5,422 matches
-
genul cluburilor republicane. Guvernul „regelui-burghez” Louis-Philippe a înlesnit multor parizieni o anumită bunăstare materială, dar a favorizat antagonismele sociale și era incapabil să asigure liniștea capitalei. Centrul Parisului, unde se afla și conservatorul, era afectat în mod special de revolte republicane greu de controlat. Tânărul Jacques a renunțat la studiu după numai un an, fiind distras de neliniștea socială și, în general, de viața politică, artistică și mondenă a Parisului. În 1834 el s-a angajat în orchestra Operei Comice și
Jacques Offenbach () [Corola-website/Science/304533_a_305862]
-
urmă, acesta și-a înscenat pe 27 aprilie 1847 pe cont propriu opera, într-un „concert al unui gen nou”. Această dramă muzicală comică a avut succes, deoarece era pe gustul vremii, având ca protagoniști un aristocrat onorabil și un republican laș, ridiculizat adeseori. Pentru a-și întreține familia Offenbach a frecventat în continuare ca violoncelist seratele pariziene. Însă nu pentru mult timp; revoluția din 1848 a obligat plutocrația și anturajul ei bulevardier, în majoritate monarhist, să fugă peste noapte din
Jacques Offenbach () [Corola-website/Science/304533_a_305862]
-
dirijeze el însuși orchestra, însă s-a îngrijit în continuare de bunăstarea muzicienilor săi, asigurându-le salarii mai mari decât le avuseseră înainte. Între zilele de 2 și 4 decembrie 1851 Parisul a fost martorul unei revolte a cercurilor burgheze republicane, căreia nu i s-au alăturat masele încrezătoare în promisiunile demagogice ale președintelui Napoléon. Această „revoltă” a fost înăbușită cu ajutorul unei prezențe militare inadecvat de puternice pe străzile Parisului, căreia i-au căzut victime mulți trecători neimplicați în conflict. Neliniștile
Jacques Offenbach () [Corola-website/Science/304533_a_305862]
-
piese stereotipe se remarcă doar opera bufă "La Périchole", reprezentată în 1868. Anul 1868 a fost marcat de reformele liberale ale lui Napoleon, prin care au fost permise libertatea presei și demonstrațiile. Cu acest prilej a devenit manifestă fervența mișcării republicane, care s-a descărcat prin numeroase publicații radicale și tumulturi de stradă. Operetele lui Offenbach nu s-au mai bucurat, în această atmosferă tulbure, decât cel mult de succese sezoniere. Ele nu mai atingeau nervul publicului parizian, care (re)descoperise
Jacques Offenbach () [Corola-website/Science/304533_a_305862]
-
După acest turneu de două luni în America el se despărți de admiratorii săi printr-un banchet la New York, dând în alocuțiunile sale dovadă de o engleză de această dată impecabilă. La Paris compozitorul a fost întâmpinat de atacurile presei republicane, care făcuse publice sporadicele sale manifestări de simpatie pentru era lui Napoleon al III-lea. Ghinionul îl urmări în ultimii ani de viață; accesele de gută s-au înmulțit, în plus i s-a îmbolnăvit grav fiul, Auguste. Offenbach a
Jacques Offenbach () [Corola-website/Science/304533_a_305862]
-
Säckingen era un orășel tihnit cu o populație de aproximativ 1.500 locuitori. Cu toate acestea era sub pază militară severă, deoarece după înnăbușirea revoluției din 1848 din Germania, conducătorii ducatului de Baden se temeau de propagarea ideilor revoluționarilor și republicanilor care fugiseră în exil în Elveția. Acesta era orașul pe care și l-a ales Joseph Scheffel ca reședință. Și-a găsit o locuință în clădirea "Hallwyler Hof” care aparținea primarului Anton Leo, clădire care mai există și în prezent
Joseph Victor von Scheffel () [Corola-website/Science/304535_a_305864]
-
