5,224 matches
-
promisiunilor lui Sangiban, populația orașului a închis porțile în fața invadatorilor. Attila a început asediul cetății, așteptând ca Sangiban să-și îndeplinească promisiunea. Ambele armate a constat din combatanții din multe popoare. Pe lângă trupele romane, Iordanes enumeră aliații lui Aetius: vizigoții, francii, amoricienii, liticienii, burgunzii, saxonii, libronii și alte triburi celtice și germanice. Aliații lui Attila includeau gepizii sub regele lor Ardaric, precum și o armată ostrogotă condusă de fratii Valamir, Theodemir (tatăl regelui Teodoric cel Mare care avea să pună capăt Imperiului
Bătălia de pe Câmpiile Catalaunice () [Corola-website/Science/304377_a_305706]
-
Valamir, Theodemir (tatăl regelui Teodoric cel Mare care avea să pună capăt Imperiului Roman Apusean) și Widimer, Scions de Amali. Sidonius oferă o listă mai largă a aliaților: rugianii, gepizii, gelonianii, burgunzii, scirii, bellonotianii, neurianii, bastarnii, thuringienii, bructeriii și câțiva franci care trăiau pe râul Neckar. Cu toate acestea, numărul de participanți pentru luptă este în întregime speculativă. Iordanes raportează numărul de morți din această bătălie ca fiind 165.000, cu excepția victimelor rezultate din încăierarea precedentă dintre franci și gepizi. Hydatius
Bătălia de pe Câmpiile Catalaunice () [Corola-website/Science/304377_a_305706]
-
bructeriii și câțiva franci care trăiau pe râul Neckar. Cu toate acestea, numărul de participanți pentru luptă este în întregime speculativă. Iordanes raportează numărul de morți din această bătălie ca fiind 165.000, cu excepția victimelor rezultate din încăierarea precedentă dintre franci și gepizi. Hydatius, un istoric care a trăit în timpul invaziei lui Attila, raportează numărul de 300.000 de morți. Nici o sursă primară nu oferă o estimare pentru numărul de participanți. Cifrele lui Iordanes și Hydatius sunt ne plauzibile de mari
Bătălia de pe Câmpiile Catalaunice () [Corola-website/Science/304377_a_305706]
-
ar rezulta război civil printre vizigoți. Thorismund a revenit rapid la Tolosa (azi Toulouse) și a devenit rege fără nici o rezistență. Grigorie de Tours ("Historia Francorum", 2.7) susține că Aetius a folosit aceeași stratagemă ca să-și respingă aliații săi, franci, și să colecteze prada de luptă pentru el însuși. Conștient de faptul că noul lider vizigot va încerca să lupte iarăși împotriva Romei, Flavius Aetius refuză să dea lovitura de gratie lui Attila, sperând într-o viitoare alianță cu acesta
Bătălia de pe Câmpiile Catalaunice () [Corola-website/Science/304377_a_305706]
-
de regimentul 26 ușor, a fost respins, moment în care Masséna, aflat în continuare în faetonul său alb, s-a plasat în fruntea regimentului 18 de linie strigând: „Scursurilor, câștigați 6 "sous" pe zi, iar eu valorez 600 000 de franci pe an și tot mă faceți să v-o iau înainte!” Francezii au reușit astfel să cucerească Essling, după care Klenau a încetat să mai reziste, retrăgându-se rapid. Localitatea Aspern a căzut fără ca austriecii să încerce să blocheze ofensiva
Bătălia de la Wagram () [Corola-website/Science/304378_a_305707]
-
(800-888) este un termen istoriografic care se referă la regatul francilor condus de dinastia Carolingiană în Evul Mediu Timpuriu. Datorită unei succesiuni de regi slabi și epuizării pământurilor pe care le dăruiseră pentru a-și asigura fidelitatea aristocrației, dinastia merovingiană a pierdut treptat puterea reală. Ultimii reprezentanți ai ei, „regii trândavi
Imperiul Carolingian () [Corola-website/Science/297921_a_299250]
-
