6,066 matches
-
familia germanică, fapt explicabil prin prezența elementului germanic într-un cuantum foarte ridicat în adstratul limbii franceze 92. Pe de altă parte, substratul celtic (galic) ce caracterizează franceza are la rîndul lui un rol în acest sens. Evoluția fonetică a latinei din spațiul francez a fost marcată puternic de acest substrat celtic, existent și în cazul unor limbi germanice (precum engleza și neerlandeza), dar și al altor limbi romanice (precum portugheza și spaniola), însă nu într-o manieră la fel de compactă. De
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
germanic pro priu-zis. Raporturi între cuvinte coradicale moștenite și împrumutate în limbile romanice Fiind moștenitoare ale fondului lexical latin, limbile romanice au în vocabularul lor fundamental elemente cu originea în limba latină, dar care au cunoscut transformările specifice evoluției de la latină la romanitate ce caracterizează istoria fiecărui idiom neolatin. În momentul constituirii limbi-lor literare romanice, asemenea elemente au fost preluate de la nivelul popular al limbii la cel literar, rămînînd de cele mai multe ori o corespondență de formă și de conținut între cele
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
moștenite. S-a întîmplat de aceea ca deseori, pe terenul aceleiași limbi romanice, să se întîlnească elementele moștenite cu elementele împrumutate avînd la bază același cuvînt latin sau s-a întîmplat ca o parte dintre cuvintele unei familii lexicale din latină să fie moștenite, iar o altă parte să fie împrumutate. Astfel s-au creat în limbile romanice structuri formale paralele (prin forme supletive) cu originea în același element latin, dar fiecare cu altă istorie. Așa, de exemplu, lat. subtilis a
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
cuvîntul moștenit fruit, urmaș al lat. fructus, și, pe de altă parte, cuvintele împrumutate sau create în epoca modernă fructifère, fructification, fructifier, fructose, fructu-eusement, fructueux, cu păstrarea ca atare a radicalului originar fruct-, fără a cunoaște modificările caracteristice trecerii de la latină la franceză, decît numai într-o mică măsură (precum pronunția [ü] pentru u). Acest fenomen al dublei redări (numit de Eugen Coșeriu dublă articulare 93) a cuvintelor coradicale în funcție de faptul dacă sînt moștenite sau împrumutate, caracterizează, în princi-piu, toate limbile
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
după transformarea aspectului ei popular în alte limbi. Din lat. mens, -tis, limba română are cuvîntul moștenit minte, limbile italiană, spaniolă și portugheză moștenitul mente, dar franceza îi redă conținutul prin alte elemente lexicale (raison, sagesse, esprit), tot moștenite din latină. Datorită formei radicalului, identică cu cea din latină, mente din italiană, spaniolă și portugheză anulează posibilitatea manifestării dublei articulări în raport cu împrumuturile neologice pentru redarea noțiunilor "mental" și "mentalitate", iar franceza nu realizează fenomenul datorită absenței elementului moștenit. Româna însă cunoaște
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
Din lat. mens, -tis, limba română are cuvîntul moștenit minte, limbile italiană, spaniolă și portugheză moștenitul mente, dar franceza îi redă conținutul prin alte elemente lexicale (raison, sagesse, esprit), tot moștenite din latină. Datorită formei radicalului, identică cu cea din latină, mente din italiană, spaniolă și portugheză anulează posibilitatea manifestării dublei articulări în raport cu împrumuturile neologice pentru redarea noțiunilor "mental" și "mentalitate", iar franceza nu realizează fenomenul datorită absenței elementului moștenit. Româna însă cunoaște dubla articulare, în ciuda faptului că uneori s-a
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
a scheletului consonantic din cuvintele latinești moștenite, un asemenea principiu nu este funcțional, iar propunerile de a-l urma au fost violent combătute. Explicația constă în faptul că româna literară a ajuns tîrziu în situația de a face împrumuturi din latina savantă și că aici nu s-a creat o tradiție seculară a adaptărilor de tip analogic, care să întemeieze premisa unui fenomen firesc și, de aceea, adaptate analogic, împrumuturile românești din latină nu sînt nici românești, nici latine. Pe de
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
tîrziu în situația de a face împrumuturi din latina savantă și că aici nu s-a creat o tradiție seculară a adaptărilor de tip analogic, care să întemeieze premisa unui fenomen firesc și, de aceea, adaptate analogic, împrumuturile românești din latină nu sînt nici românești, nici latine. Pe de altă parte, poate apărea și întrebarea de ce franceza, care a cunoscut influența latinei foarte de timpuriu, nu a recurs totuși, decît în mică măsură, la modificarea analogică a împrumuturilor după modelul cuvintelor
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
