6,603 matches
-
definească situația în termeni memorabili: Gustul puterii e o subtilă și profundă otravă. Ea inspiră, fără necinste evidentă și adesea cu bună credință, tot felul de argumente pe seama interesului națiunii, al continuității necesare. Când o maladie gravă, incurabilă, atinge din nefericire un prinț în exercițiul funcțiunii, abdicarea e singura soluție rezonabilă"(p. 265). Altfel, cele mai grave urmări se pot ivi. Totuși, bolnavii ajunși să dețină puterea nu renunță lesne la ea și află de regulă mijloace să o păstreze, ignorând
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
și datoria de a afla adevărul și de a combate eroarea se impune fără șovăire fiecărui om care nu se mulțumește cu existența sa privată de toate zilele, ci mai are o coardă în sine ce răsună de fericirea și nefericirea națiunii din care s-a născut" (Observări polemice, 1869). Conștiința civică nu se formează niciodată și nicăieri de la sine, ci e rezultatul unei munci asidue, al unui program de trezire și disciplinare activă. Mai mult decât oricare dintre contemporanii săi
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
sau de apărarea noului organism. I-a găsit apoi în situația de a-și pleda interesele la Liga Națiunilor și în alte foruri internaționale. Europa devenise o realitate aproape familiară pentru omul deprins a călători, pentru intelectual, pentru diplomat, din nefericire o realitate prea puțin durabilă. Tragica segregație socio-politică de după ultimul război mondial, adâncind un proces mai vechi, ne-a aruncat din nou în afara marilor curente de idei și preocupări. Ea ne-a inculcat, în timp, sentimentul unei izolări tot mai
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
orice ecranizare surprinde cu greu spiritul unei cărți, imaginile nereușind, întotdeauna, să transpună cu exactitate cuvintele, cu atat mai mult cu cât povestea pusă în scenă aparține unei literaturi mai puțin celebre pe plan internațional, cum este cea română; din nefericire, scenariul a fost scris după o traducere la traducere, ceea ce a determinat îndepărtarea de textul originar și, implicit, de viețile personajelor; nu trebuie pierdută din vedere nici latura comercială a modului cum trebuie spusă povestea pentru că aceasta să fie atractivă
[Corola-publishinghouse/Science/1489_a_2787]
-
metropole, mai ales -, că iubirea și prietenia și credința pot schimba nu numai lumea, ci și întregul mers al acesteia. Credință nedezmințita a entuziastului Parry, cum că l-ar fi găsit pe cavalerul ales pentru a salva omenirea de la derivă nefericirii, energia și credința pe care le transmite propriului vis face că acesta să se și împlinească. Intrând profund în jocul lui Parry, mai ales după ce a aflat că soția acestuia a fost ucisă în tragedia provocată de el, involuntar, va
[Corola-publishinghouse/Science/1489_a_2787]
-
Cioran: "Universul începe și se termină cu fiecare individ în parte, fie el Shakespeare sau Neica Nimeni, pentru că fiecare individ își trăiește în absolut meritele sau nulitatea"29. Viața ca produs al hazardului este văzută de Sábato că sursa a nefericirii omului. Unele din personajele sale mărturisesc că "au venit pe lume dintr-o neglijență a mamei": "O să-ți fac o mărturisire, Sábato spune personajul Jorge Ledesma din Abaddón -, eu nu am vrut să vin pe lume, n-am dat nici un
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
altă, fac bilanțul fiecărui minut. De ce toate astea? Pentru că m-am născut"43ț El deplora ieșirea din starea de "necreat", perfecțiunea unui fluid luminos. Prin naștere, omul atinge deja esență râului, în viziunea lui Cioran, iar pentru Sábato, isi inaugurează nefericirea. Până și florile s-au scufundat prin venirea omului, într-o stupefacție din care încă nu și-au revenit, spune Cioran. Că și în cazul lui Nietzsche, dispariția omenirii este dorința să profundă. Înverșunarea să împotriva nașterii, "aceasta aberație a
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
și cu Absolutul divin, pentru a nu muri în lumea aceasta."20 Există multă bucurie în neliniște și multă voluptate în suferință, spune Cioran, iar fără aceste compromisuri, poate nu ar mai fi nimeni care să-și caute "fericirea în nefericire" și nu ar mai fi posibilă o "mântuire prin ocolurile râului", pentru că "iubirea infernalului nu este posibilă fără reflexele de paradis ale bucuriei și ale voluptății pure".21 Cioran nu știe dacă omul vrea sau nu să se mântuiască, fiindcă
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
