60,135 matches
-
afară pe ușă și o alungă pe biata fata să plece În pădure.Afară era prăpăd: un ger de Înghețau pietrele și un viscol de nu vedeai În fața ochilor. Anișoara făcu o cruce mare și strângându și mai tare cojocul, porni spre pădure. Înainta foarte greu din cauza troienelor și Îi tremura și inima În ea. Știa că nu se putea Întoarce acasa și stia că baba Dochia anume o alungase, ca să se rătăcească și să Înghețe ori s-o mănânce vreun
Legendele copilăriei by Lenuţa Rusu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1691_a_3048]
-
e iarnă Încă. Dimineață se pregăti de plecare, Își luă un coș În care să culeagă murele.N-o ascultă pe fată când aceasta o rugă să nu plece.Și pentru că ea era bătrână, ca să nu Înghețe, Îmbrăcă nouă cojoace. Porni baba Dochia spre munte. Și mergea și mergea și Înainta prin zăpadă și gâfâia și ofta, căci dhe, era doar o babă și grele Îi mai erau cojoacele.Ieșise soarele, se anunța venirea primăverii, pe ici colo zăpada Începu să
Legendele copilăriei by Lenuţa Rusu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1691_a_3048]
-
gâfâia și ofta, căci dhe, era doar o babă și grele Îi mai erau cojoacele.Ieșise soarele, se anunța venirea primăverii, pe ici colo zăpada Începu să se topească.Baba mergea din greu și nădușea.Își aruncă un cojoc.Și porni mai departe.Urcușul era greu, anevoios, picioarele i se muiau, orele treceau,dar mult mai avea de urcat.Înfierbântată, aruncă al doilea cojoc.Nu-și Închipuise că poiana cu mure era atât de departe.Gâfâia din greu, nădușea, urca,urca
Legendele copilăriei by Lenuţa Rusu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1691_a_3048]
-
mai Întreba de ce pe pământ sunt oameni răi. Dar bine că pe pământ mai sunt și oameni buni și corecți.Așa cum era șeful de post.Acesta Îl ascultă pe copil cu mare atenție, apoi călare și cu dulăul după el, porni În direcția unde dispăruse hoțul. Hoțul nu ajunse prea departe și când auzi vocea groasă a șefului de post și lătratul dulăului, se sperie.O luă la fugă pe câmp, căci nu vroia să ajungă la spânzurătoare pentru o pâine
Legendele copilăriei by Lenuţa Rusu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1691_a_3048]
-
Îi duceau În neagra pribegie și amara străinătate. Ștefan cel Mare postea post aspru, mergea În munți la Daniil Sihastrul, se spovedea și se Împărtășea, apoi suna din corn, Își aduna vitejii, Încăleca pe calul lui cel alb, Catalan și pornea război cu turcii. Flăcăii scoteau buzduganele, săbiile, arcul și săgețile de pe unde le puseseră și se avântau În bătălie cu dragoste pentru voievod și pentru sărmana Moldova.Iar Ștefan cel Mare, unde era bătălia mai crâncenă și mai grea, acolo
Legendele copilăriei by Lenuţa Rusu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1691_a_3048]
-
pe fiecare, zicându-le pe nume, Îi Îngropa creștinește ca pe copiii lui.Apoi Înălța o monastire spre pomenirea acelei bătălii și spre slava lui Dumnezeu. Dar turcii, că nu degeaba erau turci, veneau iarăși și mai mulți și mai porniți pe rele.Și atunci Ștefan iar Încrunta din sprânceană.Și nimeni nu cuteza să-l supere În acele momente. La curtea lui era un voinic lat În spate, cinstit și viteaz, curajos și neînfricat.Lui Ștefan Îi era tare drag
Legendele copilăriei by Lenuţa Rusu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1691_a_3048]
-
Domnitorul moldovenilor mergea să-l vadă pe Brad, căci nu mai știa nimic de el.Urcară și urcară.Spre seară, un fecior cu ochiul ager, zări printre stânci o siluetă dreaptă nemișcată, care străjuia Împrejurimile. Voinicii chiuiră, domnitorul râse și porniră repejor mai departe. Când au ajuns sus, arzând de dorința de a sta de vorbă cu Brad lângă un foc strașnic, mare le-a fost mirarea văzând că acea siluetă nu era tovarășul lor, ci un copac drept, Înalt și
Legendele copilăriei by Lenuţa Rusu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1691_a_3048]
-
sabia și i-o aruncă În fântâna lângă care se aflau. Baiatul, care ținea la sabia lui, luă globul de aur al fetei și-l aruncă sus, sus de tot, spre cer.Și globul cel strălucitor rămase pe cer! Amândoi porniră În fugă, plângând și țipând la tații lor.Aceștia ședeau la masă râzând și tocmai ciocneau o ulcică cu vin. Copii Începură să spună ce nelegiuire făcuse celălalt, vorbind amândoi deodată și crezând, fiecare că el are dreptate. Se făcu
Legendele copilăriei by Lenuţa Rusu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1691_a_3048]
