8,009 matches
-
supranaturale? „Ca figurare a forțelor supranaturale, spune Françoise Frontisi-Ducroux, masca de cult, ritualică, aparține zonelor primejdioase ale reprezentărilor umane”1, lucru adevărat atât pentru masca lui Dionysos, cât și pentru cea a lui Gorgo. În universul reprezentărilor religioase, continuă autoarea, masca lui Dionysos corespunde „unuia dintre polii extremei alterități, acela al contemplării chipului zeilor, la celălalt pol aflându-se figura monstruoasă a Gorgonei, simbol al supremei interdicții, al inexprimabilului și al neputinței de a contempla moartea”. Grecii, ne reamintește Vernant, au
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
polii extremei alterități, acela al contemplării chipului zeilor, la celălalt pol aflându-se figura monstruoasă a Gorgonei, simbol al supremei interdicții, al inexprimabilului și al neputinței de a contempla moartea”. Grecii, ne reamintește Vernant, au doar trei divinități purtătoare de mască: Dionysos, Artemis și Gorgo, legate de spațiul rămas în sălbăticie și de alteritate, Gorgo figurând, în opinia lui, alteritatea cea mai radicală, aceea a morții 2. Veritabilă epifanie a alterității, masca propune privirii, în reciprocitatea viziunilor, în schimbul dintre a vedea
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
ne reamintește Vernant, au doar trei divinități purtătoare de mască: Dionysos, Artemis și Gorgo, legate de spațiul rămas în sălbăticie și de alteritate, Gorgo figurând, în opinia lui, alteritatea cea mai radicală, aceea a morții 2. Veritabilă epifanie a alterității, masca propune privirii, în reciprocitatea viziunilor, în schimbul dintre a vedea și a fi văzut, o experiență a posesiunii și a identificării. „Dacă se uită în ochii stranii ai măștii, omul nu va mai putea să se vadă așa cum se văzuse până
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
alteritatea cea mai radicală, aceea a morții 2. Veritabilă epifanie a alterității, masca propune privirii, în reciprocitatea viziunilor, în schimbul dintre a vedea și a fi văzut, o experiență a posesiunii și a identificării. „Dacă se uită în ochii stranii ai măștii, omul nu va mai putea să se vadă așa cum se văzuse până atunci. În contact cu bizareria, el trăiește sentimentul propriei bizarerii”3. În centrul acestei experiențe se înscriu concomitent revelația și teama de a se afla față în față
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
nu va mai putea să se vadă așa cum se văzuse până atunci. În contact cu bizareria, el trăiește sentimentul propriei bizarerii”3. În centrul acestei experiențe se înscriu concomitent revelația și teama de a se afla față în față cu masca zeului sau cu aceea a morții. Situațiile caracterizate printr-o confruntare frontală, arată Françoise Frontisi-Ducroux, sunt cele în care individul se exclude din rețeaua de relații vizuale ce definesc viața socială, dintre care ea citează în special moartea, somnul, exaltarea
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
citează în special moartea, somnul, exaltarea, nebunia sau frica, adică exact situațiile când poate fi văzută Gorgo sau poate avea loc o întâlnire cu fantomele. Iar în analiza diferitelor efigii ale lui Dionysos, propusă de autoare, putem observa că, deși masca rămâne un element central, ea este mereu asociată cu statuia. În efigia reprezentată de o mască țintuită pe un stâlp acoperit doar de o simplă țesătură, acoperământul acesta nu are rolul de a ascunde stâlpul, ci de a sugera un
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
Gorgo sau poate avea loc o întâlnire cu fantomele. Iar în analiza diferitelor efigii ale lui Dionysos, propusă de autoare, putem observa că, deși masca rămâne un element central, ea este mereu asociată cu statuia. În efigia reprezentată de o mască țintuită pe un stâlp acoperit doar de o simplă țesătură, acoperământul acesta nu are rolul de a ascunde stâlpul, ci de a sugera un corp care, deși e absent, poate fi totuși interpretat ca imagine sculpturală a statuii zeului. Masca
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
mască țintuită pe un stâlp acoperit doar de o simplă țesătură, acoperământul acesta nu are rolul de a ascunde stâlpul, ci de a sugera un corp care, deși e absent, poate fi totuși interpretat ca imagine sculpturală a statuii zeului. Masca atestă, așadar, prezența/absența zeului, prin legătura ei cu un corp absent, dar evocat sau evocabil la modul virtual și care poate lua forma unei statui. Acest corp-noncorp materializează deopotrivă o prezență și o absență. De unde și ciudatele efigii ale
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