fi deja un proiect mai greu de îndeplinit"46. Toate religiile sunt de acord că omul trebuie să ispășească păcatul originar, numai așa are dreptul la eliberarea de după moarte, insă omul s-a dovedit incapabil de așteptare, este condamnat la nefericire, pentru că nu-și poate stăpâni curiozitatea și pierde, astfel, accesul veșnic la paradis. Damnarea omului nu constă în izgonirea lui din cer, ci din neliniștea spiritului, el este "blestemat" a fi un veșnic nemulțumit, el tinde să-și egaleze Creatorul
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
pe iluzia că omul poate fi perfecționat, insă așteptarea durează deja de două mii de ani. De altfel, Cioran prezicea apusul creștinismului în câteva sute de ani. Raporturile lui Cioran cu Divinitatea sunt departe de a fi senine, divinitatea este sursa nefericirii sale. Dialogul-monolog pe care il inițiază cu Creatorul îi provoacă o permanentă tristețe, care se transformă însă în hrană lui. Cioran îl face responsabil pe Dumnezeu de toate nenorocirile, el suferă, insă pare că este chiar satisfăcut de această suferință
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
Dumnezeu, de acel Dumnezeu pe care omul s-a obișnuit a-l vedea bun și iertător, dar pe care Cioran îl acuză de "Demiurg rău". În rechizitoriul pe care îl face divinității pentru "creația să de mântuiala", condamnată, deci, la nefericire, Cioran merge pe aceeași linie a discipolului lui Socrate, Antistene, care declara că preferă să-și piardă mințile decât să simtă o plăcere. Chipul lui Cioran nu are nimic senin, poate doar o nostalgie după frumusețea sfinților. Dacă lumea se
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
ne măsurăm puterile cu niste fantasme, se întreabă Cioran? Pentru că în asta se transformă când, pierzându-și iluziile, nu le mai putem înaltă la rangul de esențe. "Cunoașterea, trezia mai curând, suscita între ele și noi un hiatus care, din nefericire, nu este conflict; dacă ar fi, totul ar fi cum nu se poate mai bine; dar el este suprimarea tuturor conflictelor, abolirea funesta a tragicului."5 Seneca scrie că nu există animal mai morocănos decât omul. Seneca-fiul, primul-ministru al împăratului
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
mult despre omul condamnat la moarte că ființă excepțională... Dar toți suntem deja condamnați și suntem deja viitoare cadavre... nu contează câți ani trăiești. Ce înseamnă asta pentru eternitate?"68. Din fericire, spune Sábato, omul nu este făcut numai din nefericire, ci și din credință și speranța, nu numai din moarte, ci și din dorința de viață, nu numai din singurătate, ci și din momente de comuniune și dragoste. Pentru că, dacă ar prevală disperarea, ne-am lasă toți pradă morții sau
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
într-o succesiune irațională; problemă salvării, a mântuirii nu este valabilă pentru Cioran, în schimb la Sábato, salvarea constă în speranța. Speranța se naște când omul este nefericit, când ne simțim spune Sábato "în cea mai neagră disperare", când toate nefericirile s-au abătut asupra noastră. "Vorbesc mult în românele mele despre speranța, care este irațională, știu, dar ea este cea care nu piere niciodată; într-unul din române descriu scenă aceea când, după un cutremur din Chile, o femeie sârmana
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
ca, mai tarziu, orice convingere să-i pară suspectă. Cioran este convins de lipsă de noroc a "neamului valah", de aceea și vede zadarnica orice încercare de a schimba acest "semn al neîmplinirii". Apartenența la o națiune că sursa a nefericirii este prezentă și la Sábato, care declara că a scris că să nu moară de singurătate într-o țară nefericită. Dar de ce nefericită? Este una din întrebările pe care i le pune Jorge Ramón Lagunas în revistă "Gaceta Literaria de La
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
înțeleagă și să-i simtă așa pe cei necăjiți și fără ocrotire"108. Sábato spune despre el însuși că are mai multe defecte decât virtuți, că este o persoană dificilă, isi reproșează că, din cauza sufletului sau zbuciumat, a produs multă nefericire în jurul său, mai ales persoanelor dragi, cărora ar fi vrut să le ofere fericire, insă i se confesează interlocutoarei sale, Isabel Allende, ca "este incapabil să fie fericit, permanent torturat și sfâșiat între multiplele personaje care trăiesc în el"109
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
a lungul întregii sale creații, lumea sentimentelor și a pasiunilor, a neliniștii metafizice, pentru ca, așa cum spune în opera citată anterior: "O dată ce s-a ridicat pe cele două picioare din spate, un animal ciudat abandonează pentru totdeauna fericirea zoologică, ca să inaugureze nefericirea metafizica: sete absurdă de veșnicie a unui corp mizerabil destinat pieirii"9. Ibsen spune că toate personajele i-au ieșit din suflet, Flaubert spune că Doamna Bovary este el însuși, la Sábato, personajele sale sunt fațete ale fantasmelor care se
