5,303 matches
-
iar deasupra mea tronează un imens ceas rotund placat pe un fel de suport de lemn hexagonal. Ceea ce mi-a plăcut întotdeauna în această cafenea a fost de altfel lemnul : aproape totul este din lemn, cu excepția unor plăci rotunde de marmură etalate pe unele mese. Pereții sunt lambrisați cu lemn, podeaua este din lemn, plafonul este din lemn, scaunele sunt din lemn... Lemnul conferă un fel de simplitate, de sinceritate acestui loc în care nimic nu este sofisticat, nimic nu este
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
Époque și sunt adevărate călă torii în timp. Pasajul Verdeau este poate cel mai autentic dintre toate, găzduind cu discreție tot felul de mici galerii de artă, de anticariate, de minuscule restaurante și de librării cu aer prăfuit. Dalele de marmură tocite purtînd parcă amprenta a milioane de pași, firmele scrise cu vechi caractere de litere, felinarele și vitrinele doldora de curiozități, toate acestea și alte detalii nesfîrșite sunt mesajele unui secol epuizat, fragmente dintr-o memorie sfărîmată. Cînd am ajuns
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
de a-l face încă o dată praf și pulbere pe respectivul locatar al respectivului loc de veci. Vezi ce cruce îngîmfată i-au pus ? Cum a fost omul, așa e și crucea. La ce bun atîta sclipici, atîtea kilograme de marmură ? Și i-au pus și flori de plastic... Ca să dureze, ca să nu trebuiască să vină mai des cu flori proaspete... tanti masek îi cunoaștea practic pe toți morții din cimitirul orașului. Cam de două ori pe săptămînă făcea ea deplasarea
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
cadou oferit cuiva cu ocazia unei aniversări. Max Frisch tocmai desface o sticlă de șampanie. Din păcate, cei o sută de ani care au trecut peste această venerabilă instituție nu se prea simt în decorul dinăuntru. Nu știu de ce, dar marmura și oglinzile de pe pereți mă apasă puțin întrucît nu au îmbătrînit. Aici îmi lipsesc scaunele uzate și canapelele tocite de la Hawelka. Nu vă mai plictisesc însă cu aceste detalii. Vă las acum, am să ciocnesc un pahar de șampanie cu
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
și trăsurile, iar mai tîrziu mașinile de epocă defilînd prin fața acelei intrări impozante, vedeam domni în smoking și cu joben ajutînd să coboare pe peron doamne cu rochii lungi și pălării spumoase, iar apoi intrînd cu ele în holul de marmură al Casei monteoru și urcînd cu ele la etaj în salonul prevăzut pentru recepții. Fostul palat devenit „Casa scriitorilor” era un martor tăcut al unei epoci galante și mondene, al unei perioade cînd românia se occidentaliza și se democratiza, cînd
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
precum Casa monteoru. Ceva ne spunea că din acest loc urmau să fie evacuate în curînd și fantomele. în ce mă pri vește, eu mă izbii de propria mea fantomă. m-am văzut acolo, în holul cu pereții placați cu marmură, sub luminatorul împodobit în stil baroc, în mijlocul unui grup de scriitori neliniștiți. Vom fi dați definitiv afară ? tot ce am discutat noi aici, tot ce ne-am spus noi aici, toate strigătele noastre interioare proferate aici, se vor duce dracului
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
de profeți și Buciumă sângele (1942); Protiv - Verboten (1943ă și Ereditate (1944). Va urma câte un volum sau două: Vestala neagră (1945), Potirul profanat și Nu-s drumuri În apoi? (1946) În cumpăna de fiecare seară și Spre oază În marmură neagră, poeme. În intervalul 1940-1947 apar paisprezece titluri de volume și plachete de versuri. Apoi Întemnițat politic În diverse localități, nu-și mai regăsește ritmul și după 1955 se refugiază În literatura beningă pentru copii. Personaj În perpetuă combustie - continuă
Refugiaţi basarabeni apostoli ai neamului românesc by Vlad Bejan () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91599_a_93564]
-
de eminesciana Mortua est! Dedicație amintirii unei adolescente. Vestala neagră ține de iluzionismul căutărilor; singurătatea și meditatia - punctează Potirul profanat unde „Nu ne găsim nici Înainte/Nici În apoi/Ne resipim căutândune. Mirajul alinător se regăsește În Spre oază În marmura neagră. Acad. C. Ciopraga exprimă regreul că puține referiri critice s-au făcut privitor la opera lui C. A. Munteanu, decât numai, târziu, Mihai Cimpoi reputatul critic literar Închină o scurtă referire În studiul său „O istorie deschisă a literaturii
