18,601 matches
-
Înălțată la cerul zeiței iubirii. Glasul sonor al lui Veniero i se vârî printre gânduri. Acesta părea să Îi fie cel mai pe plac dintre toți. — Ce părere ai, messer Durante, despre ceea ce ai văzut? Nu crezi că știința acestor maeștri strălucește și În Înțelepciunea cu care urmăresc frumusețea, care e o parte atât de Însemnată a lumii create? V-o spune unul care a experimentat frumusețile din mai toate porturile Mediteranei. Cine e femeia aceea? Întrebă poetul, Încercând să insufle
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
În biserică. Un amănunt pe care mintea lui trebuie că Îl surprinsese pe neștiute, sugerându-i-l În vis, dar care acum apărea În toată lumina certitudinii. În timp ce era Încă zguduit de această descoperire, auzi glasul Îngrijorat al lui Teofilo. — Maestre, te simți rău? În loc să răspundă, puse la rândul său o Întrebare. — Câți dintre voi Îl cunoșteau pe mozaicar? Ceilalți schimbară o privire rapidă. Tot Teofilo fu cel care răspunse: — Cred că pot vorbi În numele tuturor, messer Durante. Fiecare dintre noi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
un ceas pregătind actele pentru prima reuniune a Consiliului. Încă Își mai ticluia În minte incipit-ul discursului său când Îi parveni raportul asupra membrilor celui de al Treilea Cer, pe care Îl ceruse. Așa cum Își Închipuise, oamenii erau cu toții maeștri În Arte, posesori de licențe de predare eliberate de universități prestigioase. Cel mai vârstnic era Bruno Ammannati, care locuise vreme Îndelungată În Palestina, căutând să Îi convertească pe păgâni, pe urmele Întemeietorului ordinului său, sfântul Francisc. Cel mai tânăr era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
m-am Întrebat dacă nu ți-ar face plăcere să mă Însoțești. În orașul tău, e un lucru rar să te poți bucura de conversația Înțeleaptă a unui coleg filosof de statura dumitale. Care, mai mult, a asistat la lecțiile maeștrilor de la Paris. Se părea că toată lumea era la curent cu studiile sale. Poate că ți-ai făcut o ideea prea elevată despre maeștrii aceia, replică Dante sec. Se Îndepărtaseră de trepte, Îndreptându-se către logia de la Orsanmichele. Căruțele negustorilor de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
de conversația Înțeleaptă a unui coleg filosof de statura dumitale. Care, mai mult, a asistat la lecțiile maeștrilor de la Paris. Se părea că toată lumea era la curent cu studiile sale. Poate că ți-ai făcut o ideea prea elevată despre maeștrii aceia, replică Dante sec. Se Îndepărtaseră de trepte, Îndreptându-se către logia de la Orsanmichele. Căruțele negustorilor de stofe se opreau În acel loc pentru a-și face plinul, Înainte să plece spre târgurile din Nord. Căldura chinuitoare fermenta balega zecilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
câteva momente, păru contrariat să Îl vadă, apoi chipul i se lumină Într-un surâs palid, În timp ce se ridica În picioare. — Messer Alighieri, e o cinste să primim un prior al cetății pe umilul nostru șantier. Îmi pare rău că maestrul Arnolfo nu se află aici, astăzi, pentru a te cinsti așa cum meriți. Îmi Închipui că ai venit ca să inspectezi starea lucrărilor. — La drept vorbind, pe dumneata te căutăm, messer Iacopo. Iar vederea operei voastre atât de impunătoare, adăugă Dante privind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
dacă asta vrei să afli. Și apoi, n-a durat mult. Într-o zi a plecat pe nepusă masă, Întrerupându-și lucrul. Nu mă așteptam să Îl regăsesc aici, la Florența. Dante Îl fixă. Ce părere ai despre iscusința lui, maestre Iacopo? Era cu adevărat cel dintâi mozaicar din Italia? Celălalt lăsă să se scurgă câteva momente Înainte să răspundă. — Ambrogio era cu siguranță un maestru În arta lui. Însuși Bonifaciu Îi conferise Însărcinarea de a decora În mozaic pereții capelei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
să Îl regăsesc aici, la Florența. Dante Îl fixă. Ce părere ai despre iscusința lui, maestre Iacopo? Era cu adevărat cel dintâi mozaicar din Italia? Celălalt lăsă să se scurgă câteva momente Înainte să răspundă. — Ambrogio era cu siguranță un maestru În arta lui. Însuși Bonifaciu Îi conferise Însărcinarea de a decora În mozaic pereții capelei sale sepulcrale, la San Pietro, spuse el sec. — Dar dumneata nu Îi aprobai stilul, nu-i așa? — Vremurile se schimbă, messer Durante. Din Franța sosește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
