4,343 matches
-
Alecu Văcărescu este un mistic al iubirii și, dacă păstrăm proporțiile, putem zice că el arată față de Eros ceea ce poeții religioși arată față de Dumnezeu: o fidelitate complice, o robie creatoare. Amorul, ca și Dumnezeu, există atîta vreme cît există credința robului. Curios, ușuraticul Alecu Începe să spiritualizeze iubirea și să facă din „stăpîna Afrodita” centrul lumii. Fala lui este să se Închine cu smerenie și să obțină miluirea femeii Împietrite, adică acceptarea sentimentului. Miluirea este capătul acestei aventuri, momentul suprem al
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
sînu-ți să treacă el În soare, Să ducă la vecie plăcerea ce-a gustat.” Suferința ia forme aspre, „turbate” cînd cruzimea iubirii se unește cu cruzimea soartei (Nu, a ta moarte). Lanțurile iubirii nu mai sînt purtate atunci cu bucurie, robul se revoltă și zguduie, ca leul, gratiile temniței: „Eu lanțurile mele le zgudui cu mînie, Ca robul ce se luptă cu-n jug neomenos, Ca leul ce izbește a temniții tărie, Și geme furios.” Este figura contestației, dublată de figura
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
aspre, „turbate” cînd cruzimea iubirii se unește cu cruzimea soartei (Nu, a ta moarte). Lanțurile iubirii nu mai sînt purtate atunci cu bucurie, robul se revoltă și zguduie, ca leul, gratiile temniței: „Eu lanțurile mele le zgudui cu mînie, Ca robul ce se luptă cu-n jug neomenos, Ca leul ce izbește a temniții tărie, Și geme furios.” Este figura contestației, dublată de figura dorinței (eminesciene) de repaos. În limbajul lui Gr. Alexandrescu, asta Înseamnă a gusta pacea. Amorul este, acum
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
se Încheie cu imaginea deprimantului ocean de iarbă „necunoscut În lume”. Am intrat deja În peisajul retoricii. Relația dintre poezie și obiectul ei este primejduită, În poemul comentat Înainte, de o teamă obscură. Teama este provocată În alt poem (Calea Robilor) de senzația de gol cosmic. Este unica dată cînd Alecsandri are o reverie uranică Încheiată printr-o reverie a pustiului terestru: „Pe cerul nalt lucește un rîu albiu de stele, Ce curge spre Moldova din tainicul noian; Ca flotă luminoasă
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
ce, țese idei și păreri, alcătuind stihuri după patimi și Înălțimea duhului”. În alianță cu muzica, stihurile au puterea „de a domoli verice inimă Împietrită”, Împietrită, spune Mumuleanu mai departe, din „pricini de amor”, căci omul este prin firea lui „rob pohtelor planisit”. Este de la sine Înțeles că poezia este provocată de aceste pohte și că ea Însăși este o pohtă superioară pentru că meditează și exprimă pe cele dinainte. Nu trebuie să căutăm mai multe subtilități decît există În aceste propoziții
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
ea se Întîlnește binele și răul, plăcerea și amărăciunea. În Cine-i Amoriul, Conachi epuizează imaginile acestei Împerecheri de elemente antinomice: Amoriul poartă arme ca ostașii, dă năvală și fuge cu slăbiciune, ia cetăți dar nu le-nchină, se dă rob dar și robește, rănește și vindecă, aprinde focul groaznic și potolește focul... Armele lui sînt mila și iubirea: „Armele lui nu-s de heră, ci-s de milă, de iubire, De durere, de suspinuri, de rugi fără contenire. Cu dînsăle
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Oriunde am deschide cărțile, dăm peste voința, am zice scelerată de n-am cunoaște bine resorturile ei, de sclavie. Relația dintre subiectul amoros și obiectul erotic este aproape În exclusivitate relația dintre slugă și stăpînă (cu varianta tiran). A deveni rob, a căpăta statutul de vasal sentimental este cea dintîi și cea mai nerăbdătoare dorință a Îndrăgostitului: „Stăpîna mea, Încetează A unui rob chinuire... Robește cu biruință A sîmțîrilor ființă... Stăpîna mea, priimește Darul care Îți jărtfește O slugă ce te