-
mei, că Soarele este ochiul lui Dumnezeu. Stiați? LUPUL Pe când Sâmpetru umbla pe pământ, acesta era cioban. Dimineața Își lua ițarii, se Încingea cu un brâu lat de lână, Își arunca cojocul pe umeri, Își Înfunda căciula pe urechi și pornea cu oile pe munte, cu câinii după el. Cunoștea toate fundăturile, toate potecile, știa toate dumbrăvile și pâraiele. Pentru că el credea că toate pe lumea asta au un rost.Uite,stelele sunt sus pe cer ca să nu se rătăcească noaptea
Legendele copilăriei by Lenuţa Rusu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1691_a_3048]
-
cu trei zile calduroase.Soarele strălucea, păsările erau vesele, iar Evdochia nu mai avea răbdare, se framânta, ochii Îi ardeau, vroia să plece cât mai curând. Vicleana fată se deghiză Într-un cioban, Își luă niște oi cu ea și porni la drum.Martie se prefăcea că nu observă nimic din toate astea, dar după ce plecă Evdochia, Îl rugă pe fratele lui, Februarie, să-i Împrumute trei zile friguroase. Cu cât urca mai mult fata pe Ceahlău, cu atât vremea se
Legendele copilăriei by Lenuţa Rusu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1691_a_3048]
-
Evdochia, Îl rugă pe fratele lui, Februarie, să-i Împrumute trei zile friguroase. Cu cât urca mai mult fata pe Ceahlău, cu atât vremea se strica mai tare și se făcea tot mai frig.Începu să ningă liniștit, apoi se porni vântul, viscolul Îi tăia respirația. Și ea urca, urca.Doar n-o să se dea bătută așa cu una cu două.Doar ea era Evdochia, fiica lui Decebal. Când urcă pe munte, s-o caute pe fată, Martie o găsi Înghețată
Legendele copilăriei by Lenuţa Rusu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1691_a_3048]
-
și dacă-mi dai un coșuleț, Îți spun unde are Zmeul un iaz plin cu pește. Ursul când auzi de pește, Îl lăsă pe Anul Nou să ia câtă zmeură vrea, ba l-a și ajutat la cules, și au pornit amândoi spre palat ținându-se de după umeri ca doi flăcăi ce vin de la cârciumă. Împăratul rămase cu gura căscată. A doua zi Anul Nou puse o capcană În care căzu chiar iepuroiul cel neîntrecut la alergare. Flăcăul i-a spus
Legendele copilăriei by Lenuţa Rusu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1691_a_3048]
-
casele ar fi toate luate de apă. Câte o babă Îi spune copilului că tocmai de aceea Dumnezeu nu-i spune lui Sântilie când este ziua de naștere, ca nu cumva, În bucuria Lui, să uite de oameni și să pornească furtunile. Odată Sântilie privind spre pământ, vazu doi baieți jucându-se. Cel mai mare Îi adusese celui mai mic un coș cu mere roșii, mari, dulci și zemoase, ca dar de ziua lui. Atunci Sântilie, care nu primise niciodata un
Legendele copilăriei by Lenuţa Rusu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1691_a_3048]
-
au vrut să-l primească să stea lângă ele. Florile se lăudau cu frumusețea lor, erau mândre de parfumul lor și nu vroiau nicicum să fie vecine cu Busuiocul. Busuiocul nu se certă cu ele, chiar dacă Îl durea purtarea lor. Porni prin lume În căutarea unui locșor, dar unde, unde? Că nici pe șanț n-a fost acceptat. Cum mergea el așa abătut și necăjit, ajunse la un cimitir plin de cruci vechi, lăsate Într-o parte. Se opri să se
Legendele copilăriei by Lenuţa Rusu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1691_a_3048]
-
vezi ușor pe Întuneric, ea scânteind. Mai auzise că deși este veninoasă, ea da puteri miraculoase celui care Îi vede floarea albă În zori. Moș Arici se gândi că n-ar fi rău dacă ar găsi el aceea iarba miraculoasă. Porni deci la drum. N-am să vă povestesc aici cum a fost căutarea lui, căci nici eu n-o prea știu, știu doar că Moș Arici a găsit iarba fiarelor, a rupt un mănunchi pe care l-a pus În
Legendele copilăriei by Lenuţa Rusu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1691_a_3048]
-
Eu mă dezvoltasem frumos la sport, însă eram un visător. O vară întreagă am tot plimbat-o. Eram chiar îndrăgostit. Era atât de frumoasă și nopțile de vară atât de pline de farmec! Într-o seară, făcându-mi curaj, am pornit spre casa ei cu gânduri mari. M-am apropiat încet de casa veche, unde locuia cu frații și părinții, care mai mult erau plecați. Am intrat în grădina pe care o știam căci în fiecare seară o conduceam și m-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]
-