Refugiaţi basarabeni apostoli ai neamului românesc by Vlad Bejan () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91599_a_93564]
-
vârful piciorului și m-a obligat să imit și alte ființe fără suflet. Dar Bolta Cerească e mai pizmașă decât cel care tocmai a aflat că vecinii și-au cumpărat unul o cârjă de santal, iar altul, un ochi de marmură. Nu-i veșnică nici măcar clipa În care dăm gata un bob de mei; de aceea, fericirea noastră și-a văzut și ea sfârșitul cu ochii. A șaptea zi a lui octombrie ne-a hărăzit un mistuitor pojar, care a pus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
cândva paludice de pe Via Pestifera, cu concursul zidarilor și al bătrânilor fanatizați, Marele Haotic din Roma. Nobilul edificiu, pentru unii o minge, pentru alții un ovoid, iar pentru reacționari o masă informă, ale cărui materiale amalgamau gama care merge de la marmură la bălegar, trecând prin guano, consta În chip esențial din scări În formă de melc, care Îngăduiau accesul la pereți impenetrabili, poduri rupte, balcoane la care nu ne era dat să accedem, uși de intrare În puțuri, dacă nu În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
poem cu caracter elegiac: Coplas a la muerte del maestre don Rodrigo sau Coplas por la muerte de su padre (Strofe la moartea maestrului Rodrigo sau Strofe la moartea tatălui său), la baza căruia stă motivul poetic ubi sunt. Marmolina. Marmură poroasă, mai puțin fină decât cea obișnuită. Martí, José Julián. Om politic și scriitor cubanez (1853-1895), promotor al cauzei independenței naționale. Cunoscut și apreciat atât pentru scrierile politice, cât și pentru volumele de poeme Ismaelillo (1882) și Versos sencillos (Versuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
zice, dar o frumusețe decorativă care nu găsea nici un ecou în sufletul lui Radul Popianu și deci în sufletul nimănui. Ținea capul ușor plecat pe dreapta, gîtul întins, fără cute, pieptul nu se mișca în tăietura rochiei, degetele țepene, de marmură, S-a simțit impresionat ca în fața unei forțe necunoscute. N-avea de ales, ori o înfrunta, ori i se alătura. K.F. îî propusese de la ea alianța. În cîteva secunde și-a dat seama că va accepta, mai rămînea doar curiozitatea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
pentru aceasta trebuie păzită, vegheată. O asemenea clădire uriașă cum e statul poate suporta tot felul de "operațiuni cosmetice", modificări interioare, săli noi făcute din transformarea celor vechi, intrări-ieșiri, poate chiar cîte o scară, puteai zugrăvi, îmbrăca în lemn, în marmură pereții, puteai podi cu lemn, cu mozaicuri, puteai schimba forma ferestrelor, le puteai astupa ori lărgi, dar toate astea ținînd cont să nu atingi în nici un fel structura ascunsă. Te puteai folosi de ea, dar n-o puteai modifica, nici măcar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
dacă au dreptate, mi-am spus, și n-o să mai scriu nimic? Vertiginos, alungând imaginea celor trei, gândul mi s-a îndreptat spre un om care, pe deasupra micimilor umane, era pasionat de cuvântul scris. Acolo, în fața hârtiei, mai puternică decât marmura, îmi spusese el odată, artistul forțează natura, dîndu-i un înțeles, în timp ce ea, oarbă, nu are unul... Miron Paraschivescu! Ce-o fi făcînd? Ultima dată, prin septembrie, fusesem cu el la o piesă și acolo, în plin spectacol, se ridicase și
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
și le pună. Dar de când instinctele vitale s-au stins ele astfel în noi? Când s-au transformat într-o astfel de resemnată înțelepciune? Și Bezuhov îl admiră, el care își ascultase odată instinctele și pusese mâna pe placa de marmură a biroului să-i crape capul desfrânatei Helene: te omor, urlase el, înspăimîntînd-o. Așa da! Și dacă ar fi omorît-o pe loc pentru nerușinarea ei sfidătoare, pentru murdăria ei de a fi atras în cursă un inocent fiindcă era bogat
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
pricepea de minune. Practic, relația fusese deja consumată, cel puțin în mintea Henriettei. Tot ce trebuia să facă era să-i pună pe cei doi față-n față. Se îndreptă spre ieșire, țăcănind cu tocurile pe podeaua nouă, imitație de marmură, a Serviciului de Sănătate Publică. La ușă se opri, dându-și seama că uitase un amănunt important. Care e numele lui de botez? întrebă. Asistenta se strâmbă de parcă ar fi fost o informație strict confidențială. — Laurence, spuse în cele din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
