5,550 matches
-
că nu tu o vrei... că-n tine E un demon ce nsetează după dulcile-i lumine, C-acel demon plânge, râde, neputând s-audă plânsu-și, Că o vrea... spre-a se-nțelege în sfârșit pe sine însuși...” (Scrisoarea V) Plânsul intern al conștiinței este urmat de fericirea iluminării și împăcării, mângâierea pe care a definit-o Învățătorul: „Fericiți cei ce plâng, pentru că ei vor fi mângâiați” (Matei, 5:5). La Eminescu se întâlnesc mai multe chipuri sau ipostaze ale fericirii
Ambrozie şi poşircă by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1140_a_2067]
-
bolnav” își află, totuși, integritatea sau sănătatea într-o lume a valorilor ideale. Pe de altă parte, „inima de rând” îl plasează în zona sentimentalității obișnuite, acceptată ca formă de viață, în care au loc și patima, și gelozia, și plânsul în marginea fragilității condiției umane, dar și efortul de a o depăși. Aici trebuie să facem o precizare. Poezia 34 și biografia ar putea avea unele puncte de întâlnire 6, ceea ce este normal, iar literatura universală este plină de exemple
Ambrozie şi poşircă by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1140_a_2067]
-
lipsite de ,,inimă pribeagă”, „inimă străină” etc. Și în ultima jumătate de secol românii au fost condamnați la trăiri poetice și lamentații de inimă albastră. Sentimentul tragic putea fi înecat în vin sau în lacrimi: fie de râs, fie de plâns. ,,C-așa-i românu!...” De aceea, probabil, un analist literar reproșa romanului autohton o anume inadecvare față de temele mari ale tragicului. Era nu doar expresia complexului de superioritate propriu etniei respectivului scriitor, ci și o normală sancționare a inerției românești
Ambrozie şi poşircă by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1140_a_2067]
-
ca doi bolizi provocînd o blocare totală a puterii sale de judecată. mîna în care ținea sticla de apă minerală începu să-i tremure, iar ochii i se umeziră brusc de parcă ar fi fost pe punctul de a izbucni în plîns. Privindu-l pe acel om blocat în fața mea, între ceașca așezată sub mașina de cafea și sticla de apă minerală nedeschisă, am avut brusc revelația că personajul era mai timid decît mine. în cafenea nu se auzea niciun zgomot, cei
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
aflat încît trebuie să mă treziți, din nou, la ora trei dimineața, domnișoară ri ? — Da, vă rog să mă iertați, trebuie numaidecît să luăm o hotărîre... — Bine, domnișoară ri, vă ascult. încercați să vă ștergeți nasul, să vă opriți din plîns, să nu mai vărsați lacrimi pe pijamaua mea, pe perna mea, pe cearceaful meu și pe plapuma mea, ca să nu mai zic pe mine, concentrați-vă și povestiți-mi ce ați aflat. — am aflat că toate poveștile de dragoste se
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
îi arăta acum lui Victor, rînd pe rînd, conținutul. toate aveau cîte ceva înăuntru : scrisori, flaiere publicitare, ziare. — a trecut poștașul și noi n-am simțit nimic, repeta fata destul de supărată, chiar cu un aer indignat, gata să izbucnească în plîns. observînd-o în tăcere Victor simți doar nevoia de a-i spune : — ai grijă, nu încurca corespondența. Dar fata se agita cu teancurile de scrisori și de ziare în mînă și-l imploră pe Victor să o lase să citească măcar
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
suferinți, n-am vrut să-mi precupețesc ajutoru dat lu masa corală care urla din toți bojocii mărșulețu lu Monstru și-am Întentat chiar ș-o juma dă răget care mai izact a ieșit la drept vorbind un sughiț dă plâns care, dacă nu deschid umbreluța care am lăsat-o acasă, mă plimb cu canoa pân fieșce scuipat și mă cofunzi cu Vito Dumas, Navigatoru Solitar. În fine, am demarat, și chiar că atuncea a luat-o văzduhu la trap, parcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
umărul îmbrăcat în tweed ca să se verse pe el sau murmurând cântece de leagăn la urechea unui nou-născut. Dar fie că micuțul era dependent de aftershave, fie că Jack chiar se pricepea, în treizeci de secunde copilul se opri din plâns, se agăță de el ca o lipitoare și rămase cu privirea lui de nepătruns, de un albastru întunecat, pierdută în ochii albăstrui, înconjurați de riduri și ciniciai lui Jack. Fran bănuia, cu o urmă de iritare nedemnă, că, dacă ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