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
amoros și obiectul erotic este aproape În exclusivitate relația dintre slugă și stăpînă (cu varianta tiran). A deveni rob, a căpăta statutul de vasal sentimental este cea dintîi și cea mai nerăbdătoare dorință a Îndrăgostitului: „Stăpîna mea, Încetează A unui rob chinuire... Robește cu biruință A sîmțîrilor ființă... Stăpîna mea, priimește Darul care Îți jărtfește O slugă ce te slăvește... A dedica ființei iubite viața este o dovadă minimă de devotament. Pasiunea Începe astfel cu o probă de vasalitate. Conachi Își
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Răbdare Îți zic să faci și răbdînd să nu urăști Inima care ți-am dat numai tu s-o stăpînești. Ori În ce stare voi fi, să știi că m-or Îngropa Amanet cu viața mea numai la dragostea ta. Rob desăvîrșit al tău fiind dat prin giurămînt, A mă preface nu-i chip pînă ce-oi intra-n pămînt.” 8. Robia aduce numaidecît În minte ideea de tortură. Vasalul sentimental are multe Îndatoriri și puține drepturi. Conachi, modest pînă la
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
trece de la Conachi la Pann și, În genere, demonstrația de acolo o regăsim În poemul Un comit cînd să arată, ușor modificată. Pann pune o notă de libertate În jurămîntul lui de vasalitate: „Oare nu mi se cuvine A hotărî rob să-ți fiu? Ah, comit, comit!” Filontila este și pentru Pann un simbol al suferinței erotice. crîngul un loc de retragere și jeluire. „Preajalnicul” poet introduce judecata estetică: „Trist, filomilo, și frumos Tu cînți cu daruri multe ............................................. Intimă rupi de
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
dar, filotimie față de bărbatul Înlăcrămat. Să fie și credincioasă, numai astfel Îndrăgostitul va trece la jertfă. Sacrificiul, vasalitatea nu sînt, așadar, necondiționate. Balcanicul Pann nu acceptă atît de ușor, ca Alecu Văcărescu sau Conachi, dulcele lanț. Vrea, firește, să fie rob statornic și chiar să poarte „acest dulce de rob nume” și pe lumea cealaltă, Însă, Încă o dată, numai dacă Safta sau Lucsandra arată și ele statornicie și credință. Oglinda, nurul, lanțul, locul, trupul În văpăi sînt, și la Pann, obiectele
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
numai astfel Îndrăgostitul va trece la jertfă. Sacrificiul, vasalitatea nu sînt, așadar, necondiționate. Balcanicul Pann nu acceptă atît de ușor, ca Alecu Văcărescu sau Conachi, dulcele lanț. Vrea, firește, să fie rob statornic și chiar să poarte „acest dulce de rob nume” și pe lumea cealaltă, Însă, Încă o dată, numai dacă Safta sau Lucsandra arată și ele statornicie și credință. Oglinda, nurul, lanțul, locul, trupul În văpăi sînt, și la Pann, obiectele, imaginile cele mai răspîndite. Ele sînt bunuri ale epocii
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
are Și ce cîștigi de la ea: Sfădiri, mîhniri, urîciune, Depărtări ș-amărăciune, În loc a te mîngîia!” Motivul Dalilei apare Întîi În aceste Adaosuri. Decorul este acela al orașului balcanic: caleașcă, țigani care gonesc muștile, bărbați Îmbrobodiți, slugi umile și un rob prost care nu poate fi decît Înamoratul ce se jelește și contestă o aspilă otrăvită În niște versuri sprintene: „Ani carii Îi trăiai Împreună cu mine, Nu crez și acum să-i ai Tot cu același bine. Nu zic că ședeai
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