lui Ambrogio. Cei doi se priviră din nou pe furiș, dar nu luară În seamă aluzia. — Există patru mari universități În Italia. Studium florentinum va fi cea de a cincea. — A cincea, murmură Dante gânditor. Numărul acesta revenea mereu. Cinci maeștri de bresle, pentagrama trasată pe mozaic, cinci posibili trădători... Iar acum cinci universități. Mintea Începu să Îi divagheze. Din preajmă, abia mai percepea glasurile celorlalți, care continuau să turuie. Se tot gândea la numărul acela obsedant. Fiecare raport de care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Îl auzi spunând pe Augustino. Dante se scutură. — Mă gândeam la subiectul mozaicului. La alegoria aceea inexplicabilă. — Mda, cu adevărat ciudată. O inspirație biblică. Și cu atât mai stranie dacă e să ne gândim la meșterul Ambrogio, interveni Antonio. — De ce? — Maestrul din Como nu excela, cu siguranță, În religiozitate. L-aș fi Încadrat mai curând În școala lui Epicur. Pasămite, plăcerile lui Eros nu Îi repugnau. Avea mereu pe buze un nume femeiesc... — Ce nume? Celălalt șovăi o clipă, Înainte să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
renunțase la masca sa curială, acum părea un negustor șiret, gata să vândă și să cumpere. De ce ar trebui să se teamă Sfânta Biserică de moartea unui biet artizan? Sau de viața lui? Nu un simplu artizan, ci un mare maestru al artelor. Un meșter din Como. Pe deasupra, de credință ghibelină. Cardinalul Își păstră atitudinea indiferentă. Lui Dante Îi reveni În minte contractul pentru lucrările din mânăstirea San Paolo pe care Îl găsise În chilia mortului. — Omul lucrase și pentru Bonifaciu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
arbore sădit de Gioacchino da Fiore, călugărul exaltat care, cu mai bine de un secol În urmă, Încercase să Înnoiască Biserica prin profețiile lui. Bruno continua, cu Însuflețire, să Își presară cuvântarea cu imagini ale mântuirii. Cum putea un rafinat maestru de teologie să se piardă Îndărătul acestor viziuni grosolane, pentru mințile simple? Oare niște prostii asemănătoare Îl făcuseră curios pe Veniero? Dante Începuse să se Înstrăineze, urmându-și șirul propriilor gânduri. Asculta din ce În ce mai distras cuvintele omului. Apoi ceva, o schimbare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
cu ei la masa Domnului. Acest lucru e cu putință. E cu putință. E cu putință! repetă el de trei ori preschimbându-și glasul pe neașteptate Într-un strigăt. Aștrii, trupul vizibil al vechilor seminții adormite, Îi vor indica momentul Maestrului, prin mișcările lor. Începând cu steaua serii, cvintuplul simbol al stăpânei Îngerilor. Dante era scandalizat. Nu exista nimic creștin În cuvintele lui Bruno, ci doar aiureala mârșavă a tenebrelor. Pentru cu mult mai puțin decât atât, alții fuseseră deja zdrobiți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
câte auzise În biserica Celor Patruzeci de Martiri, confruntarea devenise inevitabilă. Și de ce nu acum, când fantezia sa Încălzită de vin se găsea În cele mai bune condiții pentru a avea câștig de cauză? Își făcu intrarea În sală În timp ce maestrul asista la finalul polemicii dintre doi studenți, din Înaltul catedrei. Părea satisfăcut de mersul discuției. Partizanul lui sic Își isprăvise argumentația, În timp ce susținătorul lui non se pregătea să Încheie. Tânărul citea În picioare, În fața catedrei maestrului, În timp ce, În spatele său, ceilalți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
intrarea În sală În timp ce maestrul asista la finalul polemicii dintre doi studenți, din Înaltul catedrei. Părea satisfăcut de mersul discuției. Partizanul lui sic Își isprăvise argumentația, În timp ce susținătorul lui non se pregătea să Încheie. Tânărul citea În picioare, În fața catedrei maestrului, În timp ce, În spatele său, ceilalți studenți, o jumătate de duzină, ascultau șezând pe o bancă și luând notițe pe tăblițele de ceară. Lângă dânsul, rivalul său din această zi asculta atent, gata să surprindă orice contradicție sau incongruență, pe care i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
de o licentia docendi. Cursurile pe care le-am frecventat la Bologna și Paris nu Îmi ridică știința la acest rang. Așadar, locul meu e jos, printre studenții domniei tale. Știu că excelezi În modestie la fel ca În Înțelepciune, maestre. Dacă ai voi, ar exista pentru domnia ta un loc În Studium. Și tocmai la materia astrologie, În care știu că ești expert. Dante Îl privi În ochi. — M-ați primi și În Al Treilea Cer? Celălalt deveni rigid. Expresia afabilă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Încă. Pronunțase ultimul cuvânt pe un ton Îngrijorat, care nu Îi scăpă prințului Bisericii. — Crezi că se află pe pista cea bună? — Nu. Sunt sigur de asta. E confuz, orbit de perversa lui credință În rațiune. Se văd bine amprentele maeștrilor de la Facultatea de Arte. — A fost și el la Paris? Dar trebuie că era abia un copil... — Diabolica lor lecție, cu mesajul ei Înșelător, a secerat infinite victime. Iar În omul nostru această lecție s-a tradus În nebuneasca Încredințare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Arătă spre masa Întunecată marcată pe carton la picioarele femeii, cetatea cu turnuri stranii. Veniero se apropie, ca și când ar fi vrut să vadă mai bine și el. — Da, zise el apoi. E o lucrare precisă. Ambrogio era Într-adevăr un maestru. Îi fusese de ajuns o privire În arhiva secretă a Commendei de la San Paolo, la Roma, ca să priceapă totul. Pentru asta, Templul avusese nevoie ani Întregi de cercetări. Voia să afle toată lumea. I-am oferit tot aurul din lume, numai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