e un lucru de lepădat, nu crezi. Cine știe, poate că dragostea ne-ar fi trecut și am fi provocat atâta suferință degeaba. Dragostea clădită pe nefericirea altora rareori dăinuie, nu uita. Fran simți că era gata să izbucnească în plâns. Tatăl ei făcuse un sacrificiu cumplit. Renunțase la șansa de a avea o viață plină de dragoste, afecțiune și pasiuni împărtășite alături de Stevie pentru o existență searbădă alături de mama ei. Probabil că o făcuse și de dragul lui Fran, deși n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
și să-l vedeți în fiecare zi punându-și pe el pijamaua dimineața și îmbrăcându-se în costum când merge la culcare și vedeți dacă voi vă descurcați mai bine! Fran mângâie mâna tatălui ei. Părea gata să izbucnească în plâns. Asta nu semăna deloc cu evenimentul fericit de familie la care sperase. Simțind că era supărată, Laurence își antrenă viitorul socru într-o conversație purtată cu voce scăzută, iar Fran o urmă pe maică-sa în bucătărie. Nu te uita
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
gheară înfigându-i-se în inimă și răsucindu-se. Nu numai că era însărcinată, dar, ceea ce era îngrozitor, cu mult mai îngrozitor, era că n-avea idee cine era tatăl: Laurence sau Jack? Se așeză pe closet și izbucni în plâns. Cum putuse ea, Fran cea practică și rațională, să lase să se întâmple așa ceva? Mai rău, cum se putea căsători cu Laurence, care avea atâtea rezerve în privința propriei progenituri, când era posibil să poarte copilul lui Jack? Jos, după ce își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
și rațională, să lase să se întâmple așa ceva? Mai rău, cum se putea căsători cu Laurence, care avea atâtea rezerve în privința propriei progenituri, când era posibil să poarte copilul lui Jack? Jos, după ce își șterse în sfârșit fața roșie de plâns și îndrăzni să iasă, îi găsi pe Laurence și pe Camilla bând câte un pahar de sherry sec, din acela atât de diferit de sherry-ul obișnuit, că ai fi putut șterge vopseaua cu el. Laurence sări în picioare, uitându-se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
-l urască. În schimb, părea să-l fi iertat ca prin minune. Jack luă în brațe trupușorul firav și îl strânse atât de tare, încât nici unul din ei nu mai putu să respire. Doar așa reuși să nu izbucnească în plâns. Așa, și observând figura lui Ben. Ben stătea stingher în afara acestui tablou. Femeia asta era maică-sa, pentru numele lui Dumnezeu, și totuși abia părea să-l fi băgat în seamă. Era ca și cum Ben era exclus din această scenă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
acolo, îi făcu el cu ochiul răutăcios, însă fără maică-ta. — Bine. Doar în seara asta. Jack trebuie să-i fi auzit venind pe alee și îi aștepta în prag, ținând brațul în jurul lui Ben, care avea ochii roșii de plâns, învinovățindu-se de bună seamă pentru toată povestea. — Un comitet de întâmpinare, chicoti Ralph, ignorând cu inocență agitația pe care o stârnise, ce amabil. — Ralph, ticălos bătrân, îl întâmpină Jack, ajutându-l să coboare din mașină. Poți, te rog, să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
făcut o tăcere adâncă. Și ea a strigat iar cu glas amar: Ah! drag mi-a fost să trăiesc și eu pe lumea asta și n-am avut parte!... Și și-a dus amândouă mânile la ochi. Atât a fost plânsul ei: câteva clipe. Toți stăteau încremeniți. Ca o suflare de foc trecuseră vorbele ei pe deasupra capetelor. Atuncea i-a pus călăul juvățul de gât. Ea și-a lăsat mânile în jos și privea neclintită, cu sprâncenele ușor încruntate, în juru-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Iaca, a venit și vremea care trebuie. Rifca dădu din cap, și-și iuți jocul andrelelor. Sanis se întoarse domol spre fată: —Haie... Haie!... ți-a mai trecut nebuneala?... Haia se uită la tatăl său cu ochi rătăciți, arși de plâns. Păru că-l înțelege; îl văzu râzând; și o tresărire de răutate îi trecu pe obrazul chinuit. Acuși avem să facem logodna... zise Sanis cu liniște, închizând încet un ochi. De mult n-am băut eu, de mult nu m-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
târziu. Cu zgomote năprasnice și ascuțite începură să pârâie legăturile șopronului. Îngrozite, vitele se tălăzuiră și se izbiră în toate părțile. Bătut și de valul acesta greu, șopronul începu să se surpe. Mugind, vitele scăpau prin spărturi. Sărmanu avu un plâns omenesc de desnădejde. O plasă de stuh ca o aripă uriașă plesni pe Lepădatu. Se plecă amețit, căutându-și buzduganul, voind să se apere de un dușman. Vântul scăpătă ca o bătaie de pușcă prin spărtură și-l orbi cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