scăpa că prin minune (construcția din spatele curții care adăpostea un depozit al pictorului și locuința unor chiriași este complet distrusă) anul 1977 este un an lipsit de evenimente culturale. 1978 Pictează la Bazna, Buziaș și Covasna. 1979 - Participa la Salonul Republican de Pictură și la o expoziție de artă românească organizată la Tokio. Deschide o amplă expoziție personală la "Galeriile de Artă ale Municipiului București" - catalog semnat de Dan Grigorescu. 1980 - Participa la Salonul de Pictură și Sculptură al Municipiului București
George Ștefănescu () [Corola-website/Science/303533_a_304862]
-
epopeea sa. Cei mai mari scriitori, în special francezi, Victor Hugo, Alexandre Dumas, George Sand și-au exprimat admirația față de el. Regatul Unit și Statele Unite i-au fost de mare ajutor, oferindu-i, în circumstanțe dificile, susținere militară și financiară. Republican convins, el și-a lăsat ideile la o parte, recunoscând autoritatea monarhică a lui și a lui Victor-Emmanuel al II-lea, artizanii acțiunii unioniste. El i s-a opus lui Mazzini, deși fusese unul din adepții acestuia la începutul carierei
Giuseppe Garibaldi () [Corola-website/Science/303473_a_304802]
-
fi însă siguri, că ar fi vorba de Giambattista Cuneo. De la căderea Imperiului Roman, Peninsula Italică era împărțită într-o multitudine de mici state independente. Revoluția Franceză și constituirea și apoi a și a au suscitat un sentiment național și republican. Au apărut mișcări insurecționale cum ar fi și . Garibaldi, ca și mulți din generația sa, au făcut ucenicia unei conștiințe naționale italiene. Pentru Garibaldi, tezele lui Giuseppe Mazzini ale luptei pentru unitatea Italiei păreau a fi consecința directă a ideilor
Giuseppe Garibaldi () [Corola-website/Science/303473_a_304802]
-
tovarășii săi; războiul deja începuse. În ziua de 29, el a plecat din Nisa către Genova cu 150 de voluntari. Garibaldi, a cărui reputație ajunsese în Italia înaintea sa, și-a oferit spada regelui Sardiniei, repetându-i că el este republican, dar că în primul rând scopul său este izgonirea austriecilor. Carol-Robert era contestat de către democrații care îl bănuiau că dorește doar să anexeze Milano, și că nu se angajase în conflict decât după ce a văzut că localnicii i-au izgonit
Giuseppe Garibaldi () [Corola-website/Science/303473_a_304802]
-
aceasta, Garibaldi s-a pus la dispoziția , care l-a numit general, și unde l-a reîntâlnit pe Mazzini. Deși continuaseră să corespondeze, relația dintre cei doi se răcise, întrucât aveau idei divergente; Mazzini avea ca obiectiv revoluția unitară și republicană, Garibaldi dorea să elibereze țara de austrieci, cu prețul de a lăsa deocamdată deoparte ambițiile republicane. Garibaldi a trebuit să meargă la Brescia cu legiunea pe care o organizase și pe care o numise „"Battaglione Italiano della Morte"” (Batalionul Italian
Giuseppe Garibaldi () [Corola-website/Science/303473_a_304802]
-
reîntâlnit pe Mazzini. Deși continuaseră să corespondeze, relația dintre cei doi se răcise, întrucât aveau idei divergente; Mazzini avea ca obiectiv revoluția unitară și republicană, Garibaldi dorea să elibereze țara de austrieci, cu prețul de a lăsa deocamdată deoparte ambițiile republicane. Garibaldi a trebuit să meargă la Brescia cu legiunea pe care o organizase și pe care o numise „"Battaglione Italiano della Morte"” (Batalionul Italian al Morții, cu 3700 de oameni între care și Mazzini). Acolo a suferit la 25 iulie
Giuseppe Garibaldi () [Corola-website/Science/303473_a_304802]
-
și din Neapole au ratificat anexarea Regatului celor Două Sicilii la Piemont. La 26 octombrie, lângă Teano, Garibaldi s-a întâlnit cu Victor-Emmanuel al II-lea și i-a dat onorul ca rege al Italiei, ceea ce i-a atras protestele republicanilor italieni. Istoricul englez , ale cărui lucrări actuale tratează istoria Italiei din vremea "Risorgimento", judecă negativ personalitatea lui Garibaldi, calificându-l ca „moderat și empiric nerevoluționar”, „prudent” și „etatist”. La 9 noiembrie 1860, Garibaldi s-a retras la Caprera după ce a
