4,253 matches
-
relații politice, aceasta nu prea l-a ajutat, cu atât mai mult cu cât relația de apropiere cu Uniunea Sovietică dezvoltată de Cehoslovacia lui Edvard Beneš i-a fost potrivnică. Alături de Radola Gajda și Stanislav Čečka a fost printre comandanții Legiunii Cehoslovace care au fost adversari notorii ai bolșevismului, iar faptele sale de arme au reprezentat momente epice ale aventurii siberiene cehoslovace. Generalul Kadlec nu a fost un ofițer al Legiunii foarte popular, fiind eminamente un cadru prototip al Armatei Austro-Ungare
Eduard Kadlec () [Corola-website/Science/336888_a_338217]
-
Alături de Radola Gajda și Stanislav Čečka a fost printre comandanții Legiunii Cehoslovace care au fost adversari notorii ai bolșevismului, iar faptele sale de arme au reprezentat momente epice ale aventurii siberiene cehoslovace. Generalul Kadlec nu a fost un ofițer al Legiunii foarte popular, fiind eminamente un cadru prototip al Armatei Austro-Ungare: organizator militar și profesionist cu experiență în conducere. Superiorii săi l-au caracterizat ca având un caracter impecabil și un simț foarte dezvoltat al datoriei, dar fiind, din punctul de
Eduard Kadlec () [Corola-website/Science/336888_a_338217]
-
a adoptat o proclamație în favoarea armatei poloneze () și l-a numit pe colonelul Sikorski pentru a supraveghea procesul de recrutare. Relația dintre Puterile Centrale și a devenit din ce în ce mai dificilă, mai ales după ce puterile au interzis prezența supușilor austrieci în rândul Legiunilor (acum denumite Corpul Auxiliar Polonez, "Polski Korpus Posilkowy"), cu scopul de a-i devia spre armata austriacă regulată. Piłsudski s-a abținut de la votul asupra armatei poloneze, iar pe 2 iulie a demisionat împreună cu doi consilieri de stat de stânga
Regatul Poloniei (1916-1918) () [Corola-website/Science/337132_a_338461]
-
și Austria. Mai mulți legionari au refuzat să depună jurământul și au fost arestați, fapt care l-a determinat pe generalul von Beseler să-l aresteze pe asociatul lui Piłsudski, , și să-l închidă în Germania. În luna august, restul Legiunilor, aproximativ zece mii de soldați, au fost transferați pe Frontul de Est. Mareșalul Coroanei, Niemojowski, a demisionat la 6 august și a Consiliul s-a desființat la 25 august. După întreruperea funcționării Comisiei Temporare a Consiliului Provizoriu de Stat (), Puterile Centrale
Regatul Poloniei (1916-1918) () [Corola-website/Science/337132_a_338461]
-
februarie 1915 s-a înființat la București, cu scopul de a grupa un număr cât mai mare de refugiați într-o unitate militară care să lupte în rândurile Armatei Române pentru eliberarea teritoriilor de peste munți, după declararea stării de beligeranță, "„Legiunea Ardeleană”". Înființată din inițiativa și cu aportul unor comercianți bucureșteni, aceasta a fost concepută ca o unitate paramilitară și a avut sprijinul unor oameni politici influenți. Cu toate acestea ea a fost dezavuată de către Octavian Goga, care a considerat-o
Corpul Voluntarilor Români Ardeleni-Bucovineni (Hârlău) () [Corola-website/Science/337235_a_338564]
-
să compromită solidaritatea refugiaților. Mai mult, acesta a considerat că obligația refugiaților ardeleni nu putea fi decât aceea de a se constitui în voluntari militari, pentru a se putea instrui eficient în rândul armatei. Ca atare, Goga a cerut interzicerea "„Legiunii”" și a ziarului acesteia "„Ardealul”", ceea ce a fost ușor de obținut de la guvernul liberal, doritor să stăvilească suspiciunile Puterilor Centrale, cu privire la intențiile Regatului de a părăsi neutralitatea și de a se alătura taberei inamice. La data intrării Romaniei în razboi
Corpul Voluntarilor Români Ardeleni-Bucovineni (Hârlău) () [Corola-website/Science/337235_a_338564]
-
