5,416 matches
-
activat în România se pot menționa Moses Gaster, rabin și filolog, ulterior șef rabin sefard (haham) al Angliei, rabinul Reuven Israel , rabin în Rodos, și care a fost într-o vreme rabinul comunității sefarde din Craiova și a lăsat (în ebraică) un material documentat asupra vieții religioase în România și rabinul Haim Enrique Bejarano care a lucrat ca profesor și director al școlii sefarde din București, iar mai târziu a fost Haham bașa al evreilor din Turcia. Oameni de litere si
Limba ladino () [Corola-website/Science/298193_a_299522]
-
un refren, și se numea ""Tikvatenu"" ("Speranța Noastră"). Deasemenea ea avea un detaliu comun în structură cu o poezie a poetului german Nikolaus Becker (1809-1845), "Cântecele Rinului", în care fiecare strofă începea cu cuvintele "Atât timp cât..." și care fusese tradusă în ebraică în 1845. Refrenul "Încă nu s-a pierdut speranța..." rezona din retorica imnului național polonez, pe care Imber, ca băștinaș al Galiției îl cunoștea: "Polonia încă nu e pierdută...". N.H.Imber a publicat poezia în 1886, la Ierusalim, după ce ajunsese
Hatikva () [Corola-website/Science/298208_a_299537]
-
etc. O melodie similară, a inspirat probabil și tema principală a poemului simfonic "Vltava" (în germană "Die Moldau") al compozitorului ceh Bedřich Smetana. În timpul Mandatului Britanic în Palestina, uzul imnului "Hatikva" nefiind permis să fie difuzat la radio, emisiunile în ebraică ale postului oficial de radio "Vocea Ierusalimului" începeau cu tema amintită a "Vltavei" lui Smetana, aluzie la imnul sionist... În anul 1901, încă sub numele "Tikvatenu" și cu toate cele zece strofe (una fiind refrenul), cântecul a fost intonat de
Hatikva () [Corola-website/Science/298208_a_299537]
-
la imnul sionist... În anul 1901, încă sub numele "Tikvatenu" și cu toate cele zece strofe (una fiind refrenul), cântecul a fost intonat de delegații celui de al "Cincilea Congres Sionist" ținut în Elveția, la Basel. O modificare în textul ebraic al refrenului a fost făcută în 1905 de Yehuda Leib Matmon-Cohen (1869-1939), profesor la Rișon Lețion. El a înlocuit versurile finale despre „speranța străveche de a ne întoarce în țara strămoșilor, în orașul în care a locuit David” cu altele
Hatikva () [Corola-website/Science/298208_a_299537]
-
finele veacului al XIX -lea, aspirația "sufletului evreiesc" "către Sion", etc. Imnul mai este boicotat în Israel de o mică minoritate fanatică de evrei ultraortodocși, (în special Hasidimii "Satmar" și "Toldot Aharon"), ostilă simbolurilor și chiar Statului Israel. Textul în ebraică, însoțit de o transliterație și o traducere liberă în română din Yoel Rappel (red) „"Eyn zo agadá - ha'Tzionut - Hasipur ve ha'maasé"", red. Yoel Rappel, Editura Miskal. Tel Aviv 1997 în ebraică, (Yoel Rappel „"Nu e o poveste: Sionismul
Hatikva () [Corola-website/Science/298208_a_299537]
-
simbolurilor și chiar Statului Israel. Textul în ebraică, însoțit de o transliterație și o traducere liberă în română din Yoel Rappel (red) „"Eyn zo agadá - ha'Tzionut - Hasipur ve ha'maasé"", red. Yoel Rappel, Editura Miskal. Tel Aviv 1997 în ebraică, (Yoel Rappel „"Nu e o poveste: Sionismul, cuvintele și faptele")
Hatikva () [Corola-website/Science/298208_a_299537]
-
în Franța, de unde datorită persecuțiilor rasiale, în 1942 se refugiază în Elveția, la Vevey, unde a fost naturalizată ca elvețiană. Datorită legilor discriminatorii ale României acelor vremi, Clara Haskil nu a avut dreptul, ca și alți nenumărați români de origine ebraică, cu toate că era născută în România, la cetățenia română. Primele noțiuni de pian le primește de la mama ei. Avea talent nativ, învățând ușor după ureche. La vârsta de 5 ani cântă în fața Reginei Elisabeta a României. La vârsta de 7 ani