acum să-i ai Tot cu același bine. Nu zic că ședeai pe bani Și umblai cu călească, Sau te slujeai de țigani, Muștele să-ți gonească: Nu. Căci eu singur am fost Cu dragoste la toate, Bărbat, slugă și rob prost Slujindu-ți cît să poate. Iar tu doamnă te numeai Ș-a casii stăpîna, Orce doreai și pofteai, Îți era și În mîna. Care dar alt neajuns, O, nemulțămitoare! Te-a rănit și te-a pătruns, Să te faci
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
frământată, murdărită, pângărită de duritatea brațelor păroase ale necunoscutului brun...". Contactul cu realitatea trivială a sexualității îl obligă de acum înainte să se îndoiască de puritatea amorului și a femeii ("icoană ideală"), ceea ce nu-l împiedică să fie în continuare robul iubirii "pentru o ființă ireală". Astfel că, deși femeia "pornise mai de mult să-i umble prin imaginație", la început "nu sub forma dragostei", ci a "nevoii de dragoste", "trupul bărbatului păros peste spuma albă a femeii îl tulburase și
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
la fel de terifiantă: "oamenii nu erau oameni" ori "cadavre în putrefacție ca la înmormântarea lui Truțu, ci schelete". Nunta (alt ritual "de trecere") e celebrată așadar ca un "pact" sinistru prin care oamenii subscriu la condiția lor de viitoare schelete, de robi ai instinctului van ce perpetuează răul. Cu asemenea "filosofie" pesimistă pleacă în lume Anton Klentze, omul "fără însușiri". El se desparte de locurile copilăriei și de casa părintească abia după moartea mamei ("coana Lina"), când nefericitul armurier se simte obligat
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
de munca sa. Despre Chirsan din Danilovca știm că e un bun zidar și că lovește cu Înverșunare În chiaburi când aceștia Încearcă să Împroaște cu minciuni regimul de democrație populară. Micluț, sluga chiaburului But, e sătul de viața de rob pe care a dus-o. Iată-i asemenea unor râuri vijelioase de munte, Îndreptându-se, mii și mii de oameni, spre șantierele canalului. Rândurile lor se Îngroașă mereu, Îi vedem inundând trenurile, amestecându-și graiurile și obiceiurile Într-un singur
[Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
făceau inimile să bată mai tare. Vîntul, care le umfla pînzele ca pe niște bărdăhane și care împingea corabia cu un braț pe cît de invizibil, pe atît de irezistibil, părea simbolul forței nevăzute ce-i mîna ca pe niște robi înainte. Erau un singur om, nu treizeci. Se întîmpla cu ei ceea ce se întîmpla și cu corabia care-i cuprindea pe toți și care, deși făcută din materialele cele mai felurite - stejar, arțar, pin, fier, smoală și cînepă - avea o
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
limbă și literatură, ei ar fi fost și aici împotriva "firii" lor, ar fi fost franțuziți, neologiști etc.1 Democrat, aristocrat, naționalist, internaționalist etc. - omul se naște așa. Aceste lucruri sunt organice. Și naționalismul socialiștilor, manifestat, în vremea când erau robi ai formulelor, numai în limbă și literatură - naționalism de care acei socialiști au dat dovadă când au scăpat de jugul formulei și pe care unii l-au dus până la șovinism și xenofobie - ne face să credem că fondul prim al
Spiritul critic în cultura românească by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Science/295597_a_296926]
-
roș", nu-și schimbase încă fizionomia și aspirațiile, schimbare dată pe față prin retragerea lui C.A. Rosetti. Odobescu e ceea ce s-a numit mai târziu un "țărănist". Constatând că pământul e pe nedrept al "ciocoiului" și că țăranul e "rob", prevede că în curând pământul va fi "înapoiat" țărănimii. Mai mult. El nu se arată ca un poporanist, când, conștient de datoria ce o are față de țărănime, a cărei muncă îi dă posibilitatea să se cultive, se simte obligat să
