4,863 matches
-
ca să se joace copiii: o suprafață nu mai mare decât aceea a unui covor. În rest, de jur împrejur, totul avea un aspect dezolant. Își aminti cum arăta locul odinioară, cu straturi de căpșuni, tufe de coacăze și de zmeură, scăldat în parfumul dulce-amărui al ierburilor. Zidul care despărțea grădina de ogoare se prăbușise într-un loc - sau poate pe aici își croise drum spre grădină vreun hoț; asta se întâmplase cu mult timp în urmă, căci peste pietrele căzute la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1859_a_3184]
-
posed în clipa morții mele...“ Sângele care curgea din stomac i se prelingea acum pe picior. Noroc că fata nu era de față. Contactul cu sângele îi domoli febra. Aruncă o privire în jur: prin ușa deschisă pătrundea lumina care scălda acum ogoarele. Gândul că murea singur în casa lui îi dădea o imensă bucurie. Era ca și cum în clipa morții stăpânea doar ceea ce putea cuprinde cu ochii. Bietul Janvier, rosti în gând... culoarul cu zgură. Încercă să-și pună semnătura pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1859_a_3184]
-
Beatrice dacă timpul meu nu-i prea târziu. . 15 Ianuarie 2012 De copii fug numai nebunii Primăvară! Sunt albi prunii în livezi se joacă-o zestre, trage storul la ferestre să nu te vadă gura lumii! Aprinde violetul jos și scaldă-te în infinit! Iubirea când e la zenit primul copil e-un Făt-Frumos! Izvor de rare satisfacții un pas cu dreptu-n casa ta și nimeni nu va încerca să facă dintr-un întreg fracții. Familia-i o unitate și o
Cerul iubirii e deschis by CONSTANTIN N. STRĂCHINARU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/556_a_1346]
-
-se pe un colț de scaun. ― Așează-te gospodărește, omule! - a vorbit locotenentul cu ton moale. Glas de gazdă. Dumitru s-a așezat mai bine, rămânând cu ochii ațintiți asupra ofițerului, pentru a se dumiri cam în ce ape se scaldă. Acesta, lipsit de ținuta cazonă, părea un om cumsecade. ― Ei, cum a fost cu boii înjugați la tun? ― Domnule locotenent, permiteți... ― Te rog să vorbești ca în fața alor tăi. Lasă tonul cazon de o parte. Acesta se folosește doar în
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
pare rău, am spus în pragul lacrimilor. —Ei, nu-i nimic, a spus Don cu o bunătate suspectă. Nici dracu’ nu l-ar fi putut opri. —îmi pare rău, am șoptit din nou. M-am uitat la Don cu ochii scăldați în lacrimi, am bătut o dată din gene și cu asta am închis capitolul. —Nu-ți face griji, m-a liniștit el. A făcut la fel în fiecare dimineață săptămâna asta. Toată lumea s-a obișnuit deja să nu aibă pâine prăjită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
și chinuitoare. De atâta încordare, umerii îmi ajunseseră aproape până în dreptul urechilor. — Nu, a venit răspunsul înăbușit. Mie mi s-a strâns inima. —Cum ai spus, Emer? a spus Josephine cu bunătate. Emer a ridicat ochii. Fața roșie îi era scăldată în lacrimi. Nu, a răspuns ea printre sughițuri. Nu înaintea copiilor mei. Pe mine poate să mă bată cu cureaua, dar vreau să-i lase în pace pe copii. M-am uitat la Neil a cărui față era neagră de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
nu ne sperie pe noi. M-am cutremurat. —Iar eu încercam să le distrag atenția celorlalți, ca să nu-și dea seama ce se întâmpla, dar asta nu conta. Chiar dacă nu auzeai nimic, simțeai frica plutind în aer. Fruntea îmi era scăldată de sudoare. — Bătăile aveau loc în fiecare vineri noaptea, așa că pe măsură ce zilele săptămânii treceau, ni se făcea din ce în ce mai frică. Am jurat că atunci când o să fiu destul de mare, o să-l omor pe nenorocitul de taică-meu, o să-l fac să mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