Clara Haskil () [Corola-website/Science/297427_a_298756]
-
care, inițial, era bazată pe pictograme și ideograme. Ulterior, sumerienii dezvoltă scrierea prin redarea silabelor, bazată, deci, pe fonologia și sintaxa specifice limbii sumeriene. În Egipt apare scrierea hieroglifică, cea mai veche mărturie fiind "Paleta lui Narmer" (3100 î.e.n.). Limba ebraică a fost una dintre primele limbi care au utilizat scrierea bazată pe alfabet. Este vorba de sistemul de scriere abjad (1800 î.e.n.), prin care fiecare fonem este redat printr-un simbol. Alfabetul grec și latin derivă din acesta. Apar mari
Istoria artei () [Corola-website/Science/297389_a_298718]
-
J. Ackerman, Robert Bloch și Robert E. Howard. Mama sa a murit în 1921. La puțin timp după aceea, a început să frecventeze o convenție a jurnaliștilor amatori, unde a cunoscut-o pe Sonia Greene, care era de origine ucraineano - ebraică, și cu câțiva ani mai mare decât Lovecraft, fiind născută în 1883. Cei doi s-au căsătorit, cu toate că mătușile lui Lovracraft nu erau chiar mulțumite de acest aranjament. Cei doi s-au mutat în Brooklyn, New York, loc pe care autorul
Howard Phillips Lovecraft () [Corola-website/Science/297466_a_298795]
-
fi rezultatul activității a circa 100-150 scriitori diferiți, provenind din cărturarii aflați în serviciul conducătorilor politici și clericali din regatele Israelului și Iudeei antice. Cărțile acestea au fost adunate în secolele I-II d.Hr. pentru a forma prima Biblie ebraică, "Tanach" sau "Hamikrá" iar mai târziu, cu adăugirea Evangheliilor și a unor cărți suplimentare, creștină, sau "Sfânta Scriptură", care conține atât Vechiul Testament, cât și Noul Testament. Biblia este cea mai răspândită carte din lume, Prima parte a Bibliei creștine este numită
Biblia () [Corola-website/Science/297473_a_298802]
-
atât Vechiul Testament, cât și Noul Testament. Biblia este cea mai răspândită carte din lume, Prima parte a Bibliei creștine este numită Vechiul Testament (din grecescul "palaia diathékè"). Vechiul Testament reprezintă în mare traducerea grecească (sau din aceasta în alte limbi) a textului sacru ebraic așa cum era el prin secol II î.H. O împărțire cu origine evreiască pe criterii funcționale a Vechiului Testament îl împarte pe acesta în Legea ("Legea lui Moise", "Pentateuhul", adică primele "cinci cărți" ale Bibliei), Profeții și Scrierile Sfinte. A
Biblia () [Corola-website/Science/297473_a_298802]
-
împărțire cu origine evreiască pe criterii funcționale a Vechiului Testament îl împarte pe acesta în Legea ("Legea lui Moise", "Pentateuhul", adică primele "cinci cărți" ale Bibliei), Profeții și Scrierile Sfinte. A doua parte a Bibliei creștine este numită Noul Testament. Biblia ebraică constă din trei secțiuni: „Legea” ("Torah"), „Profeții” ("Neviim") și „Scrierile” ("Ketuvim"), care se regasesc in Vechiul Testament al creștinilor. De la inițialele numelor celor trei secțiuni, este cunoscută în ebraică sub numele de "Tanakh". Biblia ebraică este scrisă în ebraica clasică, cu excepția
Biblia () [Corola-website/Science/297473_a_298802]
-
Scrierile Sfinte. A doua parte a Bibliei creștine este numită Noul Testament. Biblia ebraică constă din trei secțiuni: „Legea” ("Torah"), „Profeții” ("Neviim") și „Scrierile” ("Ketuvim"), care se regasesc in Vechiul Testament al creștinilor. De la inițialele numelor celor trei secțiuni, este cunoscută în ebraică sub numele de "Tanakh". Biblia ebraică este scrisă în ebraica clasică, cu excepția câtorva texte în aramaică. Biblia creștină conține Vechiul Testament, conținând cărțile Tanakhului, la care se adaugă pentru anumite biserici și diferite alte cărți (în general în lb. greacă), denumite
