5,469 matches
-
Drept răsplată aveam voie să mă uit în „camera de duminică“; locuința lor avea nenumărate încăperi micuțe, iar mama lui Felix, o femeie plinuță cu păr blond și ondulat, peste al cărei piept bluza sta gata să plesnească, descuia ușa odăii răsucind cheia aproape fără zgomot. Pentru o clipă rămâneam locului, orbit de răsfrângerea luminii din fereastra de vizavi și de la ușa dinspre grădină; mă respingea și mirosul umed și rece lăsat de fumul chiștoacelor. Simțeam femeia lângă mine, corpul acela
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
corpul acela înfășurat în stofa imprimată cu flori mari, simțeam o așteptare, pe care eu - fiul unui proprietar de fabrică - ar fi trebuit s-o îndeplinesc ca locțiitor, o așteptare care avea fără îndoială de-a face cu dotarea acestei odăi de care erau mândri atât Felix, cât și mama lui. Ședeam în contre-jour și nu distingeam contururile; au apărut treptat două fotolii și o sofa, acoperite cu huse de pânză, așezate în jurul unei măsuțe pentru fumat; într-o parte se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
te duceau cu gândul la camere neîncălzite, la sărăcie, și niciodată n-am putut scăpa de sentimentul acela de umilință, când eram obligat, la Felix sau la vreun alt băiat din cartier, să-mi scot pantofii și să umblu prin odaie în ciorapi. Oricum, la Karl, al cărui tată și frații mai mari se îngrijeau de grădina noastră și locuiau într-una din casele țărănești care se mai puteau vedea în sat într-un număr destul de mare, nici nu putea fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
cărți atârna un tablou al lui Großpapa, o coloană frântă în depărtarea aburoasă, luminând verde ca marea. Și, în timpul unei discuții, tata rosti o frază pe care o cunoșteam din duminicile din A. O frază moștenită de la bunicul, din acele odăi reci și treze la orice oră, ieșită acum din gura lui W., sunând așa, de parcă n-ar fi vrut să-l lovească numai pe Curt, ci și pe bărbatul tânăr care fusese cândva el însuși și care căutase exact aceeași
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
acum din gura lui W., sunând așa, de parcă n-ar fi vrut să-l lovească numai pe Curt, ci și pe bărbatul tânăr care fusese cândva el însuși și care căutase exact aceeași atmosferă, strecurată odată cu dungile de lumină în odăile întunecoase: —Și ce mare brânză mai e și un bancheraș care trebuie să facă speculă cu banii altora când el însuși nu are nimic, decât datorii la o bancă? Păi unul ca ăsta nu-i altceva decât un prăpădit de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
țărani, își pierdeau timpul pe peroane cu cuferele lor grele, cu cutii de carton și câte-o damigeană de vin. Am luat volumul subțire pe care mi-l dăruise Onkel Rodolph, am deschis cartea și am pășit din nou în odăile paginilor ilustrate. Era de-ajuns să privești și să zăbovești, ca să pui piciorul în barca de pe ceașca rotundă și plată ca o felie de pământ, barca din al cărei centru ieșea un butaș de vie ca un catarg, care prindea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
sticlă, am ridicat pentru a doua oară dovada asta a unui negoț timpuriu cu orașele etrusce și pe urmă am văzut, trăgând cu coada ochiului, cum Armin căuta și căuta exact în același loc. Armin își deșertase pe masa din odaia de zi, în cercul lăsat de lumina lustrei, piesele colecției lui: cărămizi și cioburi din tabăra legiunii, bucăți de sticlă, piei romane, chiar și o placă de metal dintr-o platoșă. Și mereu mai adăuga o bucată la schimb pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
fi deschis și o vitrină, să scoatem la vedere o piesă deosebit de atractivă și să facem o mină de parcă n-am mai fi văzut niciodată ceea ce ținuserăm în mână de sute de ori. După aceea am fost poftiți sus, în odaie, a trebuit să ne așezăm la masa rotundă sub lampa al cărei cerc luminos cădea pe registre, pe ceramică și pe o toporișcă de piatră, ni s-a cerut să răspundem la întrebările pe care omul acela și le nota
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
pe silex, am trecut numerele într-un caiet, am descris obiectul respectiv, am notat data și locul unde-l găsisem și am transcris colecția mea în cifre și nume. Fratele meu modela avioane, croia lemnul de traforaj la fix, împuțea odaia cu fel de fel de izuri de clei și de lac. Îl auzeam bombănind că toată teoria asta ar fi bună de adormit copiii, el, unul, se consideră necultivat, vrea să citească „Heftli“ și să se uite la televizor și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
