4,590 matches
-
anul 1998 deputat în Parlamentul Republicii Moldova pe listele “Alianței Braghiș”, acad. Gheorghe Duca a fost în perioada 1998-2001 președinte al Comisiei pentru Cultură, Știință, Învățământ și Mijloace de Informare în Masă al legislativului de la Chișinău. În anul 2000, este numit Consul Onorific al Greciei în Republica Moldova. În baza votului de încredere acordat de Parlament, prin Decretul Președintelui Republicii Moldova, la 19 aprilie 2001, este numit în funcția de Ministru al Ecologiei, Construcțiilor și Dezvoltării Teritoriului în primul guvern condus de Vasile Tarlev
Gheorghe Duca (academician) () [Corola-website/Science/305879_a_307208]
-
și a înființat funcții de "curatores framendi"; apoi, lasfârșitul domniei sale, a înființat o prefectură a aprovizionării, al cărei titular, ales din rândurile clasei cavalerilor, exercita jurisdicția care corespundea funcțiilor sale. Prefect al orașului ("praefectus Urbi"). În ultimii ani ai Republicii, consulii care lipseau din Roma puteau numi un prefect al Orașului pentru a-i înlocui în atribuțiile lor administrative. În timpul Imperiului, prefectura Orașului a devenit instituție permanentă: prefectul, ales dintre senatori și de preferință dintre consulari, are misiunea de a asigura
Prefect () [Corola-website/Science/305880_a_307209]
-
la 9 ianuarie 1917, operațiune care a durat până la 4 februarie, iar la 16 februarie s-a redactat un protocol definitiv în această chestiune, semnat de reprezentanții Ministerului de Finanțe rus și de delegații părții române, la care se adăuga consulul român de la Moscova, P. Guerin. Casetele cu tezaurul erau sigilate, iar reprezentanții BNR aveau dreptul să verifice oricând compartimentul unde acestea erau depozitate, iar restituirea valorilor urma a se face delegaților BNR, investiți în mod special pentru acest scop. La
Tezaurul României () [Corola-website/Science/305918_a_307247]
-
își ia răspunderea păstrării acestor fonduri și a predării lor în mâinile poporului român"” . În urma ruperii relațiilor diplomatice, interesele României în Rusia au continuat să fie reprezentate, cu titlu temporar, de ambasadorul Franței la Petrograd Noulens, respectiv de Eirick Labonne, consulul francez la Moscova. Acesta din urmă a preluat de la consulul român, la 2 februarie 1918 arhiva Consulatului General Român de la Moscova. Cu aceeași ocazie, lui Labonne i s-au remis protocoalele de depunere la Kremlin a tezaurului Băncii Naționale a României și respectiv
Tezaurul României () [Corola-website/Science/305918_a_307247]
-
în mâinile poporului român"” . În urma ruperii relațiilor diplomatice, interesele României în Rusia au continuat să fie reprezentate, cu titlu temporar, de ambasadorul Franței la Petrograd Noulens, respectiv de Eirick Labonne, consulul francez la Moscova. Acesta din urmă a preluat de la consulul român, la 2 februarie 1918 arhiva Consulatului General Român de la Moscova. Cu aceeași ocazie, lui Labonne i s-au remis protocoalele de depunere la Kremlin a tezaurului Băncii Naționale a României și respectiv de depunere a valorilor Casei de Depuneri, precum și cheile de la
Tezaurul României () [Corola-website/Science/305918_a_307247]
-
