5,222 matches
-
fiind ațâțata de lecturile din Octavian Paler. La plecarea în Grecia, Lăură era perfect conștientă de factură nostalgica și emoționată. Grecia era pentru ea temeiul existenței culturale a umanității, armonia perfectă din sfera artelor, un loc secret și un perfect refugiu, ceva omolog spațiului care o obseda în gândul ei cel mai secret, dar era totodată și un strigat de triumf al civilizației, diferit de multe alte locuri, expresii ale unor culturi de mult apuse. Într-un cuvânt, pentru ea locul
AGENT SECRET, LAURA by LUMINI?A S?NDULACHE () [Corola-publishinghouse/Journalistic/83482_a_84807]
-
bună-credință, pentru promovarea interesului public. Nu cred că servește nimănui abordarea conflictuală a relațiilor politicului cu mediile de informare, la fel cum ea nu servește interesul legitim al cetățeanului, acela de a avea acces la informație fiabilă și de calitate. Refugiul în senzațional, în subiecte facile și fără mare relevanță, al multor jurnaliști și instituții media, căutarea cu orice preț a audienței se constituie într-o formă de tiranie, care duce la manipularea opiniei publice și, nu de puține ori, la
Ceauşescu- ... -Băsescu : Mitterand - Snegur - Iliescu - Lucinski - Constantinescu - Regele Mihai I : evocări de reporter by Dumitru V. Marin () [Corola-publishinghouse/Journalistic/500_a_1238]
-
pe măsură ce scrii să modifici proiectul inițial? A.B.: Ba da. Mi se întâmplă să nu dozez bine. Am urmărit ca fiecare dintre cele trei romane ale ciclului să fie independent, dar nu le-am dozat bine substanța. De exemplu, la Refugii, dacă aș fi vrut să fie total independent, ar fi trebuit să introduc și capitolul „Sabin” care apare în Drumul cenușii. Așa ar fi fost romanul întreg și aș fi lăsat alte uși deschise. După cum îți spuneam, tot timpul am
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2257_a_3582]
-
plăcere. Mi s-a întâmplat la Fețele tăcerii, cum am mai spus, când am scris aproape într-o stare de transă. Era o plăcere imensă. Am mai avut asemenea momente de plăcere pe când lucram la Vocile nopții. Mai puține la Refugii și chiar și mai puține la Orgolii. Cred că n-am scris niciodată cu mai mare dificultate vreo carte ca atunci când am scris Orgolii. Și tot cu un chin cumplit, cu foarte puține excepții, Drumul cenușii. C.Ș.: Pentru că ai
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2257_a_3582]
-
și mai puține la Orgolii. Cred că n-am scris niciodată cu mai mare dificultate vreo carte ca atunci când am scris Orgolii. Și tot cu un chin cumplit, cu foarte puține excepții, Drumul cenușii. C.Ș.: Pentru că ai amintit romanul Refugii... aproape toate personajele își caută un refugiu. Creatorul lor și-a căutat și el? A.B.: O, e foarte greu de spus. De obicei n-am căutat. C.Ș.: Presupun, de fapt știu din cele ce am discutat și cu
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2257_a_3582]
-
n-am scris niciodată cu mai mare dificultate vreo carte ca atunci când am scris Orgolii. Și tot cu un chin cumplit, cu foarte puține excepții, Drumul cenușii. C.Ș.: Pentru că ai amintit romanul Refugii... aproape toate personajele își caută un refugiu. Creatorul lor și-a căutat și el? A.B.: O, e foarte greu de spus. De obicei n-am căutat. C.Ș.: Presupun, de fapt știu din cele ce am discutat și cu alte ocazii, că au existat momente de
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2257_a_3582]
-
pun într-o stare de lucru. Dacă mă simt foarte păcătos, foarte încărcat, ascult Bach. Când mă simt foarte uscat, foarte sec, incapabil de a aduna două cuvinte, ascult Ceaikovski, Rahmaninov, Mozart. Dar scrisul poate fi și chiar este un refugiu pentru mine. C.Ș.: Unul dintre personaje, Coman, mărturisea că a existat o vreme când găsea o mare plăcere în scris, dar că între timp scrisul a devenit un chin îngrozitor, o sfâșiere. Încearcă să scrie și nu se adună
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2257_a_3582]
-
A.B.: Exact. Ca Orgolii, de exemplu, să fie trecut la literatura „obsedantului deceniu”, îngrădit, prin urmare, între niște ani. C.Ș.: Sau Fețele tăcerii să fie privit ca romanul colectivizării. A.B.: Absolut sigur nu este romanul colectivizării. După cum Refugii sau Drumul cenușii nu sunt romanele „obsedantului prezent”. Asta vreau: să nu fie. Să trec dincolo de această realitate. C.Ș.: Eu cred că da, pentru că ultimul roman, de exemplu, poate fi văzut și ca romanul neputinței de a scrie, din
