4,697 matches
-
Îmi fac o injecție, dar după cum ne-a mers norocul, acul s-a rupt. Următorea zi a fost astmatică și lipsită de evenimente importante, Însă noaptea norocul ni s-a schimbat cînd Alberto a menționat cu o voce plină de melancolie că atunci, pe 20 mai, era aniversarea noastră de șase luni de cînd ne aflam pe drumuri. Acesta a fost pretextul să Înceapă să plouă cu pisco. La a treia sticlă, Alberto a țîșnit În picioare, a abandonat maimuțica pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
însemnată, pentru că prin ea se amintesc, ca într-un buchet, misterele cele mai mângâietoare. Clopotul ne vestește Buna-Vestire a Mariei și ne amintește de trei ori pe zi mântuitoarea întrupare a cuvântului. Sunetul lui înveselește zorile, luminează amiaza și dă melancolie serii. Ne dă într-un chip deosebit un surâs de dimineață al Mariei, un semn al caldei sale dragoste de mamă în miezul zilei, o asigurare a ocrotirii sale puternice în noaptea care înaintează. Sună, clopotule, vino și trezește în
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
nu știu nimic. În rest - foarte ocupat în aceste ultime zile, ceea ce de fapt a fost un noroc pentru mine: aveam tot timpul ceva urgent de făcut, nu aveam ocazia să rămân singur. În felul acesta am putut evita orice melancolie... și totuși, mă simt oarecum obosit și aș vrea să revin la modul meu de viață obișnuit. Dar până spre sfârșitul săptămânii nu cred că voi avea această ocazie. În aceste ultime zile am avut motive destul de importante să fiu
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
a nu deranja, dat fiind că astăzi este ziua de naștere a mamei sale. Nu știu ce să fac, cu atât mai mult că mâine voi avea o zi grea... 4 octombrie 1953 Ieri am petrecut o seară de ciudată și calmă melancolie alături de Mihai. Mi-a spus că abia acum resimte nostalgia acelui sfârșit de vacanță care pe mine m-a făcut aproape să plâng în tren... Spune că m-am schimbat, că nu mai sunt același de odi nioară, că meschinăria
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
urmă un fel de vacanță cu peripeții, vorba filmului aceluia cehoslovac Nikdo nic neví (Nimeni nu știe nimic). și, pentru monotonia timpurilor în care trăiam, a fost chiar o vacanță interesantă și plină de învățăminte. Părăseam fără nici un fel de melancolie domeniul filmului de ficțiune și pășeam cu dreptul în filmul documentar, cu atât mai mult cu cât viitorul meu dascăl era de fapt la acea oră singurul cineast român care știa ceva în domeniul său - Ion Bostan. De la el am
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
crede-o în stare de ceea ce-ți provoacă în cap. Dar un text poate fi și metaforic, vizibil inserat în imagini ca la António Lobo Antunes, pentru a trece abia de-aici la goana buimacă: „O neagră dispoziție, o melancolie furioasă de culoarea norilor s-au adunat deasupra mării, perne făcute grămadă, pline de gușe de tafta“, scrie el în romanul Păsările se reîntorc. Cei trei autori citați mai sus, fiecare în felul său cu totul deosebit de a scrie, provoacă
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
timp și tergiversează povestea cu manechinul. Întâmplările și persoanele de altădată nu se modifică esențial în memoria mea, nu se răstoarnă în opusul lor. Dar obiectele o fac tot mereu. Smulgând celor întâmplate pe-atunci când un ridicol fioros, când o melancolie grotescă. Înfășurând post festum întâmplările într-o altă piele și îngăduindu-ți să le povestești cu o clipire complice din ochi, fără să bagatelizezi totuși nimic. Dar mai înainte să ajung, în sfârșit, la manechinul Inge Wenzel din raioanele de
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
desăvârșită noblețe comportamentală, fizică și morală. Doamna Condor, de o statură mai degrabă submedie, cu niște ochi albaștri, în care citeai bunătatea infinită și mila față de semenii aflați în suferință, era o apariție plăcută și impresionantă prin aerul de adâncă melancolie degajat de toată ființa sa. Oare de ce-o fi fost așa de tristă? Dumnezeu știe! Avea, în schimb, doamna Condor doi feciori, doi flăcăi înalți ca brazii, semănând leit cu tatăl lor, zdraveni și bine legați, care neîndoielnic erau
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
multă nostalgie, de "germanofilia pierdută" a acestor locuitori de la un căpat uitat al Imperiului KuK. Apoi, cu puțin dispreț în voce, îmi spune: basarabenii sunt rusnaci. Tace. Privește lung luminile mincinoase din noapte orașului. Tramvaiul scârțâie melodia morții și a melancoliei din toate încheiturile sale obosite. Astăzi, într-o intersecție din cartierul unde locuiesc, un Mercedes era cât pe ce să strivească o Dacie. Evident, din vina șoferului din Mercedes, care a forțat trecerea, nu a acordat prioritate etc. Se întâlnesc
