7,752 matches
-
este bine controlată. Asta e o tăcere organizată. Soțul meu se întoarce spre fereastră și privește afară. Lacul Zhong-nan-hai e scăldat în lumina lunii. Marea de copaci e drapată în raze argintii. Umbrele sunt de catifea neagră. Nu la mare depărtare, printre aburii ceții, se înalță pavilioanele Yintai și Pasărea Pheonix, unde fiecare fir de iarbă, fiecare lemn, cărămidă și țiglă deapănă o poveste. Aici a fost ținut ostatic împăratul Guang-xu de către împărăteasa văduvă. Mao vorbește pe neașteptate, așa cum face întotdeauna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
de atâta timp, știa că zâna iese în lumea muritorilor pentru că își descarcă lacrimile tămăduitoare pentru omenire. Zile în șir, îndrăgostitul a așteptat un semn de viață de la iubita sa, iar în momentul deznodământului, când era gata să renunțe, în depărtare sunetul de speranță a clopoțeilor trăsurii prințesei lui îi dădură din nou o șansă. În partea opusă, prințesa era gata să spună ceea ce pe ea o ardea din interior, mai exact, iubirea neîmpărtășită pentru vânt. Speranțele amândurora au crescut când
Iubire imposibilă. In: ANTOLOGIE:poezie by Cosmina Bojoga () [Corola-publishinghouse/Imaginative/246_a_661]
-
ÎNTÂLNIREA Arheologului Dinu Adameșteanu, care, fără să (mă) știe, mia modelat viața din depărtare Motto: Fiecare exilat e un Ulise În drum spre Ithaca... Drumul spre Ithaca este drumul spre Centru. Știam toate acestea de mult. Ceea ce descopăr brusc e că șansa de a fi un Ulise i se oferă oricărui exilat (tocmai pentru că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
de vânt... Și sufletul meu, cel de acum, aleargă nebun: mare, mugur, frunză, căpușă, floare, fruct, holde, brumă și chiciuri... anotimpuri ale omului, anotimpuri ale vieții. Și foamea mea de acum e de alte țărmuri și setea e de alte depărtări ce tremură în mine și-atâtea aspirații... Involuntar, vinovăția-mi dă târcoale însă. Și-atunci, mă întreb din nou: sunt eu sau altă fată? Sunt oare în orice clipă alt om, o să fim aceiași și azi și mâine? Dar tu
Alt tu, alt eu, aceleaşi. In: ANTOLOGIE:poezie by Adela Cândea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/246_a_662]
-
petale și frunze... Cum aș putea uita vreodată toate astea? Aceea a fost adevărata mea viață. Iancu îl asculta și tăcea. Avea cu totul alte amintiri. Bunicul îi apărea din copilărie stând drept și privindu-l ca de la o mare depărtare pe sub gugiumanul impresionant din samur. Deși simțea o undă de tutun parfumat și de levănțică, bunicul îl intimida. Știa că sub nici o formă nu trebuia să-i apară dinainte atunci când suferea de melanholie și se închidea în odaie. Apoi, când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
Deși nu mai am nevoie de ’dicamente, cum le zice Mătușa Domnica; nici de descântecele ei, frumoase, tainice - de aceea, umbroase; m-am ridicat pe cele două picioare, precum Lazăr din Scriptură (nu degeaba o iubesc eu, tare și de la depărtare, pe Valea Popii, zugrăveasa...) - și umblu! Fiindcă s-a Întors tata. Vin la noi și Moș Iacob și Mătușa Domnica; și Maxim, cu tot nuroretul și Simion Cristea, cu copilăretul; și dascălul Grosu cu dăscălița și cu cei doi băieți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
ci stră-bunicu-său. El e Gheorghe, vărul sărac al... Al știi tu cui, fără nume... - Cum să nu știu? Doar sunt fiul tău! Deci, numai noi doi știm că, pe o linie Îndepărtată... - ... foaaaarte Îndepărtată! - și mama arată cu o mână depărtarea, foarte, aceea. - ... ești rudă cu... - Șșșșt! - ... rudă cu șșșștim-noi-cine! Mama râde cu multă voie bună. Când se potolește, o Întreb: - De ce nu-i spui pe nume lui... fără-nume? - Cum, nu-i spun? se uimește mama. Ba-i spun, ce crezi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
căzu într-un fel de apatie. — Lăsați-l în pace, spuse tatăl său. În dimineața zilei de 30 aprilie îl vom aduce jos și, înainte să-și dea seama, totul se va termina. — Se va termina... auzi Sampath, parcă din depărtare. 22 La câteva zile după ce domnul Chawla își propusese planul, acesta fu pus în aplicare. Începu antrenarea celor care urmau să prindă maimuțele în ritm forțat, deși nimeni nu era sigur în ce anume trebuia să constea antrenamentul. brigadierul, încă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2297_a_3622]
-