Spiritul critic în cultura românească by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Science/295597_a_296926]
-
trebui să aibă temperamentul foarte puternic, adică să fie un poet mai mare decât Eminescu sau cât dânsul, ca să poată avea o formă proprie. Altmintrelea, dacă are o forță mai mică, nu va putea fi independent, va trebui să cadă rob lui Eminescu - cum se și întîmplă. Un poet, însă, care are alt fel de lume sufletească, cum e Coșbuc ori Beldiceanu, n-are nevoie, pentru a avea o formă proprie, să fie de talia lui Eminescu - deosebirea de fond îi
Spiritul critic în cultura românească by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Science/295597_a_296926]
-
pregătesc să primească Taina Botezului. Critica acordă, pe baza unor manuscrise și pe baza studiilor comparative, paternitatea lui Niceta și asupra următoarelor lucrări: De diversis appellationibus (Despre diferitele numiri ale Domnului nostru Iisus Hristos), De vigiliis servorum Dei (Despre privegherea robilor lui Dumnezeu), De psalmodiae bono (Despre folosul cântării de psalmi) și celebrul imn Te Deum laudamus (Pe Tine, Dumnezeule, Te lăudăm). După conținut și după scopul cu care și-a elaborat Sfântul Niceta lucrările sale teologice, ele pot fi împărțite
Misionari şi teologi de vocaţie ecumenică de la Dunăre şi mare din primele şase secole creştine by Nechita Runcan () [Corola-publishinghouse/Science/1595_a_3161]
-
priveghind și să rămâi în sfințenie. Dacă ești păcătos, cu atât mai mult silește-te, ca priveghind și rugându-te, să te curățești, strigând mereu cu umilință: «De cele nevăzute ale mele, curățește-mă, Doamne, și de vrăjmași apără pe robul tău» (Psalmul 18, 13, 14)”. Slujba privegherii leagă, prin vechimea și foloasele sale, pe creștinii care sunt în Biserică cu proorocii și sfinții, cu slujitorii Legii și ai Evangheliei, dar mai ales cu Mântuitorul Iisus Hristos, Care a învățat pe
Misionari şi teologi de vocaţie ecumenică de la Dunăre şi mare din primele şase secole creştine by Nechita Runcan () [Corola-publishinghouse/Science/1595_a_3161]
-
ca pe o desfătare, cuvintele dumnezeiești. De obicei natura oamenilor fuge de cele aspre și le respinge, deși sunt sănătoase (folositoare), și cu greu le primește de afară de cazul când i se pare că prezintă farmec. Dumnezeu a pregătit prin robul său David această băutură care este dulce la gust, prin cântare, și este în stare să vindece rănile păcatelor prin puterea sa. Căci psalmul se ascultă cu plăcere când se cântă și pătrunde sufletul în timp ce-l desfată. Se reține mai
Misionari şi teologi de vocaţie ecumenică de la Dunăre şi mare din primele şase secole creştine by Nechita Runcan () [Corola-publishinghouse/Science/1595_a_3161]
-
a libertății față de mânie”, iar în Convorbirea duhovnicească a XVI-a accentuează efectele negative ale irascibilității și nevoia cultivării răbdării. În Convorbirea duhovnicească XVIII și XIX el pune accentul pe liniștea, delicatețea, calmul și blândețea monahului ce nu mai este robul irascibilității. Chinovia devine terenul de antrenament unde monahul își dezvoltă ,,statornicia unei minți netulburate și tăria neclintită a răbdării” (Convorbirea duhovnicească XIX), căutând s-o unească cu Hristos în limita îngăduită de slăbiciunea omenească. Ascetismul și contemplația se întâlnesc în
Misionari şi teologi de vocaţie ecumenică de la Dunăre şi mare din primele şase secole creştine by Nechita Runcan () [Corola-publishinghouse/Science/1595_a_3161]