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
sau antipatie. E ceva ca o înșelăciune în dragoste. Se pare însă că în acest caz rămân câteodata urme de sarcas și de ranchiună". (Czeslaw Milosz La pensée captive, Editura Gallimard, edition poche,1998). 20 august 2002 Cocktail Molotov cu melancolie. Plouă și ascult Dinu Lipatti interpretând Chopin. Răsfoiesc o carte minunată a lui George Steiner, After Babel, Aspects of Language and translation, tradusă în urmă cu 25 de ani și în limba română. Beau o urmă de Bordeaux roșu dintr-
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
mă pot opri să nu mă gândesc la faptul că noi românii nu vom ajunge niciodată la un asemenea grad de rafinament "genetic" acesta cred că este cuvântul potrivit. Pe de altă parte, nu-mi pot împiedica un val de melancolie amestecată cu sentimentalism ieftin: anii '80 când eram elev și făceam cozi lungi pentru o bucată de pâine, parcă plămădită cu pământ. Grătarul de lemn pe care era tăiată pâinea cu gesturi brutale și aspre. Mirosul extraordinar de frumos, de
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
unei clinici medicale radiologice. Toate casele seamănă între ele, este frig, cerul înalt și gri. Uniformitatea îngrozitoare, nici o persoană pe stradă la acea oră (14.00). Într-un cuvânt, moarte lentă, moarte în lux și bunăstare, dar moarte. Acces de melancolie inutilă: mă gândesc la satele din Bărăganul brăilean, atât de frumos descrise de Fănuș Neagu în Dincolo de nisipuri, la frumusețea pierdută a civilizației țărănești închise la Muzeul Tăranului Român al lui Horia Bernea și mă întreb ce caut eu în
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
ghid turistic. Orașul medieval începe dincolo de poarta Saint-Jean, o reconstrucție cam Disneyland a unei mai vechi construcții de fortificație engleză de secol XVIII. Seamănă vag cu porțile pe care le-am văzut la Saint-Malo, în Bretagne. Mă chinuie iarăși demonul melancoliei și dorul de Europa, încarnat în acești doi sărmani care continuă să se filmeze unul pe altul cu camera lor ca o cutie neagră sporovăind încontinuu cu o mirare sinceră... Încă o pastilă din ciclul "România în Québec". Chiar lângă
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
femeilor și bărbaților cel mai categoric „da”, în această epocă minunată în care mașinile zburătoare sunt mai minunate decât epoca - în această zi încântătoare a unei epoci încântătoare peste poate trebuie să aducem un elogiu concis și tandru, cu toată melancolia cuvenită, domnișoarei Diana din Leicester care și-a amânat căsătoria cu domnul Tony Weston fiindcă, în fața pastorului care oficia unirea lor pe viață, logodnicul n-a rostit un „da” limpede și răspicat, ci a mormăit ceva ininteligibil la întrebarea fundamentală
Supraviețuirile 6. În jungla unui bloc de gheață by Radu Cosașu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2292_a_3617]
-
Atlantic. Pun mâinile la urechi și aud un alt vuiet al lumii. Eram departe, în altă țară, la mare, și încercam o nebunie de dor ininteligibilă. Scriam toată ziua ilustrate - eu, care detest genul! -, descopeream cantități importante de nostalgie, de melancolie, urlam mai prelung decât ecoul în munți; găseam expresii tandre și inoxidabile, scriam tuturor fără rușine și fără dezinvoltură: mi-e dor de voi, vreau acasă, nu mă interesează nimic. Dezvoltam o căldură sentimentală care dilata vorbe neînsemnate, amintiri de
Supraviețuirile 6. În jungla unui bloc de gheață by Radu Cosașu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2292_a_3617]
-
cînd în cînd, la sala de lectură a Bibliotecii Județene din Pitești (era vorba, desigur, de edițiile de dinainte de ’44). Lucrurile s-au potrivit foarte bine, căci scrierile exis ten țialiste, ca de altfel și textele lui Cioran, cu toate melancoliile, teribilismele și revoltele lor, sînt făcute ca pentru adolescenți, avînd calitatea că, pînă la urmă, consonează perfect cu revoluția hormonală cu care se confruntă sărmanii puberi. Faptul că mă duceam la sala de lectură nu în seamnă că eram un
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
nu numai atît. După ce s-a născut copilul, sînii au început să mi se întărească și simțeam o nevoie irepresibilă să alăptez. Din păcate, nu am avut niciodată lapte - și aceasta a fost principala cauză a unei stări de profundă melancolie, înrudită foarte mult cu depresia postnatală. Desigur, încer cam din răsputeri să compensez acest neajuns anato mic și să particip și eu la creșterea și îngrijirea sugarului. Îi făceam în fiecare seară băița, îi schimbam pampersul, stăteam ore întregi și
