4,405 matches
-
Iosif Tâmplarul sau este soțul Fecioarei Maria și tatăl vitreg al lui Isus din Nazaret. El nu apare în cele mai vechi scrieri creștine, Epistolele pauline, ca tată vitreg al lui Isus. Iosif nu este menționat nici în cea mai veche evanghelie, Evanghelia după Marcu. El apare în următoarele evanghelii sinoptic, anume în Evanghelia după Matei și în Evanghelia după Luca, dar cele două liste
Iosif din Nazaret () [Corola-website/Science/303196_a_304525]
-
cât să țină Menora în Templu aprinsă pentru o singură zi. Ei au folosit acesta, însă el a ars timp de opt zile (timp necesar să aibă ulei nou presat și pregătit). La istoria sărbătorii Hanuka se face aluzie în epistolele 1 Macabei și 2 Macabei. Cele opt zile de rededicare a Templului sunt descrise în 1 Macabei 4:36 "et seq", totuși numele sărbătorii și miracolul cu candelele nu apear aici. O istorisire similară cu caracter asemanator, și evident mai
Hanuka () [Corola-website/Science/302076_a_303405]
-
gratuită celui ce se căiește de păcatele sale și se întoarce la Dumnezeu. Versetele biblice cele mai folosite sunt următoarele: Textul scripturar cel mai invocat îl descrie pe Iisus, după înviere, dând apostolilor o anumită sarcină: Un alt text din Epistola lui Iacob este folosit pentru a justifica spovada prin întrepunerea unui preot. Iacob dă creștinilor din primul secol următorul sfat: La început, în perioada persecuțiilor, apostații erau primiți în mod public, după o perioadă de excomunicare. Mai târziu, spovedania publică
Spovedanie () [Corola-website/Science/302095_a_303424]
-
primește Armenia mică. Dobrogea actuala intră sub ocupația regilor odrisi, ca prieteni ai românilor. Cetățile grecești din Pontul vestic au intrat sub influența Romei, iar în anul 8, Ovidius este trimis în exil la Tomis, în care își va scrie epistolele în care menționează că teritoriul a intrat sub ocupație română. Acțiunile militare ale lui Aelius Catus i-a influențat pe geții din Muntenia, cei din Moldova actuala fiind încă liberi și neavând contact cu romanii.Într-un poem al lui
Moesia () [Corola-website/Science/302121_a_303450]
-
sursele istorice examinate. Linus este menționat de Irineu, episcopul de Lyon, care ne-a lăsat, în secolul al II-lea, o mărturie credibilă asupra primilor 12 episcopi ai Romei între care figurează și , identificat cu persoana menționată în a doua epistolă către Timotei (). Conform sursei "Liber Pontificalis", Papa Lin era de origine toscană. Tradiția mai târzie îl prezintă pe Papa Linus ca un învățăcel de la "Volterra" venit la Roma pentru completarea studiilor. Acolo s-ar fi întâlnit cu Petru, prin care
Papa Linus () [Corola-website/Science/302569_a_303898]
-
perioada 215-216, care acorda unui număr de oameni o micșorare a taxelor rămase. Motivul pentru care aceștia au primit aprobarea nu se știe, dar se știe că nu a fost o grațiere colectivă, ci doar pentru anumite regiuni. 4. O epistolă prin care se ordona expulzarea egiptenilor din Alexandria. Se pare că această expulzare s-a făcut atât pe baza diferențelor semnificative între cele două culturi, cât și datorită dorinței lui Caracalla de a-i semăna lui Alexandru Macedon. Datorită transformării
Constitutio Antoniniana () [Corola-website/Science/302699_a_304028]
-