Cu aceeași ocazie, lui Labonne i s-au remis protocoalele de depunere la Kremlin a tezaurului Băncii Naționale a României și respectiv de depunere a valorilor Casei de Depuneri, precum și cheile de la compartimentele unde erau depozitate valorile BNR. Cheile au rămas în posesia consulului francez până în august 1918, când acesta a fost arestat și expulzat, cheile fiind predate consulului Danemarcei și apoi celui al Norvegiei. În septembrie 1918 ultimii reprezentanți ai României părăseau Moscova, iar din acel moment nu s-a mai cunoscut nimic
Tezaurul României () [Corola-website/Science/305918_a_307247]
-
tezaurului Băncii Naționale a României și respectiv de depunere a valorilor Casei de Depuneri, precum și cheile de la compartimentele unde erau depozitate valorile BNR. Cheile au rămas în posesia consulului francez până în august 1918, când acesta a fost arestat și expulzat, cheile fiind predate consulului Danemarcei și apoi celui al Norvegiei. În septembrie 1918 ultimii reprezentanți ai României părăseau Moscova, iar din acel moment nu s-a mai cunoscut nimic cert despre soarta tezaurului. În seara zilei de 16 iunie 1935, în gara Obor din
Tezaurul României () [Corola-website/Science/305918_a_307247]
-
în gara Obor din București, sosesc 17 vagoane de marfă, încărcate cu 1.443 de lăzi, provenind de la Moscova, din ordinul guvernului URSS, care a decis să restituie României o mare parte din bunurile care au fost depozitate la Kremlin. Consulii Nicolau și Popovici au supervizat deschiderea fiecărui vagon în parte. Lăzile cu bunuri au fost predate diferiților reprezentanți ai instituțiilor prezente la descărcarea bunurilor. Pentru fiecare descărcare și predare de obiecte și bunuri s-a întocmit un proces-verbal de predare-primire
Tezaurul României () [Corola-website/Science/305918_a_307247]
-
Pineles a fost promotorul unor conferințe, dezbateri și rubrici permanente în revista "Opinia evreiască", dispunând de vaste cunoștințe privind cultura română, iudaică și universală. A murit în anul 1928 în orașul Galați. La înmormântarea sa au participat toate oficialitățile orașului, consulul englez și cel polon, o delegație de preoți ortodocși și armeni etc. La moartea sa, ziarele timpului îl caracterizau în necrologurile publicate la moartea sa drept "veteranul iudaismului moldav", "bunicul mișcării evreiești din țară", "patriarhul coreligionarilor săi". Osemintele sale au
Samuel Pineles () [Corola-website/Science/305925_a_307254]
-
Iulianus de dinaintea accederii sale la putere ne este prezentată de culegerea anonimă Historia Augusta. Ceea ce aflăm din "Historia Augusta" ne este confirmat de inscripțiile latine și de arheologie. Crescut de Domitia Lucilla, mama lui Marcus Aurelius, Didius Iulianus a devenit consul în 175, după începuturi de cariere destul de notabile. Protejat fiind de mama lui "Marcus Aurelius", apoi de Marcus Aurelius însuși, Didius Iulianus a efectuat misiuni militare în Ahaia, apoi în Africa, aceasta din urmă sub conducerea rudeniei sale, prestigiosul jurist
Didius Iulianus () [Corola-website/Science/305955_a_307284]
-
("Virgiliu", "Virgil") a fost un papă al Romei din 29 Martie 537 până la 7 iunie 555. descindea dintre nobilă familia romană, tatăl său era consul, primind acest titlu de la împărat, iar fratele său era senator, după cum ne spune Liber Pontificalis. Papa Vigiliu a intrat în serviciul Bisericii Creștine de Apus, fiind hirotonit de diacon în 531, în anul în care clerul roman a decis să
