KorAP: Find »[drukola/base=ezita & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...168 169 170 ...237 >

5,918 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609

odată Într-un luminiș cu vegetație luxuriantă și un pîrÎu, de o frumusețe care Îți tăia răsuflarea. Reggie frînă și opri motorul; stătură nemișcați o clipă, uluiți și vrăjiți de liniștea locului. Chiar după ce deschiseră ușile și făcură un pas, ezitară, simțindu-se ca niște intruși - pentru că nu auzeau altceva În afară de apa care se rostogolea, chemările păsărilor și foșnetul frunzelor. Evident, nu-i ca iadul din Piccadilly, zise Reggie coborînd din mașină. — E minunat, spuse Viv. Vorbeau În șoaptă. Își Întinseră

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
urmă, și nu se mai uitase la ea. Tot atunci, Îi Închisese strîns capacul, iar acum Încheieturile și degetele Îi erau prea slăbite. Trebui să ia o monedă și s-o folosească pe post de pîrghie. Și cînd capacul slăbi, ezită din nou - ascultînd În continuare, temătoare, ca nu cumva să apară cineva din Întîmplare. Apoi deschise capacul. În cutie era un mic pachet de pînză. Înăuntrul pachetului era o verighetă: o verighetă simplă, din aur, destul de Învechită și cu mici

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
Încă zîmbind. Pare un tip fermecător. — E genul de persoană care nu suportă cînd cineva nu-i ca el. Toți sînt așa. Dar Viv nu-i. Ea Înțelege - ei, că nu totul merge strună. Că oamenii nu sînt perfecți. Ea... Ezită. — Ea, ce? Întrebă Fraser. Recuperau ceva din vechea lor relație apropriată. Duncan coborî vocea. — Ei, se vede cu un tip. Se uită În jur. Un om Însurat. Durează de-o veșnicie. N-am știut, cînd eram Înăutru. Fraser părea preocupat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
Fraser. După cîteva secunde, Fraser se Întoarse și-i spuse cu blîndețe: — Nu-i nimeni acolo, nu te privește nimeni, Pearce. — Nu se poate, trebuie să fie, zise Duncan. Ești sigur? — Bineînțeles. Nu se uită nimeni. Încredințează-te singur. Duncan ezită, apoi Își puse palma peste ochi și se uită printre degete. Și era adevărat. Bărbatul și femeia dispăruseră și la masă era un cu totul alt cuplu. Bărbatul acesta avea părul de culoarea nisipului și-și Îndesa În gură cartofi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
doua. Chiar Îmi place mai mult așa - trecutul oamenilor este mult mai interesant decît viitorul. Sau poate că doar eu cred asta... Dar poți face o mulțime de lucruri la film, crede-mă pe cuvînt. Poți chiar... — Chiar ce? Kay ezită. Chiar să agăți o femeie, avusese de gînd să spună pe șleau, pentru că nu de mult, Într-o seară intrase În vorbă cu o fată beată și pînă la urmă o dusese Într-o toaletă goală, unde o sărutase și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
la fața lui Kay și privirea Îi deveni serioasă. Și după ce zîmbetul i se risipi, zise pe un ton oarecum schimbat: CÎt mai ai de gînd să stai acolo, Kay? — PÎnă o se se prăbușească, sper! — Vorbesc serios, spuse Mickey. Ezită de parcă ar fi meditat intens la ceva. Ascultă, zise ea apoi, aplecîndu-se Înainte. De ce nu te muți la mine? — Să locuiesc aici? zise Kay surprinsă. Pe Quaint Irene? Aruncă o privire În jur. Seamănă cu o cutie de pantofi. E

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
ar trebui s-o iau din loc. Uite, n-aș vrea să mă Înțelegi greșit. Dă-mi voie să te Însoțesc și putem vorbi pe drum. — Aș prefera... — În ce direcție o iei? Nu vru să-i spună. O văzu ezitînd, și Înțelese asta, presupuse ea, ca pe o invitație. CÎnd ea porni, el i se alătură; la un moment dat brațul lui se frecă de al ei și făcu un gest de scuză și se depărtă. Dar ceva ciudat se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
și i-aș ține la distanță pe zurbagii. Își dădu părul lung peste cap și zîmbi. Dă-mi voie să te mai Însoțesc puțin. N-aș fi un domn, dacă te-aș lăsa de una singură pe străzile astea. Ea ezită, și apoi zise: — Bine. Mă duc spre Strand. Poți veni cu mine, dacă ții neapărat, pînă În Trafalgar Square. — Trafalgar Square să fie, se Înclină el. Îi oferi brațul. Ea nu vru să-l accepte, apoi se gîndi la minutele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
Nu ți-a fost greu să găsești locul ăsta? Întrebă el, dorind să pară politicos. Nu, zise ea. Nu, a fost ușor. — Ce-ai făcut azi, ai lucrat? — M-am dus cu tata să-l vedem pe Duncan, zise ea ezitînd, și privi Într-o parte. Știa despre Duncan - cel puțin știa unde se afla Duncan. Credea că era acolo pentru că furase bani. Atitudinea i se schimbă. Acum o privi deschis. — Sărmana fată! Mi s-a părut mie că ești puțin