sporovăind, jucându-se, despăduchindu-se unele pe altele ca de obicei. Habar n-aveau ele... 23 Sechestrat în camera sa, cu mătușicile și surorile de pază la fiecare fereastră, băiatul Hungry Hop se plimba în sus și-n jos. În depărtare, auzea larma protestatarilor și demonstranților, simțind că nu era drept să nu i se dea voie să ia parte la evenimente. — O să iau dubița, pledase el. O să iasă o vânzare foarte bună. Dar nu, nici măcar argumentul acesta nu era suficient
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2297_a_3622]
-
mai simțea trupul, dar simțurile nu-i erau amorțite. Se ascuțeau din ce în ce mai tare și era conșteint în mod acut de fiecare sunet neînsemnat, de fiecare miros și foșnet din noapte: mersul unui șoarece prin iarbă, aripile unui liliac fâlfâind în depărtare, mirosul incitant care chema insectele să zboare și să bâzâie undeva dincolo de livadă. Sub pământ, auzea apa gâlgâind, auzea cum era absorbită de copacii din jurul lui; auzea respirația frunzelor și mișcările maimuțelor adormite. Ici și colo pe crengile din jurul său
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2297_a_3622]
-
Zilele trecute, un cerșetor a venit la ea, pe stradă, și i-a spus că n-a mai mâncat de trei zile, la care ea i-a răspuns: „Băiete dragă, trebuie să ai ambiție!“ Fiona a izbucnit în râs. În depărtare, cele două au văzut-o pe Audrey întorcându-se cu soțul ei, Alasdair. Ascultă, nu vreau să te mai rețin azi, în ziua cea mare, a spus repede Fiona. Voiam numai să-ți dau numărul meu de telefon. Numărul era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
eu... eu... am un soț care-și petrece timpul cu fosta nevastă din nici un alt motiv decât acela că-i face plăcere compania ei. E un adevărat blestem. Pe bune. Julia a tăcut și-a prins să se uite în depărtare, undeva, înspre centrul cafenelei, asemenea unei persoane care ține un moment de reculegere la funeraliile rațiunii. Însă efectul s-a disipat din cauza zgomotului de farfurii ciocnite care o însoțea pe chelnerița care adusese felurile principale. —Pește? a întrebat fata ridicând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
că-i vine să vomite la gândul de la împărți pâinea cu Sofia. Da. De fapt, fosta s-a decis să se mute în Franța și să înceapă o viață nouă. Au tăiat orice legătură, a adăugat Julia privind visătoare în depărtare. Ce fericire! — Deci când vine Deborah la masă? a râs Fiona, punând întrebarea în sens de glumă. Numai că Julia a rămas serioasă. —Tu faci mișto, dar exact așa m-am gândit să procedez. Mă rog, așa sau s-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
și cu mare tristețe. Bătuse atâta drum, știa că Sofia era acasă, așa că nu putea să se lase păgubașă. Îndreptându-se de spate, femeia s-a ridicat și s-a întors cu fața către stradă. Era pustie cât vedea în depărtare. —Eu sunt femeia care i-a furat soțul Sofiei, a strigat ea cât o țineau plămânii. Sau, cel puțin, așa vede ea situația. Alison a observat că perdelele de peste drum au început să se miște, trădând prezența persoanei care stătea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
și o terasă închisă splendidă, garnisită cu două canapele rotofeie, într-o nuanță de bej-cenușiu, și mai multe plante exotice. — Am făcut rezervare la hotelul Priory, l-a lămurit Susan. Îl știi? Cred că e doar la vreo opt kilometri depărtare de-aici. Bill a dat din cap. Îl știu foarte bine. Cred că e drăguț, deși nu am stat niciodată acolo. Susan a auzit zgomot de pași venind dintr-o altă cameră și apropiindu-se de bucătărie. Era Nick. —Ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
chiar o să reușești să găsești ceva care să-ți placă. — Au fost câteva piese foarte interesante, nu-i așa? Te făceau să-ți pui mintea la contribuție. Fiona și Jake stăteau la Gastro, un restaurant franțuzesc micuț, la două străzi depărtare de Tate Modern, și mâncau din două farfurii uriașe cu friptură și cartofi prăjiți. Băiatul a ridicat din umeri și-a șters o picătură de ketchup care-i căzuse pe tricoul pe care scris „Rim of Scum’s Anal Vapours
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
o sun și-i spun să mă mai aștepte câteva minute. Da’ unde-o fi telefonul? Traficul de pe strada pe care trebuia s-o traverseze era aglomerat, așa că Susan s-a oprit la colț și-a așteptat ca semaforul din depărtare să se facă roșu. Între timp, s-a aplecat, și-a pus geanta pe jos și s-a apucat, din nou, să cotrobăie prin ea în căutarea mobilului. Stând așa, cu capul în jos, absorbită de ceea ce făcea, Susan nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