lor. Vorbind în numele refugiaților transilvăneni și bucovineni, Octavian C. Tăslăuanu, Vasile Lucaciu, Onisifor Ghibu, Ion I. Nistor, Vasile C. Osvadă, Iorgu Toma și Dimitrie Marmeliuc, au înaintat în luna septembrie 1916 Consiliului de Miniștri al României, un "Memoriu asupra înființarii „Legiunii românilor subjugați"”. Dat fiind că înantarea respectivului memoriu nu s-a soldat cu un rezultat, Victor Deleu și Vasile C. Osvadă în calitate de reprezentanți ai voluntarilor din Rusia, au redactat un memoriu similar adresat generalului Prezan, rămas și acesta fără efect
Corpul Voluntarilor Români Ardeleni-Bucovineni (Hârlău) () [Corola-website/Science/337235_a_338564]
-
demobilizeze treptat, ceea ce s-a întâmplat până la 1 mai. La Hârlău a continuat să funcționeze o permanență care a avut grijă de depozitele de alimente. O parte dintre voluntari au plecat totuși până la urmă odată cu francezii, spre a lupta în cadrul Legiunilor în curs de formare din Franța și Italia. Doar 17 voluntari din totalul transilvănenilor care își exprimaseră inițial intenția de a lupta în Franța, au acceptat înrolarea în Legiunea străină. Aceștia s-au îmbarcat pe nava Huntsend, care a repatriat
Corpul Voluntarilor Români Ardeleni-Bucovineni (Hârlău) () [Corola-website/Science/337235_a_338564]
-
au plecat totuși până la urmă odată cu francezii, spre a lupta în cadrul Legiunilor în curs de formare din Franța și Italia. Doar 17 voluntari din totalul transilvănenilor care își exprimaseră inițial intenția de a lupta în Franța, au acceptat înrolarea în Legiunea străină. Aceștia s-au îmbarcat pe nava Huntsend, care a repatriat ultimii membrii ai Misiunii Franceze. Din cei aproximativ 20.000 de transilvăneni aflați în martie 1918 în Regat și care trebuiau demobilizați, peste 10.000 erau cei proveniți din
Corpul Voluntarilor Români Ardeleni-Bucovineni (Hârlău) () [Corola-website/Science/337235_a_338564]
-
lui Jean-Léon Gérôme. De asemenea, el a predat la Academia Julian. În 1906, el a fost ales în Académie des Beaux-Arts. El a fost, de asemenea, membru al Société des Artistes Français. În 1911, el a devenit un Cavaler al Legiunii de onoare. Printre cei mai cunoscuți elevi se numără Paul-Émile Bécat, Roger Bissière, André Fau și Albert Lynch.
Gabriel Ferrier () [Corola-website/Science/337361_a_338690]
-
Aliate. Cei 2 ofițeri și-au început activitatea pe plan local în prima jumătate a lunii aprilie 1920 - legați fiind de aceea a Misiunii Militare Franceze din Siberia. Comisia a preluat întreaga răspundere a contingentului de voluntari români înrolați în "Legiunii de Vânători Ardeleni și Bucovineni", precum și pe cea a celorlalți prizonieri supuși români. Demersurile celor 2 ofițeri precum și munca de organizare dusă de aceștia s-au concretizat mai întâi prin repatrierea cu succes și fără pierderi, a efectivului de voluntari
Comisia Militară Română din Siberia () [Corola-website/Science/337401_a_338730]
-
Siberia la sfârșitul lunii august 1920, cei 2 ofițeri au mai rămas încă un timp pe lângă consulul francez, spre a lichida ultimele chestiuni. În luna martie 1919 se mai aflau în arealul siberian - incluzându-i și pe cei înrolați în "Legiunea de Vânători Ardeleni și Bucovineni", între 10.000 - până la 15.000 de prizonieri de origine română. Această cifră varia în funcție de estimarea conducătorului Misiunii Militare Franceze în Siberia a Consiliului Suprem Aliat - generalul Maurice Janin sau de cea a "Comitetului Național
Comisia Militară Română din Siberia () [Corola-website/Science/337401_a_338730]
-
Siberia a Consiliului Suprem Aliat - generalul Maurice Janin sau de cea a "Comitetului Național Român" din Siberia - coroborată cu alte informații. Însărcinat ca efect al negocierilor duse în timpul Conferinței de Pace de la Paris cu organizarea, coordonarea și finalizarea repatrierii tuturor „legiunilor” naționale și prizonierilor de război din în Siberia a fost Consiliul Suprem Aliat - care a asigurat tonajul maritim necesar. Tot ce a privit transportul și întreținerea a căzut însă direct în sarcina guvernelor naționale. România a preluat în 1919 sarcina