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2257_a_3582]
-
care debitau tâmpeniile acestea, aprobate bineînțeles de către Administrația Colonială, trăiau probabil pe coasta de Est. Într-un cadru plin cu verdeață. Una din reședințele din Cape Cod cu vedere spre Martha's Vineyard, în Hilton Head; sau dintr-un alt refugiu nepoluat rezervat pentru cei care știu să se dea bine pe lângă șefi. Cazul ei era diferit. Fără aer iodat, nici briză montană. Compania o instalase, în inima orașului și ar fi trebuit să fie fericită. Ticăloșii! Ducă-se dracului! Va
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
afundă capul în pieptul adultei, fugind de o oribilă lume de coșmar pe care numai ei îi pra dat să o vadă. Ripley continua s-o legene și să-i murmure vorbe de alint cu glas duios și împăciuitor, inspectând refugiul sferic. Observă un obiect pus în vârful grămezii de comori recuperate. Era, fără nici un dubiu, un solido înrămat al fetiței, chiar dacă fetița din imagine era bine îmbrăcată și surâzătoare, cu părul curat și pieptănat, cu o panglică viu colorată în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
limita malnutriției. Cred totuși că este ceva provizoriu. Ceea ce mă surprinde mai mult este că am mai găsit-o în viață după ce n-a absorbit decât hrană crudă și liofilizată. (O privi pe Ripley.) Ai văzut punguțe cu vitamine în refugiu? ― Nu m-am gândit să verific, iar ea nu m-a invitat să vizitez locurile. ― E corect. În sfârșit, trebuie să se priceapă la dietetică fiindcă n-am găsit nici un simpton de carență gravă. Puștoaica asta este nemaipomenită. ― Și pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
care emise un semnal și mai puternic.) Se deplasează și e în interiorul construcției. Detectorul lui Vasquez era tăcut. ― Tot nimic. Cred că pe mine mă captezi. Vocea lui Hudson parcă se frânse. ― Nu, nu! Nu ești tu, au intrat. În refugiul nostru. Ei sunt aici! ― Calm, Hudson, făcu Ripley care încerca să străpungă tenebrele culoarului. Vasquez, ar trebui să confirmi. Operatoarea criblorului desenă un arc de cerc cu detectorul și cu arma. Mișcarea se sfârși exact în spatele ei și aparatul emise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
cu vreo douăzeci de metri spre drum, Într-o bojdeucă de lut, acoperită cu paie, cumpărată o dată cu terenul pentru școală. Așadar; casa-părintească nu era a părinților, nici natală a mea. Și totuși, din pricina casei noastre a tărăgănat tata plecarea În refugiu, dincolo de Prut, după acel nenorocit 28 iunie 1940, când au fost cedate rușilor Basarabia, Bucovina de Nord, Herța; a tot amânat, a tot lungit-o, până când a devenit prea târziu. Când am ajuns la Prut, Ciolovecii (cădea-le-ar bernevecii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
grăjdian’! Măcar eu și cu baba nu ne-am trudit cu drumul: grăjdianu’ ne-o chicat În cap...» Îl Întrebam mereu pe tata, de când am fost În stare să pun Întrebări: - Tată, de ce n-am plecat și noi În primul refugiu, cel din ’40? Nu știați ce ne așteaptă sub Ocupație, de la bolșevici? Tata se scărpina Îndelung pe sub pălărie - n-a purtat niciodată, dar ce frumos și-ar fi purtat-o: - Știam noi, dar una-i să știi din auzite, să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
Nu mai erai țăran, n-aveai pământ de luat la colhoz - sau tocmai de asta ai rămas pe loc? - Nu de asta. Și n-a existat un „deci” - deci... Majoritatea țăranilor a rămas pe loc, chiar și la al doilea refugiu, cel din ’44. - Atunci? Te considerai sărac? N-ai fost destul-de: te-au ridicat și pe tine rusovieticii; te-au pohodit și pe tine na Sibir... - Dac-ar avea Basarabeanul mintea Românului ceai’ de pe urmă!, a râs tata. Hai să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
ai fost destul-de: te-au ridicat și pe tine rusovieticii; te-au pohodit și pe tine na Sibir... - Dac-ar avea Basarabeanul mintea Românului ceai’ de pe urmă!, a râs tata. Hai să zicem că am zăbovit cu plecatul În primul refugiu și din pricina casei. - Care casă? Dar noi n-aveam o casă a noastră! - Cum, n-aveam?, s-a supărat tata. Dar școala? Școala din Mana, făcută de noi, cu mânurile-istea? A, da: școala... Îmi aminteam. Vreau să spun: Îmi readuceam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
