6,379 matches
-
de cei mari... Arta înseamnă, între altele, și memorie. Admirăm pe regina Nefertiti nu numai pentru că e o frumoasă persoană, ci și pentru că prin ea imaginația noastră reconstituie vechiul Egipt, vechea sa civilizație, vârsta noastră, dîndu-ne fiorul eternității! Or, ce fior pot da aceste drăcovenii din fața noastră omului din anul 10.000, presupunând că ele s-ar păstra până atunci printr-o întîmplare? Ei, ce fior?! Și fiindcă eu continuam să fiu vesel și să surâd, omul meu tăcu, mă privi
Imposibila întoarcere by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295610_a_296939]
-
imaginația noastră reconstituie vechiul Egipt, vechea sa civilizație, vârsta noastră, dîndu-ne fiorul eternității! Or, ce fior pot da aceste drăcovenii din fața noastră omului din anul 10.000, presupunând că ele s-ar păstra până atunci printr-o întîmplare? Ei, ce fior?! Și fiindcă eu continuam să fiu vesel și să surâd, omul meu tăcu, mă privi pieziș câtva timp, așteptând, și pentru că probabil văzu că n-aveam de gând să renunț la veselia mea și să-i răspund, îmi întoarse spatele
Imposibila întoarcere by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295610_a_296939]
-
clasa și i-am sărutat mâna, acestui om slăbuț, stins în floarea vârstei, cu o mică mustață neagră și cu o expresie ca de icoană pe chipul său supt de suferință, nu-mi apare niciodată în amintire fără un adânc fior: e pentru mine semnul că pe această lume, destinul orb nu e atotputernic, că hotărârile lui pot fi smulse, că fulgerul intuiției noastre îl poate abate din mersul lui implacabil. Și că, o dată înfrînt, el cedează mereu netezindu-ți drumul
Imposibila întoarcere by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295610_a_296939]
-
a fost un simbol: puritatea ei nu rezistă asprimilor din jur și piere, lăsînd în loc o buruiană plină de miez. Mai pot să te asigur că schimbarea asta și-o dorește oricine: peste speranțe, omul nu vrea decît să simtă fiorul trăirii. Schimbarea în sine a fost o înfrîngere; curios însă, prin ea mi-am regăsit mulțumirea de sine. Îmi sînt limpezi azi sentimentele și locul sau mai bine zis rolul pe care îl am de jucat între semenii mei. Nu
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
poarta spre luncă, intram însă în liniște, într-o lume ce se preschimba în fiecare zi. Un hulub huruia nostalgic. Un drumeag începea să înverzească. La capătul lui zvîcneau păsări din trifoaie vechi; mi se strîngea inima. Mîna bunicii simțea fiorul și-l stăpînea neînduplecată. Aproape de gîrlă o ghionoaie dezlega în paltini sonorități rare. Plutea un fîșîit vag și răcoros care ne obliga să tăcem. La înfricoșătoarea noastră ivire, broaștele de pe mal se înecau pe rând. Tulburate de mîl, valurile se
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
M-am convins că această hieroglifă nu-mi poate fi indiferentă, dar nu pricepeam ce urma să fac. Mereu nepăsătoare, fata privea prin sticlă careul dintre zidurile interioare ale universității. Din cînd în cînd trupul îi era străbătut de un fior. Își agăță rochița în calorifer și-o clipă i se dezveli genunchiul. Am simțit o arsură. Patricia stîrnea în mine obscurități asemenea acelora care, pe taur, îl fac să se izbească cu coarnele într-o cîrpă roșie. Ațîțător, jocul îmi
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
o vară Înainte, fuseseră din nou s-o vadă pe circăreasă. Se Îngrășase, țâțele dădeau să iasă din hamurile cu sclipici, făcuse gușă și burtă. Șarpele Își Îngroșase și el trupul, iar femeia nu izbutea să le stârnească la fel de mari fiori ca prima oară. De aceea, chiar dacă Îi Încerca puțin mâhnirea, Își spuseseră În acea duminică plină de soare că ar fi fost mai desfătător pentru ei să meargă la zbor, și nu la circ. Mihai Enin, băiatul fără poreclă, fusese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
de ea. Dacă vrei, așteaptă până mâine, ca să văd de ce e În stare, și poate ne tocmim.” Urmașul n-a avut nimic Împotrivă, negustorul i se păruse chiar un om de treabă și cumpănit. Pe Fiu, Însă, l-au trecut fiori de moarte. Tată-său a crezut că-l lovise vreo boală și i-a căutat repede fruntea ca să vadă dacă nu cumva ardea. S-au dus apoi spre cortul lor. Spre seară, Fiul s-a furișat către locul unde se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
