10,108 matches
-
este cunoscută mica povestire Cei doi regi și cele două labirinturi, de Jorge Luís Borges. La porunca unui rege din insulele Babiloniei, arhitecții și magii ar fi construit un labirint deosebit de complicat și subtil. Oricine s-ar fi aventurat pe coridoarele lui s-ar fi pierdut pentru totdeauna. <ref id="20">Jorge Luís Borges, Cei doi regi și cele două labirinturi, în volumul Moartea și busola, traducere de Darie Novăceanu, Editura Univers, București, 1972, p. 306.</ref> Un oaspete venit de
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
fiecare labirint în parte, ignorând deocamdată ce spune Borges în alt loc, anume că labirintul desăvârșit pare să-l constituie lumea însăși. Primul dintre ele este construit astfel încât să ducă la rătăcirea definitivă a celui care s-ar vedea pe coridoarele sale. Absolut nimeni, nici măcar îndrăznețul rege, nu ar fi putut să-l străbată în așa fel încât să-i afle ieșirea. De altfel, regele Babiloniei, în dorința de a ridica un edificiu nemaivăzut, cheamă la el nu doar arhitecții timpului
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
un edificiu nemaivăzut, cheamă la el nu doar arhitecții timpului, ci și magii de atunci. Odată ce aceștia trec la lucru, construcția atinge o complicație infinită. Nici măcar cel care a imaginat planul ei nu avea cum să știe unde duc acele coridoare lungi și nenumărate. Ceea ce regele a putut imagina, în orgoliul său imens, era totuși puțin față de ceea ce s-a născut sub ochii săi. Reperele simple nu lipsesc, scări și porți, ziduri și coridoare, însă ele nu te mai ajută ca să
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
avea cum să știe unde duc acele coridoare lungi și nenumărate. Ceea ce regele a putut imagina, în orgoliul său imens, era totuși puțin față de ceea ce s-a născut sub ochii săi. Reperele simple nu lipsesc, scări și porți, ziduri și coridoare, însă ele nu te mai ajută ca să-ți urmezi drumul. Construcția imensă din piatră și bronz depășește orice înțelegere omenească (). Acest fapt nu l-a împiedicat pe rege să se bucure de o asemenea minune și să aștepte momentul sosirii
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
și să aștepte momentul sosirii unui străin. Iar într-o bună zi străinul vine. Este un alt rege, care s-a încumetat să străbată deșertul și care, fără să știe ce-l așteaptă, acceptă invitația de a păși singur pe coridoarele ciudatei construcții. Cel deal doilea labirint este realmente halucinant, pustiul nesfârșit cu nisipurile sale mișcătoare. Într-un asemenea labirint lipsește orice reper (). În consecință, nu zidurile vor ține omul prizonier acolo, ci tocmai absența lor. Iar prizonieratul este definitiv, înseamnă
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
nu tocmai obișnuit de întâmplări. Știau ceva despre străinul venit acolo, un maur, care se socotea rege peste triburile deșertului, însă nimeni nu șia putut explica decizia acestuia de a construi o casă formată dintro singură încăpere și lungi, nenumărate coridoare. „Acesta, de aproape, li s a părut un perete drept și aproape nesfârșit, din cărămidă netencuită, puțin mai înalt decât un om. Dunraven îi spuse că avea formă de cerc, dar că suprafața lui era atât de dilatată, încât nu
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
are acum importanță. Cuvântul scriitorului le arată exact așa cum sunt. Unul dintre ele, înălțat în insulele Babiloniei, exprimă un imens orgoliu. Se voia atât de complicat și de subtil, „încât nici cei mai curajoși bărbați să nu se aventureze pe coridoarele lui, iar dacă o vor face, să se piardă pentru totdeauna“<ref id="27">Jorge Luís Borges, Moartea și busola, ed. cit., p. 306.</ref>. Ar fi voit să atingă ceea ce este propriu miracolului ca atare. Cum omul nu este
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
să sfârșească prea ușor. Față de acestea două, cel deal treilea tip de labirint se complică și mai mult. Fiind o rețea, orice punct poate fi în legătură cu toate celelalte. Nu ar putea fi desfășurat decât forțând imaginația („un arbore plus infinite coridoare carei leagă nodurile unele de altele“). Este extensibil la infinit, fără interior și exterior. „Fiindcă orice punct al său poate fi legat cu orice alt punct, iar procesul de conexiune este și un proces continuu de corectare a conexiunilor, structura
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