Papa Vigiliu () [Corola-website/Science/305406_a_306735]
-
tras din familia Cenci din Tossignano lângă Imola. Înaintea alegerii lui a fost episcop de Bologna iar din 905 arhiepiscop de Ravenna. Decisiv pentru alegera sa a fost, desigur, apropierea lui față de regele italian Berengar I. ca și față de camarila consulului și senatorului roman Theophylact I. de Tusculum. După opinia contemporanului său Liutprand de Cremona a ajuns papă doar datorită "relației strânse" cu Teodora (mama Maroziei, cu care ar fi avut și o fiică. Această Teodora a fost o membră influentă
Papa Ioan al X-lea () [Corola-website/Science/305418_a_306747]
-
tot la câțiva ani și în alte regiuni ale Europei. Pe la 1533 îl găsim la Antwerpen unde practica medicina, fiind expert în fitoterapie, datorită pregătirii sale în botanică. Între pacienții săi s-au numărat și primarul de atunci al orașului, consulul Portugaliei și renumita femeie de afaceri de origine evreiască Doña Gracia Mendes. În cele din urmă a părăsit imperiul habsburgic, locuind pentru o scurtă vreme în Olanda și Franța, și apoi stabilindu-se în peninsula italică, la Ferrara(1541-1547), unde
Amato Lusitano () [Corola-website/Science/313002_a_314331]
-
înlocuiește la comanda armatei Rinului și Mosellei pe Hoche, decedat și apoi pe André Masséna, la comanda armatei de la Roma. Alternează posturi în cadrul armatei Rinului și armatei din Italia, dar nu se înțelege bine nici cu Moreau, nici cu Primul Consul Bonaparte, care îl trimite să comande o armată franco-spaniolă din Portugalia (1801). Este apoi amabasador la Madrid și apoi i se dă comanda unei armate din Neapole. Ostil instaurării Imperiului, nu este inclus pe lista inițială de Mareșali, dar este
Laurent de Gouvion Saint-Cyr () [Corola-website/Science/313133_a_314462]
-
se remarcă prin negocierea unora dintre cele mai importante tratate internaționale ale vremii: Tratatul de la Schönbrunn (1806), Tratatul de la Tilsit (1807) și abdicarea regelui Spaniei (1808). În calitate de militar, Duroc a fost cel mai des aghiotant al generalului Bonaparte, devenit Prim Consul și apoi Împărat dar s-a remarcat și în calitate de comandant operațional, de pildă la bătălia de la Austerlitz, unde l-a înlocuit pe Oudinot, rănit. În 1813, pe 22 mai este rănit grav de o ghiulea în timpul bătăliei de la Bautzen și
Géraud Christophe Michel Duroc () [Corola-website/Science/313136_a_314465]
-
să studieze aspectele tehnice ale acestui proiect de proporții colosale. În 1789, "Napoleon Bonaparte" a cerut geodezilor să facă măsurătorile necesare. În calculele acestora s-a strecurat însă o greșeală. Abia o jumatate de secol mai tarziu, în anul 1854, consulul francez în Egipt, Ferdinand de Lesseps, a depus un proiect din care rezultă în mod clar că Marea Mediterana și Golful Suez se află la aceeasi altitudine. Pe data de 23 aprilie 1859, au debutat lucrările foarte complicate de construcție. Progresul
Port Said () [Corola-website/Science/314607_a_315936]
-
bizantinilor. Nici cea de a doua bătălie, de la Tricamarum din data de 15 decembrie 533, în apropierea Cartaginei, nu avea să mai schimbe sorții războiului. Belizarie ștergea pentru totdeauna din istorie Regatul Vandal. Întors la Constantinopol, generalul primea titlul de consul și era primit cu un triumf, ultimul acordat vreodată unui roman.