adaptărilor de tip analogic, care să întemeieze premisa unui fenomen firesc și, de aceea, adaptate analogic, împrumuturile românești din latină nu sînt nici românești, nici latine. Pe de altă parte, poate apărea și întrebarea de ce franceza, care a cunoscut influența latinei foarte de timpuriu, nu a recurs totuși, decît în mică măsură, la modificarea analogică a împrumuturilor după modelul cuvintelor moștenite. Motivarea situației se găsește, pe de o parte, în faptul că în franceză elementele moștenite au suferit prefaceri radicale de
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
decît în mică măsură, la modificarea analogică a împrumuturilor după modelul cuvintelor moștenite. Motivarea situației se găsește, pe de o parte, în faptul că în franceză elementele moștenite au suferit prefaceri radicale de formă și, în aceste condiții, împrumuturile din latină nu au mai putut fi relaționate într-o manieră evidentă cu elementele respective. Pe de altă parte, curentele latiniste manifestate în istoria culturii franceze și menținerea latinei ca limbă de cultură pînă tîrziu, în secolele al XVI-lea și al
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
moștenite au suferit prefaceri radicale de formă și, în aceste condiții, împrumuturile din latină nu au mai putut fi relaționate într-o manieră evidentă cu elementele respective. Pe de altă parte, curentele latiniste manifestate în istoria culturii franceze și menținerea latinei ca limbă de cultură pînă tîrziu, în secolele al XVI-lea și al XVII-lea, au menținut împrumuturile aproape de forma lor inițială. În același timp, dacă forma scrisă a acestor împrumuturi relevă această apropiere, pronunția urmează o altă cale, potrivit
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
forma lor inițială. În același timp, dacă forma scrisă a acestor împrumuturi relevă această apropiere, pronunția urmează o altă cale, potrivit regulilor de citire ale francezei, încît, ca fapte de limbă propriu-zise, ele nu se mai mențin apropiate formei din latină (de exemplu, lat. augmentari > fr. augmenter [ogmă΄te]). Franceza, așadar, dacă nu apropie împrumuturile neologice de elementele moștenite -ca italiana-, le modifică totuși, menținînd și fenomenul dublei articulări. Apariția textelor scrise și a limbilor literare romanice Există în general predispoziția
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
alte țări vest-europene primele texte în limba maternă au apărut destul de timpuriu în Evul mediu, dar ele nu reprezintă și monumente de limbă literară. Aceste texte sînt, de obicei, acte comerciale și juridice, a căror limbă este un amestec între latină și limbile locale, dar aceste limbi nu cunosc aici o prelucrare și o tendință de normare în sensul unor limbi literare propriu-zise. Din același motiv, nici primele texte românești nu pot atesta decît faptul că limba română a început a
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
fost analizat și teoretizat, iar o susținere programatică a necesității de a se folosi în scris limba spaniolă nu a fost inițiată. Din acest motiv, nu au fost formulate nici argumente pentru utilitatea unei limbi literare spaniole, care să substituie latina la nivelul culturii de erudiție, încît, deși nu lipsit de semnificație, acest fenomen nu a fost însoțit de o ideologie care să-l fundamenteze și să-l propage. Desigur, trăsătura de a continua limba și alte trăsături specifice ale vechilor
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
latină populară și că a funcționat paralel cu această limbă populară accesibilă tuturor vorbitorilor. S-a ajuns astfel la concluzia că o limbă are două aspecte, unul popular și unul literar, și că este normal ca limbile cu originea în latină să aibă, pe lîngă aspectul popular, rezultat din evoluția latinei vulgare, și un aspect literar rezultat din activitatea conștientă de dirijare a limbii. Ca atare, oamenii de cultură și-au propus crearea și normarea unor limbi literare care să corespundă
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
populară accesibilă tuturor vorbitorilor. S-a ajuns astfel la concluzia că o limbă are două aspecte, unul popular și unul literar, și că este normal ca limbile cu originea în latină să aibă, pe lîngă aspectul popular, rezultat din evoluția latinei vulgare, și un aspect literar rezultat din activitatea conștientă de dirijare a limbii. Ca atare, oamenii de cultură și-au propus crearea și normarea unor limbi literare care să corespundă unei vorbiri populare mult diferențiate de corespondentul popular al latinei
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
latinei vulgare, și un aspect literar rezultat din activitatea conștientă de dirijare a limbii. Ca atare, oamenii de cultură și-au propus crearea și normarea unor limbi literare care să corespundă unei vorbiri populare mult diferențiate de corespondentul popular al latinei literare și, în aceste condiții, afirmarea romanității s-a realizat în procesul creării și normării limbilor literare romanice. Acest proces nu a început însă brusc, fiind inițiat de notarea sporadică și întîmplătoare în scris a limbilor locale din necesități practice