în Deltă. Lăsam în urmă problemele neplăcute care se iviseră. Vroiam să uit! Am ajuns la destinația noastră și am început să ne pregătim corturile, căci se înnopta. Era frumos, era liniște, răsărise și luna. Ne-am culcat! Dimineața am pornit cu bărcile la pescuit. Fetele se zbenguiau. Cu lăsarea serii apăreau și țânțarii. Am intrat în corturi. Eu mă odihneam liniștit, când am auzit certuri în cortul lui Dani. Cineva a ieșit plângând, una din fete, nu știam care. Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]
-
către stația de tramvai. Mi-ai spus că stai în apropierea mea, ori aici suntem în direcția opusă. Am să mă mut în curând. Ședeam unul în fața celuilalt și deodată mi-a spus: Te iubesc! Și în clipa următoare tramvaiul pornise din stație, ea s-a repezit să urce și din urmă o mașină a lovit-o... Nuuuuuu, am strigat! Acum, când scriu, înțeleg că apariția ei din nou în viața mea a fost ca un rămas bun. A vrut să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]
-
nu se preocupă de acest eveniment. Nici măcar eu. Mihai, care s-a căsătorit până la urmă cu Beatrice și s-a stabilit la Paris, mi-a scris să-mi caut cadoul în sertarul de jos al bibliotecii din camera lui. Am pornit în căutare. Urcam de multe ori aici, în dorul pentru copilul meu. Aerul era puțin stătut. Am deschis fereastra și am aruncat o privire spre bibliotecă. Am găsit sertarul, l-am deschis și înăuntru am găsit un plic mare, îngrijit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]
-
apoi pe aleea din stânga, la parter. Își luă micul bagaj, coborî câteva trepte și intră într-un mic parc. Aleile erau strălucitor de albe, străjuite de statui, nimfe, satiri, fauni și, în mijloc, trona o fântână arteziană cu pești exotici. Porni pe aleea din stânga și, la primul pas, auzi scrâșnind pietricelele aleii. Se uită mai atent și observă că sunt fărâme de marmoră albă. La al doilea pas, același scrâșnet, același plânset al marmorei. Aici nu poate să intre nici un hoț
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]
-
glisantă se închise în urma lui. Cu pași înceți străbătu culoarul până la sala de baie, apoi trecu în dormitor. Deschise perdeaua de plasă și ieși pe terasă. Era trecut bine de miezul nopții și luna strălucea aleile albe, nefiresc de albe. Porneau din capătul celălalt al parcului și se adunau în fața terasei. Erau ca niște șerpi fosforescenți. Se așeză în fotoliul de răchită. Îi zvâcneau tâmplele de atâtea gânduri. Într-un târziu își spuse, ca o eroină de roman americană: "mâine e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]
-
logodnica de bronz, care, la răsăritul zilei, își reluase locul pe soclul din parc, lăsând inelul lângă pernă! Visul lui era aidoma nuvelei, statuia aducea cu Clotilde, parcul era Cișmigiul, iar inelul era... inelul cu ametist! A doua zi o porni hotărât, prin Paris, pe urmele lui Clotilde. Cele trei luni erau pe sfârșite și își aminti că își pusese în gând, de la plecarea din București, să afle cât mai multe despre viața ei petrecută aici. Totul începuse să se închege
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]
-
-i spusese părintele să-i ceară iertare Clotildei"? Ce știa, ce-i spusese despre el? Ciudat om, avea dreptate Costel de la Miorița! Am făcut-o și pe asta, își zise, acum pot să plec! Intrat în casă spre seară, o porni amețit, ca și cum luase o hotărâre, pe coridor, încet, urcă treaptă cu treaptă până ajunse la etaj. Auzea, în surdină, pianul. Să se fi întors Mihai? Deschise ușa încetișor, pentru a nu deranja. Nu era nimeni în acea cameră mare, spațioasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]
-
mâna. A înțeles că era câinele de care avea nevoie. Plăti un preț piperat și omul îi spuse câinelui: Du-te! Ăsta-i noul tău stăpân! Câinele parcă înțelese despre ce era vorba, se lipi de piciorul lui Petre și porniră. Au mers pe jos, până acasă, ca să vadă cum se poartă câinele. Era nedezlipit de piciorul lui. Începu să-l mângâie și câinele îi lingea mâna. Se gândea ce nume să-i pună. Îi trecuse multe prin cap, dar nimic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]
-
în oraș. S-a înțeles? S-a înțeles, răspunse Alice, sperăm că "fata tatii" o să aibă grijă de noi! Râzând cu toții, s-au despărțit unii spre casă, Petre, Camelia, Beatrice și Mihai s-au urcat într-o sanie și au pornit spre Zamora. Pentru Beatrice, drumul săniei prin zăpadă, fulgii mari topindu-i-se pe obraji, clinchetul clopoțeilor cailor, era un spectacol netrăit niciodată. Și ceilalți se bucurau de bucuria ei. Au ajuns la castel și din nou exclamații de uimire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]