Belisarie () [Corola-website/Science/313509_a_314838]
-
Romei; și cu Napoleon Bonaparte, care a ajuns la putere în Franța din 1796 până în 1799. Octavian a fost responsabil de morțile mai multor sute de adversari politici, cu mult înainte de avea forțe de tribun; Bonaparte a fost ales prim consul pe viață (și mai târziu Împărat) de Consulatul Francez după o tentativă eșuată asupra vieții sale și o "lovitură" care a urmat după aceea, în 18 noiembrie 1799. Unii au găsit paralele cu Războiul Civil American, făcând legătura între Separatiști
Războiul stelelor - Episodul II: Atacul clonelor () [Corola-website/Science/313511_a_314840]
-
zvon despre o criză militară și politică în Franța, el s-a întors în țară, lăsându-și armata în urmă, și folosind popularitatea și suportul său militar pentru a organiza o reușită lovitură de stat care l-a desemnat prim consul, liderul guvernului francez. Napoleon l-a trimis pe Moreau în campanie în Germania, și s-a dus el însuși pentru a recruta o nouă armată la Dijon și să mărșăluiască prin Elveția, pentru a ataca armatele austriece din Italia din
Războaiele Revoluției Franceze () [Corola-website/Science/313604_a_314933]
-
prezent jurisdicția. În 410, împăratul Honorius le spune romanilor din Britania să nu conteze pe ajutorul Romei și să își pregătească singuri apărarea, deși la mijlocul secolului al V-lea aceiași romano-britoni consideră că încă mai sunt îndreptățiți să ceară ajutorul consulului Flavius Aetius. În limbaj, Anglia a păstrat puține urme ale stăpânirii romane. Potrivit tradiției, un conducător briton numit Vortigen a deschis calea invadatorilor, saxonii sosind în valuri în Anglia începând cu anii 425-450. Cucerirea insulei de către saxoni a fost lentă
Regatul Angliei () [Corola-website/Science/313693_a_315022]
-
care pornesc spre Spania pe când teutonii rămân în Galia. După doi ani se vor uni iarăși sub conducerea lui Teutobod împotriva romanilor. Armata romană fusese între timp (după Arausio, 105) total restructurată într-o armată de soldneri (soldați plătiți) de către consulul Gaius Marius. Conduși de acesta, romanii vor înfrânge distrugător triburile nordice în bătălia de la Aquae Sextiae (102 î.e.H.), in sudul Franței. După înfrângerea suferită resturile teutonice se vor așeza pe valea lui Maas iar prin secolul II în
Teutoni () [Corola-website/Science/314099_a_315428]
-
permis să pătrundă în orașele sfinte arabe; ei erau executați dacă încercau). A participat la războiul din Crimeea, iar după aceea s-a întors în Africa (1857-1858) pentru a-și relua explorările sale despre lumea orientală. Burton a fost numit consul în Trieste. În acest oraș el a scris cea mai mare parte a operei sale. Burton este cunoscut pentru traducerea celor 16 volume “The Tales of the Arabian Nights" (Poveștile din cele O mie și una de nopți) și alte
Richard Francis Burton () [Corola-website/Science/314104_a_315433]
-
cetăților grecești în jurul anului 200 î.Hr.. Prin 260 î.Hr., romanii controlau deja aproape întreaga peninsulă, iar tratatele generoase încheiate cu părțile învinse i-au adus prosperitate și alianțe militare. Administrarea și guvernarea erau asigurate de magistrați, aleși de către adunările populare. Consulii, cei mai importanți magistrați erau aleși în fruntea statului. Totuși, adevărata putere politică se află în mâinile senatului, o oligarhie care guverna Roma. Aceștia dețineau funcția pe viață. O dată cu continuarea cuceririlor militare, urmează o epocă de expansiune economică și de
Istoria Italiei () [Corola-website/Science/314059_a_315388]
-
din zona sudică râului Po. Mai mulți generali au început să-și formeze armate private, dintre care cei mai celebri au fost Marius, Sulla și Pompei. De asemenea, și Iulius Cezar și-a inființat o trupă militară proprie. Marius devine consul dar moare în 86 î.Hr. din cauze naturale. Sulla luptă și dobândește controlul asupra Romei sub forma unei dictaturi. Astfel reușește să reinstaureze Republica după care se retrage. Urmează lupta pentru putere a lui Pompei. Acesta, împreună cu Cezar și Crasssus
Istoria Italiei () [Corola-website/Science/314059_a_315388]
-
de oaste al lui Cezar, pretinde a fi succesorul acestuia. Totuși, nepotul și fiul adoptiv al lui Cezar, Octavian, care pe atunci avea 18 ani, respinge această pretenție și adună 3.000 de ostași din trupele lui Cezar. Cicero, fost consul și unul dintre cei mai celebri oratori ai Romei, se opune lui Antoniu. După pierderea uneia din bătălii în cadrul războiului civil, Antoniu părăsește Italia. În 43 î.Hr., Octavian, Antoniu și Lepidus, unul dintre comandanții lui Cezar, au format al treilea
Istoria Italiei () [Corola-website/Science/314059_a_315388]