chip minunat, executând mai întâi singură figurile, cu grație și elan, împingându-mi picioarele încăpățânate. Dornic să prind pașii, mă avântam rigid, împiedicându-mă de țolul vărgat, în timp ce madam Fișic ne sorbea din ochi, de pe scaunul fără spetează, din colțul odăii sărăcăcioase. Râsul Laurei era o gamă scurtă, ca din clapele unui clavecin. Când spunea ceva, trebuia să și râdă. De aceea își ducea mâna dreaptă la gură ca să-și acopere lipsa unui dinte, ceea ce nu-i știrbea însă cu nimic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
în dosul gulerului întors și scrobit. - Sunt Ramses, bâigui eu, ridicându-mă de pe marginea de fier a patului. M-a lăsat cu mâna întinsă. Madam Fișic l-a împins în antreu și ceva mai târziu, după ce s-au reîntors în odaia spoită, luminată cu o lampă de petrol cu spătar de tinichea albă, spânzurată de cuiul din perete, Marcu mi-a întins mâna albă și subțire, vorbindu-mi amical despre respectul ce-l poartă amorului îmbobocit în două inimi tinere. În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
catifea s-a desprins din fața ei, îmbunând-o, înainte de a se înălța, cu dulci făgăduieli, ca să i se întipărească pe chip surâsul îngeresc, pe care moartea nu i l-a putut risipi cu răsuflul ei înghețat. Anul de doliu în odaia Laurei a fost negru și tăcut. Madam Fișic dormita, înghesuită pe scaunul ei de bucătărie. Ședea lângă spirtelnița din sălița antreului, unde îmi fierbea cafeaua turcească, pe care o sorbeam fericit, deși fata tinichigiului mi-a șoptit ocrotitoare, că mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
oarecare șovăire, apropiindu-și scăunelul de colțul ușii de care mă rezemasem, făcu cu chipul îngrijorat: - Vreau să-ți spun că tânărul a făgăduit Laurei să se însoare cu ea până în patru săptămâni. Tăcui. În liniștea ce se coborî în odaie, am auzit-o pe Laura din camera vecină, în sfântul locaș al seninelor mele rugăciuni, gemând de două ori prelung și dureros. Plasatorul de mașini gâfâia ca după trântă. - Ramses, reluă vorba bătrâna, mestecând cu lingurița cafeaua din ibric, intrată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
și bine zăvorită a camerei vecine. Apăsă pe mâner, o zgâlțâi, se dădu un pas înapoi și repezind cu sete patul carabinei, sfărâmă tăblia de stejar. Doi rezerviști încărunțiți îi săriră în ajutor, rupând zăvoarele, dar se opriră în pragul odăii, cu privirea încruntată spre icoana din perete, sub care candela mai ardea. Cu stânga șovăitoare, unul după altul își descoperiră capetele asudate și, după ce-și făcură câteva cruci repezite, sparseră scrinul și dulapurile. Unul din ei apucă păpușa de pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
ușă și-a dres glasul ca pentru a zice cevaă - Spânzură-te! se răsti fata înciudată, intrând cu mâinile amândouă în mânecile rochiei. Sunt unsprezece în bordel și tocmai pe mine m-ai găsit, să-mi mănânci zilele. Patul din odaia învecinată scârțâi ca un semn de suspensie între frazele ei. - De când te cunosc, mișună păduchii în sufletul meu pe care îl simt înfășurat în zdrențe murdare, făcu domnișoara, patetic. Patul pensionarei de alături trosni de două ori și urechea mea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
stabilimentului ei celebru altă dată. Ne vorbea mai ales de o fetiță japoneză, cea mai căutată dintre pensionarele ei, care după fiecare împerechere își usca sexul cu o foiță de orez. Omul cu ciocul de aramă mă împinse dincolo de pragul odăii, în care intrarăm în vârful picioarelor. Sub lumina potolită, răsfrântă de para roșie a becului, văzui pe iubita lui Faust stând în picioare și privindu-și sânii prin scobitura cămășii, pe care cu stânga o ținea depărtată de trup, ca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
prindeam bretelele de pantaloni. Înspăimântată de punctele de plumb scăpărător din ochii mei deschiși peste măsură, dânsa făcu: „Ham! Ham!” ocolind în patru labe, încăperea. Becul sângeriu se stinse de la sine și lumina vânătă și spălăcită a zorilor năvăli în odaie. Un liliac enorm cu aripile întinse intră ca o săgeată, se izbi cu un pocnet surd de peretele cenușiu și căzu pe dușumea, amețit de lovitură. Pe covor, odihnea trupul gol al Margaretei, zgribulit de răcoarea dimineții. Cu macatul de pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