combatanți; el pentru a-și impune ideile cu forța, eu pentru a le lua în derâdere. Când mă certa, trânteam ușile prin toată casa până ce biata mama, care era din ce în ce mai bolnavă și abia se mai ridica din pat, izbucnea în plâns. Asta ne înstrăina și mai mult unul de altul și ne-a fost și mai ușor să ne șicanăm reciproc, cu rare izbucniri de tandrețe pe care ne grăbeam să le uităm amândoi, de parcă ne era rușine de ele. Tata
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
a-l ajunge din urmă, l-am văzut intrând la closet și am rămas să-l aștept. Deodată am auzit un zgomot curios și mi-au trebuit câteva clipe până să mă lămuresc că Hingherul plângea, ascuns în closet. Un plâns nervos, de om obosit. Și am plecat de-acolo, ca să nu-l mai aud. Pentru că asta e faimoasa noastră generozitate. Ne ferim să nu ne murdărim cumva de singurătatea și de suferințele altora... O săptămână a bolit după aceea Hingherul
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
în lume nu vroiam să mă ducă înapoi în casă. M-am ghemuit în fân și am tăcut mâlc. Mama mă striga din ce în ce mai disperată, cu spaima că mă pierdusem: "Daniel, Daniel unde ești?" Și a început să plângă. Dar nici plânsul ei nu m-a înduioșat. Mi se părea că plângea numai ca să mă silească să ies din ascunzătoare. Apoi m-ar fi silit să-l sărut pe bătrânul acela cu obrazul ca de ceară și cu buzele însîngerate; era tot
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
și au plecat, lăsînd-o singură în fața cafenelei; ea striga mai departe, batjocoritor: "Momîilor, muților, nu sînteți în stare de nimic, nici măcar să mă faceți să tac". Și de disperare că nu mai avea pe cine să ocărască, femeia izbucnise în plâns. Dar Marta nu era rea de gură. Din partea ei pescarii n-aveau de ce să se teamă. De aceea o priveau cu dușmănie și poftă (și pe măsură ce o doreau mai mult o dușmăneau mai mult sau invers), ținînd-o în picioare în fața
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
plânge, te urîțește". Am simțit-o cum se încordează și credeam că va urma un gest violent, că-mi va da o palmă, oferindu-mi astfel pretextul de care aveam nevoie; dar nu se întîmplă nimic. Laura se oprise din plâns și mă privea cu o tristețe adâncă, dureroasă, uscată, care m-a înduioșat, încît în loc să plec am devenit tandru. Am strîns-o cu brațul teafăr și am stat lipiți unul de altul până ce mirosul ei m-a amețit. Atunci am pornit
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
erau jumulite de ultimele tuleie. În timp ce gospodinele se aflau la câmp, el mai controla prin gospodării însușindu-și fel de fel de bunuri și saci întregi de fulgi la preț destul de mic. La întoarcerea gospodinelor de la munca câmpului le umplea plânsul văzându-și orătăniile în pielea goală pe un frig destul de aprig afară, acestea trebuiau să stea închise până le creștea din nou puful. La blestemele femeilor el le recomanda să le țină la cald și să nu le scape la
Pe urmele infractorilor by Vasile Ghivirigă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91846_a_92804]
-
acum vreo douăzeci de minute. Ar trebui să fie cineva jos, să-i aștepte și să-i aducă până la noi, dar nu pot să plec, sunt numai eu cu copilul și nu pot să-l las singur.” Se aude un plâns sfâșietor “Stăpânește te. Uite, am să încerc să vin cât pot de repede acasă, chiar dacă am ore...” ... “Ce-i, dom’ profesor? Ce s-a întâmplat? Păreți foarte abătut, foarte schimbat” “Fiică-mea are 40 cu 8” “Aoleu! S-o ducem
Filigran by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/363_a_1431]
-
mari. Celelalte colege au niște mici umflături acolo. Până acum nu i-am răspuns la nici un bilețel, dar Roxana e o fată care știe să insiste. Rup o hârtie și îi scriu și eu. Roxana citește bilețelul și o bușește plânsul chiar în mijlocul orei. Profa o întreabă ce e cu ea. Roxana plânge și sânii ei se zbat de ciudă. Profa insistă. Roxana arată cu degetul spre mine. Profa mă ridică în picioare și mă întreabă ce i-am făcut. Eu
Ficţiuni reale by ed.: Florin Piersic jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1342_a_2714]