lui Aristotel), "Glossulae in Porphyrium". Textele teologice sunt: "De unitate et trinitate divina" („Despre unitatea și treimea divină”, 1120, tratatul condamnat la Conciliul de la Soissons), "Sic et non" („Da și nu”, 1122-23), "Theologia Christiana" (1124-1136), "Expositio ad Romanos" (Expunere despre [Epistola lui Pavel] către romani), "Ethica seu Scito teipsum" („Etica sau cunoaște-te pe tine însuți”), respectiv "Dialogus inter Philosophum, Judaeum, et Christianum" („Dialogul dintre un filosof, un evreu și un creștin”). La Abélard, ca și pentru toți gânditorii medievali, între
Pierre Abélard () [Corola-website/Science/302704_a_304033]
-
adevăr a unui argument depinde de două lucruri: dispoziția termenilor și natura lucrurilor. Pentru aceasta, logica are în vedere numele, propozițiile, descoperirea argumentelor și, în final, confirmarea lor. În ultimii ani ai săi, Abélard a compus un voluminos comentariu la Epistola către Romani precum și cartea sa de morală intitulată „Etica sau cunoaște-te pe tine însuți” (Ethica seu liber dictus: Scito teipsum). Preocupările în domeniul moralei erau mai vechi: în corespondența sa cu Heloise încercase să răspundă unor întrebări ridicate de
Pierre Abélard () [Corola-website/Science/302704_a_304033]
-
se deplaseze la Roma, pentru a cere comuniunea cu Sfântul Scaun. Pericolul tătar a zădărnicit plănuita călătorie, ceea ce a făcut ca cererea de unire să fie adresată papei Sixtus al V-lea printr-o scrisoare datată la 15 octombrie 1588. Epistola a fost înmânată arhiepiscopului latin de Lemberg, Demetrius Solikowski, de secretarul domnitorului și de Ieremia Movilă, hatman și frate al mitropolitului, cu mențiunea de a o încredința nunțiului papal Ippolito Aldobrandini (viitor papă, sub numele Clement al VIII-lea), care
Istoria Bisericii Române Unite () [Corola-website/Science/302697_a_304026]
-
unele molestări, în fața cărora Adrian I a fost constrâns să protesteze, dar mereu s-a sfârșit prin a cădea deacord. În felul acesta a reușit să-l convingă pe regele franc să se abțină de la intervențiile în alegerea arhiepiscopului Ravennei ("Epistola" 48, "Ad Carolum regem"; PL.98, coll.416-418). Considerabilă a fost și activitatea strict bisericească a lui Adrian I. În primul rând s-a străduit foarte mult să reprime abuzurile în alegerile episcopilor și să elibereze Biserica de cesaropapismul caroligian
Papa Adrian I () [Corola-website/Science/302766_a_304095]
-
416-418). Considerabilă a fost și activitatea strict bisericească a lui Adrian I. În primul rând s-a străduit foarte mult să reprime abuzurile în alegerile episcopilor și să elibereze Biserica de cesaropapismul caroligian; astfel a redat dreptul vechilor sedii metropolitane ("Epistola ad Bertherium episc.", PL96, 1215-1216). Rămâne totuși faptul că poziția sa delicată față de Carol cel Mare nu i-a îngăduit să realizeze toate reformele necesare și dorite. Conform lui Sigeberto de Gembloux, Adrian I ar fi acordat regelui Carol - întors
Papa Adrian I () [Corola-website/Science/302766_a_304095]
-
apoi a intrat în Decretum Gratiani, sub numele „"Privilegium Hadriani pro Carolo"”. Clerul franc deprinsese obiceiul de a purta arme și de a se război. Iată-l pe Adrian I intervenind și atrăgând atenția lui Carol asupra acestei situații (cf. "Epistola 25", PL. 98, col. 367). S-a străduit și pentru unificarea liturgiei romane cu cea galicană, trimițând în acest sens chiar suveranului un exemplar al "Sacramentariului Gregorian" (pe la 780), așa cum deja în 774 i-a înmânat "Culegerea de Canoane" a
Papa Adrian I () [Corola-website/Science/302766_a_304095]
-
