9,375 matches
-
conflict, după o rezistență oarecare, este înfrânt. În acel caz, victima este rezultatul unui context obiectiv, destul de normal. Victima autentică, dimpotrivă, pare a fi fructul propriei sale fatalități subiective. În absența agresiunii victimizatoare, ea și-ar pierde identitatea, statutul și "gloria". Ce sens ar mai avea dacă n-ar sângera, eventual chiar în mod inutil? Ce proiect ar fi acela în care victima n-ar mai simți voluptatea călcării în picioare sau deliciul revoltei tardive și vane? Și cum să nu
Condiția de victimă by Valentin Protopopescu () [Corola-journal/Journalistic/17172_a_18497]
-
astădată autovictimară, a neamului nostru este cea pe care am descoperit-o în primul volum al trilogiei balcanice scrise de Olivia Manning, Orașul decăzut. Într-o notă de subsol redactată (nota bene!) pentru uzul cititorilor români, traducătoarea, Diana Stanciu, scrie: "(...) gloria României Mari - România care s-a născut în 1919, când vechiul Regat a obținut ca recompensă pentru că intrase în război alături de învingători, părți din Rusia, Austria și Ungaria (n.tr.)." Este neverosimil un astfel de gest din partea unui tânăr intelectual
Condiția de victimă by Valentin Protopopescu () [Corola-journal/Journalistic/17172_a_18497]
-
De-abia azi am observat, draga mea stradă, că pe tine stau și DNA-ul, și Băile Publice. Dar mai există băi publice în ziua de azi? Uitați-vă la ele, ce a mai rămas din apă, geamurile, zugrăveala, și Gloria lor ieftină și goală, de odinioară! Nu mai există băi publice de întreținere. Doar băi publice de mulțime. Acum, ca justiția are mâna liberă, sper că DNA-ul va ocupa, măcar pe tine, draga mea stradă, Băile Publice. Și, spălându
ARHIPELAGUL CU DRAG de LIVIU FLORIAN JIANU în ediţia nr. 1421 din 21 noiembrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/381278_a_382607]
-
salvarea Și tot ce-n lume-i... sfânt! LANȚUL E lung și strălucitor Fiecare verigă e o comoară Este lanțul care ne ține împreună Să nu ne pierdem în univers Are mii de ani Și a trecut prin furtuni și glorii A fost terfelit, pârjolit Blestemat Dar el a rezistat De fiecare verigă atârnă un suflet și de fiecare suflet un sentiment un avertisment pagini de storie a unui popor urgisit, alungat din patria sa, Ars pe rug, gazat, exterminat Dar
LIRICE (3) de HARRY ROSS în ediţia nr. 1906 din 20 martie 2016 [Corola-blog/BlogPost/381301_a_382630]
-
și credință Tu ne-ai arătat ce-i puterea, Ce-i dreptatea, Câte picături de sudoare se scaldă În fiecare fir de iarbă Și-n fiecare brad Sădit de mâna întâilor veniți din depărtări Tu ești cuvântul, și arma, și gloria, Tu ești legenda din care ne-am născut. Tu Patrie ești, eternitatea Generațiilor ce veni-vor După noi... ------------------------------- Harry ROSS Israel, februarie 2016 Referință Bibliografică: Harry ROSS - VERSURI (2) / Harry Ross : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 1888, Anul VI
VERSURI (2) de HARRY ROSS în ediţia nr. 1888 din 02 martie 2016 [Corola-blog/BlogPost/381298_a_382627]
-
salveze propria intimitate și bucățica de libertate personală, din Orwell, și nici militantul convertit la democrația tradițională. Ceea ce-l definește e mai puțin stagiul îndelungat în rîndurile comuniștilor ilegaliști dintr-o Europă unde revoluția încă nu învinsese și-și trăia gloria de utopie plină de speranțe, mai puțin fărădelegile comise în numele ordinii de partid și mult mai mult prezența într-o fotografie, cu doisprezece oameni la o masă, în jurul celui mai important dintre ei, un bărbat cu ochii oblici de caucazian
Utopii trădate by Iulia Popovici () [Corola-journal/Journalistic/14993_a_16318]
-