înfrângerea arabilor, ce efectuau raiduri din ce în ce mai îndrăznețe în Occident, la Poitiers (732). Pepin cel Scurt (majordom între 741-751) hotărăște să transforme puterea efectivă pe care o deținea într-o regalitate de drept. În timpul domniei lui Clovis I din dinastia Merovingienilor, francii au câștigat supremația în Europa de Vest. Conflictul care va caracteriza întreaga istorie medievală din punct de vedere social și politic, cel dintre suveran și prinții autohtoni, a apărut dupa moartea lui Clovis. Au fost necesare concesii înainte ca nobilimea să recunoască
Imperiul Carolingian () [Corola-website/Science/297921_a_299250]
-
în cele din urmă în fața Carolingilor, foștii majordomi ai palatului. Carol cel Mare, primul împărat al Sfântului Imperiu Roman, s-a remarcat dintr-un lung șir de conducători Carolingieni încununați cu succese. În timpul domniei lui Clovis I din dinastia merovingienilor, francii dornici de expansiune, au intrat în conflict cu Siagrius, ultimul guvernator roman local. Dupa ce l-a înlaturat în anul 486, Clovis și-a extins considerabil teritoriul, transformând mica stăpânire din jurul orașului Cambrai, moștenită de la părintele său Childeric, într-un
Imperiul Carolingian () [Corola-website/Science/297921_a_299250]
-
teritoriul, transformând mica stăpânire din jurul orașului Cambrai, moștenită de la părintele său Childeric, într-un puternic regat ce se întindea de la Rin până la Pirinei . Clovis s-a creștinat, fiind botezat în rit niceean de către episcopul Remigius de Reims. A încurajat amestecul francilor cu populația locală galo-romană și a încheiat o alianță între conducătorii Regatului Franc și ulterior ai Sfântului Imperiu Roman, cu papalitatea. Prin codul său de legi, Lex Salica, Clovis nu a permis accesul femeilor la tron, asigurând continuitatea succesiunii Merovingienilor
Imperiul Carolingian () [Corola-website/Science/297921_a_299250]
-
confiscat de la Plectrude și a profitat de sprijinul nobilimii din Austrasia. Pe plan militar, era impus un sistem de chemare la oaste ce presupunea participarea tuturor oamenilor liberi la război. Înrolarea putea fi evitată prin plătirea unei sume de bani. Francii erau infanteriști, luptau cu topoare, lănci, săbii cu două tăișuri sau săbii scurte, se apărau cu un pieptar din piele de animal acoperit cu plăci de metal și purtau o cască conică și un scut mare de lemn. Cavaleria avea
Imperiul Carolingian () [Corola-website/Science/297921_a_299250]
-
fi contestată de nobilii regatului. Pepin a fost confirmat oficial ca rege, folosindu-se de fideli nobili neustrieni și austrasieni, strânși în jurul său. În noiembrie 751, primește binecuvântarea papală de la Papa Zaharia. A convocat la Soissons o adunare a tuturor francilor, care prin alegerea lor, l-au aclamat că rege. A fost uns cu ulei sfânt de către Bonifaciu, ceremonia ungerii având o semnificație deosebită, deoarece cel uns era alesul poporului și al divinității, încredințându-i-se misiunea de a-și conduce
Imperiul Carolingian () [Corola-website/Science/297921_a_299250]
-
Friuli, în 781 când l-a instalat pe Pepin, fiul său, ca rege, și în 787, când a inițiat o campanie în sud. Carol și-a luat titlul de Rex Langobardorum, păstrând instituțiile longobarde, deși a fost nevoit să trimită franci de încredere care să vegheze asupra intereselor sale. Carol s-a angajat și într-un lung conflict cu saxonii pe care dorea să-i supună și să-i creștineze. Saxonii atacau și jefuiau sistematic ținuturile de nord-est a regatului franc
Imperiul Carolingian () [Corola-website/Science/297921_a_299250]
-
de basci la Roncevaux, căzând printre victime senesalul Eggihard și comitele palatului Anselme; lupta este descrisă în Cântecul lui Roland. Carol a trebuit să instaureze o marca de hotar la Tolouse ce proteja regatul franc de amenințarea arabă. În 797, francii, sub conducerea lui Louis, au ocupat poziții în Spania, în 801 ocupând Barcelona, ce a devenit reședința unui comitat. La frontieră răsăriteană, teritriile france erau jefuite de avari. După ce a aflat de înțelegerea secretă dintre Tassilo, ducele Bavariei, și khagan-ul