foi era una cu mult mai mare, Împăturită. O desfășură, iar poetul se aplecă cu aviditate peste harta ce i se arăta, pătată cu sângele pe care el Însuși Îl făcuse să curgă. Recunoștea imaginile pe care le studiase cu maestrul său, Brunetto. Forma lumii. Marea lucrare a lui Ptolemeu, transcrisă de o mână iscusită pe acel pergament. Cu fragmentarea ei În părți, lanțurile de munți, lungile șerpuiri de râuri, marile oceane. Dar mai apoi exista și un dincolo, imens. Dante
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
ar explica supraviețuirea sa, după masacrul templierilor, până În zilele noastre. Dacă ai citit Codul lui Da Vinci, știi că la Biblioteca Națională din Paris au fost descoperite În 1975 câteva pergamente alcătuind așa-zisele Dosare Secrete unde figurează, printre Marii Maeștri ai Sihăstriei, numele celebru al autorului Cinei cea de Taină, alături de altele nu mai puțin celebre: Sandro Botticelli, sir Isaac Newton, Victor Hugo, Claude Debussy, Jean Cocteau etc. Pot să-ți spun că, la această oră, ceea ce Dan Brown, prezintă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
operele de artă și ritualurile menționate În cartea sa sunt reale, sugerând că și interpretarea lor se situează În afara oricărui dubiu, ceea ce e o minciună. Tot o minciună - prin omisiune, de această dată - poate fi considerată și lista cu Marii Maeștri ai Stăreției Sionului, de care se face mult caz În paginile best sellerului nostru. Și asta pentru bunul motiv că nu există o singură listă, cea aflată la Biblioteca Națională din Paris, unde a ajuns prin mișculații suspecte rău, ci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
al Templierilor”: și dimensiunea lui materială (tezaur, comoară...), și aceea spirituală (taină subversivă a creștinătății, informație explozivă pentru Sfântul Scaun...). O dovadă - dintre multe altele posibile - a legăturii Codului lui Da Vinci cu episodul Rennes-le-Château: despre incendiara listă a Marilor Maeștri ai Stăreției Sionului, de care am mai amintit (aceea cu Newton, Leonardo, Victor Hugo și ceilalți), Dan Brown afirmă În preambulul cărții că a fost descoperită la Biblioteca Națională din Paris, printre niște suluri de pergament care au fost denumite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
ăsta... - Să Înțeleg că activitatea Ordinului Templierilor „are mai puține tangențe cu istoria” - am Încheiat citatul...? - Nu asta am vrut să spun. M-au interesat, ba chiar m-au pasionat activitatea și destinul Templierilor de până la 1314, când ultimul Mare Maestru al Ordinului, al douăzeci și doilea, nobilul Jacques de Molay, a fost ars pe rug, consfințind cu jertfa sa desființarea de facto a confreriei (de jure, sentința fusese pronunțată cu doi ani Înainte). Până aici, chestiunea ține de istorie; de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
atare condiții, tezaurul templierilor sau al catarilor, Sfântul Graal și chiar problema naturii divine ori terestre a lui Isus, În care Biserica Catolică are interese uriașe?! Ce semnificație mai au, prin comparație, proiectele francmasonice, protocoalele Sionului, mișcarea sinarhică, cei doisprezece maeștri ai Shamballei sau intențiile membrilor Frăției Polare, atâta vreme cât supremul lor obiectiv - recunoscut ori nerecunoscut - poate fi, cel mult, meschina stăpânire a lumii, dominația mondială? Mai contează faptul că Isus a fost căsătorit cu Maria Magdalena și că urmași ai lor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
postura de eretici. Fricos și ezitant, Clement al V-lea pronunță, În aprilie 1312, la Conciliul de la Vienne, hotărârea papală de desființare a Ordinului, iar peste circa doi ani, pe 18 martie 1314, este dat pradă flăcărilor ultimul său Mare Maestru, Jacques de Molay. Cu acestea, istoria oficială a cavalerilor templieri ia sfârșit; Începe legenda. Și Începe spectaculos: blestemul vituperat de către Jacques de Molay la adresa regelui și a Papei pe rugul aprins prinde să-și facă efectul cu o stranie operativitate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]