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
să scoată ce era mai rău, Înainte să-l bandajeze. În acest timp el tresărea, Își clătina capul de parcă ar fi fost orb. Ochii Îi erau pe jumătate Închiși, lipiți cu sînge care se coagula. Probabil că simțise că Mickey ezită. — E rău? Îl auzi Mickey Întrebînd-o. — Nu foarte rău! răspunse Mickey. Arăți ca un arici, asta-i tot. Hei, nu Încerca să vorbești. Trebuie să astupăm găurile astea. Altfel, n-o să mai poți bea nici o bere; o să-ți țîșnească toată

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
cu la domnul Garnish. Dar dacă ai fi fost În serviciu cît am fost eu... — De cîtă vreme sînteți aici, domnule Mundy? interveni Hammond. El și cu Giggs ascultaseră pînă În acel moment. Și ceilalți de la masă ascultaseră. Domnul Mundy ezită. Hammond continuă: — Domnul Daniels ne-a spus că sînteți aici de patruzeci de ani, sau ceva de genul ăsta. — Ei bine, spuse domnul Mundy Încetinindu-și pașii. SÎnt aici de douăzeci și șapte de ani, și Înainte am fost zece

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
putea să-l lase s-o sărute. Ce rău era În asta? N-ar Însemna nimic. Așa se face. N-ar fi ceea ce era Între ea și Reggie. Îi dădu hîrtiile domnișoarei Gibson, dar cînd se Întoarse la locul ei ezită, gîndindu-se la toaletă. Își aminti de o fată care fusese văzută prin clădire, cu cîteva săptămîni Înainte, cu fusta pătată de sînge. Își luă poșeta, se duse Îndărăt la domnișoara Gibson și o Întrebă dacă poate să-i dea voie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
sau nu să te duci la toaletă. — Dar asta, zise Julia, este exact ce Înțeleg eu prin adaptare! Să te gîndești la tine mai curînd, decît la efectul pe care l-ai avea Într-un fel asupra oamenilor. Și toată... Ezită. Toată afacerea asta cumplită legată de a fi „L“. Știi ce vreau să spun... Asta se pare c-o stăpînești cu un calm extraordinar. Helen se uită În ceas și nu răspunse. — Ce impertinență din partea mea, adăugă Julia pe un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
de pe peroane și stătea neajutorată, așteptînd să se obișnuiască Încet cu Întunericul de-afară. La fel ca sunetele din cîrciumele din Rathbone Place, imaginea aceasta Îi dădea mai multă Încredere. Își continuă drumul, trecu de grădina din Foundomnul ing Estate, ezită o singură clipă la intrarea În Mecklenburgh Place, apoi intră În piață. Casele georgiene, delicate ca niște figuri bine-crescute, plictisite și inexpresive, Îi părură amenințătoare - pînă cînd Începu să meargă și văzu cerul din spatele ferestrelor și-și dădu seama că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
degajare cu care se purta - o deconcertă. Își scoase mîinile din palton anevoios, de parcă nu și-ar mai fi scos niciodată un palton În viața ei. Julia o privi scurt și-i zise: — Ce mișto arăți! Cu ce ocazie? Helen ezită. — E ziua mea de naștere, spuse ea. Julia crezu că glumește și rîse. CÎnd Își dădu seama că era serioasă, expresia feței i se Îmblînzi. — Helen! De ce nu mi-ai spus? Dac-aș fi știut... N-are importanță, zise Helen

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
Ți-a spus-o Kay? Întrebă ea ascuțit. — Da, spuse Helen, cu prudență, vorbind rar. Am bănuit, cel puțin. — Și ai vorbit cu Kay despre asta? — Da. — Și ea ce-a zis? — Doar că a fost o... — O ce? Helen ezită. — O nepotrivire de sentimente, așa a spus ea. — O nepotrivire de sentimente? Julia rîse. Isuse! Își Întoarse din nou fața. Helen Întinse mîna s-o apuce de braț. În schimb, o prinse de mînecă. — Ce s-a Întîmplat? zise ea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
trebuit să mă gîndesc... — SÎnt bine, zise Helen. SÎnt bine. O porniră din nou, mergînd repede. — Trebuie să trecem doar de St Clement’s, spuse Julia, În timp ce mergeau, iar biserica trebuie să fie pe undeva pe-aici. Își roti lanterna, ezită, o făcu pe Helen să se oprească, apoi o luară din loc. Își continuară mersul, Împiedicîndu-se uneori de pietrele de pavaj sparte, bîjbîind În căutarea bordurilor care nu erau unde trebuia, căci lumina bruscă a reflectoarelor, apariția și dispariția neașteptată