doar un bob de strugure scăpat din ciorchinele unui copilaș, pe dușumeaua sălii de așteptare a gării. Am plecat apoi singur și străin, de-a lungul șinelor, ca să fug cât mai departe de casa părintească. - Mama ta umblă noaptea prin odăi și-și frânge mâinile de deznădejde - spuse tata și pleoapele îi tremurau de suferință ascunsă. - În sfârșit, urmai volubil și fără să-mi mai cercetez memoria, am ajuns la o altă gară. Șeful stației s-a apropiat de banca pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
silea să le dau târcoale, să ridic câte una și s-o pun iar la loc, ca să nu fie a doua zi lipsă la apelul gazdei. Robert nu va putea coborî niciodată noaptea, din pod, în întuneric, să treacă prin odăile oamenilor cufundați în somn, pentru ca, răzbit de foame, să smulgă un morcov din grădină și să-l mănânce pe loc, așa murdar de țărâna ce-i scârțâia între dinți, înecându-se la fiece zgomot suspect la foșnetul frunzelor, mișcate de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
aproape, cum îl cheamă și unde stă... „Mi-a murit băiatul”, - plânsei liniștit. Și, la vreo două ceasuri după ce plecai de acolo, steagul negru fâlfâia la poarta casei mele. Ușile de la intrare și zidul dimprejur erau cernite. Mahalaua năvălise prin odăi ca să caute și să vadă mortul. Răposatul însă, nicăieri. „Cine a murit, domnule Zaharia?”, mă întrebă croitorul de peste drum. „Băiatul”, zisei liniștit, îndopând talaș în sobă și mestecând apoi cu pensula cleiul din ceaun. Atunci mi-am auzit femeia, cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
căpăstru, în timp ce țăranul trage brazdele. De mâncare era destul. Rămânea doar cealaltă foame, pe care n-o puteau potoli nici terciul, nici magiunul, dar care-mi alimenta nevoia, astfel încât ea devenea tot mai mare și mai indecentă. Dormeam într-o odaie îngustă cu un argat debil. E drept că în gospodărie mai lucra, ca mulgătoare, o fată din Prusia Orientală, strămutată aici împreună cu tatăl ei bătrân, care nu mai era bun decât să dea de mâncare la porci, dar țăranul, căruia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
scris pe foaia cepei cu rânduri mărunte - era de un fel diferit. Până în Saarland am ajuns, acolo unde adresa unui camarad ce fusese eliberat tot din lagărul Munster mi-a asigurat pentru o vreme un pat adevărat, cu arcuri, în odaia de la mansarda unei căsuțe în care acesta locuia cu mama lui, care m-a primit ca pe un al doilea fiu al ei. Toate astea sună idilic, au un iz de siguranță, numai că în Saarland se flămânzea mai tare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
era Isidro Parodi, despre care unii spuneau că ar fi fost anarhist, vrând să zică spiritist. În realitate, Isidro Parodi nu era nici una, nici alta, ci proprietarul unei frizerii din cartierul de Sud, și făcuse imprudența de a Închiria o odaie unui caligraf de la comisariatul 18, care Îi datora deja chiria pe un an. Conjuncția acelor circumstanțe potrivnice i-a pecetluit soarta: declarațiile martorilor (cu toții mahalagii din Labă Sfântă) au coincis, iar judecătorul l-a condamnat la douăzeci și unu de ani de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
nas și niște ochi. Nu știam ce făceam, și mi-am zmuls legătura dă pă ochi. Abenhaldun zăcea pă covor, cu gura ciubăr dă bale și sânge; l-am pipăit; căldicel Încă, da d-acu iera hoit pă bune. În odaie nema. Am văzut bățu, Îmi zburase dân mână; și avea sânge pă bot. Abia atunci m-am prins că chiar io-l mierlisem. Da negreșit, când am auzit râsu și urletu, m-am aiurit o clipă și-am schimbat ordinea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
Abenhaldun te-a urmat, ca să dai din nou de el și să faci patru drumuri dintr-o dată, aducând mereu aceeași persoană. Atunci trezorierul i-a Înfipt pumnalul În spate: tu i-ai auzit strigătul. Pe când te Întorceai pe pipăite În odaie, Izedin a fugit și a dat foc registrelor. Apoi, pentru a le justifica dispariția, a pus foc casei. Pujato, 27 decembrie 1941 Nopțile lui Goliadkin În memoria Tâlharului cel Bun I Gervasio Montenegro - Înalt, distins, confuz, profil romantic, mustață ofilită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]