4,246 matches
-
feminine pe baza asocierii măreției creației cu sacrificul de sine, a frumuseții cu supliciul. Tema simbolisto-decadentă a investirii sacrificiale în artă, ca secretă soteriologie, este recuperabilă din ambivalența feminității ca factor emulativ, deopotrivă Muză și Meduză, femme fragile și femme fatale. Interesantă aici este și impresia de mască mortuară, contrastând paradoxal cu o fluditate acvatică a acestui chip, aflat parcă în transă onirică. Acest dinamism înghețat, devenit instantaneu, evocă o ordine meduzantă a privirii, care fixează efemerul clipei pentru eternitate cu ajutorul
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
pradă pe trupul artistului paralizat, corpul său animal și interfața feminoidă fiind clar evidențiate, așa cum himerele paciuriene îl bântuie pe artistul care le-a eliberat. Din arta lui Paciurea, însă, dispar reflexele decadente, himera nu devine o expresie a femeii fatale, așa cum relația dintre artist și arta sa nu este plasată în contextul simbolic al confruntării dintre sexe cu emanciparea violentă a elementului feminin. Himera apare la Paciurea ca element creator, neguvernabil, întruchipare a fanteziei și a enigmei, cu un vag
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
la Khnopff, temă transpusă în cheie simbolistă. În tabloul Mângâieri (1898), anxietatea nu a dispărut complet, ea rămâne la nivelul unei ambiguități care trimite și cu aportul aluziei biografiste la o serie de relații tabuizate. Paciurea distruge relația de cuplu fatal, litigios, himeră/sfinx/femeie-bărbat/victimă, relație proprie sensibilității decadente, și își insolitează propriile sale himere, le desface de orice parteneriat dramatic. Ele nu mai sunt prizonierele unui vis voluptuos în care senzualitatea se intensifică în proximitatea morții, o moarte violentă
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
critic. [...] Opoziția masculin-feminin, tranșantă și ireductibilă la Paciurea, trebuie văzută în corelație cu simbolismul sexelor care a preocupat secolul al XIX-lea"349. Femininul apare ca nevertebrat, ne-format, cu ductilități ofidiene, fără a moșteni însă capitalul malefic ale femeii fatale a decadentismului, o femme tentaculaire. Este clar că în aceste figuri feminoide, larvare, turgescente nu avem deplina realizare a unei feminități devoratoare înscrisă în bestiarul decadent și că, în contextul simbolist al ipostazierii geniului, ele nu marchează o insurgență malefică
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
a reprezentării ororilor războiului prin plasarea într-un context alegorico-narativ a simbolului central, în acest caz divinitatea tutelară. Oricum, integrat acestui ansamblu, Zeul războiului își relevă latura morbidă de cavaler al apocalipsei. Capitolul VII VII.1. Spectrul decadentismului: la Femme Fatale Atât în literatură cât și în arta plastică, discursul decadent se configurează în jurul acestei alterități virtual punitive, a feminității, iar în centrul său se află ambiguitatea sexuală. Figurile tipice ale femeii fatale cu o prestigioasă carieră în artă revin în
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
Capitolul VII VII.1. Spectrul decadentismului: la Femme Fatale Atât în literatură cât și în arta plastică, discursul decadent se configurează în jurul acestei alterități virtual punitive, a feminității, iar în centrul său se află ambiguitatea sexuală. Figurile tipice ale femeii fatale cu o prestigioasă carieră în artă revin în atenția artiștilor de la finele secolului al XIX-lea, însă fenomenul decadent se manifestă în datele unei ambivalențe fondatoare de tensiuni între contrarii. Femme fatale apare alături de femme fragile, ambele ipostaze ale unei
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
se află ambiguitatea sexuală. Figurile tipice ale femeii fatale cu o prestigioasă carieră în artă revin în atenția artiștilor de la finele secolului al XIX-lea, însă fenomenul decadent se manifestă în datele unei ambivalențe fondatoare de tensiuni între contrarii. Femme fatale apare alături de femme fragile, ambele ipostaze ale unei noi abordări a sexualității în termenii pe care-i construiește psihanaliza și cercetările medicale, antropologice ale diferitelor școli: alienistă, criminologică etc. Femeia se transformă și într-un obiect de studiu științific în
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
nu atât în prezentarea unor arhetipuri, cât în tabloul unei metamorfoze. Femeia parcurge aceste trei ipostaze, femme fragile anxioasă și confruntată cu dimensiunea imprevizibilă a propriei sexualități -, Munch tratează această temă separat într-un tablou celebru, Pubertate (1894) -, la femme fatale, care a intrat pe deplin în posesia sexualității sale și o instrumentalizează vicios și femeia vârstnică cu atitudinea resemnată a celei care și-a pierdut farmecele, redusă la condiția mizeriei sale biologice. Din această serie lipsește o verigă importantă, definitorie
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