Femeia a început să surâdă cu afecțiune pe măsură ce se apropia de mașinuță. O râde Julia, s-a gândit ea, dar eu o iubesc pe „Fifi“ a mea. Tocmai când a dat să se urce în mașină, Fiona a auzit, în depărtare, scrâșnetul unor cauciucuri, urmat apoi de o bufnitură îngrozitoare. După câteva secunde, au izbucnit claxoanele celorlalți șoferi care probabil că se treziseră prinși în mijlocul haosului. Toată lumea se grăbește zilele astea, s-a gândit mâhnită Fiona. Iar acum se pare că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
de neconceput. Fizioterapeutul era alb la față. Trăsăturile îi erau contorsionate de șocul situației cu care se confrunta. Pierde mult sânge. —Vai, Doamne, grăbiți-vă! Fiona și-a pus o mână la gură și s-a ridicat în picioare. Din depărtare, auzea o sirenă care se apropia cu fiecare secundă care trecea. A lăsat puțin geanta lui Susan pe trotuar și-a scotocit prin geanta ei, din care și-a scos mobilul. După ce l-a deschis, Fiona a tras adânc aer
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
o cameră nenorocită de hotel. Fiona s-a ridicat în picioare, s-a aplecat și l-a îmbrățișat recunoscătoare. —Îți mulțumesc. A fost foarte frumos din partea ta. —Plăcerea a fost numai a mea. Sper numai că m-a ascultat. Din depărtare, cei doi au auzit sunetul familiar al ușii de la intrare trântite, apoi vocea lui David răsunând din hol. — Eu sunt! Fiona s-a uitat la Jake cu o expresie falsă de groază. — Cred că suntem pe cale să aflăm, a șoptit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
făcând-o să intre în panică. Trebuia să plece de-acolo imediat. Cu coada ochiului, Julia l-a văzut pe Mario, stilistul, care înainta către ea cu o expresie îngrijorată pe față. —Julia! Julia! a strigat el de la câțiva pași depărtare. Trebuie să te spălăm acum, altfel o pățim cu toții. Numai Dumnezeu știe cât ți s-a ars deja părul. Mario a ajuns lângă Julia și-a luat-o de braț, încercând s-o tragă către chiuvetele din spatele salonului. Numai că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
cu foliile zbătându-i-se pe cap, încă îmbrăcată cu pelerina neagră de coafor. Imediat s-a urcat într-un taxi. Ceasul din bucătărie a bătut ora șapte seara, iar o alarmă de mașină a început să se vaiete în depărtare. Dar Julia n-a sesizat nimic din toate astea. Femeia stătea în capul mesei din bucătărie, cu o revistă deschisă în față. Numai că, de fiecare dată când încerca să se concentreze asupra ei, cuvintele și fotografiile începeau să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
să pornească la luptă, să răzbune cu sânge sângele celui care încercase doar să impună respectarea vechilor legi ale deșertului. La rândul său, Gacel rămase foarte calm, observând convoiul ce se îndepărta, până ce pulberea și zgomotul se pierdură complet în depărtare. Apoi, încet, se îndreptă spre jaima cea mare în fața căreia acum se buluceau copiii, soția și sclavii săi. N-avea nevoie să intre ca să știe ce avea să găsească. Bărbatul tânăr se afla în același loc unde îl lăsase după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
îi spuseră cât mai lipsea ca lumina să le șteargă de pe firmament, strigă noaptea și îi răspunse mugetul stins al mehari-ului ce mesteca scaieții umezi. îi puse șaua, porni din nou la drum și pe la jumătatea după-amiezei zări în depărtare cinci pete întunecate ce se profilau pe întinderea pietroasă: tabăra lui Mubarrak-ben-Sad, imohag-ul din „Poporul Lăncii“ care îi condusese pe soldați până la jaima lui. își făcu rugăciunile și se așeză pe o stâncă netedă să admire amurgul, cufundat în gândurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
îl stăpânea în somn l-a cuprins acum treaz fiind și, instinctiv, și-a întors privirea spre intrarea sheribei sale, temându-se că va vedea, în sfârșit, ceea ce îi provoca spaima cu adevărat. Acolo, în picioare, la treizeci de metri depărtare, strângând mânerul takubei, lunga spadă înfiptă în pământ, Gacel Sayah, nobilul inmouchar din neamul Kel-Talgimus, îl aștepta, hotărât să-i ceară socoteală pentru faptele sale. La rândul lui, și-a luat spada și a înaintat foarte încet, semeț și demn
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]