a actului cu adevărat critic, o asceză, încercată de autor prin întoarcerea reflexivă asupra mobilelor care-l împing la această operație. Încă o dată, cuplul socratic ne flutură înaintea ochilor. MIRCEA VULCĂNESCU Eugen Ionescu și-a construit, în teatrul contemporan, o glorie mondială. Oriunde există preocupare de artă dramatică, opera lui e celebrată fie de-a dreptul prin asocieri cu opera marilor clasici, fie indirect prin nulificări adesea mai pozitive decât laudele. Formula de artă pe care o practică îl asociază cu
IONESCU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287581_a_288910]
-
absurd și junimism, CNT, 1991, 41; Dumitru Micu, Creativitatea negației, CC, 1991, 10-12; Doina Uricariu, O experiență a libertății, RL, 1992, 1; Z. Ornea, „Nu” de Eugen Ionescu, RL, 1992, 16; Alex. Ștefănescu, Țipătul, RL, 1992, 19; Cornel Ungureanu, Halimalele gloriei, O, 1992, 21; Virgil Mihaiu, Avangarda ca bun-simț, ST, 1992, 7; Ion Vlad, Măștile provocării, măștile sfidării, TR, 1992, 36; Mariana Șora, O viață în bucăți, București, 1992, 59-67, passim; Ierunca, Subiect, 41-44; Ecaterina Cleynen-Serghiev, La Jeunesse littéraire d’Eugène
IONESCU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287581_a_288910]
-
voi mai vedea). Am ajuns la pagina 290 cu cartea lui construită din materiale care au apărut în anii 1933, 1944, 1945-1948 în ziarul „Păreri tutovene” și revista „Lumina”, dar și în alte documente ce conțin informații cu privire la „trecutul de glorie” al Bârladului lui George Tutoveanu, George Nedelea și toată pleiada de la „Academia Bârlădeană” - după care - zic eu, viața spirituală a intrat în declin din cauza schimbării orânduirii sociale, a migrării „materiei cenușii”, a dispariției celor care i-au ctitorit faima. Oricum
Constantin Huşanu by Reflecţii la reflecţii. Pe portativul anilor () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91645_a_93044]
-
perpetue, consolidate de convingerea, inspirată de Parmenide, după care ființa umană este constrânsă să accepte imuabilitatea universului și să renunțe la confortul relativității: „eșafodul/ proaspăt adunat în cuie/ cu scândura însetată/ se înalță/ pieziș pus cu lumea/ pasul saltă/ preamărind Gloria// întotdeauna ploaia spală eșafodul”. Adept al unei lirici în care termenii programatici se referă la realități cotidiene și plate, S. folosește uneori antilirismul ca armă împotriva căderii în deznădejde. Spiritualizarea se împlinește prin înfruntarea dintre iminența dispariției și năzuințele trupului
SPIRIDON. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289833_a_291162]
-
care o primește ne învață și pe noi să disprețuim pedepsele pe care le putem primi de la el. Acesta prezice, într‑adevăr, că Satan, care va apărea, la rândul său, asemenea lui, va arăta mari semne și minuni, atribuindu‑și gloria lui Dumnezeu; că [oamenii] nu trebuie să le dea crezare și să urmeze celui ce le‑a săvârșit; nu trebuie să creadă decât în el. Iată destule pretenții care sunt vădit ale unui vrăjitor în căutare de întâietate și care
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
PL 23, col. 221-352. Ieronim, Altercatio Luciferiani et Orthodoxi, par. 2 ; 5 : PL 23, col. 163-192. Ieronim, Commentarii in Danielem, prol. ; liber 2, 5 ; 2, 7 ; 2, 8 ; liber 3, 9 ; liber 4, 11 ; 4, 12 : SL 75A, éd. F. Glorie, 1964. Ieronim, Commentarii in euangelium Matthaei, praef. ; liber 1 ; liber 4 : SL 77, éd. D. Hurst et M. Adriaen, 1969. Ieronim, Commentarii in Ezechielem, liber 5, 16 ; liber 10, 31 ; liber 12, 40 : SL 75, éd. F. Glorie, 1964. Ieronim
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