un labirint de bronz, cu scări, uși și ziduri; acum, Atotputernicul a vrut să țil arăt pe al meu, care nu are scări pentru a le sui, nici porți pentru a le forța, nici ziduri care săți oprească mersul, nici coridoare săți obosească pașii.“ Într adevăr, indeterminarea deșertului este desăvârșită. Nu se lasă cuprinsă în nici un fel, însă cuprinde imediat și cu totul pe cel părăsit acolo. Nu suportă limitele unui orizont de constituire, nici perspectiva unui anumit eu. Distincțiile obișnuite
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
și publicul începe să atace loja regală. Sunt chemate trupele în ajutor. Furia cu care își manifestase Don Pedro indignarea l-a costat scump pentru că o gravă hemoptizie i-a înroșit batista de sânge. E silit să fugă pe un coridor de serviciu împreună cu soția și fiica sa, Regina, urmărit de manifestanți, sub o ploaie de pietre. La 24 septembrie moare, fără să fie plâns de nimeni. Încă de când ajunsese stăpân în Lisabona, Don Pedro pusese în aplicare principiile lui demo-liberale
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
Ministrul de Finanțe e un oarecare Salazar din Coimbra. Se spune ca e foarte bun. Dumneata îl cunoști?" Gazetarul Antonio Ferro nu-l cunoștea. "Nu-l cunoșteam, cum nu-l cunoștea nimeni, în afară de străzile intime și discrete ale Coimbrei, de coridoarele Universității unde pașii se pierd... Și cu toate acestea, militarii au fost aceia care l-au căutat la Coimbra și, negăsindu-l, au venit până la Vimieiro ca să-i ofere portofoliul Finanțelor. Cabeçadas mărturisea unui ziarist (Oscar Paxeco) că, ducîndu-se la
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
în vreme ce Sebastianus, fără să se mai îngrijească de el, se îndrepta deja spre ușă. Wolfhram li se alătură imediat și cei doi, urmați de soldatul burgund și de Vitalius, care ducea scriptoriul pliant și bagajul modest al prefectului, străbătură repede coridorul întunecos și ieșiră în lumina firavă a zorilor. în mijlocul curții, sub privirea atentă a soldaților din corpul de gardă, Sebastianus găsi una din gărzile sale așteptându-l, cu doi cai de căpăstru: minunatul său roib și dereșul lui Vitalius; doi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
pe noi. Tu ieri îmi promiseseși că... — Firește. Stai liniștit, n-am uitat, îl asigură Sebastianus, răspunzând cu un semn la salutul gărzilor și pășind cu pas hotărât în atrium. Trecând printr-o poartă cu arcadă, o apucară pe un coridor și apoi pătrunseră în loggia vechiului peristil, în a cărui grădină, invadată de buruieni și părăsită cu totul, stăteau în așteptare, angajați în mici conciliabule ori dormind lungiți pe jos, înveliți în pături aspre, o mulțime de slujitori și scutieri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
aici și lasă-mă în pace. De pe scară, de unde se afla, Audbert încă îi mulțumea, când, trecând de ultima santinelă, intră în apartamentele lui Gundovek. Un servitor se oferi imediat să-i arate drumul și îl însoți prin încăperi și coridoare pe jumătate cufundate în întuneric, până la încăperea învecinată cu sala de baie. Cu ajutorul servitorilor, Gundovek se ștergea în fața unei fântâni de marmură, cu siguranță opera unui sculptor păgân: apa țâșnea cu zgomot din gura unui amoraș grăsuliu, cobora într-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
de cuvinte și îi prinsese mesajul cel mai important, ce răspundea perfect dorințelor sale: așadar, în sfârșit, armata era gata să pornească! Se pregăteau mari evenimente și, cu siguranță, mari bătălii. Ecoul pașilor lui Fereolus încă nu se stinsese pe coridor, când Sebastianus auzi în spate, plină de ironie, vocea comandantului său: — Eu o să lupt cu ei, apărând onoarea Romei! Etius se apropie de el fără grabă și, cu mâinile la spate, începu să-l fixeze cu o expresie plină de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
confuz, îndepărtat. Dinspre poarta principală răsunară strigăte și imediat clopotul de alarmă porni să bată cu putere. — Satul! spuse Emerentianus întorcându-se spre Cilonus. Pare a fi un incendiu! — Sus! strigă Hippolita. Pe terasă! Traversând din nou tricliniul, țâșni prin coridor și, de acolo, pe o scară largă de marmură, ajunse la loggia de la etajul de sus. O urmară cu toții și, ajunși pe terasă, se năpustiră spre balustradă. Acolo, cu groază, găsiră înaintea lor spectacolul satului cuprins de flăcări. A urmat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
decât să le țină bine în mână. Rutilius salută scurt santinelele și, deschizând drumul lui Sebastianus și tovarășilor săi, o apucă pe o scară de cărămidă, la capătul căreia trebui doar să o ia la dreapta și să străbată un coridor încă învăluit în penumbră; în final, se găsiră în fața intrării de la apartamentul episcopului. Vestibulul avea formă pătrată și nu era prea mare. Pereții păreau tencuiți de curând, iar în capăt, o frescă înfățișându-l pe Cristos în haine de bun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