Biblia () [Corola-website/Science/297473_a_298802]
-
Bibliei creștine este numită Noul Testament. Biblia ebraică constă din trei secțiuni: „Legea” ("Torah"), „Profeții” ("Neviim") și „Scrierile” ("Ketuvim"), care se regasesc in Vechiul Testament al creștinilor. De la inițialele numelor celor trei secțiuni, este cunoscută în ebraică sub numele de "Tanakh". Biblia ebraică este scrisă în ebraica clasică, cu excepția câtorva texte în aramaică. Biblia creștină conține Vechiul Testament, conținând cărțile Tanakhului, la care se adaugă pentru anumite biserici și diferite alte cărți (în general în lb. greacă), denumite și cărți deuterocanonice sau apocrife, și
Biblia () [Corola-website/Science/297473_a_298802]
-
Noul Testament. Biblia ebraică constă din trei secțiuni: „Legea” ("Torah"), „Profeții” ("Neviim") și „Scrierile” ("Ketuvim"), care se regasesc in Vechiul Testament al creștinilor. De la inițialele numelor celor trei secțiuni, este cunoscută în ebraică sub numele de "Tanakh". Biblia ebraică este scrisă în ebraica clasică, cu excepția câtorva texte în aramaică. Biblia creștină conține Vechiul Testament, conținând cărțile Tanakhului, la care se adaugă pentru anumite biserici și diferite alte cărți (în general în lb. greacă), denumite și cărți deuterocanonice sau apocrife, și Noul Testament, alcătuit din cele
Biblia () [Corola-website/Science/297473_a_298802]
-
umani care au contribuit la scrierea ei de-a lungul unei perioade extrem de extinse de timp, în contexte foarte variate. În documentarul History Channel "The Bible Unearthed" ("Biblia dezgropată") prof. Richard Friedman, prezentat ca autoritate mondială în materie de Biblie ebraică afirmă că ea nu este o carte, ci cărți, o întreagă bibliotecă având între 100 și 150 de autori, scrisă de-a lungul unui mileniu. Tot el afirmă că este un miracol că acești autori au reușit să prezinte un
Biblia () [Corola-website/Science/297473_a_298802]
-
Ebraica (עִברִית) este o limbă semitică - parte din familia de limbi afro-asiatice (hamito-semitice) - vorbită de peste cinci milioane de oameni în Israel și folosită ca limbă rituală și de studii religioase în comunitățile evreiești din lume. În Israel
Limba ebraică () [Corola-website/Science/297509_a_298838]
-
semitică - parte din familia de limbi afro-asiatice (hamito-semitice) - vorbită de peste cinci milioane de oameni în Israel și folosită ca limbă rituală și de studii religioase în comunitățile evreiești din lume. În Israel este una din cele două limbi de stat: ebraica, majoritară și araba, minoritară. este considerată „limba sfântă”, atât a religiei iudaice, cât și a creștinismului, ca limbă a Vechiului Testament. Ebraica este o limbă semitică și aparține unui grup mai larg, cel semitic, al familiei limbilor afro-asiatice (hamito-semitice). Etapele
Limba ebraică () [Corola-website/Science/297509_a_298838]
-
de studii religioase în comunitățile evreiești din lume. În Israel este una din cele două limbi de stat: ebraica, majoritară și araba, minoritară. este considerată „limba sfântă”, atât a religiei iudaice, cât și a creștinismului, ca limbă a Vechiului Testament. Ebraica este o limbă semitică și aparține unui grup mai larg, cel semitic, al familiei limbilor afro-asiatice (hamito-semitice). Etapele limbii ebraice vechi repetă dezvoltarea limbii scrise și coincide cu apariția textelor clasice. La origine a fost probabil un dialect canaanit, înrudit
Limba ebraică () [Corola-website/Science/297509_a_298838]
-