scuturând de praf pânza destrămată (cândva gălbuie) ce le acoperea -, În astfel de zile, zic, nea Mitu Păcătosul scotea și el de-un rachiu dându-le Înfierbântaților cheia de la lacătul cel greu al magaziei de cărbuni și lemne. Copil fiind, fiorii drăcești ai dragostei trupești mi s-au Întipărit În suflet laolaltă cu o duhoare iute și tare, Împletire Între miasmele haznalei și miresmele ciudate ale cărbunilor. Căci, ca să-i surprindem pe amorezi În faptul trebii, scobisem cu un piron și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
cele ale sufletului dăinuie și astăzi. Ele sunt, totuși, alinate de balsamul binefăcător al victoriei dreptății. Cel care i-a călăuzit În luptă a fost pus În fruntea obștei de către voința de nestrămutat a celor cu spirit democratic și cu fiorul libertății pure curgându-le prin vene laolaltă cu aprigul sânge al vieții. Dar, vai!, hățișul scriptic și birocratic al desfășurării alegerilor, precum și slaba informare a naivilor cetățeni, au făcut ca noului nostru Primar dătător de speranță să i se ofere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
-o cu trupul lui mătăhălos de bivol. Se oprea din când În când, Îl căuta cu privirea pe Foiște și-l Îndemna să ia și el parte, În vreun fel, la acea desfătare. Poetul, Însă, nu se simțea străbătut de fiori, se dusese la mașină și ascultase transmisiunea unui meci, În așteptarea zvâcnetelor de sfârșit ale porcinului, dar binevoitorului său prieten. Povestea asta se răspândise destul de repede și mulți, chiar dacă se lăsaseră furați de Întâmplarea deocheată, nu-i dăduseră pe de-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
portița de lemn se deschidea Încet În fața lui, chipul i se lungi și ochii căpătară lâncezeală de tristețe și dezamăgire. Mamă-sa, Ciocănitoarea, Îl Întâmpină cu glas ascuțit și țâfnos: „Ce e, mă? Ce-ai pățit?”. Pe Hristu Îl trecură fiori. Se stăpâni și făcu o mișcare de om căruia nu-i mai trebuia nimic de la viață. „Lasă-mă În pace, mămițico... Sunt destul de necăjit și așa...” La stăruințele războinice ale mamei sale, se lăsă Înduplecat și Începu să povestească Întâmplarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
și capul pentru el: și‐acum o răsplătește - așa mișel? El nu mai are mamă! El a pus Iubirea unei fete mai presus, D‐a mamei lui - ce mult a dat și‐n schimb el nu știa ce‐ a cumpărat! Fiori simțea cum îl îneacă reci; Îi răsunau blestemele de veci A mamei, numai șoapte fără glas, El o simțea venind cu pas de pas Pe urmă lui, el o vedea plângând Cu degetul spre dânsul arătând ‐ și‐atunci d‐ atâtea
Cuvinte despre poeți şi poezie. In: OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
glasul lui Să plângă parc‐ ar vrea, Că din bătrânul Tălpigeni A mai căzut o stea. 29.03.1982 Scrisă la moartea mamei * MAMĂ Astăzi la comemorare, mă roade‐un strașnic dor O am mereu minte și simt parcă un fior Mă sfătuiesc cu morții și simt puterea lor, Trăiesc cu mama‐n suflet și‐ aștept ceasul să mor. Cornelia mi‐i mamă, și‐mpart viața cu ea Mamă, nu fii geloasă și nu te supăra Căci ea mi‐ a fost
Cuvinte despre poeți şi poezie. In: OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
de‐ o mână criminală? Crud a fost al ei destin De s‐ a stins în groaznic chin. Dac‐ a dispărut așa, Ne rugăm și pentru ea; Ca s‐ o ierte Dumnezeu De păcatul rău și greu. Mamă, groaznic mă‐n fior, De sfârșitul tuturor; Cred că morții au putere Mamă, iartă‐ne‐ n tăcere. Cineva strigă mereu și‐mi spune ca un ecou Că‐n curând vom fi cu toți În acel norod de morți. Când ne cheamă veșnicia Ne vom
Cuvinte despre poeți şi poezie. In: OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
Gina ‐ aniversarea a 61 de ani de la naștere. Pentru familia Doina și Costel Arnăutu DORUL MAMEI Dorul meu e călător La copilul meu iubit, Dus în lumea umbrelor Printre aștri rătăcit. Tresar parcă‐ i aud pașii și mă prinde un fior; Mă trezesc și îmi dau seama Că‐ s în lumea viselor. 154 N‐a fost el, vitreg destin, Iartă‐ mă, destul, mi‐ajunge, De durere și de chin, Nu mai am lacrimi a plânge. A destinului mânie Mă doboară de
Cuvinte despre poeți şi poezie. In: OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
păcat. 185 Sunt călători din largul lumii, Ce‐ au pribegit pe ocean, Să‐ și scalde ochii în lumina Din pânzele lui Tizian. Stau toți cu mintea‐ ngenuncheată și‐i mut cucernicul popor, Eternitatea prinsă‐n cadre Își poartă sfântul ei fior. Învins de taina mare‐a clipei, Se‐ nchină sufletul supus În fața veșnicei icoane Cu răstignirea lui Isus. Ce blând se uită chinuitul De sub cununa lui de spini, Lumina resemnării mute E scrisă‐ n ochii lui senini. Nu‐ l dor piroanele
