6,113 matches
-
așezat pe o băncuță În fața unei curți să-mi trag sufletul. M-a pufnit și râsul de spectacolul pe care Îl dădusem, Îmi imaginam cum apăream În fața celorlalți; fugisem În urma autobuzului ca o caraghioasă, făcând cu mâna și strigând, disperată,“oprește , oprește”. Nimeni din autobuz nu mă văzuse și nici șoferul. Era un râs ce nu puteam să mi-l explic (dea râsul-plânsul) făcând-o și pe colega mea să râdă și să nu mai fie necăjită din cauza genții. Cineva
Pete de culoare by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91516_a_107356]
-
întrebărilor era lungă. Riva răspundea, uneori vag, deseori ezitând. După o oră, era la curent cu întreaga ei viață. Prima copilărie era cețoasă. Își amintea cum părinții ei erau întotdeauna pe drumuri, căutând locuri din ce în ce mai îndepărtate de oraș în încercarea disperată de a scăpa. Și mereu îi ajungea din urmă birocrația secretarilor Marelui Judecător. Statutul de grup era invariabil refuzat comunității din care făceau ei parte. Legătura lor din trecut cu Creierul le aducea numai necazuri, le distrugea toate speranțele și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85099_a_85886]
-
RĂU. Da, Marin ucisese ca executant al deciziilor guvernului și va mai ucide fără îndoială. Dar, crezând că pentru motive personale un om ca el ar aplica aceleași metode folosite în serviciul guvernului, Trask se înspăimânta singur. Uite, spuse savantul disperat, dacă aș avea timp, te-aș putea convinge că asocierea dintre colectivism și libera inițiativă are tot atâtea neajunsuri ca fiecare sistem luat în parte. BĂNUIND PROBABIL CĂ MARIN ERA GATA SĂ ÎL ÎNTRERUPĂ, CONTINUĂ PE NERĂSUFLATE: \ David, care este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85099_a_85886]
-
la fel de mult cât am și eu de tine. Nu înțelegi? \ NU ÎNȚELEG DECÂT UN SINGUR LUCRU: DACĂ ÎȚI REDAU LIBERTATEA, MĂ VEI TRĂDA. \ Dar cum? Tonul savantului era în același timp mânios și rugător. Pentru numele Domnului, David, am nevoie disperată de tine. Nu îmi pot permite să te trădez. Ascultă... Și îi indică măsurile de precauție pe care le putea lua și care erau exact aceleași la care se gândise Marin: controlul invenției, deghizarea corpului. \ PRESUPUN CĂ NU AI DE
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85099_a_85886]
-
NU ÎNCĂ. MAI TÂRZIU. ÎNTREBĂ TRASK, STĂPÂNINDU-ȘI VIZIBIL FURIA DIN CE ÎN CE MAI MARE. SCOT INVENȚIA DE AICI, SPUSE MARIN CLĂTINÂND DIN CAP. ÎN AFARĂ DE ASTA, SINCER, TREBUIE SĂ MĂ GÂNDESC CE E DE FĂCUT CU UN INDIVID PRIMEJDIOS CA TINE. GEMU TRASK DISPERAT. PENTRU DUMNEZEU, NU AMÂNA! AVEM ATÂT DE PUȚIN TIMP. SEARA ASTA CHIAR AR PUTEA FI HOTĂRÂTOARE. MARIN EZITĂ, INTUIND CĂ TRASK AVEA DREPTATE. ÎN ACELAȘI TIMP ÎȘI AMINTI DE CONVORBIREA TELEFONICĂ DIN DIMINEAȚA PRECEDENTĂ. \ CARE SUNT RELAȚIILE TALE CU RALPH
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85099_a_85886]
-
o soluție, dar asta nu însemna crimă sau uzurpare. Totuși, era de neînchipuit ca el, care era nevinovat, să accepte moartea fără să fi încercat mai întâi toate metodele posibile de a scăpa. Era prematur să se gândească la soluții disperate, cum era confesiunea, mai ales că Marele Judecător în persoană putea fi un agent inconștient al Creierului... Dar, într-un fel sau altul, înainte de ora execuției trebuia să acționeze. Marin se îndreptă. Marele Judecător îl onoră din nou cu o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85099_a_85886]
-