o ia viața sa - având atunci familie și un post solicitant în calitate de prim-regizor al Teatrului Național din Cluj. Volumul a apărut în anul 1978 ca urmare a efortului istoricului literar Ion Negoițescu de a aduna și a publica aceste epistole sub forma unui roman de corespondențe. A debutat în teatru cu comedia tragică "Dona Juana", o reinterpretare a mitului lui Don Juan, căreia i-a fost acordat premiul "Sburătorul" pe anul 1947. Patru piese de teatru publicate într-un volum
Radu Stanca () [Corola-website/Science/299004_a_300333]
-
Nazaret. În timp ce dovezile asupra identității reale a autorului Evangheliei după Ioan lipsesc, unii cercetători cred că evanghelia a fost dezvoltată de un cerc sau școală întemeiată de Ioan, spre sfârșitul secolului întâi, școala fiind posibil situată în Efes. Cele trei epistole ioaneice seamănă între ele ca terminologie, stil și situare generală. Ele sunt în mod aproximativ legate de Evanghelia după Ioan și ar fi putut rezulta din teologia acestei evanghelii. Aceste epistole sunt considerate în mod consensual ca fiind produse de
Ioan Evanghelistul () [Corola-website/Science/304150_a_305479]
-
întâi, școala fiind posibil situată în Efes. Cele trei epistole ioaneice seamănă între ele ca terminologie, stil și situare generală. Ele sunt în mod aproximativ legate de Evanghelia după Ioan și ar fi putut rezulta din teologia acestei evanghelii. Aceste epistole sunt considerate în mod consensual ca fiind produse de comunitatea ioaneică din Anatolia. Referiri timpurii la epistole, organizarea bisericii care reiese din textul lor și lipsa unei referiri la persecuție sugerează că ele au fost scrise la începutul celui de-
Ioan Evanghelistul () [Corola-website/Science/304150_a_305479]
-
și situare generală. Ele sunt în mod aproximativ legate de Evanghelia după Ioan și ar fi putut rezulta din teologia acestei evanghelii. Aceste epistole sunt considerate în mod consensual ca fiind produse de comunitatea ioaneică din Anatolia. Referiri timpurii la epistole, organizarea bisericii care reiese din textul lor și lipsa unei referiri la persecuție sugerează că ele au fost scrise la începutul celui de-al doilea secol. Nu există niciun izvor istoric de încredere care să arate că autorul Evangheliei după
Ioan Evanghelistul () [Corola-website/Science/304150_a_305479]
-
1792-1860) a avansat ideea că evanghelia era pur și simplu o lucrare de sinteză a tezei și antitezei pe model hegelian — sinteză între teza iudeo-creștinătății (reprezentată de Petru) și antiteza creștinătății neamurilor (reprezentată de către Pavel). El cita de asemenea din epistolele ioanine o sinteză a forțelor dualiste din gnosticism. Ca atare, el a atribuit anul 170 scrierii acestei evanghelii. Primul martor sigur al teologiei ioanine dintre părinții bisericii a fost Sf. Ignatie din Antiohia, a cărui "Epistolă către Filipeni" era fondată
Ioan Evanghelistul () [Corola-website/Science/304150_a_305479]
-
cita de asemenea din epistolele ioanine o sinteză a forțelor dualiste din gnosticism. Ca atare, el a atribuit anul 170 scrierii acestei evanghelii. Primul martor sigur al teologiei ioanine dintre părinții bisericii a fost Sf. Ignatie din Antiohia, a cărui "Epistolă către Filipeni" era fondată pe și făcea aluzie la și . Aceasta ar indica faptul că evanghelia era cunoscută în Antiohia înainte de moartea lui Ignatie (probabil 107). Policarp de Smirna ("cca." 80-167) citează din epistolele lui Ioan, la fel ca Iustin
Ioan Evanghelistul () [Corola-website/Science/304150_a_305479]
-