Giuseppe Garibaldi () [Corola-website/Science/303473_a_304802]
-
mai înclinați către o acțiune înscrisă în politica noului regat al Italiei. Chiar și Crispi l-a sfătuit să renunțe la asemenea operațiuni. Stânga italiană i-a reproșat că acționează prea mult în favoarea monarhiei italiene în ciuda faptului că se declara republican, ceea ce a provocat în special distanțarea față de Mazzini. Pentru aceasta, a fost criticat de și . Aceasta nu a constituit singura sa contradicție, el declarându-se internaționalist și în același timp fois iredentist, revendicând teritoriilor Trentino și Istria pentru a realiza
Giuseppe Garibaldi () [Corola-website/Science/303473_a_304802]
-
Arnold Alois Schwarzenegger (pronunție în română: , în engleză: , în germană: , v. AFI; n. 30 iulie 1947) este un fost culturist și actor american originar din Austria, politician republican, care a servit ca cel de-al treizeci și optulea guvernator al statului California. Schwarzenegger și-a câștigat faima ca actor Hollywood-ian în filme de acțiune. În zilele când era campion mondial de culturism a fost supranumit „stejarul austriac” și
Arnold Schwarzenegger () [Corola-website/Science/303615_a_304944]
-
principat suveran al șefului de stat major al lui Napoleon Louis Alexandre Berthier. În 1815 cantonul Neuchâtel a intrat în Confederația elvețiană ca membru cu drepturi depline. Pentru prima oară elvețienii au primit un canton care nu avea o administrație republicană. Această situație a luat sfârșit în 1848 când o revoluție pașnică a avut loc și a stabilit republica. Regele Frederic Wilhelm al IV-lea al Prusiei nu a cedat pe loc și a avut mai multe încercări ale unei cotra-revoluții
Cantonul Neuchâtel () [Corola-website/Science/303766_a_305095]
-
obținute continuând politica dusă de Caterina. În secolul al XVIII-lea când regii nu mai erau la modă, politica înțeleaptă a reginei a fost percepută ca despotică și opresivă. În secolul al XIX-lea scriitorii, mai ales Alexandre Dumas, școala republicană și tradiția populară au reluat toate prejudecățile, fără să țină cont de totala discordanță dintre fapte și legende. Astăzi figura Caterinei de Medici a fost reabilitată de istorici, dar opinia populară prin tradiție, continuă să fie negativă. În anumite castele
Caterina de' Medici () [Corola-website/Science/303755_a_305084]
-
și de a prelua controlul asupra țării. Liderii puciștilor erau comuniști radicali, care considerau că reformele lui Gorbaciov au mers prea departe și că noul tratat unional făcea ca puterea guvernului central să scadă prea mult, iar cea a guvernelor republicane să fie prea mare. Deși lovitura de stat a eșuat după numai trei zile de la declanșare, iar Gorbaciov s-a reîntors în fruntea statului, evenimentul a anulat orice posibilitate de păstrare a uniunii într-o formă mai puțin centralizată. Din
Tentativa sovietică de lovitură de stat din 1991 () [Corola-website/Science/303807_a_305136]
-
mici, în special Estonia și Letonia, vor pretinde independența totală, și se vor alătura Lituaniei, care-și proclamase deja independența la 11 martie 1990. Pe 19 august 1991, cu doar o zi înainte ca Gorbaciov și un număr de lideri republicani să se întâlnească și să semneze noul tratat, conservatorii, reuniți în ceea ce ei au numit Comitetul de Stat de Urgență (Государственный Комитет по Чрезвычайному Положению, ГКЧП), au încercat să preia puterea la Moscova. Puciștii au anunțat că Gorbaciov era bolnav
Tentativa sovietică de lovitură de stat din 1991 () [Corola-website/Science/303807_a_305136]
-