nevoie să încuie ușa. Ordinele sale, date mai înainte, fuseseră deja îndeplinite. RIDICĂ FEMEIA ÎN BRAȚE CU UȘURINȚĂ ȘI O DUSE ÎN DORMITOR. EA SE LIPI DE EL CU O PASIUNE ARZĂTOARE. ÎN ACEASTĂ CLIPĂ AVEA MULTĂ PUTERE. SE AGĂȚĂ DISPERATĂ DE EL, TRĂGÂNDU-L ÎN JOS. În lumina slabă a zorilor, stăteau culcați unul lângă altul, epuizați, dar fără să doarmă. Nu mă vei uita niciodată, nu-i așa? întrebă ea. \ NICIODATĂ, RĂSPUNSE MARIN. POȚI UCIDE, SPUSE EA SUSPINÂND. SUNT
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85099_a_85886]
-
SARCINA DE A-MI ADUCE AMINTE, SPUSE MARIN PE UN TON SEC. DAR, AMINTINDU-ȘI PLĂCERILE NOPȚII TRECUTE, ȘTIU CĂ, DACĂ PENTRU EL EXISTA UN VIITOR, VA FACE TOT POSIBILUL CA SĂ REPETE AVENTURA. POATE CĂ TOTUL NU FUSESE DECÂT ÎNCERCAREA DISPERATĂ A UNEI FEMEI DE A-ȘI SALVA VIAȚA. ÎNSĂ ÎN ACEST CAZ, VICTORIA REPURTATĂ DE REGINĂ ÎI ÎNTRECUSE ORICE AȘTEPTARE. NU SE ÎNDOIA CĂ MAIESTATEA SA VA AVEA UN COPIL. POATE NU ERA VORBA DECÂT DE O MANEVRĂ DE SEDUCȚIE
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85099_a_85886]
-
SPUSE MEDELLIN. Marin salută, agăță receptorul și luă avionul înapoi spre Tabăra A. Pe drum, escorta lui lichidă un avion jorgian, care se prăbuși în flăcări. Meditând sumbru asupra motivului care îl împinsese pe pilot să facă un asemenea gest disperat și amintindu-și de atitudinea dramatică a reginei Kijshnashenia în fața morții pe care o credea iminentă, se întrebă care va fi propria sa reacție atunci când se va apropia miezul nopții fatale a celei de a șaptea zi. În timpul escalei din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85099_a_85886]
-
vie. Se străduia încă să aprofundeze ideea când... Stătea ghemuit în spatele unei faleze stâncoase, având un sentiment puternic de emoție amestecată cu teamă. De cealaltă parte a falezei se afla ceva \ ceva uriaș, iar el era îngrozit și făcea eforturi disperate să nu îi atragă atenția. Cu o mișcare spasmodică își încleșta mâinile pe minerul de lemn al unui topor primitiv, făcut din piatră. Marin își dădu seama că nu mai era un animal micuț. Simți, mai degrabă decât văzu, cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85099_a_85886]
-
și al deceselor, ca și despre măsurile preventive adoptate 157. Mulțimea dispozițiilor, a instrucțiunilor și a rapoartelor asupra evoluției epidemiei, ca și încercările de a-i găsi un remediu prin tratamente, mergând de la mijloace empirice până la unele fanteziste, denotă încercările disperate ale autorităților - nu lipsite de îngrijorare și nervozitate - de a combate și jugula cumplita molimă. Materialul documentar privitor la marea epidemie din 1831 în Transilvania fiind încă în mare măsură inedit, cercetătorii problemei s-au folosit în studiile lor mai
Biciul holerei pe pământ românesc by Gheorghe Brătescu și Paul Cernovodeanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295567_a_296896]
-
exact de unde o lăsasem. Nu se schimbase nimic, nici măcar eu, numai autobuzul. Îmi tremura sufletul când am urcat în el. Soarele fierbinte îmi însoțea discret boabele de transpirație pe care le strângeam ferit în șervețel. Încercam să nu mă uit disperat în jur și să fiu eu, acel eu, firesc, contopit cu universul din care nu simțeam că am plecat și care nu mă respinsese, întorcând spre mine priviri uimite. Eram împreunat cu viteza mică a autobuzului, firească, obișnuită, cu sunetul
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