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
că se Încruntă. — Alți copii? o Întrebă apoi. Avorturi spontane? Știți ce În seamnă un avort spontan? Desigur... Și ați mai fost obligată, ăăă, să primiți tratamentul pentru care ați venit la mine? — Nu, răspunse ea la toate Întrebările, dar, ezitînd puțin, Îi spuse despre pilule, dacă, Într-un fel contau. El dădu din cap respingînd ideea, cînd ea i le descrise. Nu are sens să-ți bați capul cu ele, dacă vreți să m-ascultați. Poate că ați avut un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
În jur, mașinăriile ciudate, frezele și sticluțele de anestezic. Simți cum i se urcă un val sufocant de lacrimi În piept și-n gît și, pentru prima oară spuse Nu pot! — Așa, deci, doamnă Harrison, spuse domnul Imrie, văzînd-o cum ezită poate. Scoateți-vă fusta, pantofii și desuurile și săriți pe canapea ca să Începem. E bine? Nu aveți a vă teme. E un procedeu foarte direct. Se Întoarse depărtîndu-se, Își scoase haina, se spălă pe mîini și-și rulă mînecile. Acolo

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
În legătură cu Kay și cu mine, zise Julia, fără să-și Întoarcă privirea. Nu a fost cum ți-ai Închipuit tu. Presupun că ea te-a lăsat să-ți imaginezi. Ăsta-i Într-adevăr stilul ei. — Ce vrei să spui? Julia ezită. — Nu m-a iubit niciodată, zise ea. Rosti cuvintele ca din Întîmplare, apropiindu-și mîna să Îndepărteze rapid cenușa de pe piciorul pantalonului. Eu o iubeam. Eu am fost Îndrăgostită de Kay ani de zile. A Încercat să-mi răspundă, Însă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
pe genunchiul lui, și simți că roșește. — Nu-i dau nimic Înapoi, spuse el aprins, dacă asta vrei să zici. — Ei, cred că asta voiam să zic. Așa procedezi tu cu fetele tale? — Aoleu. Bine. Vroiam doar... — Să ce? Fraser ezită din nou. — Nimic, spuse el. Eram curios cum merg lucrurile astea. Ce lucruri să meargă? — Pentru cineva ca tine. — Ca mine? Întrebă Duncan. Ce vrei să zici? Fraser se depărtă. — Știi prea bine ce vreau să zic. Nu știu. Probabil

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
seama de ce tu... ei, de ce-l plăceai atît de mult. CÎți ani avea? Numai nouăsprezece, zise Duncan liniștit. Era mai mare ca mine. De aceea a fost chemat primul. — Doar nouăsprezece. Nasol, Pearce! Prima oară frate-său, și apoi el. Ezită și-și coborî vocea. Apoi? — Apoi? După ce-a murit? Tu... Lui Duncan Îi apăru din nou imaginea bucătăriei stacojii din casa părintească. Îl privi pe Fraser În lumina lunii, simțind cum inima i-o ia la goană, voind să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
producea mici stele sclipitoare, petice de lumină și semilune, ca paietele de pe mantia unui magician În timpul unui spectacol. Se Întoarse În pat. Îl auzi pe Fraser făcînd doi pași și aplecîndu-se să ridice pătura. Apoi rămase nemișcat, ca și cum ar fi ezitat, fiindu-i Încă frică... În cele din urmă, vorbi foarte Încet. — Dă-mi voie să mă bag lîngă tine, Pearce, vrei? zise el. Adică, dă-mi voie să Împart patul cu tine. Și cînd Duncan nu răspunse, el adăugă cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
faci! Își pipăi buzunarul În căutarea cheii, apoi privirile i se Încrucișară cu ale lui Mickey peste umărul lui Hughes. — Mickey, spuse ea Încet. Dă-mi cheia. — Carmichael, nu i-o da, zise Hughes. — Mickey, dă-mi cheia. — Carmichael... Mickey ezită, plimbîndu-și privirile de la Kay la Hughes și Înapoi. Scoase cheia, ezită din nou, apoi o aruncă. Ținta era precisă, ca a unui băiat. Hughes Încercă s-o prindă, dar Kay o apucă pînă la urmă. O puse În contact și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
Încrucișară cu ale lui Mickey peste umărul lui Hughes. — Mickey, spuse ea Încet. Dă-mi cheia. — Carmichael, nu i-o da, zise Hughes. — Mickey, dă-mi cheia. — Carmichael... Mickey ezită, plimbîndu-și privirile de la Kay la Hughes și Înapoi. Scoase cheia, ezită din nou, apoi o aruncă. Ținta era precisă, ca a unui băiat. Hughes Încercă s-o prindă, dar Kay o apucă pînă la urmă. O puse În contact și porni motorul. — Du-te naibii! zise Hughes lovind cadrul metalic al

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]