KorAP: Find »[drukola/base=papă & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...168 169 170 ...552 >

13,778 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366

cardinali care au fiecare câte trei palate, în care se iau la întrecere în materie de somptuozitate și de dezmăț, în care organizează ospăț după ospăț, cu câte douăsprezece mâncăruri de pește, opt salate, plus cinci feluri de zaharicale. Și papa? L-ai văzut cu ce fală a pus să fie plimbat elefantul pe care i l-a dăruit regele Portugaliei? L-ai văzut când azvârle monezi de aur bufonilor lui? L-ai văzut la vânătoare, pe domeniul lui de la Magliana

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
a părut că-i pot sugera însoțitorului meu să mergem să dăm o raită spre Sfântul Petru, trecând prin frumosul cartier Borgo. Abia ajunseserăm în fața bazilicii că Hans se și lansă într-o nouă diatribă: — Știi prin ce mijloace vrea papa să termine construcția acestei biserici? Luând banii germanilor. Deja câțiva trecători se adunau ciorchine în jurul nostru. — Am vizitat destule monumente pe ziua de azi, l-am implorat eu. O să ne întoarcem altă dată. Și, fără să mai aștept o clipă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
instalat la Roma“, sau: „Este un slujbaș la Vatican, foarte influent“, „Este șeful serviciului de poștă al regelui Franței“, și chiar, de două ori: „Este bastardul cardinalului Cutare“. Nu mă arătasem deloc surprins. Hans îmi explicase deja că în capitala papilor, mișunând totuși de călugări, de călugărițe, de pelerini din toate țările, metresele prinților Bisericii aveau palate și servitori, progeniturile lor erau făgăduite celor mai înalte funcții, preoții de rang mai mic își aveau concubinele sau curtezanele lor, cu care se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
șirul gândurilor. A continuat: — Felul de trai al prelaților Romei costă sume considerabile, când nimic nu se produce în acest oraș al clericilor! Totul e cumpărat de la Florența, Veneția, Milano sau din alte părți. Pentru a finanța nebuniile acestui oraș, papii au început să vândă demnitățile ecleziastice: zece mii, douăzeci de mii, treizeci de mii de ducați pentru a fi cardinal! Aici, totul e de vânzare, până și funcția de cardinal gerant al Vaticanului! Cum tot nu era de ajuns, au început

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
Oraș trândav..., oraș sfânt..., oraș etern... M-a întrerupt, cu voce deodată copleșită: — Oraș blestemat, de asemenea. În timp ce mă uitam la el, așteptând o explicație, scoase din buzunar o hârtie mototolită. — Tocmai am recopiat aceste câteva rânduri, scrise de Luther papei. Citi cu voce scăzută: — „O, tu, Leon, cel mai nefericit dintre toți, ești așezat pe cel mai primejdios dintre tronuri. Roma a fost cândva o poartă a Cerului, acum ea este genunea căscată a Iadului.“ ANUL CONVERTITEI 1 927 de la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
poartă a Cerului, acum ea este genunea căscată a Iadului.“ ANUL CONVERTITEI 1 927 de la hegira (13 decembrie 1520 30 noiembrie 1521) În viața mea, ziua de 6 ianuarie din anul acela a fost o sâmbătă fericită! Cu toate astea, papa era mânios. Tuna și fulgera așa de violent, că am stat un lung moment nemișcat, în anticameră, la adăpost de strigătele lui îndărătul canaturilor grele și cizelate. Însă elvețianul din garda papală care mă însoțea primise anumite porunci. Așa că a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
îndărătul canaturilor grele și cizelate. Însă elvețianul din garda papală care mă însoțea primise anumite porunci. Așa că a deschis ușa biroului fără să mai bată, m-a împins înăuntru și a închis-o iute în urma mea. Când m-a văzut, papa a încetat să mai strige. Însă a rămas încruntat, iar buza de jos încă îi mai tremura. Cu degetele-i netede, care băteau febril darabana pe masă, mi-a făcut semn să vin mai aproape. M-am aplecat spre mâna