cerului, apoi spre pământul roditor. Lică învăța din nou, singur, să facă și să cinstească crucea. Din colț de la răsărit icoana Precistii cu Pruncul în iesele începu să se clatine. Îi privea zâmbind pe cei doi bătrâni. Bătrâna Tinca întinse disperată mâinile să o prindă. Era prea târziu. Sfinții sau dus în apa rece, care i-a cuprins în brațele sale, la început timid, apoi i-a tras în jos cu putere. Nimeni nu se opunea. S-au dus la fund
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
creștea. Trebuia să își salveze fata, să o aibă lângă ea. Atunci, puterea lumii se adună în trupul vlăguit al Rariței și o ajută să-și deschidă ochii, se sprijini în mâini și încercă să se ridice. Avea privirea fixă, disperată, pierdută, buzele uscate, crăpate și obrajii trași. Se legănă de câteva ori, apoi se opri. -Varvara, Varvara, strigă stinsă de durere, Varvara... apoi căzu pe patul nașterii păstrând în inima sa glasul fetei sale. Varvara. Lutul era fământat cu balega
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
ostile. Laminat, umilit. Înalță capul din norul de fum. Jur-împrejur, zeci de tuburi subțiri de hârtie fumegă, între buzele livide. În cele două capete ale vastei săli, pe pupitrele șefului de atelier și inginerului consilier, saltă continuu, cu un țiuit disperat, telefoanele, negre broaște- țestoase de ebonit. La biroul lui Manole se reia, în grup, comentarea etapei de fotbal desfășurate duminică. Vera se află din nou în con fesionalul doamnei Mitulescu. Lucian continuă să rămână inabordabil.Trec orele, ziua scâncește, într-
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
la cincisprezece ani. Cei din casă povesteau, îngroziți, tot felul de tragedii cu elevi înecați. Convinși că nici nu știu să înot. Eu pierdeam după-amiezile cu băieții, în concursuri, la râu. Până în ziua când m-au salvat în ultima clipă, disperați. — La optsprezece ani, un băiat m-a ținut de mână la cinema. N-am văzut nimic din film, tremuram. Pe strada unde locuiam, întâlneam o fată care îmi părea nemaipomenit de frumoasă. Seară de seară o conducea, până în dreptul porții
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
vânturat, ca al unei păsări subțiri, imaculate ! Trecutul, încă ieri un vis de intensă cruzime. Clipă de durere, tinerețea... dar clovnul nu acceptă trucul ! Dacă tot am murit, să mai murim o dată și încă o dată, până la capăt. Continuă atacul, halucinat, disperat, adevărată beție. — Vinovatul de sus, vinovații de jos. Nimeni să nu știe că cel de-alături a înțeles și el codul nostru surdomut. ...Avea dreptate amicul, nu-mi suport maturitatea. ...A nu te adapta într-un loc, într-un grup
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
înapoi, ca dinaintea unei năluci neașteptate. Locotenentul alergă întru întîmpinarea generalului și, salutând, raportă cu importanță: ― Întâmplător am venit mai devreme, excelență, și am constatat că lipsea scăunelul... ― Lipsea? repetă generalul cu o privire nemulțumită spre pretorul care se uita disperat la Bologa. ― Am luat însă imediat măsuri de îndreptare, se grăbi să adauge locotenentul, ca să scape pe pretorul uluit din încurcătură. Totuși pretorul simți că generalul s-a supărat și, murmurând o scuză, își iuți pașii, ca să ajungă cel dintâi
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