consacrate maternității figura de semn opus, a marii curtezane, a voluptuoasei. Avem un tablou al anxietăților privitoare la natura duală a femeii, a respingerii în chiar corporalitatea ei a maternității, dar și a unei funcții determinate civic a sexualității. Femeia fatală este o antimadonă, este Fiara (1902) sau Vampirul (1883-1884). Pentru a sublinia sensul decadent al acestei inversiuni malefic-sarcastice, aura Madonei sale este roșie, culoare a păcatului și a angoasei în pictura lui Munch, spre deosebire de aura luminoasă, albă, a Madonei în
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
întunericul este poate chiar sursa sa. Angoasa se desenează și pe fondul unei tensiuni cromatice dintre roșu și negru, combinație cu o puternică conotație sexuală. Madona își desface brațele într-un gest extatic, expunându-și trupul. Vocația definitorie a femeii fatale pe care Munch o întâlnise în persoana norvegienei Dagny Juell (Ducha) sau a lui Tulla Larsen nu este maternitatea și fecundația, ci orgasmul, escaldarea plăcerii fizice fără scopuri procreative. Cu alte cuvinte, o pulsiune elementară, caracterizată în termeni de o
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
pictorul surprinde doar acel moment suspendat al condiției feminității și a tensiunilor care o presupun. În opinia lui Elisabeth Ingles, un tablou precum Vampirul se află la capătul unui traseu al conotării negative a femininului, de la iubita devotată la femeia fatală, malefică. "Vampirul revine de numeroase ori în opera lui Munch. Ceea ce a pornit ca imagine a unei femei îmbrățișând tandru gâtul iubitului ei, a fost progresiv transformat în viziunea unei malefice, vampirice, curmând viața"356. În mod evident, ceva s-
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
extremă dreaptă sau stângă. Feminitatea a devenit purtătoarea acestui flagel insidios al violenței în societate, pe care Freud îl încarcă cu semnificația unui proces psihic, întoarcerea refulatului. Ipostaza femeii ca femme fragile nu constituie atât o contrapondere iconografică a femeii fatale, cât mai degrabă un complement al ei, ambele devenind fațetele unui dezechilibru al psihismului abisal, având ca expresie isteria. Există pe de altă parte iconuri ale unei feminități intens spiritualizate până la dematerializare, însă o bună parte dintre acestea sugerează pierderea
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
Rodolphe Rapetti descoperă această "misoginie fascinată" vehiculată de ipostazele feminității prezente în arta plastică, deopotrivă cu o idealizare a corpului feminin decantat de energiile libidinale până la epura spectrală menită să ofere o contrapondere expresiilor volitive ale libidoului, incarnată de femeia fatală. Femeia apare deopotrivă ca un vampir sexual și ca o ființă vampirizată, emaciată, clorotică, de o hipersensibilitate ostentatorie. Și într-un caz și în celălalt, isteria devine expresia unei patologii asimilată feminității. "Această anatomie frenetică este în fapt limitată la
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
a popularității de care se bucura neurologul Charcot la Viena, ale cărui opere erau traduse chiar de către Freud, dar și a unui presupus interes sau familiarizare a lui Klimt cu vulgata psihanalitică. Pe acest fond este inserată și tema femeii fatale, înscrisă în tipologia isteriei: "Legătura patologiei isterice cu sexualitatea, concluzia observației clinice, furniza atunci o cauțiune științifică multiplelor variațiuni pe tema femeii fatale care apărea în literatură"362. Raporturile trasate între viața sexuală și psihismul abisal constituie cheia de boltă
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
interes sau familiarizare a lui Klimt cu vulgata psihanalitică. Pe acest fond este inserată și tema femeii fatale, înscrisă în tipologia isteriei: "Legătura patologiei isterice cu sexualitatea, concluzia observației clinice, furniza atunci o cauțiune științifică multiplelor variațiuni pe tema femeii fatale care apărea în literatură"362. Raporturile trasate între viața sexuală și psihismul abisal constituie cheia de boltă a configurării tipului femeii fatale. Ca și Judith I, eroina ține agățat de degetele crispate capul lui Holofern riguros decupat de faldurile rochiei
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
Legătura patologiei isterice cu sexualitatea, concluzia observației clinice, furniza atunci o cauțiune științifică multiplelor variațiuni pe tema femeii fatale care apărea în literatură"362. Raporturile trasate între viața sexuală și psihismul abisal constituie cheia de boltă a configurării tipului femeii fatale. Ca și Judith I, eroina ține agățat de degetele crispate capul lui Holofern riguros decupat de faldurile rochiei -, expresie a decapitării propriu-zise -, iar în primul tablou, de marginea acestuia. Și în acest caz, feminitatea sa este figurată de expunerea sânilor
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
de către Salomeea capului detașat al sfântului Ioan, pictorul încearcă să surprindă un moment climactic, asociat juisării, cel al decapitării. Influența lui Klimt, la care cele două mituri/figuri decadente fuzionează, se simte în această pictură care mizează pe figura femeii fatale și pe transa erotic-ucigașă. În acest fel, mitul păcatului originar este resemnificat; nu terțul demonic de aspect ofidian este cel care provoacă ruptura definitivă de divinitate și alungarea din climatul edenic, ci femeia care este asimilată agentului disolutiv, încarnare a