și ciudatele efigii ale lui Dionysos, pomenite ici și colo în unele texte. Statui reduse la un prosopon, statui din care nu se vede decât chipul, restul fiind ascuns privirilor sau chiar de-a dreptul îngropat, vârât adânc în pământ. Mască de piatră sau de lemn, uneori de bronz sau de pământ ars. Se întâmplă și ca efigia lui Dionysos să fie închisă într-un scrin, într-o „cutie neagră”. Zeul teatrului, zeul cu mască își are statuile lui. Este interesant
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
dreptul îngropat, vârât adânc în pământ. Mască de piatră sau de lemn, uneori de bronz sau de pământ ars. Se întâmplă și ca efigia lui Dionysos să fie închisă într-un scrin, într-o „cutie neagră”. Zeul teatrului, zeul cu mască își are statuile lui. Este interesant de remarcat faptul că efigia măștii fixate pe un stâlp pare să se fi constituit în Atica la sfârșitul secolului al VI-lea, astfel încât, ca figură autonomă, masca „apare ca un rezultat logic, dacă
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
uneori de bronz sau de pământ ars. Se întâmplă și ca efigia lui Dionysos să fie închisă într-un scrin, într-o „cutie neagră”. Zeul teatrului, zeul cu mască își are statuile lui. Este interesant de remarcat faptul că efigia măștii fixate pe un stâlp pare să se fi constituit în Atica la sfârșitul secolului al VI-lea, astfel încât, ca figură autonomă, masca „apare ca un rezultat logic, dacă nu chiar cronologic, al tensiunii confirmate, în cazul efigiilor lui Dionysos, între
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
cutie neagră”. Zeul teatrului, zeul cu mască își are statuile lui. Este interesant de remarcat faptul că efigia măștii fixate pe un stâlp pare să se fi constituit în Atica la sfârșitul secolului al VI-lea, astfel încât, ca figură autonomă, masca „apare ca un rezultat logic, dacă nu chiar cronologic, al tensiunii confirmate, în cazul efigiilor lui Dionysos, între vizibil și ascuns, pe de o parte, corp și expresie a feței, pe de altă parte”1. Lui Dionysos, ca zeu al
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
ce croiește drumul spre experiența alterității sub forma ei cumplită, amenințătoare, o alteritate devastatoare implicând haosul și moartea, învecinată cu cea figurată de Gorgo. Cât despre Gorgo, aceasta este întruchiparea alterității absolute, forța terorii în stare brută, materializată într-o mască monstruoasă (aici umanul și bestialul se amestecă). Înfățișând oroarea, groaza, spaima în stare pură ca dimensiune a supranaturalului, masca se înscrie în gestica violenței războinice și a furiei ucigașe aducătoare de moarte. Eroul plin de mânie, eroul-stindard al răzbunării sau
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
cu cea figurată de Gorgo. Cât despre Gorgo, aceasta este întruchiparea alterității absolute, forța terorii în stare brută, materializată într-o mască monstruoasă (aici umanul și bestialul se amestecă). Înfățișând oroarea, groaza, spaima în stare pură ca dimensiune a supranaturalului, masca se înscrie în gestica violenței războinice și a furiei ucigașe aducătoare de moarte. Eroul plin de mânie, eroul-stindard al răzbunării sau al morții are, în tragedie, chipul lui Gorgo. Locuitoare a tărâmului morților, aceasta le interzice celor vii să pătrundă
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
al morții are, în tragedie, chipul lui Gorgo. Locuitoare a tărâmului morților, aceasta le interzice celor vii să pătrundă pe teritoriile ei. „Din adâncurile Hadesului, unde-și are lăcașul, capul lui Gorgo supraveghează, ca un paznic vigilent, frontierele domeniului Persefonei. Masca ei exprimă și conservă alteritatea radicală a lumii umbrelor, de care nici o ființă vie nu se poate apropia”1, decât dacă se transformă ea însăși într-o imagine a lui Gorgo, dacă ia chipul ei tenebros. Iată de ce, în unele
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
fi văzut de pământeni, o cască având puterea de a-l face invizibil și despre care Hesiod spune că era confecționată din piele de câine și că „închidea în ea tenebrele lugubre ale nopții”. După unii teoreticieni, cuvântul latinesc persona („mască”) ar fi derivat din etruscul Phersu, echivalent al grecescului Perseu. Phersu este purtătorul de mască în ritualul funebru organizat întru cinstirea unui defunct. Masca figurează astfel spiritul celui mort și, în dansul ritual, cel ce o poartă mimează și actualizează
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
care Hesiod spune că era confecționată din piele de câine și că „închidea în ea tenebrele lugubre ale nopții”. După unii teoreticieni, cuvântul latinesc persona („mască”) ar fi derivat din etruscul Phersu, echivalent al grecescului Perseu. Phersu este purtătorul de mască în ritualul funebru organizat întru cinstirea unui defunct. Masca figurează astfel spiritul celui mort și, în dansul ritual, cel ce o poartă mimează și actualizează puterile subpământene, după cum Persefona, prin masca lui Gorgo a cărei stăpână este, supraveghează ea însăși