împrejur, căutând cunoscuți și prieteni printre zecile de fețe tăbăcite de război și schimonosite sub povara căștilor de oțel... Generalul stătea în dreapta, numai la vreo trei pași, ursuz, nemișcat. Mai încolo însă locotenentul Gross trepida fără astâmpăr, urmărind cu atenție disperată toate mișcările condamnatului, care-i fusese bun prieten. Văzând pe Gross, Bologa își aduse aminte de căpitanul străin de adineaori și îl descoperi la spatele generalului, ținîndu-se cu mâna de falcă, neclintit ca o mustrare. " Ce om! se gândi Bologa
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
vești de la "martirul nostru", și căruia mama îi săruta mâna. O schimbare adâncă, un fel de revoluție a stârnit în viața lui Apostol sosirea tatălui său. Peronul gării era înțesat de oameni, domni și țărani din împrejurime. Copilul se agăță disperat de fusta măicuței, așteptând parcă o minune îngrozitoare... Apoi trenul a sosit și s-a oprit scârțâind foarte urât, și dintr-un vagon s-a coborât Bologa, în haină neagră, cu capul gol și o barbă mare castanie, crescută în
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
după întrevederea ta cu generalul, vei fi urmărit pas cu pas și că vei fi prins chiar în clipa când vei încerca să... ― Tocmai de aceea trebuie să plec la noapte! făcu Bologa neclintit. ― Atunci te cheamă spînzurătoarea! șopti căpitanul disperat, pipăindu-și gâtul, parcă ar fi vrut să dea la o parte un laț închipuit; apoi, după un răstimp, adăugă cu o tremurare de frică: în orice caz eu nu vreau să știu nimic... nimic... Eu mă spăl pe mâini
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
ca și când ar fi căutat să-și aline o durere mare. ― Ce-i, ce s-a întîmplat? întrebă Apostol uimit. Ce jeluiești așa... Ai vreun necaz?... Ceva de pe acasă? ― Eu sunt copac fără de rădăcini, zise Cervenko amărât, adăugând cu o privire disperată: Bologa, auzi tu, în noaptea aceasta o să ne atace rușii! Apostol păli, parcă l-ar fi pălmuit. Adineaori a vorbit și el de atacuri cu sublocotenentul, dar numai să-i evite întrebările plictisitoare și să aibă un pretext de a
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
auzi, la dreapta lui, la câteva zeci de metri, un vâjâit sfârșind într-o răbufnire scurtă. Întoarse privirea într-acolo și i se păru că vede pâlnia de pământ împroșcînd în beznă. " Iată că au început să dumice înfanteria!" ― îngînă disperat, simțindu-și creierul gol ca un burete uscat. Mai trecu un răstimp. Primprejur obuzele cădeau tot mai des. Apoi un țiuit prelung îi sfâșie urechile. Avu o strângere de inimă și gândul fulgerător: "Asta-i pentru mine!" În față, numai
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
răsfățat. De-acum nu mai dorea decât să-i audă glasul și își chinuia mintea să înjghebe o întrebare potrivită prin care s-o facă să mai vorbească. Toate sforțările lui fură zadarnice. Trecură vreo trei minute în tăcere, uitîndu-se disperat în ochii ei, care umpleau casa cu o lumină blândă și ispititoare. Apoi deodată îi veni în gând s-o întrebe de câți ani e, firește cu ton glumeț, ca nu cumva ea să-și închipuie cine știe ce. Îi era teamă
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
să iasă din încurcătură, pofti pe Domșa să ia loc și să-i facă cinstea de a gusta puțină friptură. Invitația ei și răceala lui Apostol provocă o nouă abureală de sudori pe obrajii avocatului. Mulțumi doamnei printr-un surâs disperat și se întoarse spre Apostol: ― Știi bine cât de mult te prețuiesc, dragul meu, zise cu o ezitare, ca în fața unui necunoscut. Altfel nici n-aș mai fi venit, după scrisoarea ta... În sfârșit, după gestul... care m-a jignit
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]