Imperiul Carolingian () [Corola-website/Science/297921_a_299250]
-
-și extindă autoritatea asupra întregii Italii. Și-a impus controlul asupra ducatului de Spleto și în 787, a pornit o expediție împotriva ducatului de Benevent din sudul peninsulei ce avea relații apropiate cu bizantinii. În urmă impunerii protectoratului asupra ducatului, francii și bizantinii au intrat în conflict, a căror relații se răciseră de la cel de-Al doilea conciliu de la Niceea din 787, ce condamnă iconclasmul, când Carol a refuzat să adere la aceste concepții considerate radicale. A ocupat Istria, regiunea dintre
Imperiul Carolingian () [Corola-website/Science/297921_a_299250]
-
refugiat la Carol, cu care s-a întâlnit la Paderborn în vara anului 799. Regele l-a repus în scaun și a trimis delegați să cerceteze cazul. Alcuin, unul din sfetnicii lui Carol, a făcut cunoscut faptul că autoritatea regelui francilor, considerat că un rege al unui neam binecuvântat de Dumnezeu, era superioară demnității pontificale și imperiale. După lovitură de stat al împărătesei Irina, Carol a rămas că unicul îndrumător al poporului creștin, însemnat prin înțelepciune, distins prin demnitatea domniei sale. În
Imperiul Carolingian () [Corola-website/Science/297921_a_299250]
-
ușoare, precum blănuri, mirodenii sau ceară. Sarea era cel mai transportat produs al vremii, procurată de la gurile Loarei, din Metz. Din lumea arabă, mai ales din Cordoba, erau importate mătăsuri, piei, bijuterii , argint, iar arabii primeau sclavi evrei capturați de franci în campaniile lor militare și vânduți. Erau menținute relații comerciale cu insulele britanice și cu Scandinavia, fiind exportate sticlă, ceramică, iar francii importau blănuri, piei, ceară sau ambră. Nouă axa comercială a imperiului era în valea Rinului. A inițiat o
Imperiul Carolingian () [Corola-website/Science/297921_a_299250]
-
arabă, mai ales din Cordoba, erau importate mătăsuri, piei, bijuterii , argint, iar arabii primeau sclavi evrei capturați de franci în campaniile lor militare și vânduți. Erau menținute relații comerciale cu insulele britanice și cu Scandinavia, fiind exportate sticlă, ceramică, iar francii importau blănuri, piei, ceară sau ambră. Nouă axa comercială a imperiului era în valea Rinului. A inițiat o reforma monetară în 790. Regele era considerat legislatorul suprem, dar la rândul sau, se supunea legilor și obiceiurilor poporului. Deținea puterea absolută
Imperiul Carolingian () [Corola-website/Science/297921_a_299250]
-
operele anticilor a crescut. În biblioteci se află 8000 de maniscrise din perioada carolingiană, printre care și Codex Aureus de la Lorsch, o evanghelia iluminată cu minaturi și decorații aurite. Evenimentele istorice din anii 741-829 au fost înregistrate în Analele regatului francilor. Viață lui Carol a fost consemnată în biografia scrisă de Eginhard, în "Viață lui Carol cel Mare". Restaurarea autorității episcopale a continuat, fiind ridicate la rândul de arhiepiscopii și centre de dincolo de Rin, precum Mainz, Cologne și Salzburg. Carol a
Imperiul Carolingian () [Corola-website/Science/297921_a_299250]
-
acceptă teocrația imperială fără a-i opune propriile principii politice și religioase. Nobilimea nu putea fi controlată pe deplin în ciuda legăturilor de fidelitate, cât nu era implicată în acțiuni ofensive, care să furnizeze prăzi și domenii. După 800, expansiunea regatului franc s-a încheiat, iar resursele administrative erau insuficiente. Acțiunile din ultima parte a domniei lui Carol erau doar preventive, că apărarea hotarelor de slăvi din 806-809 sau a urmărit împărțirea și recunoașterea sferelor de influență. Spre sfârșitul vieții, în 806