Comisia Militară Română din Siberia () [Corola-website/Science/337401_a_338730]
-
provincii intrate în structura statului: Transilvania, Bucovina, Basarabia, Maramureș și Banat. În acest scop, Guvernul României s-a angajat să suporte cheltuielile de transport ale prizonierilor și să facă demersurile necesare pentru urgentarea repatrierii acestora, cea a voluntarilor înrolați în Legiunea Română fiind de drept în sarcina Aliaților. Mandatată de către guvern cu scopul menționat a fost o comisie militară. Înființarea acestei comisii a fost hotârâtă de către Guvernul Vaida Voevod în ședința de guvern din 31 decembrie 1919, prin Decizia nr. 3
Comisia Militară Română din Siberia () [Corola-website/Science/337401_a_338730]
-
Vladivostok, situat pe malul Oceanului Pacific și s-a sfârșit fie în portul Constanța, fie în porturile italiene Triest, Genova și Ragusa. Cădere pe data de 16 aprilie 1920, a preluat de la colonelul ceh Eduard Kadlec prin hotărârea generalului Janin, comanda "Legiunii de Vânători Ardeleni și Bucovineni". Preluând întreaga răspundere a contingentului de voluntari români precum și a celorlalți prizonieri supuși români, a obținut de la Janin aprobarea înființării unei baze române la Vladivostok, precum și promisiunea formală a acestuia de urgentare a repatrierii. Subiectul
Comisia Militară Română din Siberia () [Corola-website/Science/337401_a_338730]
-
răspundere a contingentului de voluntari români precum și a celorlalți prizonieri supuși români, a obținut de la Janin aprobarea înființării unei baze române la Vladivostok, precum și promisiunea formală a acestuia de urgentare a repatrierii. Subiectul repatrierii prizonierilor supuși români neînrolați voluntar în Legiune a fost lăsat pentru o analiză ulterioară. Din mers, în același interval de timp cu sosirea "Legiunii" aflate în retragere de-a lungul Transsiberianului spre Vladivostok, la Harbin, Cădere a început organizarea unui Stat Major propriu care să-l ajute
Comisia Militară Română din Siberia () [Corola-website/Science/337401_a_338730]
-
înființării unei baze române la Vladivostok, precum și promisiunea formală a acestuia de urgentare a repatrierii. Subiectul repatrierii prizonierilor supuși români neînrolați voluntar în Legiune a fost lăsat pentru o analiză ulterioară. Din mers, în același interval de timp cu sosirea "Legiunii" aflate în retragere de-a lungul Transsiberianului spre Vladivostok, la Harbin, Cădere a început organizarea unui Stat Major propriu care să-l ajute în acțiunile de colectare, concentrare și educare patriotică a prizonierilor, în cele de urgentare a transportului pe
Comisia Militară Română din Siberia () [Corola-website/Science/337401_a_338730]
-
hranei, echipamentului și măsurilor sanitare pentru întregului contingent român, precum și în cele de înființare a unei baze române la Vladivostok și de asigurare a ordinii și disciplinei în interiorul acesteia. De asemenea, a trecut serviciile sanitar, de intendență și cultural ale "Legiunii" în subordine directă. Acestor măsuri, fostul comandant al bazei militare de la Vladivostok - generalul Lavergné, care la 20 aprilie 1920 fusese numit la comandă în locul lui Janin, nu li s-a opus. Sosiți în localitatea Harbin în aceeași perioadă, soldații Legiunii
Comisia Militară Română din Siberia () [Corola-website/Science/337401_a_338730]
-
Legiunii" în subordine directă. Acestor măsuri, fostul comandant al bazei militare de la Vladivostok - generalul Lavergné, care la 20 aprilie 1920 fusese numit la comandă în locul lui Janin, nu li s-a opus. Sosiți în localitatea Harbin în aceeași perioadă, soldații Legiunii au fost întâmpinați „în numele guvernului român” de către maiorul Cădere. Pe drumul de la Harbin spre Vladivostok parcurs până la 18 mai 1920, comandantul Misiunii le-a acordat în continuare sprijin administrativ, pentru a fi dejucate manevrele coordonate de câtre cehii care urmăreau