de țărani moldoveni, vorbitori numai de românească, români din moși-strămoși, vedeai, reapărut, Între icoane, portretul țarului... - Îl avea și el, dar s-a lecuit În timpul Ocupației din ’40-’41. Să ne Întoarcem la ale noastre: de ce n-am plecat În refugiu la timp? Spuneai că din pricina casei, a școlii... Nu erai singurul Învățător basarabean care făcuse școala satului cu mânurile lui... - Mulți alții au făcut - și mult mai bine. Dar nici ei n-au plecat. În afară de școala satului, a statului, aceia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
În tine, deci... Deci nu pui ghilimele apostolatului! - Bine. Nu mai pun. Să ne Întoarcem la cărți. - Să ne Întoarcem: cine era, În sat, simbolul științei de carte? Învățătorul! - Și preotul. - Nu În Basarabia. - Dar peste tot Biserica a fost refugiul, ultimul recurs, adăpostul... - Nu În Basarabia! - În Bulgaria, În Grecia, În Serbia, În ciuda cumplitei ocupații - și religioase - turcești, Ortodoxia a fost pavăză, recurs, azil - dar nu În Basarabia? Cea ocupată și ea, Însă de... creștini? Ortodocși? - Al dracului avocat-al-diavolului!... - Fac
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
sărbătoare cu clopote; nici lenevire. Așa: că nu era. Clopote - de unde, clopote: nu mai sunau demult, de la Ocupație, biserica noastră era deocamdată-Închisă - deocamdată de-un an Încheiat; și, de-ar fi fost deocamdată-deschisă, unde-i popa? Al nostru, Întâmplător, În refugiu, În România, nu ca ceilalți, rămașii pe loc, ajunși să fie pohodiți-na-Sibir. Vorbesc de popii din satele vecine - cât despre mânăstiri (Hirova, de maici, peste deal, la vreo trei kilometri; Curchi, de călugări, la stânga, spre Apus tot la vreo trei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
mă ocărăște că umblu-n chelea goală prin Codru, cu toate că aș putea pretinde că n-aud: și de urechi m-au pișcat țânțarii, nu numai de pleoape, de nu mai pot deschide ochii să amiros Încotro a plecat Duda. ÎN REFUGIU Stau culcat pe cuvertură, aici, În poiană; poiana e un fel de acasă, cuvertura un fel de covor: mă poartă ca gândul, mă duce ca vântul. Așa că stau În poeniță, pe cuverturiță și mă gândesc În gândul meu la tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
gândul meu la tot ce-mi trece mie prin gând, ba chiar și la ce nu-mi: de pildă la Ileana. Pe calidor, În covor nu sunt țânțari, bate soarele și-i a doua, și-i a treia zi. De refugiu, zice mama. Ceilalți oameni nu zic nimic, de parcă n-ar fi refugìt o dată cu noi - ba unii Înaintea noastră - prin Codrul adânc. Și mereu tot verde. Plin de copaci și de glasuri. Mama coboară din vreme-n vreme În râpă, la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
Și mereu tot verde. Plin de copaci și de glasuri. Mama coboară din vreme-n vreme În râpă, la pârâu, să ude prosopul uscat - m-a lăsat Învelit În cel ud și stropit cu oțet, de țânțari. Sunt mulțumit de refugiu, dar mă frige la inimă Duda. Ibomnica mea cea dulce și-nmiresmată m-a amăgit. Acum, să tot vrea ea: nu mai vreau eu! Uite: În loc să vină la mine când mama coboară la udat prosopul, să mă Întrebe, ca omul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
făcut că n-aud, am Întrebat: - Ce-a vrut Ilie Schilodul? Să-ți ia ceva? - Da, a vrut... - mamei Îi clănțăneau dinții. A vrut să-mi ia banii!Să mă jefuiască a vrut... Mai bine că plecăm de-aici, din refugiu, unde sunt jefuitori de văduve și țânțari. Mama merge În fața mea pe cărare; cu legăturile, bagajul nostru de refugiu. Se uită mereu În urmă, peste capul meu; și În laturi se uită, cu teamă. Nu mai tremură, dar știu că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
Îi clănțăneau dinții. A vrut să-mi ia banii!Să mă jefuiască a vrut... Mai bine că plecăm de-aici, din refugiu, unde sunt jefuitori de văduve și țânțari. Mama merge În fața mea pe cărare; cu legăturile, bagajul nostru de refugiu. Se uită mereu În urmă, peste capul meu; și În laturi se uită, cu teamă. Nu mai tremură, dar știu că i-i frică. Știu și de cine, frica, de asta, la plecare, am șterpelit dintr-o legătură o furculiță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
meu să mă supăr, s-o apuc strâns de mână și s-a trag după mine - aș duce-o și pe sus, dar Încă nu mi-a venit vremea și ce bine, ce bine c-am venit În pădure, În refugiu, să le apăr pi fimeili-istea di tal’ari! Să le păzesc, cu furculița, de jefuitori! Așa, Înspre chindie, ajungem la cealaltă margine a Codrului. Dincolo de miriști Începe Camincea. Ne așezăm În iarbă să ne tragem răsuflarea. Mama se tot uită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]