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
-i decât pretextul nevoii de a adoră, iar Dumnezeu nu-i decât un derivativ printre atâtea altele?"17 În cazul lui Cioran, vorbim despre o iubire neîmpărtășita, aceea căreia îi adresează imprecații nenumărate și pe care o face responsabilă de nefericirea lui, cea pentru "Demiurgul cel rău". Pe acesta, Cioran îl provoacă sfidător sau se mistuie în confesiuni demne de sfinții biblici, dar este o iubire la care nu primește răspuns. Suferințele lui sunt ale unui Iov modern, pe care Dumnezeu
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
o frumusețe și o infinită gingășie umană, ca, de exemplu, acea femeie care surâdea plină de o imensă și modestă iubire, lăcrimând de fericire alături de tripleții pe care tocmai îi născuse într-un spital mizerabil, fără să se gândească la nefericirea care îi aștepta și pe aceștia, ca și pe ceilalți copii ai săi, în cocioaba mizera, inundată. Se întreabă Sábato dacă nu se manifestă chiar Dumnezeu în aceste mame și de ce s-ar manifestă doar în poeți că Juan de la
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
cu tot. Și apoi, tot ce am scris sunt adevăruri de care nu îmi pare rău, iar dacă aceste adevăruri ating nivelul de artă, dobândesc veșnicia sufletului omenesc"14. Obsesiile sale sunt cele ale condiției umane în general: moartea, singurătatea, nefericirea, iluzia, visul, Dumnezeu, dreptatea, absolutul: "despre asta am scris mereu și cred că asta face fiecare care se folosește de artă ca să-și salveze viața și pe cea a cititorilor săi"15. În persoana lui Fernando Vidal Olmos, Sábato și-
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
altfel, nu poate supraviețui îi provoacă repulsie, așa cum îi mărturisește mai departe lui Savater: i se pare o pedeapsă tot ce înseamnă literatura, care nu îl ajută decât să uite de existență, sau, pentru că nu poate să atingă absolutul în nefericire, ajunge, se simte condamnat la o frivolitate greoaie. Se agață de cuvinte dintr-un elementar instinct, pentru că tăcerea i se pare de nesuportat: "Mai degrabă renunț la pâine decât la cuvinte, deși, din păcate, cuvintele nasc vorbărie, adică literatura"54
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
indiferenți, atei și credincioși. Cel puțin așa știu din experiențele mele proprii și din nenumăratele mele contradicții"59. În fața acestor provocări, Cioran scrie ca sa-si panseze rănile proprii, dar și pentru semenii săi în suferință și izolare, pentru că "mă atrage nefericirea altora că un exercițiu al iubirii mele", convins că "o carte trebuie să zgândărească rănile, ba chiar să le provoace. O carte trebuie să fie un pericol, trebuie sa răscolească viața cititorului"60. Vrea sau nu vrea Cioran să-l
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
scufundat în cele mai negre depresii, în cea mai cumplită disperare, actul creator nu a fost salvarea și protecția mea! Credeam în acele momente în Pavese, care spunea că, atunci când suferim, învățăm o alchimie care transformă în aur nămolul și nefericirea în privilegiu."66 La numai douăzeci și unu de ani, pradă primului val de insomnii -prezente neîncetat, de acum înainte, în viața sa Cioran scrie Pe culmile disperării și o rupe cu filosofia, acel "divertisment leneș, incapabil să înfrunte un haos esențial
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
prin care se va diferenția de concurenți. Poziția ocupată impune identificarea pieței, segmentului sau nișei de piață care va constitui clientela. Oferirea de “ceva pentru fiecare” este strategia prin care încearcă să se acopere o piață cât mai mare. Din nefericire, fără o diferențiere distinctă succesul unei astfel de strategii este limitat. Marketing și auditul în marketing Principalele modalități strategice prin care se poate face diferențierea detailiștilor sunt: varietatea sortimentului de produse; calitatea bunurilor și serviciilor oferite; extinderea portofoliului de produse
MARKETING şi AUDITUL în MARKETING by Costel MIRONEASA () [Corola-publishinghouse/Science/1601_a_2941]
-
mie de ori aș dori să devin obiectul ororii, numai pentru a avea fericirea de a salva sufletele voastre. Da, încă o dată, voi îmi sunteți mai scumpi decât lumina soarelui. La ce mi-ar folosi razele lui, dacă durerea asupra nefericirii voastre mi ar întuneca ochii ? Căci dacă lumina este plăcută, când ea ne răsare în bucurii, sufletului întristat ea îi este o povară. O, n-ar fi trebuit să aflu niciodată cât de adevărat este ceea ce vă spun ! Când vreunul
Sfântul Ioan Hrisostom ca predicator. In: Sfântul Ioan Gură de Aur († 407) – Mare dascăl al lumii şi Ierarh. Studii academice comemorative by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/171_a_156]