Sf. Ignatie din Antiohia, a cărui "Epistolă către Filipeni" era fondată pe și făcea aluzie la și . Aceasta ar indica faptul că evanghelia era cunoscută în Antiohia înainte de moartea lui Ignatie (probabil 107). Policarp de Smirna ("cca." 80-167) citează din epistolele lui Ioan, la fel ca Iustin Martirul și Filozoful ("cca." 100-165). Cea mai veche mărturie despre autor era cea a lui Papias, păstrată în citate fragmentare în istoria bisericii a lui Eusebiu din Cezareea. Acest text este prin urmare mai
Ioan Evanghelistul () [Corola-website/Science/304150_a_305479]
-
început, ei fiind cei care au introdus-o în comunitatea creștină.” J.N. Sanders, care a scris "The Fourth Gospel in the Early Church", a examinat „așa-zisele paralele ale lui Ioan cu Ignatie din Antiohia, Policarp de Smirna, Barnabas și "Epistola către Diognetus", conchizând că nu există urme sigure ale influenței celei de-a patra evanghelii la Părinții Apostolici.” Sanders a argumentat că această carte a fost scrisă în Alexandria. "Evanghelia după Ioan" afirmă explicit că textul ei a fost scris
Ioan Evanghelistul () [Corola-website/Science/304150_a_305479]
-
aici, unde, într-o vreme, am primit veșmântul lui Christos. Nu urmez alt primat decât pe cel al lui Christos; de aceea, mă unesc cu frumusețea sa, deci cu Catedra lui Petru. Știu că pe această piatră este zidită Biserica" (Epistole, I, 15, 1-2).
Simon Petru () [Corola-website/Science/304185_a_305514]
-
A cunoscut apoi mai multe ediții în limba română și a circulat în toate teritoriile locuite de români. Charles Guignebert, profesor de istoria bisericii la Sorbona la începutul sec. XX, susținea că „a fost demonstrat că autorul Faptelor nu cunoștea epistolele lui Pavel, ba chiar le contrazice în anumite locuri; că nu înțelege anumite tradiții antice [de ex. glossolalia]; iar pe deasupra toate descrierile primilor ani ai istoriei Bisericii sunt drastic de inadecvate, deși ar trebui să presupunem că i-a cunoscut
Faptele Apostolilor () [Corola-website/Science/303883_a_305212]
-
toate acestea, acest adevăr solid a fost contrazis. Baur, Schwanbeck, De Wette, Davidson, Mayerhoff, Schleiermacher, Bleek, Krenkel, ș.a. s-au opus autenticității Faptelor Apostolilor. O obiecție este extrasă din discrepanța dintre Fapte 9:19-28 și Gal. 1:17, 19. În Epistola către Galateni 1:17,18 Sf. Pavel afirmă că imediat după convertire a plecat în Arabia și s-a întors din nou la Damasc. «După trei ani, m'am suit la Ierusalim să fac cunoștință cu Chifa.» În Fapte nu
Faptele Apostolilor () [Corola-website/Science/303883_a_305212]
-
an a fost atribuit scriitorului francez Jean-Paul Sartre pentru opera sa care, prin spiritul de libertate și prin căutarea adevărului pe care le reprezintă, a exercitat o vastă influență asupra epocii noastre.” Sartre e deci nevoit să scrie încă o epistolă Academiei, subliniind refuzul. Un extras semnificativ: Simone de Beauvoir: Alți autori:
Jean-Paul Sartre () [Corola-website/Science/298016_a_299345]
-
în navigație. Unul dintre primii învățați europeni care au studiat magnetismul a fost Pierre de Maricourt ("Petrus Peregrinus"), savant medieval ce l-a avut ca discipol pe Roger Bacon și care a scris, în 1269, un tratat remarcabil asupra magneților: "Epistola Petri Peregrini de Marincourt ad Sygerum de Foucaucourt, militem, de magnete". Studiile sale au anticipat folosirea busolei. Introducerea conceptului de câmp magnetic i se datorează lui Faraday.
Câmp magnetic () [Corola-website/Science/311639_a_312968]