Imperiul Carolingian () [Corola-website/Science/297921_a_299250]
-
noilor regate. În 858, Ludovic Germanicul l-a atacat pe Carol cel Pleșuv, pretinzând că a răspuns invitației unor membri nobili nemulțumiți de domnia să. Carol cel Pleșuv, bun diplomat și luptător fără experiență, a atras de partea să nobilii franci din nord. În Aquitania s-a stabilit Pepin al II-lea, însă din 848, magnații, episcopii și abatii au cedat și l-au ales că rege pe Carol cel Pleșuv, fiind uns la Orleans. Nu a mai acordat provincii fiilor
Imperiul Carolingian () [Corola-website/Science/297921_a_299250]
-
au construit clădiri medievale și renascentiste. Prima locuire permanentă a orașului este datată în 500 î.Hr. Colonizarea romană semnificativă a început în secolul I î.Hr. În timpul romanilor, orașul purta numele "Pietas Iulia". Mai târziu, orașul a intrat sub dominația ostrogoților, francilor și venețienilor. Istoria orașului a continuat să reflecte amplasarea și importanța sa, la fel ca cea a regiunii, în redesenarea granițelor europene. În perioada medievală Pola face parte din Republica Venețiană. În 1797, Pula și Istria au devenit parte a
Pula, Croația () [Corola-website/Science/298036_a_299365]
-
situată în Franconia Inferioară, landul Bavaria, Germania, deasupra orașului Würzburg. Pe locul fortăreței exista deja în perioada celților o cetate și un loc de cult, înainte de Cristos. Ca urmare a migrării popoarelor prin secolul al VI-lea sosesc în regiune francii, iar în secolul al VIII-lea este clădită biserica Marienkirche, cea mai veche biserică din Würzburg. a fost de mai multe ori în decursul istoriei renovată, părțile arhitectonice cele mai vechi care s-au păstrat până în prezent au o vechime
Fortăreața Marienberg () [Corola-website/Science/312499_a_313828]
-
carieră, stilul creat de acest grup de artiști intrând în istoria artei sub numele de "Fauvism". Galeristul Ambroise Vollard se interesează de pictura sa și, în 1906, îi cumpără cea mai mare parte a tablourilor pentru suma de 1200 de franci. Vollard îi organizează în 1907 prima sa expoziție personală. Vlaminck intră în legătură și cu alt cunoscut galerist, Daniel-Henry Kahnweiler, în felul acesta situația sa financiară se ameliorează, artistul începe să trăiască din veniturile aduse de pictură. Maurice de Vlaminck
Maurice de Vlaminck () [Corola-website/Science/312612_a_313941]
-
a efectivelor „Marii Armate”. Criteriile de admitere erau severe și fuseseră stabilite chiar de Împărat, în 1804. Solda unui soldat sau ofițer din Gardă este de 2-3 ori mai mare decât cea a unui soldat din Linie (circa 2100 de Franci/an pentru un sublocotenent, 9000 pentru un colonel, față de 1000, respectiv 5000 pentru cei din Linie), în plus în Gardă se acordă indemnizații și prime. În plus, Garda era extrem de bine aprovizionată și acest lucru a fost adevărat chiar și
Garda Imperială Franceză (Primul Imperiu) () [Corola-website/Science/312737_a_314066]
-
Carintia a aparținut în vechime de regatul celtic Noricum, ulterior a fost integrat ca provincie romană sub numele de „Regnum Noricum” prin anii 600 romanii au izgonit populația slavă și creează statul Carintia. Regiunea ajunge tot mai mult sub influența francilor și Bavariei, în anul 976 fiind integrat în Ducatul Bavariei (976-1335) în acest timp fiind clădite o serie de cetăți și castele fortificate. Urmează o perioadă în care provincia ajunge împreună cu Steiermark și Craina să ajungă mai multe secole până în
Ducatul Carintia () [Corola-website/Science/312073_a_313402]