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
Adevărul literar, Eugen Herovanu-scriitorul se manifestă (în ultimele pagini ale Orașului amin-tirilor) în ipostază elegiacă; sentimentalul, revenit la Iași într-o seară de toamnă după o despărțire de ani sesizează ruptura. Textul în discuție, Pe urma pașilor mei proprii, respiră melancolie: "Nici nu știu cum am ajuns aici; în fața casei pe care nu demult am părăsit-o pentru totdeauna cu inima strânsă; în fața grădinii care mi-a desfătat ochii și sufletul ani de-a rândul... Ce proces obscur al ființei mele intime a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
pentru ce anume? Tot ce s-a petrecut în seara aceasta cu mine mi-a provocat uimire și încântare; de la condițiile neașteptatei mele descinderi la otel, de la melodia care m-a întâmpinat în sala unde mi-am luat masa, prin melancolia acestei posomorâte seri de toamnă, așa de propice emoțiunilor pe care le resimt, și până la drumul acesta, întru nimic surprinzător în el însuși desigur, dacă nu l-aș fi făcut cu pași de somnambul și dacă mintea nu l-ar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
el, despre orașul acesta, ce știu din propriile mele amintiri și impresii. Și n-am ascuns niciodată că în dorința aceasta, în proporții greu de determinat, se asociau atâtea lucruri diferite (ciudate pentru unii, poate) ca: admirație, recunoștință, pietate, regret, melancolie... De multe ori totuși, am avut sentimentul că impulziunea de care ascultam era de un caracter mai puțin obiectiv și mai puțin nobil. Că în explorarea aceasta a trecutului, nu trecutul însuși cu poezia lui, nu orașul amintirilor mele cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
-o era de data aceasta tristă și indiferentă. Mișcările sale nu mai aveau vioiciunea de odinioară. Mi s-a părut că locomotiva sufla ca un astmatic iar vagoanele scârțâiau ca și cum ar fi suferit de reumatism. Și m-am gândit, cu melancolie, că în compartimentele sale micuțe, odată cu valizele pline de albituri, de cărți, de caiete, de borcane cu dulceață, el a dus cândva imponderabila sarcină a tristețelor, a bucuriilor, a visurilor și a iluziilor mele... Călătoria aceasta a fost totuși una
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
îmi zâmbea cu blândețe. Și el privea, ca și mine, într-acolo. Și gândul lui trebuie să fi stat sub stăpânirea imaginilor fugare. Dac-aș putea reconstitui zâmbetul lui, cred c-aș citi în el gândul acesta simplu, impregnat de melancolie: "Toate trec, copilul meu"... * Totul era pentru mine subiect de încântare: câmpia, munții, apele, podurile, mișcarea pe câmp și prin sate, mișcarea și zgomotul în gări. La Bacău am schimbat trenul; a trebuit s-așteptăm pe cel ce venea din
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
idealizată în imaginația lui de poet, tot așa dintre orașe, Iașul pare singurul care a vorbit sufletului lui. I-a vorbit, nu numai prin poziția sa încântătoare, dar mai ales prin atmosfera și prestigiul de capitală decăzută, prin ușoara-i melancolie și prin toată distincțiunea sa. Eminescu a venit la Iași, după ce s-a întors din Viena, la un timp când gândirea și sentimentele lui se găseau în plină dezvoltare. Ochiul său era deja ochiul unui poet și, pe atunci, Iașul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
pentru ce anume? Tot ce s-a petrecut în seara aceasta cu mine mi-a provocat uimire și încântare; de la condițiile neașteptatei mele descinderi la otel, de la melodia care m-a întâmpinat în sala unde mi-am luat masa, prin melancolia acestei posomorâte seri de toamnă, așa de propice emoțiunilor pe care le resimt, și până la drumul acesta, întru nimic surprinzător în el însuși desigur, dacă nu l-aș fi făcut cu pași de somnambul și dacă mintea nu l-ar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
a le înțelege, nu e nevoie să ai prea multă cunoștință în acest domeniu, deoarece o altă trăsătură a stilului său este simplitatea. În ansamblu ei colecția reprezintă o îmbinare armonioasă de sentimente și stări sufletești variate. Tristețea, veselia, îngândurarea, melancolia sunt doar câteva dintre ele. Dintre lucrările expuse ieri amintim: „Clovnul”, „Limba soacrei”, „Învierea”, „Trecând prin veac și mileniu”, „Necunoscutele”, „Leprosul”, „ Tristețe”, „Pasiuni secrete” și multe altele. Având o mare putere de abstractizare, Costel Iftinchi stăpânește cu desăvârșire arta de
Povestiri din spatele simezelor by Mihai Dascălu, Gustav Ioan Hlinka () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1778_a_3166]