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
Nostru, cardinalul Giulio? — Cum aș fi putut trăi la Roma fără să-l cunosc? Nu era cel mai bun dintre răspunsuri în această împrejurare. Giulio de Medici era incontestabil cel mai strălucit dintre prinții Bisericii și omul de încredere al papei. Însă de ceva timp, acesta îi reproșa năzbâtiile, gustul pentru ostentație, iubirile scandaloase, care-l transformaseră în ținta preferată a adepților lui Luther. Guicciardini, în schimb, îmi vorbise frumos despre el: „Giulio are toate calitățile gentilomului desăvârșit, mecena, tolerant și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
toate calitățile gentilomului desăvârșit, mecena, tolerant și plăcut în societate. De ce dracu’ vor să facă din el un călugăr?“ Înveșmântat în pelerină roșie și purtând calotă de aceeași culoare, cu un breton de păr negru pe toată lățimea frunții, vărul papei părea cufundat într-o neplăcută meditație. — Cardinalul trebuie să-ți vorbească, fiule. Așezați-vă amândoi pe scaunele de colo. Eu am de citit niște scrisori. Nu cred că mă-nșel afirmând că papa, în ziua aceea, n-a pierdut o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
păr negru pe toată lățimea frunții, vărul papei părea cufundat într-o neplăcută meditație. — Cardinalul trebuie să-ți vorbească, fiule. Așezați-vă amândoi pe scaunele de colo. Eu am de citit niște scrisori. Nu cred că mă-nșel afirmând că papa, în ziua aceea, n-a pierdut o vorbă din conversația noastră, căci n-a întors nici măcar o singură pagină a textului pe care-l ținea în mână. Giulio părea încurcat, căutând în ochii mei un licăr de complicitate. Își drese

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
fusese făcută. Ca să spun lucrurilor pe nume, n-aveam nici un chef să mă pomenesc soțul tardiv al vreunei adolescente a cărei sarcină înaintată ar face toată Roma să bârfească. Totuși, îmi venea greu să spun „nu“, într-un singur cuvânt, papei și vărului său. Mi-am formulat așadar răspunsul în termeni destul de întortocheați, pentru ca sentimentele mele să nu se dezvăluie: — Mă las în grija Sanctității Sale și a Eminenței Sale care știu mai bine decât mine ce e bun pentru trupul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
formulat așadar răspunsul în termeni destul de întortocheați, pentru ca sentimentele mele să nu se dezvăluie: — Mă las în grija Sanctității Sale și a Eminenței Sale care știu mai bine decât mine ce e bun pentru trupul și pentru sufletul meu. Râsul papei m-a făcut să tresar. Lăsând baltă corespondența, se întorsese cu totul spre noi. — Leon se va duce s-o vadă pe fata asta chiar astăzi, după liturghia de requiem. * * * În ziua aceea, într-adevăr, trebuia să fie comemorat, în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
atât de puțin. Din pricina îndelungatei mele recluziuni, nu-l întâlnisem pe Raffael decât de două ori: prima oară, repede, pe un culoar al Vaticanului, a doua oară când fusesem botezat. După ceremonie, venise, ca atâția alții, să prezinte felicitările sale papei, care-l așezase alături de mine. O întrebare nu-i da pace: Este adevărat că în țara ta nu există nici pictori, nici sculptori? — Se întâmplă ca unii oameni să picteze sau să sculpteze, dar orice înfățișare a chipului este condamnată

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
ei, glasul, talia; mă întrebam în ce limbă aveam să-i pot vorbi, prin ce cuvinte aveam să încep. Mai încercam și să ghicesc ce anume își putuseră spune Leon al X-lea și vărul său înainte de a mă convoca. Papa aflase, desigur, că vărul său, cardinalul, alăturase suitei lui o femeie tânără și frumoasă, și, temându-se de un nou scandal, îi poruncise să se descotorosească de ea, iute și cu demnitate; în felul acesta, nimeni nu va putea pretinde

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
să mă lase să plec, dar ocrotitorul meu n-a ținut seamă de obiecțiile ei. Ca să se răzbune, ea a pus la cale o întreagă cabală împotriva lui, a intervenit pe lângă cardinalii spanioli, care, la rândul lor, s-au adresat papei. Cele mai cumplite acuzații au fost rostite împotriva Eminenței Sale și împotriva mea... S-a întrerupt, căci mă ridicasem dintr-un salt. Nu voiam să aud nici o vorbă din aceste calomnii, nici măcar din gura minunată a Maddalenei. De adevăr sau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
mai revedea uneori? — Până la sfârșitul zilelor mele. Buzele mele s-au atins de ale ei. Ochii îi erau din nou speriați, dar de fericire și de zăpăceala speranței. ANUL LUI ADRIAN 928 de la hegira (1 decembrie 1521 19 noiembrie 1522) Papa Leon a murit de ulcer chiar în prima zi a acestui an și am crezut o vreme că va trebui să părăsesc deja Roma, devenită dintr-odată inospitalieră în lipsa acestui naș atent, a acestui generos protector, Cerul să-i dăruiască