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
ca limbi ale culturii de erudiție. Autorii de gramatici și de retorici, dintre care unele au avut o mare circulație în teritoriile romanice apusene, au făcut cercetare lingvistică în spiritul tradiției formate de vechile limbi de cultură antice, greaca și latina. Importanța extraordinară a spațiului în care se vorbesc limbile romanice apusene pentru cultura europeană constă în ruperea de latinitate pentru a o putea continua și transmite în forme moderne originale, asigurînd prin aceasta unitatea și continuitatea culturii europene în ansamblu
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
timp, o continuare a ceea ce a creat această lume97. Fenomenul pornește de la faptul că, în statele catolice occidentale, limba latină a fost folosită de-a lungul Evului mediu ca limbă de cultură, astfel încît, între limbile romanice, rezultate din evoluția latinei populare și limba administrației, a cultului și a culturii dispăruse orice corespondență, fapt resimțit tot mai mult ca o piedică în dezvoltarea firească a popoarelor neolatine, căci orice acces la cultura de erudiție era condiționat de însușirea prealabilă a limbii
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
o piedică în dezvoltarea firească a popoarelor neolatine, căci orice acces la cultura de erudiție era condiționat de însușirea prealabilă a limbii latine. În aceste circumstanțe, popoarele romanice din Apusul european s-au văzut în situația de a renunța la latină ca limbă a culturii și de a recupera pentru idiomurile lor funcțiile exercitate de aceasta, idiomuri care însă erau urmașe ale aceleiași limbi latine. Dar, pentru a prelua funcțiile unor limbi de cultură, limbile romanice trebuiau cultivate și regularizate după
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
limbă a culturii și de a recupera pentru idiomurile lor funcțiile exercitate de aceasta, idiomuri care însă erau urmașe ale aceleiași limbi latine. Dar, pentru a prelua funcțiile unor limbi de cultură, limbile romanice trebuiau cultivate și regularizate după modelul latinei pe care urmau să o înlocuiască și din care preluau elementele lexicale care le lipseau și de care aveau nevoie. În acest mod, lumea romanică occidentală a înlăturat neajunsul unei tradiții care nu mai corespundea imperativelor timpului, dar a perpetuat
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
în a doua jumătate a secolului al XIII-lea și în primele decenii ale veacului următor (1265-1321). Acest mare învățat al Renașterii urmărea să realizeze, pornind de la limba populară, o variantă literară a limbii italiene, perfecționată după modelul reprezentat de latina clasică. În lucrarea De vulgari eloquentia (1303-1305), Dante era preocupat îndeosebi de mijloacele de expresie poetică, considerînd că aspectul literar al limbii italiene ar fi trebuit să se realizeze prin contribuția tuturor celor paisprezece dialecte. Atunci cînd a scris însă
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
urmat apoi de alți reprezentanți de seamă ai Renașterii italiene, Giovanni Boccaccio și Francesco Petrarca, încît acest subdialect a fost impus ca limbă literară a tuturor italienilor. Dante a considerat că limbile romanice sînt înrudite și își au originea în latina populară (vulgară), în vreme ce latina literară este posterioară latinei populare și a pornit tot de la ea, dar a fost prelucrată și fixată prin gramatici și prin alte lucrări care i-au stabilit normele ce trebuiau urmate atunci cînd era scrisă. De
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
reprezentanți de seamă ai Renașterii italiene, Giovanni Boccaccio și Francesco Petrarca, încît acest subdialect a fost impus ca limbă literară a tuturor italienilor. Dante a considerat că limbile romanice sînt înrudite și își au originea în latina populară (vulgară), în vreme ce latina literară este posterioară latinei populare și a pornit tot de la ea, dar a fost prelucrată și fixată prin gramatici și prin alte lucrări care i-au stabilit normele ce trebuiau urmate atunci cînd era scrisă. De aici decurge concluzia că
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
Renașterii italiene, Giovanni Boccaccio și Francesco Petrarca, încît acest subdialect a fost impus ca limbă literară a tuturor italienilor. Dante a considerat că limbile romanice sînt înrudite și își au originea în latina populară (vulgară), în vreme ce latina literară este posterioară latinei populare și a pornit tot de la ea, dar a fost prelucrată și fixată prin gramatici și prin alte lucrări care i-au stabilit normele ce trebuiau urmate atunci cînd era scrisă. De aici decurge concluzia că acest raport de posterioritate
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]