éd. F. Glorie, 1964. Ieronim, Commentarii in euangelium Matthaei, praef. ; liber 1 ; liber 4 : SL 77, éd. D. Hurst et M. Adriaen, 1969. Ieronim, Commentarii in Ezechielem, liber 5, 16 ; liber 10, 31 ; liber 12, 40 : SL 75, éd. F. Glorie, 1964. Ieronim, Commentarii in Isaiam, liber 2, 4, 6 ; liber 5, 16, 3.5 ; 5, 19, 23 ; 5, 23, 18 ; liber 6, 13, 12 ; 6, 16, 1.6 ; liber 7, 19, 12 ; liber 8, 24, 14 ; 8, 25, 6 ; 8
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
D. Verhelst, in Pascua Mediaevalia, Studies voor Prof. Dr. J. M. De Smet, Louvain, 1983, pp. 518-528. Bareille, P., Œuvres complètes de saint Jérôme, Paris, 1878-1885. Saint Jérôme, Lettres, texte établi et traduit par J. Labourt, Paris, 1949-1961, 7 vol. Fr. Glorie, S. Hieronymi presbyteri commentariorum in Danielem libri III <IV>, CCL, Turnholt, 1964. Tertullien, Traité de la prescription contre les hérétiques, intr., texte critique et notes de Refoulé, R.F., trad. de P. de Labriolle, Paris, 1957, SC 46. Tertullien, Contre Marcion, livres
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
pământ, în pământ se vor întoarce” (cf. Eclez. 3,20). Sfinții însă vor avea o împărăție cerească și nu pământească. „Să nu ni se mai spună, așadar, povestea celor o mie de ani (cesset ergo mille annorum fabula).” Cf. F. Glorie, S. Hieronymi presbyteri commentariorum in Danielem, libri III <IV>, Turnholt, 1964. Am folosit traducerea lui P. Bareille, Œuvres completes de saint Jérôme, Paris, 1877-1885, pe care am corectat‑o în multe locuri. O nouă ediție a Comentariului a fost stabilită
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
rugăm împreună pe Domnul, ca spălându‑mă de toate păcatele mele, să pot mai întâi înțelege taina Lui și apoi să așez în cuvinte cele înțelese” (Epistole 18, 6). . Cf. Epistola 85. Despre toate aceste probleme, cf. Praefatio lui F. Glorie la ediția sa, S. Hieronymi presbyteri commentariorum in Danielem, libri III <IV>, op. cit., pp. 751‑759. . În cartea a XII‑a din Contra Christianos, Porfiriu arătase că scrierea lui Daniel nu fusese redactată în secolul al IV‑lea î.Cr., așa cum
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
de la Bible, 1970, vol. VIII, coll. 749‑758, și J.‑N. Guinot, „Théodoret imitateur d’Eusèbe: l’exégèse de la prophétie des soixante‑dix semaines (Dn. 9,24‑27)”, în Orpheus, 1987, fasc. 2, pp. 243‑309. . Cf. ediția lui F. Glorie, S. Hieronymi praesbyteri commentariorum in Danielem, libri III <IV>, op. cit. . Trebuie să recunoaștem totuși că, în ciuda geniului său filologic și a cunoștințelor sale enciclopedice, Ieronim rămâne un simplu compilator în comparație cu Theodoret al Cyrului, a cărui viziune teologică este mult mai
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
transferă semnificații tainice, tâlcuri. Ciclul Frații Jderi, alcătuit din Ucenicia lui Ionuț, Izvorul Alb și Oamenii Măriei Sale, încorporează într-o saga romanele consacrate evocării vremurilor trecute. Obiectul e slava și decăderea Moldovei. Trilogia Frații Jderi vine să înfățișeze ceasul de glorie al țării, după ce Zodia Cancerului îi prezentase ticăloșirea. E vorba de lunga domnie a lui Ștefan cel Mare, când acesta izbutește să pună rânduială în toate, să asigure înflorirea ținuturilor pe care le stăpânește și să le apere împotriva invaziilor
SADOVEANU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289422_a_290751]
-
în ultimul rând, sociabilitatea și „securizarea” (chiar „materială”, dacă nu scăpăm din vedere diversitatea situațiilor) născută din solidaritate. Aceste fete ori femei ajung Doamne ale țărilor Române (ascultând ovații, zise în onoarea lor, la încoronarea bărbaților lor), adulmecă savoarea unei glorii efemere, aduc pe lume progenituri cu un viitor incert, rămân văduve (căci vremurile erau tulburi) și se retrag în câte o mănăstire sau pribegesc (cu întâmplări cutremurătoare câteodată), cu soții lor depuși din rang ori singure, mor și populează necropolele