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
câine și că „închidea în ea tenebrele lugubre ale nopții”. După unii teoreticieni, cuvântul latinesc persona („mască”) ar fi derivat din etruscul Phersu, echivalent al grecescului Perseu. Phersu este purtătorul de mască în ritualul funebru organizat întru cinstirea unui defunct. Masca figurează astfel spiritul celui mort și, în dansul ritual, cel ce o poartă mimează și actualizează puterile subpământene, după cum Persefona, prin masca lui Gorgo a cărei stăpână este, supraveghează ea însăși lumea Infernului, ținuturile lui Hades. Un adevărat sistem de
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
Phersu, echivalent al grecescului Perseu. Phersu este purtătorul de mască în ritualul funebru organizat întru cinstirea unui defunct. Masca figurează astfel spiritul celui mort și, în dansul ritual, cel ce o poartă mimează și actualizează puterile subpământene, după cum Persefona, prin masca lui Gorgo a cărei stăpână este, supraveghează ea însăși lumea Infernului, ținuturile lui Hades. Un adevărat sistem de relații poate fi, așadar, stabilit între Hades, Phersu, Perseu și Persefona. În Teogonia lui Hesiod, Gorgonele sălășluiesc, împreună cu monștrii, la marginea lumii
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
fi lătratul câinelui sau șuieratul șarpelui, dar și cele ale unor instrumente muzicale, în primul rând flautul. Sunt sunete care par că țâșnesc dintr-un loc neștiut și nevăzut, că vin dintr-un altundeva, aidoma vocii care se aude prin mască, voce sepulcrală, materializare a unei puteri de pe alte tărâmuri. Flautul este o invenție a zeiței Atena, menită să imite șuierăturile scoase de șerpii încolăciți în jurul capului Gorgonelor și sunetele ieșite din gurile lor. Într-o bună zi, pe când cânta la
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
bună zi, pe când cânta la flaut, zeița și-a văzut imaginea răsfrântă în apă, s-a speriat de chipul ei devenit dintr-odată hidos și a azvârlit cât colo flautul, recuperat îndată de satirul Marsyas. Chipul flautistului aduce mult cu masca lui Gorgo, iar flautul este prin excelență instrumentul transei, al delirului, al posedării. El este asociat „bacantului” lui Dionysos, satirilor și menadelor acestuia, dar și unui bacant de-al lui Hades. Se întâmplă, într-adevăr, ca uneori bacantul lui Dionysos
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
ce se stabilește între victimă și asasinul pătat de sîngele ei. Posedarea de către Dionysos se înrudește astfel cu posedarea de către Gorgo. Eroul intră în câmpul dublei fascinații de a vedea și de a fi văzut, în confruntarea directă, frontală cu masca. Trăiește o revelație, dar riscă în același timp să se distrugă, să cadă pradă delirului nebuniei sau morții. Omul dă piept cu zeul și cu moartea și încetează atunci, prin posedare, să mai fie el însuși, devine întruchiparea unei puteri
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
i te-ai uitat drept în ochi”. Până la urmă, Gorgo „ești tu însuți într-o altă lume, ești capul acesta învăluit de tenebre, ești chipul acesta marcat de invizibil; în ochii lui Gorgo se oglindește adevărul propriului tău chip”. Oare masca eroului tragic nu-i oferă spectatorului imaginea unei alterități înfricoșătoare împreună cu oglinda în care el însuși își recunoaște propria înfățișare macabră? În această voce care pare să vină de altundeva, spectatorul nu aude cumva ecoul dublului său, răsunând dintr-o
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
spațiul intermediartc "Shite sau spațiul intermediar" Un actor mascat pătrunde și pe scena teatrului no: e shite, singurul al cărui nume înseamnă „actor” (în sensul de „cel ce acționează”) și, de asemenea, singurul al cărui chip se ascunde sub o mască. În teatrul no, acțiunea constă - ca să reluăm celebra formulă a lui Claudel - în faptul că „vine cineva, și nu că se întâmplă ceva”. „Cineva” sosește din acele spații diferite care sunt lumea morților sau lumea zeilor și a demonilor. Întreaga
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
unui altundeva care devine un aici și acum și a cărui esență se cristalizează în figura defunctului întors printre cei vii și în aceea a zeului ori a demonului ce se întrupează. Astfel, aidoma eidolon-ului grecilor, shite, unicul purtător de mască din teatrul no, asociază intim apariția supranaturală și revenirea fantomei. Teatru axat în întregime pe tensiunea dintre vizibil și invizibil, material și imaterial, no înscrie în centrul esteticii sale fantoma, ca reprezentare prin excelență a unei făpturi ce se mișcă
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]