5,311 matches
-
și jale să-l plângem împreună și a ne rugăm pentru sufletul lui ! E tristă "starea uniunii"! Dumnezeu să-1 odihnească ! Mihaela Vidopol (Balanovici) pentru clasa 12 E+F, generația 1983/1987, Liceul „Mihai Eminescu” din Botoșani, 16.02.2011 Un monstru sacru al fizicienilor de la catedră S-a stins un mare profesor de fizică..., dar nu ca o flacără pe care poți să o aprinzi, ci ca una care se stinge și lasă peren parfumul ! Remarcabil a intrat în legenda școlii
Din viaţa, activitatea şi gândurile unui profesor by Mihai TOMA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101007_a_102299]
-
fecală lipsită de consistență îi tapetaseră căpățâna cu un strat de terci maroniu care se transformase, pe capul lui, într-un soi de mulaj cu aspect hidos. Nu mai avea urechi, nu mai avea ochi, botul se modificase: era un monstru, o viețuitoare parcă din alte ere geologice. Procedeul acesta de supraviețuire era maximum de decădere și umilință la care l-a supus viața. Oribil. Îngrozitor. Așa au urmat lucrurile o bucată de vreme. Acum era atent la pașii din curte
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
și privirea ațintită înainte, noi, copiii de șapte ani, trăiam zi de zi sub teroarea acestei gorile pseudo-pedagogice. Vă puteți imagina cât de armonioasă și înfloritoare se dezvolta personalitatea unui copil sub privirea acestei caracatițe monstruoase??? Dumnezeule!!! S-a sunat. Monstrul a trecut pe lângă mine, sugându-și cu lăcomie resturile mizerabile din cariile putregăite și s-a îndreptat spre cancelarie, proiectându-și pe zidul alb al holului umbra dizgrațioasă de Quasimodo. Trebuie să vă fac o mărturisire care, venită din partea unui
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
el nefiind după cum afirmă documentele istorice nici neamț și nici blond, ci mai degrabă un reziduu social, înscriindu-se în șirul de accidente umanoide pe care societatea le expulzează scârbită și îngrețoșată odată cu placenta cianurată în care se bălăciseră. Acești monștri avortoni au fost un blestem atât pentru poporul lor, cât și pentru întreaga omenire. Tânărul acesta era un român neaoș, bine educat, sensibil și plin de bun-simț, neavând nimic în comun cu reprezentanții celor care aplicaseră "soluția finală" decât epitetul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
stăpâniți peste peștii mării, peste păsările cerului și peste orice viețuitoare care se mișcă pe pământ. (Facerea 28) "S-au înmulțit" și au umplut pământul otova: și buni și răi. Vezi? Cum de-au putut ieși din incubatorul Tău acești monștri, bestii și avortoni precum Marx, Engels, Lenin, Hitler și Stalin?? Cum de-a fost posibil, cum de-ai permis să acționeze atât de crud, de inuman? Cum?? Căci ei tocmai asta voiau: "să pună stăpânire peste orice viețuitoare ce mișcă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
adevărat. La început, sătenii din comunele învecinate: Niculești-Jianu, Zăvoaia, Tătaru, Cioara, Simu ne considerau niște leproși, hoți, bandiți, criminali, dușmani periculoși ai regimului. Au fost dopați permanent și insistent lămuriți să ne evite, întrucât de la nepot până la bunic suntem niște monștri, vampiri care ucid cât ai clipi, cu sânge rece. Dar adevărul învinge întotdeauna "Veritas semper vincit". Localnicii s-au convins cu prisosință și în scurt timp că aceste calificative josnice și mincinoase nu sunt decât niște invenții grosolane și absurde
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
și apoi arse în crematorii pentru a curăța Terra de acest balast subuman. Aproape toți cei intrați pe poarta înfiorătorului lagăr Auschwitz nu au mai văzut lumina zilei niciodată. Doar murind au devenit liberi. Cum? Sub formă de cenușă; încât monștrii aceia cu chip de om care-și făceau cruce, care-și botezau copiii și care participau la sfintele slujbe bisericești, mai degrabă ar fi trebuit să scrie acolo, sus, la intrarea în acest lagăr al morții, în loc de "Munca te face
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
fecală lipsită de consistență îi tapetaseră căpățâna cu un strat de terci maroniu care se transformase, pe capul lui, într-un soi de mulaj cu aspect hidos. Nu mai avea urechi, nu mai avea ochi, botul se modificase: era un monstru, o viețuitoare parcă din alte ere geologice. Procedeul acesta de supraviețuire era maximum de decădere și umilință la care l-a supus viața. Oribil. Îngrozitor. Așa au urmat lucrurile o bucată de vreme. Acum era atent la pașii din curte
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