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
făr’ de vină, ca și acesta”.) Diatriba împotriva invidiei, zisă pe un ton înalt (Stavrinos știe să facă apel la referințele antice) se transformă într-un blestem aprig la adresa celor ce au pus la cale stingerea acestui sublim moment de glorie românească. Iar Stanca (înrudită cu multe familii boierești muntene), cea care înainte de Mihai fusese măritată cu postelnicul Dumitru din Vâlcănești, fiica Neacșei și nepoata postelnicului Dragul din Mănești, a rămas văduvă. Cronicarii au însemnat în cărțile lor și „morți bune
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
își avea, prin urmare, sediul într-un spațiu sacru, ad sanctors), să declare contemporanilor și urmașilor nu doar „substanțialitatea” unor concepte a ideologiei monarhice (dacă ne referim la Voievozi) ci și un tip de pietate exemplară, să proclame în eternitate gloria conducătorului supusă slavei lui Dumnezeu. Voievozii români au asimilat de timpuriu această datorie a zidirii unor biserici (și boierii i-au urmat) destinate a fi și necropole pentru ei și familiile lor. Alexandru cel Bun a ridicat cu acest rost
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
antice) în spațiul putnean l-a ajutat pe ingeniosul Voievod să obțină pentru ctitoria sa (bogat dăruită „cu multe odoară, și veșminte scumpe, și cu multe moșii”) „cinstea cea mai înaltă decâtŭ toate mănăstirile ce sântŭ în Moldova”. Convenind că gloria și antichitatea bisericii lui Dragoș, evocate de Vodă ca argumente, sunt incontestabile, toți cei de față „s-au miratu de înălțata minte a mării sale”. Cu planul ei triconc alungit, biserica mănăstirii - impresionantă ca dimensiuni - este un veritabil vestitor al
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
artistică a bogăției acestui Voievod, a fastului cub care i-a plăcut întotdeauna să se înconjoare. Magnifiant înzestrată cu odoare și moșii, având rangul de stavropighie (ce-i conferea o autonomie marcată), mănăstirea urma a fi un semn limpede al gloriei ctitorului, al puterii sale voievodale și o emblemă a pietății - cu trimitere fără echivoc către un „model” asumat (hramul bisericii era al Sfinților împărați Constantin și Elena), un centru de elaborare și răsfrângere culturală (Vodă întemeiase aici o bibliotecă menită
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
de făgăduieli, căci era avantajos să aștepți Judecata de Apoi nu departe de altar, refăceau biserici zidite cândva de înaintași și năruite ori neterminate („zidirea pe vechile temelii” garanta nu doar înscrierea în paradigma monarhică, legitimarea, ci și asocierea la gloria trecută și la faima conservată a primilor ctitori). Operația aceasta, care însemna de fapt continuitate dinastică și coparticipare la eternizare intrase în practica aulică obișnuită, era previzibilă. De aceea, când își compune pisania de pe cele două plăci din dreapta intrării în
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
o înmormântare sau după un parastas și la care de obicei se dăruiesc [săracilor] diverse obiecte [ale mortului]: 3. parastas). Refăcând în 1683, Mănăstirea Bistrița, zidire a rudelor sale, boierii Craiovești (gest de solidarizare, de revendicare, de asociere la o glorie veche), lăcaș atât de greu încercat în 1509, în timpul lui Mihnea cel Rău, Constantin Brâncoveanu, mare logofăt pe atunci („carele dăspre tată trăgându-se dă(n) véchia dungă a Craioveștilorŭ, carii și Băsărăbești să chiamă...”), își declară participarea, într-o
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]