extraordinară de frumusețe și vulnerabilitate proprie lui Carrie, calități la care putea recurge la comandă, era chiar și după atâta timp o armă periculoasă. Cu Carrie era nespus de ușor să uiți de substanța acidă care fierbea sub înfățișarea de marmură, chiar și după ce te arseseși o dată. Încercă să regăsească sentimentul de furie care îl ținuse la suprafață, care îl ajutase să nu-și piardă mințile, dar era prea departe în urmă. Am o surpriză pentru tine. În momentul acela arătă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
aprins o țigară și m-am dus la fereastră. Încă nu se făcuse ziuă. Noaptea mai atârna deasupra mării ca o zdreanță murdară care se destrăma. La ora aceea pe țărm nu era nimeni. Doar pescărușii dădeau ocol stâncilor de marmură, unde urma să fie cimitirul cel nou. Brusc, mi-am amintit de durerile mele de stomac și de sfatul lui Dinu. Nu mai trebuia să fumez având stomacul gol. Probabil, din pricina acelui obicei prost mă alesesem cu un ulcer care
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
când se mai debarasa de treburi, putea să meargă cu mine. "Eu îmi câștig pîinea", a râs el, făcând aluzie la faptul că așteptând să mă cheme Bătrânul și să moară cineva, ca să cioplesc prima piatră funerară în cimitirul de marmură, eu n-aveam, practic, nici o obligație. Drept care m-am întors în cameră, încercînd să mai dorm un ceas, două. N-a fost însă chip. Cum m-am lungit în pat, am constatat că baia în mare nu mă spălase și
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
ca apele râurilor în mare, sau, poate, am uneori senzația că în evenimentele trăite există aluviuni din vise numai fiindcă nu sânt sigur câtă autenticitate există în întîmplările care m-au împins pe acel țărm, unde am cioplit morminte de marmură pentru bătrânii azilului, și de-acolo în acest pod așteptând să vină furtuna, să-mi joc ultimul rol, de pilot de furtună. Sânt momente când mă îndoiesc de unele lucruri, că am făcut Școala de Belle Arte, că am fost
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
înflăcărare. Și pe urmă nu țin să mă căiesc, să fiu iertat. Pentru atât de puțin n-aș sta aici la pândă. Și spun asta fiindcă m-am debarasat de modestie ca de o cămașă de forță în cimitirul de marmură. Îmi doresc ceva mult mai important decât iertarea acum, iar întrucît știu că fiecare pierde pentru sine, dar dacă reușește să-și dea sieși un sens, va reuși să dea și lumii unul, mă feresc să-mi ascund păcatele ca
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
niciodată prin părțile noastre așa ceva", ar zice, poate. "Bine, bine, dar cenușa?" mă pomenesc șoptind. La care ei ar adăuga plictisiți: "Au ars niște bălării". "Și cerbii?" "Care cerbi?" "Un sculptor pretinde că a cioplit pietre funerare în Stâncile de marmură de pe țărmul mării și că vâna aici în mlaștină cerbi". "A trecut unul cam nebun prin cătun, e drept, dar nu mai știm nimic despre el. Cât privește cerbii, au existat cândva cerbi în pădurea de sălcii de lângă mlaștină, dar
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
mai departe, căutând altele mai simple. Pietrele funerare erau în general modeste; cele mai multe, putrezite sau înverzite de licheni. La un moment dat am ajuns însă în dreptul unui mormânt frumos, bine întreținut, plin de flori și cu o cruce mică de marmură neagră, având un medalion de porțelan cu imaginea unui copil bucălat și surâzător. Poate că atunci destinul a tresărit dacă ațipise cumva. N-ar fi vrut să trec mai departe. Acel mormânt era motivul pentru care mă adusese acolo, în
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
un diavol, un vagabond, o rușine. El nu-mi ierta faptul că nu semănam fratelui meu mort, eu nu-i iertam faptul că vroia să nu am propria mea identitate. Uneori, mă duceam la cimitir și priveam, pe crucea de marmură neagră, chipul lui Dinu. Aș fi avut poftă să-l bat, să-l tăvălesc prin praf, să-i vâr iarbă în gură, să-l oblig s-o înghită, ca să-l pedepsesc, să mă răzbun și mă îndîrjeam până la lacrimi fiindcă
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
dat seama că mă prăbușisem în curte. M-am întrebat dacă inima fusese de vină și-mi dăduse un avertisment sau nervii mei cedau, suprasolicitați de o meserie pentru care nu aveam chemare; în ultimele săptămâni stricasem câteva bucăți de marmură fără să scot nimic ca lumea din ele. Ascultam bâzâitul viespilor și filtram lumina aurie de toamnă printre gene. Mi-ar fi părut rău să mă despart de viață, păcătos de dulce și pentru un ratat. Încercam să mă liniștesc
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]