părăsit de tot nici acum!, care se cerea cumva consumată. Asta m-a caracterizat de la naștere, poate din acest motiv m-am născut la șapte luni, fără pielea complet formată, dar cu un dinte din față ieșit. Eram un mic monstru de 1, 350 kg, care, în mod normal, în acele vremuri murea. Noroc că părinții erau de meserie și tatăl meu, care a fost și moașa mea!, a știut să improvizeze un incubator dintr-un pătuț de nou-născut, mult tifon
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1456_a_2754]
-
mult să scriu o carte despre Ion Barbu și una despre Arghezi, mai ales că îi predau în fiecare an și-mi dau seama cât e de necesară. Mai ales la Barbu, de care studenții se tem ca de un monstru. Apoi, nu în ultimul rând, mă atrage nespus ideea de a mai scrie un roman. Am în gând un personaj, deocamdată, nu și acțiunea. A.B.Un gând pentru cititori... Știți cum se scria pe diplomele de odinioară? "Celor de
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1456_a_2754]
-
Piticilor. Povestea ceva, se vedeau mâinile uriașe cum gesticulau în stânga și în dreapta. Mă apropii și dau să mă prezint. "Și uite-așa s-a încheiat partida mea de pescuit, n-am văzut niciodată până atunci pești atât de mari, adevărați monștri marini, am adus unul acasă, am scos și ușa din balamale că nu încăpea în bucătărie". Povestea cu atâta patos și seriozitate, în jur toți râdeau, și mie îmi venea, dar... Eram tare curioasă să stau în preajma povestitorului, să îl
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1456_a_2754]
-
de pe acele timpuri, Waldorf-Astoria. Un hotel gigant Hotelul Waldorf-Astoria a fost cercetat și descris minunat de ziaristul Jules Huret. Dau o serie din datele publicate de el, pentru a ne da seama de ce era acolo În acea vreme. E un monstru, cum a spus autorul, care trebuie cunoscut. Are 1500 de camere, din care 1200 cu baie. Are mai multe săli de mese imense, fiecare decorată În stil diferit. Totul e public, saloanele, barurile, restaurantele, fumoarere. O mișcare perpetuă În saloanele
30.000 km prin SUA (1935-1936) by Nicolae Cornăţeanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/820_a_1717]
-
pentru Hitler, greu comparabilă adorației religioase, de odinioară, față de Napoleon. Dar jurnaliștii și politicienii suedezi, care cred în Dumnezeu la fel de puțin pe cât în demoni, l-au zugrăvit an de an pe conducătorul celui de-al Treilea Reich ca pe un monstru al răului, al vicleniei și avidității de putere”1. Retragerea în Suedia înseamnă pentru Wikander și reîntoarcerea treptată la neutralitatea criticată de propaganda nazistă. Manuscrisul redactat câteva decenii după terminarea războiului, Den ariska romantiken, nu este un rechizitoriu al acestei
Întotdeauna Orientul. Corespondența Mircea Eliade – Stig Wikander (1948-1977) by Mircea Eliade, Stig Wikander () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2332_a_3657]
-
dintr-o mare și cumplită tragedie, care, spre a nu mai fi posibilă, trebuie, înainte de toate, cunoscută, iar nu tratată cu indiferență". Avem dreptul la memorie și la afirmarea ei, altfel, cum spune Monica Lovinescu: "Amnezia colectivă își poate naște monștrii ei proprii. Repetarea istoriei e doar unul dintre ei". (Convorbiri literare, nr. 4, aprilie, 1998) TEROARE ÎN NUMELE POPORULUI Volumul Cu unanimitate de voturi, apărut anul trecut la Fundația Academia Civică, în colecția Biblioteca Sighet, este o culegere de sentințe politice
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
în subtitlu, o cronică a "reeducării" din închisorile comuniste. Unicitatea fenomenului Pitești este dată de metodele de constrîngere (violență maximă, martiriu, tortură neîntreruptă) care au dus, în opinia celui trecut la rîndu-i prin acest îngrozitor experiment, la transformarea oamenilor în monștri (procesul tragic al uciderii personalității și al mutilării sufletești, cînd unele victime ajung călăi). Aplicarea acestui experiment își are asemănarea doar în spațiul asiatic, cu deosebire în lagărele Chinei, realizată, e drept, cu mai multă subtilitate și cu efecte de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
sticlele și paharele. Toți îl prind bine pe poet și îl trag în grabă afară. Țiganul după ei, parcă și mai nervos. O iau la sănătoasa spre Plevnei. — Vă omor când vă prind, mânca-v-aș suflețelele voastre ! se aude monstrul răcnind în spatele lor. — Auzi la ăsta, e mâncător de suflete, fugiți, fraților, mai tare, țipă râzând în hohote Pribeagu. Și așa și alergau, de parcă însăși moartea ar fi fost în spatele lor și ar fi vrut să -i trimită în cealaltă
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
s-au dus în gară la o cafea, el s-a scuzat că are o urgență la toaletă, ca să scape de ei și să se poată duce să privească înăuntrul vagonului. Nu a știut de ce face asta, pur și simplu monstrul ruginit îl chema la el, parcă hipnotizându-l. A trecut peste linii și s-a dus țintă la uși, care păreau ca niște porți spre altă lume. Spre infern. Și a parali- zat și s-a cutremurat tot când a