Comisia Militară Română din Siberia () [Corola-website/Science/337401_a_338730]
-
urmare a intervenției lui Cădere, contingentul român a primit pe 14 mai o ofertă mai bună reprezentată de 2 vase de pasageri, cu un traseu prin Canalul Suez. Deoarece numărul locurilor de evacuare a fost mai mare decât numărul soldaților Legiunii, Cădere a manevrat astfel încât restul de locuri să fie ocupat printr-o complicitate tacită cu decidenții francezi, de prizonieri români adunați din lagărele din Primorie sau aflați dislocați în zonă și destinați îmbarcării în calitate de „trupă română”. Evacuarea voluntarilor cu destinația
Comisia Militară Română din Siberia () [Corola-website/Science/337401_a_338730]
-
pe 1 iunie cu al doilea. Un al treilea și ultim transport, a fost obținut de Comisie și a plecat pe 25 august, în marea majoritate cu prizonieri români aflați în baza de la Valdivostok și doar cu câțiva voluntari ai Legiunii - ieșiți din spital. Restul de prizonieri rămași pe teritoriul siberian, oficial ar fi urmat să cadă exclusiv în sarcina oficialităților române. După ce la 28 august 1920 Misiunea Militară Franceză din Siberia și-a încheiat activitatea, cei 2 ofițeri au mai
Comisia Militară Română din Siberia () [Corola-website/Science/337401_a_338730]
-
Misiunea Militară Franceză din Siberia și-a încheiat activitatea, cei 2 ofițeri au mai rămas încă un timp pe lângă consulul francez, spre a lichida ultimele chestiuni. Cu această ocazie a luat sfârșit și activitatea "Comisiei Militare Române" de repatriere a "Legiunii" (aceasta fiind repatriată în integralitatea ei și fără pierderi umane). Alți prizonierii ardeleni și bucovineni din Siberia (până la un total de 4.746 persoane incluzându-i și pe cei înrolați voluntar în Legiune), au fost repatriați între anii 1920-1922 prin
Comisia Militară Română din Siberia () [Corola-website/Science/337401_a_338730]
-
activitatea "Comisiei Militare Române" de repatriere a "Legiunii" (aceasta fiind repatriată în integralitatea ei și fără pierderi umane). Alți prizonierii ardeleni și bucovineni din Siberia (până la un total de 4.746 persoane incluzându-i și pe cei înrolați voluntar în Legiune), au fost repatriați între anii 1920-1922 prin portul Vladivostok prin intermediul Misiunii Militare Române din Siberia. Înafară de navele maritime care au fost închiriate de către Consiliul Suprem Aliat, aceștia au mai fost repatriați pe vase puse la dispoziție de către Crucea Roșie
Comisia Militară Română din Siberia () [Corola-website/Science/337401_a_338730]
-
a contribuit și la salvarea unei cantități importante dintre materialele de război depozitate la Vladivostok - comandate de România în Franța, Anglia și SUA și care nu ajunseseră la destinație din cauza izbucnirii Revoluției. Materialele în cauză împreună cu o parte din materialul Legiunii au fost vândute, banii obținuți cu această ocazie fiind aduși de către voluntari în țară. De asemenea, a acordat asistență materială unor deportați din Basarabia sau unor coloniști basarabeni din Extremul Orient.
Comisia Militară Română din Siberia () [Corola-website/Science/337401_a_338730]
-
Pierre-Thiébaut-Charles- (născut la 19 octombrie 1862, Paris, Franța - mort la 28 aprilie 1946) a fost un general francez care a condus Misiunea Militară Franceză din Rusia în timpul Primului Război Mondial și al Războiului Civil Rus. A fost de asemenea comandantul-șef al Legiunii cehoslovace din Rusia și comandantul-șef al trupelor aliate de pe teritoriul rus. Component al mai multor delegații oficiale trimise în Rusia, fost una dintre autoritățile de prestigiu ale Franței în ceea ce privește afacerile militare rusești și o figură proeminentă - dar în mare
Maurice Janin () [Corola-website/Science/337408_a_338737]