despre motivul acelei vizite la o oră atât de ciudată, Rutilius îi vorbi hotărât, anunțându-l că în cetate ajunsese un mesager al lui Magister militum, care cerea o întrevedere urgentă cu episcopul. Dincolo de atriense, apăruseră, între timp, de pe un coridor, o femeie bătrână și câțiva milițieni: unii dintre ei erau tineri, aproape imberbi, alții mult mai înaintați în vârstă. Manifestau o neîncredere fățișă - de fapt, păreau mai degrabă iritați decât curioși de noii veniți, la fel ca și atriense, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
oamenii porniră să dea îndărăt și, în fine, o luară la fugă cete-cete, lăsând să năvălească prin spărtură primele grupuri de barbari, care în câteva clipe deveniră o hoardă. Mulți soldați, mai ales din ultimele rânduri, își căutară scăparea prin coridoarele ce despărțeau cohortele bagaude, însă Metronius înțelese că fuga lor dezordonată risca să dezmembreze rândurile alor săi, care, din clipă în clipă, aveau să primească unda de șoc a barbarilor lansați în urmărire. Dacă nu voia ca oamenii săi să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
de pe perete: douăsprezece fără un sfert. Abia avea timp să se repeadă cu mașina acasă pentru prânz. De obicei lua masa în oraș, dar acum trebuia să afle neîntârziat ceea ce-l interesa. Un grup de femei frumoase se afla pe coridor în timp ce el se îndrepta spre lift. Impresia că ele îl priveau cu atenție pe când trecea era atât de puternică, încât Craig se smulse din furtuna de gânduri. Se întoarse și le privi. Una din femei spunea ceva cu gura aproape
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85100_a_85887]
-
în garajul de sub tumul hotelului Mc.Candless; apoi pătrunseră în interiorul garajului, îndreptându-se spre o ușă îndepărtată. Mașina opri. Craig se supuse fără un cuvânt armelor care-i făcură semn să se dea jos. Fu condus de-a lungul unui coridor pustiu, către un ascensor de serviciu. Ascensorul se opri la etajul al treilea. Înconjurat de garda sa exclusiv feminină, Craig era mânat pieziș către o ușă situată pe partea cealaltă a coridorului strălucitor. Camera era mare și plăcută, mobilată luxos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85100_a_85887]
-
dea jos. Fu condus de-a lungul unui coridor pustiu, către un ascensor de serviciu. Ascensorul se opri la etajul al treilea. Înconjurat de garda sa exclusiv feminină, Craig era mânat pieziș către o ușă situată pe partea cealaltă a coridorului strălucitor. Camera era mare și plăcută, mobilată luxos. La capătul ei opus, pe o sofa verde, cu spatele la o fereastră enormă, ședea un om cărunt, cu înfățișare plăcută. În dreapta lui, la un birou, stătea o tânără. Craig nici nu o băgă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85100_a_85887]
-
bărbații! spuse una dintre surori cu o furie reținută. A doua infirmieră spuse scurt: - Nu uitați că a fost doar o majoritate de două milioane. Data viitoare... Ieșiră. Se așternu liniștea nopții. De două ori se auziră pași de-a lungul coridorului; zgomotul pașilor crescu, apoi scăzu în intensitate. El stătea liniștit, complet treaz. Gândi: "Trebuie să ajung la Alcina. Nu pot aștepta!" Se dădu jos din pat. Nu simți nici o durere sau amețeală. Nu-i dădu prin cap că nu era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85100_a_85887]
-
de bani. Ei sunt un ajutor prețios pentru un trai bun, așa mi s-a spus. Ca funcționar, Prowse se cam fudulea. Își cheltuia o mare parte din bani pe haine și forfotea întruna în sus și-n jos pe coridoarele lungi ale Oficiului de Asigurări Sociale, pe lângă oamenii care nu se prefăceau, ci munceau cu adevărat. Curat, spilcuit, omulețul își cultiva cu încăpățânare o mustăcioară firavă și o atitudine de umor vulgar față de superiori. Aceștia trebuie să fi crezut că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85100_a_85887]
-
Jos, jos, jos. Trecură de două ori pe sub plăci de oțel masiv, ca punțile blindate ale navelor de război. Grosimea lor îl făcu pe Craig să caște ochii. Douăzeci de centimetri. Fiecare! Asta era o fortăreață! Sfârșitul veni brusc. Un coridor îngust, o ușă și apoi niște lumini orbitoare, o cameră mare plină cu mașini. Se mai aflau acolo uși spre alte încăperi și imagini chinuitoare ale unor scări care coborau - chinuitoare deoarece sugerau alte etaje, mai jos. De pe creierul lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85100_a_85887]