează parcă secretele unei camere fantastice. Sunetul pulsează gentil și viguros, imprevizibil și așteptat, plin de rafinament și bogăție. Sigur, basul putea fi mai pronunțat sau mai rotunjit, vocea o idee mai în față, iar chitara
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2201_a_3526]
-
chitară cu arcușul, unde riffurile punctează parcă secretele unei camere fantastice. Sunetul pulsează gentil și viguros, imprevizibil și așteptat, plin de rafinament și bogăție. Sigur, basul putea fi mai pronunțat sau mai rotunjit, vocea o idee mai în față, iar chitara nu se strica mutată pe alt canal când cerea scena. Astea sunt, din partea mea, pretenții de chibiț. Sau poate nemulțumiri de fan care prea mult a așteptat. În fapt, știu cât de greu se lucrează o astfel de sonorizare, câtă
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2201_a_3526]
-
și instrumentistul Ian Anderson și chitaristul Martin Barre. Anul 2007 i-a găsit pe cei de la Jethro Tull în studio, lucrând la un nou album și pregătindu-se pentru concerte. În prezent, componența trupei este următoarea: Ian Anderson - voce, flaut, chitară acustică, mandolină, muzicuță, bamboo flute, Martin Barre - chitară, John O’Hara - clape, David Goodier - bas, James Duncan - tobe și Doane Perry - tobe. » EXCLUSIV SDC - Nu ratați în următorul număr al revistei noastre un interviu acordat în exclusivitate de Ian Anderson
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2174_a_3499]
-
Anul 2007 i-a găsit pe cei de la Jethro Tull în studio, lucrând la un nou album și pregătindu-se pentru concerte. În prezent, componența trupei este următoarea: Ian Anderson - voce, flaut, chitară acustică, mandolină, muzicuță, bamboo flute, Martin Barre - chitară, John O’Hara - clape, David Goodier - bas, James Duncan - tobe și Doane Perry - tobe. » EXCLUSIV SDC - Nu ratați în următorul număr al revistei noastre un interviu acordat în exclusivitate de Ian Anderson, precum și detalii din biografia trupei. Despre Mihaela Rădulescu
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2174_a_3499]
-
început s-o scuture și să râdă, dar foarte, foarte tare, că mi-am pus mâinile la urechi să nu mai aud. Și m-am trezit. rockin’ by myself Ostromentul Dumitru UNGUREANU Când vărul Nicu mi-a interzis accesul la chitara lui, am fost extrem de supărat: nu mai puteam savura jocul cu pietricelele din cutia de rezonanță. L-am păcălit pe vărul Traian să mă lase să mă joc o parte din timpul cuvenit lui. Ne-a prins Nicu și ne-
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2178_a_3503]
-
să mă joc o parte din timpul cuvenit lui. Ne-a prins Nicu și ne-a ars câte-o scatoalcă. Drept pentru care am refuzat să mai fim admiratorii & spectatorii săi. Plecând să-și susțină corijența, vărul a luat și chitara cu el. N-am mai văzut-o până la vacanța următoare. Am început și noi școala. Fiind în clase diferite, eu și Traian mergeam unul dimineața, altul după-amiaza, să sorbim lumina dintr-o școală cu lămpi de petrol, dușumele ciuruite și
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2178_a_3503]
-
mergeam unul dimineața, altul după-amiaza, să sorbim lumina dintr-o școală cu lămpi de petrol, dușumele ciuruite și ziduri dinainte de 1907. În timpul liber, amândoi ne întreceam construind diferite chestii: tractoare, avioane, sfârleze... Așa mi-a venit ideea să fac o chitară? Fără tânjirea după a lui Nicu, sigur nu m-aș fi apucat de lucru. Dacă lipsa creează organul, trecerea chitarei prin mâinile mele poate să fi generat nevoia de-a mângâia rotunjimi feminine, fără să-mi smulgă cineva obiectul plăcerii
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2178_a_3503]