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
Prea multe acuzații fuseseră aduse papalității în cursul ultimului pontificat, germanii aderau cu provincii întregi la tezele lui Luther, iar Leon al X-lea era ținut răspunzător. De aceea se dorea schimbarea înfățișării Bisericii: florentinului, descendent din familia Medici, devenit papă la treizeci și opt de ani, un papă care transmisese Romei gustul său pentru lux și frumusețe, i-a fost adus urmaș un auster olandez de șaizeci și trei de ani, „un bărbat sfânt și virtuos, plicticos, chel și zgârcit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
ultimului pontificat, germanii aderau cu provincii întregi la tezele lui Luther, iar Leon al X-lea era ținut răspunzător. De aceea se dorea schimbarea înfățișării Bisericii: florentinului, descendent din familia Medici, devenit papă la treizeci și opt de ani, un papă care transmisese Romei gustul său pentru lux și frumusețe, i-a fost adus urmaș un auster olandez de șaizeci și trei de ani, „un bărbat sfânt și virtuos, plicticos, chel și zgârcit“. Descrierea îi aparține Maddalenei care n-a avut

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
face din viața sa și a celorlalți o veșnică perioadă de post. Părerea mea fusese la început mai puțin tăioasă. Deși am fost mereu fidel binefăcătorului meu, unele aspecte ale vieții romane îmi contrariau totuși credința intimă. Faptul că un papă afirma, așa cum o făcea Adrian: „Îmi place sărăcia!“ n-avea cum să-mi displacă, iar întâmplarea de care făceau mare haz curtenii încă din prima săptămână a domniei lui, pe mine, unul, nu mă făcuse să râd în hohote. Când

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
preceptor al împăratului Carol Quintul fusese, înainte să vină la Roma, inchizitorul Aragonului și al Navarrei. În doar câteva săptămâni, el a făcut din mine un Medici pe de-a-ntregul, dacă nu prin noblețea originii, măcar prin noblețea aspirațiilor. Acest papă a început prin a suprima toate pensiile acordate de Leon al X-lea, inclusiv a mea. A suspendat totodată orice comandă de picturi, sculpturi, cărți, precum și orice construcție. La fiecare predică, tuna și fulgera împotriva artei, aceea a anticilor, dar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
și a contemporanilor, împotriva sărbătorilor, plăcerilor, cheltuielilor. De la o zi la alta, Roma n-a mai fost decât un oraș mort, unde nu se crea nimic, nu se clădea nimic, nu se vindea nimic. Pentru a-și justifica decizia, noul papă invoca datoriile acumulate de predecesorul lui, socotind că banii fuseseră risipiți. „Cu sumele înghițite de reconstrucția Sfântului Petru, spuneau apropiații lui Adrian, s-ar fi putut înarma o cruciadă împotriva turcilor; cu sumele vărsate lui Raffael, s-ar fi putut

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
putea pune capăt schismei lui Luther și-l putea împăca pe împăratul Carol cu regele Franței. Suprimarea pensiei mele și chemarea la măcel universal: iată, cu siguranță, niște elemente care-mi răpeau orice poftă de a-l aclama pe acest papă. Și care, pe deasupra, mă și îmboldeau să părăsesc Roma cât mai iute, plecând spre Florența, unde cardinalul Giulio mă încuraja să-l urmez. M-aș fi alăturat lui, de bună seamă, dacă Maddalena n-ar fi fost însărcinată. Închiriasem în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
tuturor călugărilor să se radă. Pe mine treburile astea nu mă priveau direct, dar, pentru că frecventam cu asiduitate palatul Vaticanului, a mă încăpățâna să păstrez acea podoabă apărea ca o afirmare insolentă a obârșiei mele maure, ca o sfidare adusă papei, cu siguranță ca o manifestare de necuviință. La italienii pe care-i întâlneam, barba nu era un lucru obișnuit, ci mai curând o dovadă de originalitate rezervată artiștilor, originalitate elegantă la unii, excesivă la alții. Unii se atașaseră de acest

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
mi s-ar da crezare dacă aș spune că, în anul acela, eram gata să mor pentru propria-mi barbă? Și nu doar pentru propria-mi barbă, căci toate luptele se confundau în mintea mea, la fel ca în mintea papei: barba clericilor, sânii goi de pe bolta Sixtinei, statuia lui Moise, cu privirea care fulgeră și cu buzele fremătătoare. Fără s-o fi căutat, am devenit un pivot și un simbol al rezistenței îndărătnice în fața lui Adrian. Văzându-mă cum trec

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
devenit un pivot și un simbol al rezistenței îndărătnice în fața lui Adrian. Văzându-mă cum trec, mângâind cu mândrie smocurile stufoase de pe bărbie, romanii cu chipurile cele mai spânatece făceau să se audă murmure de admirație. Toate pamfletele întocmite împotriva papei ajungeau mai întâi în mâinile mele, abia după aceea fiind strecurate pe sub ușile notabilităților orașului. Unele texte nu erau decât un păienjeniș de insulte, „barbar, zgârcit, porc“ și chiar mai rău decât atât. Altele glăsuiau despre mândria romanilor: „Nicicând un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]