capitole stabileau principiile conducerii economice și a relațiilor culturale. Constituția din 1977 era mai detaliată și cu mai multe articole. Ea cuprindea 28 de articole noi fată de versiunea din 1936. Constituția definea în mod explicit împărțirea responsabilităților între autoritățile republicane și cele centrale. De exemplu, stabilirea limitelor și a diviziunilor administrative cădeau în sarcina exclusivă a republicilor. Totuși, prin constituție se stabileau regulile generale prin care schimbările puteau face modificările administrative. Astfel, Constituția se concentra pe procesul de guvernare ca
Constituția Uniunii Sovietice din 1977 () [Corola-website/Science/303834_a_305163]
-
guverne străine și organizații internaționale. A fost înființat Comitetul de Supraveghere Constituțională, compus din persoane care nu erau membri ai Sovietului Deputaților Poporului, având puterea legală de apreciere a constituționalitătii legilor și actelor normative al emise de organele centrale sau republicane, de recomandare a suspendării și abrogării celor găsite neconforme cu legea fundamentală. Procesul electoral a fost deschis mai multor candidați pentru un singur mandat, e adevărat nu și candidaturii din partea altor partide decât cel comunist. A fost definit un corp
Constituția Uniunii Sovietice din 1977 () [Corola-website/Science/303834_a_305163]
-
acest comitet. Proiectul de tratat a fost aprobat de Sovietul Naționalităților pe 6 martie și a fost trimis Sovietelor Supreme ale republicilor în vederea aprobării. La nivelul republicilor, proiectul a fost respins, datorită divergențelor cu Moscova în ceea ce privește distribuția puterilor între guvernele republicane și cel unional. Gorbaciov a încercat să obțină sprijin popular pentru proiectul său, convocând un referendum național, care a fost ținut pe 17 martie 1991. În cadrul acestei consultări populare, 76% dintre votanți au sprijinit sistemul federal al Uniunii Sovietice. Opoziția
Noul tratat unional () [Corola-website/Science/303863_a_305192]
-
un termen care descrie o perioadă de suspiciune intensă anticomunistă în Statele Unite ale Americii, care a durat, cu aproximație, de la sfârșitul deceniului al patrulea până pe la mijlocul celui de-al șaselea. Termenul derivă din numele senatorului american Joseph McCarthy, un reprezentant republican al statului Wisconsin. Perioada mccarthy-ismului mai este cunoscută și ca a doua panică roșie și a fost caracterizată prin creșterea a temerilor față de încercările de penetrare a instituțiilor americane de către spionii sovietici, ascuțirea tensiunilor americano-sovietice datorită hegemoniei URSS-ului în
McCarthism () [Corola-website/Science/303968_a_305297]
-
erau cele legate de spionaj și alte activități specifice. Implicarea lui Joseph McCarthy în fenomenul cultural care avea să-i poarte numele a început cu discursul ținut de Ziua lui Lincoln, 9 februarie 1950, la "Clubul de ciclism al femeilor republicane" din West Virginia. El a arătat auditorilor o foaie de hârtie pe care ar fi fost scrisă o listă a unor comuniști cunoscuți, lucrători ai Departamentului de Stat. McCarthy a spus: "Am aici în mâna mea o listă de 205
McCarthism () [Corola-website/Science/303968_a_305297]
-
să se îndrepte restul vieții și carierei sale politice. Prima înregistrare a folosirii termenului "mccarthy-ism" (în engleză "McCarthyism") datează din 29 martie 1950, într-o caricatură politică din ziarul "Washington Post" a caricaturistul Herbert Block. Desenul îi înfățișa pe fruntașii republicani încercând să împingă un elefant (simbolul tradițional al Partidului Democrat) într-o grămadă instabilă a zece găleți cu catran, cea mai de sus având o etichetă pe care era scris cuvântul "McCarthyism". Au existat mai multe comitete, comisii și organisme
McCarthism () [Corola-website/Science/303968_a_305297]