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
unei fiare legendare. Din cauza configurațiilor falice, o interpretare exclusiv feminină a "Păcatului" devine dubioasă, mai precis pentru că falusul, în general, corespunde puterii după care se presupune că femeile tânjesc ca o dovadă a slăbiciunii și incompletitudinii lor. Chiar și femeia fatală este ultimativ un obiect, inventată pentru a satisface poftele bărbatului, pe care ea nu le posedă. Ca preoteasă a unei ceremonii cultuale, ea este proiecția imaginației bărbatului. Noțiunile unei mascarade hermafrodite, transsexuale sunt autosugerate"366. Gudrun Körner reține această dramatizare
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
răul, îi conferă femeii competența sacerdoțiului impus de un cult păgân, oficiind un ritual enigmatic, precum Salammbô din romanul omonim al lui Flaubert. Dar adesea, ea se remarcă și în calitatea Marii Prostituate cultice, pregătite pentru un rit sacrificial. Femeia fatală ca înger al morții este poate cea mai nimerită întruchipare a relației dintre Eros și Thanatos, Principiul plăcerii (Lustprinzip) enunțat pentru prima oară în 1848 de către psihologul experimentalist german, Gustav Theodor Fechner este dublat la Freud de o pulsiune tanatică
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
și subiectul lui: Tablourile sale sunt ființe întregi înzestrate cu suprasimțuri rafinate. Domnul Pallady tot visând, gândește însă și răscolește nevăzute simboluri"372. În spațiul visului, al transei, al extazului, au loc sublimările alchimiei estetice simboliste, prin care venerica femme fatale, curtezana, se transformă în eterica femme fragile. Dacă Arghezi optează pentru o direcție a procesului alchimiei simbolisto-decadente, acest fapt nu exclude și reversibilitatea sa. "Nudurile lui sunt numai pe jumătate nuduri, dacă se poate zice astfel și se poate, căci
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
flori pretențioase, cu o sugestie carnală. În ciuda grației, a albului veșmântului și a decorului-cadru, persistă o ambiguitate în ce o privește pe această femeie, care împiedică încadrarea ei în tipologie, fie cea a unei femme fragile sau a unei femme fatale. Spre deosebire de tabloul lui Pallady, calele nu devin eufemismele devoalate ale unei sexualități febricitate senzual, privirea este cea care indică florile, și nu invers. Există aici o simbioză între reflecție și visare, între spirit și expresia subtilă a unei dorințe, reveria
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
în recuzita căreia intră ca temă esențială floarea răului, sexualitatea feminină. O litografie-guașă a lui Georges de Feure, Femei damnate (1896-1898), ilustrează elocvent relația pe care femeia o întreține cu florile în estetica decadentă. Femeia damnată, ca ipostază a femeii fatale, se regăsește într-o viziune apoteotică a infernului, la picioarele unui tron pe care se află o divinitate malefică, un demon cu aripi care-i țâșnesc fie direct din brațe, fie sunt prinse de omoplați, iar picioarele sale se termină
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
De o parte și de alta a acestui tron somptuos, ocupând circa o treime din aria tabloului și încadrând nudul feminin, se află două flori gigantice dintre care una este o splendidă orhidee. În universul decadent al infernului, la femme fatale este asociată florilor răului, unei splendori malefice a luxurei. Florile fac parte deopotrivă din recuzita aulică a prințului întunericului, fără a-și pierde relevanța decorativă, într-o pură logică descriptivă. În plus, exotismul florilor răspunde arabescului ornamental și unei cromatici
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
majoră înscenare fizionomică a vieții lăuntrice a modelului [...]386. Portretul de femeie reprezintă genul în care se reflectă noua sensibilitate, figurile feminine induc uneori o ambiguitate stranie. Moștenitoarea romanticei femei elfice, la femme fragile, este la fel de enigmatică precum la femme fatale. Un rol important îl joacă stările, marcate de o spiritualizare a afectelor, astfel că stările meditative, adeseori subliniate prin lectura unor cărți, tind să confere un nou rol femeii moderne. Scenele de interior la Nicolae Vermont, Cartea favorită, La cămin
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
femei cu gesticulația senzuală tipică a femeilor Jugendstil. Una dintre ele cântă la flaut, o alta, cu ochii închiși, pare transportată de fiorul voluptuos al muzicii. Privirea joacă un rol esențial în contextul scenarizării seducției ca potențial distructiv al femeilor fatale ale decadentismului. Privirea care se închide, însoțită mai totdeauna de o transă voluptuoasă, sugerează replierea către propria intimitate, cu deschiderea simultană spre spațiul ilimitat al visului și al unor libertăți de neconceput. Cât despre instrumentele muzicale, Hans Hofstätter consideră chiar
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]