și araba, minoritară. este considerată „limba sfântă”, atât a religiei iudaice, cât și a creștinismului, ca limbă a Vechiului Testament. Ebraica este o limbă semitică și aparține unui grup mai larg, cel semitic, al familiei limbilor afro-asiatice (hamito-semitice). Etapele limbii ebraice vechi repetă dezvoltarea limbii scrise și coincide cu apariția textelor clasice. La origine a fost probabil un dialect canaanit, înrudit cu limba feniciană și aflat în uzul triburilor israelite antice. În Biblie apare sub numele de „limba din Canaan” sau
Limba ebraică () [Corola-website/Science/297509_a_298838]
-
clasice. La origine a fost probabil un dialect canaanit, înrudit cu limba feniciană și aflat în uzul triburilor israelite antice. În Biblie apare sub numele de „limba din Canaan” sau din Iudeea ("yehudit" = iudeu). Se disting următoarele etape ale limbii ebraice clasice: antică prezintă două perioade distincte de evoluare: ebraica biblică și ebraica din "Mișna". În timpul Imperiului Bizantin timpuriu (secolul al IV-lea e. n.) ebraica vorbită dispare mai ales după apariția textului "Mișna" și după războiul lui Bar Kohba din 135
Limba ebraică () [Corola-website/Science/297509_a_298838]
-
înrudit cu limba feniciană și aflat în uzul triburilor israelite antice. În Biblie apare sub numele de „limba din Canaan” sau din Iudeea ("yehudit" = iudeu). Se disting următoarele etape ale limbii ebraice clasice: antică prezintă două perioade distincte de evoluare: ebraica biblică și ebraica din "Mișna". În timpul Imperiului Bizantin timpuriu (secolul al IV-lea e. n.) ebraica vorbită dispare mai ales după apariția textului "Mișna" și după războiul lui Bar Kohba din 135 e. n. Denotarea ebraicii mișnaice este introdusă pentru a distinge
Limba ebraică () [Corola-website/Science/297509_a_298838]
-
feniciană și aflat în uzul triburilor israelite antice. În Biblie apare sub numele de „limba din Canaan” sau din Iudeea ("yehudit" = iudeu). Se disting următoarele etape ale limbii ebraice clasice: antică prezintă două perioade distincte de evoluare: ebraica biblică și ebraica din "Mișna". În timpul Imperiului Bizantin timpuriu (secolul al IV-lea e. n.) ebraica vorbită dispare mai ales după apariția textului "Mișna" și după războiul lui Bar Kohba din 135 e. n. Denotarea ebraicii mișnaice este introdusă pentru a distinge dialectul Talmudului de
Limba ebraică () [Corola-website/Science/297509_a_298838]
-
numele de „limba din Canaan” sau din Iudeea ("yehudit" = iudeu). Se disting următoarele etape ale limbii ebraice clasice: antică prezintă două perioade distincte de evoluare: ebraica biblică și ebraica din "Mișna". În timpul Imperiului Bizantin timpuriu (secolul al IV-lea e. n.) ebraica vorbită dispare mai ales după apariția textului "Mișna" și după războiul lui Bar Kohba din 135 e. n. Denotarea ebraicii mișnaice este introdusă pentru a distinge dialectul Talmudului de cel al Tanahului (Vechiului Testament). Dialectele textelor talmudice se împart în două
Limba ebraică () [Corola-website/Science/297509_a_298838]
-
prezintă două perioade distincte de evoluare: ebraica biblică și ebraica din "Mișna". În timpul Imperiului Bizantin timpuriu (secolul al IV-lea e. n.) ebraica vorbită dispare mai ales după apariția textului "Mișna" și după războiul lui Bar Kohba din 135 e. n. Denotarea ebraicii mișnaice este introdusă pentru a distinge dialectul Talmudului de cel al Tanahului (Vechiului Testament). Dialectele textelor talmudice se împart în două grupuri: ebraica mișnaică (sau tannaită), care era o limbă vorbită, și ebraica amoraică, care era o limbă literară, preponderent
Limba ebraică () [Corola-website/Science/297509_a_298838]