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
toate direcțiile. Ba prea lung, ba prea îngust, subțire cât un băț, ba nasul i se mărea considerabil, aproape ieșindu-i din chip, iar urechile se lungeau ca niște aripi. Fiecare fereastră îl sluțea în alt fel, ca pe un monstru. Iar pielea îi era roșiatică de la lumina vagonului, care aducea a un apus toxic, apocaliptic. În surdină se auzea o vioară, al cărei arcuș se unduia pe notele unui tango pe care Cristi nu știa de unde îl recunoaște. Un tango
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
capacitate epică se conjugă nefericit cu ignorarea „științei romanești” și, În primul rând, cu ignorarea artei tipologiei, arta grea și complicată a creării personajelor. După Dostoievski și Marcel Proust, această artă, știință, a devenit Într-adevăr extrem de dificilă, cei doi „monștri epici” și Încă alți câțiva și-au „revoluționat” arta și au reușit „să Învingă” sau să relativizeze maniheismul curent și dominant secole la rând În proza europeană, când de-o parte sau de alta se Înșirau „bunii” și „răii”, iar
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
fost, realitatea desemna o noțiune vagă, confuză, complet contradictorie. Realitate avea și trupul meu, de realitate, Însă mai bine zis de autoritatea ei, se bucurau adulții acelei vremi, și pentru că ei, În mintea și firea mea hipersensibilă, Îmi apăreau ca „monștrii” din basmele copilăriei, adică brutali, lipsiți de imaginație și profund preocupați de propria lor covârșitoare importanță. Realitatea, realitatea lor, oricum, mi se părea atunci nu numai agresivă, dar și inamică, eu nemaiputându-i oferi decât propria mea realitate, În care
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
și poetică În același timp, așa cum, În unele după-amiezi calde și insuportabil de senine de vară, tolănit pe iarbă, urmărești marile figuri și forme pe care le fac norii cumulus - corăbii grandioase cu pânzele umflate de vânt și patru catarge, monștrii cu corpul sidefiu-solzos și fălci rubinii, care, În puține minute, se transformă suav Într-o lebădă, dar nu Într-una reală, ci asemănătoatre acelor lebede din cărțile de basme nordice unde un tânâr le călărește prin văzduhul atotputernic! Pe scurt
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
acceptă, mai degrabă Îl tolerează, cu condiția aspră ca el, călătorul, să se supună fără crâcnire regulilor și convențiilor acestora, uriași sau pitici, indiferent de ciudățenia sau capriciul acestora, nevenind niciodată În discuție ca el Însuși, musafirul, toleratul, gângania sau monstrul să-și propună propriile-i deziderate sau legi. El nu poate avea dreptul la așa ceva, el nu e „din lumea lor”, iar lumea lor, mai știi, poate chiar lumea, nu e făcută pentru inși de teapa lui! În timpul copilăriei și
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
medieval, În ciuda „lor”, a asprelor lor reguli, iar victoria mea să fie atât de definitivă Încât, odată instalat În „realitatea lor”, să-mi afișez și să-mi impun propriile mele reguli - fruct al unor Îndelungi visări și frecventări ale unor „monștri” amabili și seducători de hârtie, negați și calomniați, mulți dintre ei, de „stăpânii zilei”. Răzbunarea, când are țeluri ideologice, cum a fost lupta noastră, fii de burghezi sau de țărani ai căror părinți și a căror clasă fuseseră grav umiliți
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
În realitatea socială și psihologică post-decembristă, aceste cărți au fost sau ignorate sau pur și simplu „secerate” de reviste precum România literară sau Luceafărul. Iar În atenția și admirația, uneori absolut nenuanțată, a criticii, mai ales „tinere”, alături de mai vechii „monștri” sud-americani, se ivesc „modelele nord-americane”, mai ales cele de ultimă oră, recolta ultimelor decenii. E imposibil de ignorat fervoarea admirativă a „noii critici”, care, ridicând osanale nediferențiate față de tot ce vine de peste ocean, Încearcă să ne „Înece” pe noi, bătrânii
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
și incitant care i-a interesat și pasionat pe cei din vechime; Grecii, În primul rând, și care le-au exprimat desăvârșit și inegalabil, Într-un fel, prin limbajul lor ce era cel al măștilor și al figurilor hibride, numiți monștri, sau prin Zeii lor care s-au amestecat Întotdeauna, adesea nepoftiți și insolenți, brutali, În destinele „celor de jos”, trăind ei Înșiși, apoi, ca printr-o contagiune sau printr-un firesc „reflex de oglindă”, „boala” muritorilor, boala numită destin! Și
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]