Cuvinte despre poeți şi poezie. In: OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
ce‐ i strigă fiii: „Mamă”. RONDELUL ROZELOR CE MOR E vremea rozelor ce mor Mor în grădini, și mor și‐n mine ș‐ au fost atât de viață pline, și azi se sting așa ușor. În tot, se simte un fior, O jale e în orișicine. E vremea rozelor ce mor, Mor în grădini, și mor și‐n mine. Pe sub amurgu‐ntristător Curg vălmășaguri de suspine, și‐ n marea noapte care vine Duioase‐ și pleacă fruntea lor... E vremea rozelor ce
Cuvinte despre poeți şi poezie. In: OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
pielii. Păreți să fiți foarte speriat sau foarte îngrijorat de ceva anume. Vă reprimați furia din ochi, dar îmi dau seama că sunt plini nu numai cu mânie bărbătească, ci și cu lacrimi femeiești. N-ați simțit recent, noaptea, un fior care vă străbate până în vârfurile degetelor de la mâini și de la picioare? Dar un țiuit în urechi? Sau să vi se fi uscat saliva, lăsându-vă în gură un gust ca și cum ați fi mestecat mărăcini? Aveți vreunul dintre aceste simptome? Au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
său ajungea până departe, la pedestrași și la purtătorii de sandale. Toți icniră, ca și cum ar fi tras aer în piept pentru ultima dată. Dar acel gâfâit nu conținea nici un dram de bucurie sau de aclamare. Era mai mult ca un fior. Toshimitsu închise ochii și ridică tonul aproape ca și cum i-ar fi certat. Oare și el încerca să-și facă singur curaj? — Nici o zi nu va fi mai strălucitoare decât cea de azi. Ne vom bizui îndeosebi pe samurai pentru faptele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
hotărâse această strategie, era tulburat de marea diferență numerică dintre trupe. Creierul lui Mitsuhide funcționa prin calcule, iar acum nu mai exista nici măcar o licărire de speranță că avantajul ar fi fost de partea lui. Mai mult, undeva, un mic fior de frică începea să-și croiască drum în conștiința lui. Acest fapt în sine putea juca rolul decisiv între victorie și înfrângere. Începea să se scufunde sub valurile pe care el însuși le stârnise. Mitsuhide stătea pe colina din fața taberei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
-l provoace pe Hideyoshi? O senzație stranie, comună tuturor, începu să se formeze din sentimentele de neîncredere, plutind pe briza ca de cerneală a serii și prin umbrele lămpilor, care pâlpâiau pe culoar. Era miezul verii, dar fiecare oaspete simțea fiori pe șira spinării. Hideyoshi așteptă ca Genba să termine, apoi râse sonor: — Nu, Senior Nepot, mă întreb de unde-ai auzit asta. Mă duci cu gândul la o amintire plăcută. Cu douăzeci de ani în urmă, maimuțoiul ăsta bătrân avea reputația
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
departe în spatele liniilor. Nu ne va fi ușor să le facem față oamenilor ăstora. Nu știu cine-i conduce, dar bănuiesc că, dintre toți comandanții armatelor clanului Shibata, cel mai probabil e să fie Sakuma Genba. Sebei înțelesese rapid situația și un fior îl străbătu tot trupul. „Nu pot nega că omul ăsta e un inamic puternic,“ reflectă el. Contrar, însă, acestui sentiment copleșitor, dinlăuntru-i se răzvrăti un alt fel de putere, împingându-l înainte. Înșfăcându-și lancea lungă, răcni: — La luptă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
cu niște șosete de mătase grea. Cea mai mică se opri din mers și spuse că voia să se întoarcă la castel. Samuraiul care le însoțea de la castel o calmă, luând-o în cârcă. — Unde mergem? întrebă fetița, cu un fior. — Mergem acasă la un om cumsecade, răspunse Shinroku. Nu! țipă ea. Eu nu vreau să mă duc! Fetele mai mari încercară și ele s-o liniștească. — Trebuie să vină și mama, mai târziu. Nu-i așa, Shinroku? — Da. Sigur că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
nervoase și de sunetele soldaților care coborau, în fugă, drumul spre poala colinei. Din latura umbrită a Muntelui Fujigane, stindardul de comandant cu evantaiul auriu strălucea puternic deasupra armatei clanului Tokugawa. Simbolul acela iradia o atmosferă aproape magică și stârnea fiori prin sufletele tuturor luptătorilor din armata apuseană aflați pe câmpie. Există o mare diferență psihologică între moralul unei armate în înaintare și acela al armatei care a întors spatele. Nagayoshi, încurajându-și acum, din șa, oamenii, arăta ca un om
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]