seama cât de mult mă dorea. Apoi am fost din nou cuprinsă de amestecul ăla de umilință și excitație nebună. Acum vino încoace și fă-mi ce mi-ai mai făcut la petrecere, mi-a ordonat el. M-am simțit scăldată de un val de rușine și nu m-am clintit din loc. —Vino-ncoace, a repetat Luke. Am început să pășesc către el ca un robot. Ochii îmi căutau în pământ. Vezi tu, eu și cu tine, mi-a zis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
golaș al muntelui. Defrișarea fusese făcută de ceva timp deoarece printre buturugile albite de trecerea timpului, apucaseră să crească tulpini tinere de brazi. Rugii de zmeur și muri încă nedați în pârg formaseră hățișuri de nepătruns. Soarele strălucea cu putere scăldând totul într-o lumină puternică. Era foarte cald, nu bătea nici un firișor de vânt. De pe fruntea lui Cristi prinseseră a curge broboane de sudoare. Pe acolo nu putea trece, tufele pline de țepi alcătuiau o barieră de netrecut. Dacă voia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
îi revenise la normal. Se opri puțin rezemându-se de trun chiul unui copac. Liniștea din jur îi dădea un sentiment reconfortant. Doar sunetul slab al acelor de brad ce cădeau de pe crengi tulbura tăcerea. Peste el, venind dinspre zona scăldată în lumină, se suprapunea bâzâitul slab al insectelor. Voia să-și aprindă o țigară dar renunță, nu-l lăsa inima să întineze locul acela cu fum de tutun. Până acum nu văzuse nimic care să-i atragă atenția. Dacă cineva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
ce se sumețea din mijlocul mării de verdeață. Zona înierbată se termina la poalele vârfului stâncos, în formă de piramidă. Soarele coborâse în spatele piscului iar umbra acestuia se întindea până aproape de locul unde se afla Cristian. Aflându-se în zona scăldată în lumină, nu reușea să distingă foarte clar toate detaliile din fața sa. I se părea că de-a curmezișul pajiștii trecea o cărare ce se pierdea după stânca din care izvora pârâiașul. Nici nu putea spune dacă era o potecă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
halo care o încingea cu un inel luminos. Gândul îl purtă iarăși la fiul său. Se întreba dacă și el se află undeva pe acolo. Poate că și Rândunel, rătăcit pe undeva în munți, se uita acum speriat la cerul scăldat în lumina ciudată a lunii. Nu mai putea suporta, durerea îi sfâșia inima. Sări în picioare și începu să se plimbe nervos în sus și în jos. Un vreasc trosni dincolo de liziera pădurii. Strugurel tresări și se opri în loc. Așteptă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
prindă o căprioară altfel decât în laț, dar asta nu o mai știa nimeni în afară de el. Oricum, animalul avea gâtul tăiat, doar nu era să-l aducă viu! Acum, deja ajunsese acolo unde credea că se ascunde vărul său. Tabăra scăldată în lumină se vedea foarte bine de acolo. Se opri în loc cercetând cu atenție împrejurimile. Era foarte posibil ca Burcilă să fi renunțat la intențiile lui și să se fi întors la locul său de veghe. Însă lângă foc nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
aici arată așa, insistă bătrânul, cum va fi când ajunge sub Stânca Adevărului? Încet, Cristian deschise ochii. Nu-și amintea când și nici de ce îi închisese. Avea senzația că se află într-un tunel și vedea în depărtare gura acestuia scăldată în lumina soarelui. Îl mira liniștea apăsătoare care coborâse peste el. Nu reușea să-și dea seama unde se află și nici ce se întâmplă cu dânsul. La început auzi un ciripit de pasăre și pe urmă i se păru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
pe obraji simți iarăși căldura serii de vară. Cu o repeziciune de necrezut, ceața se retrăgea strângându-se într-o formă aproape rotundă. Era din nou adunată în fața stâncii unde se deschi dea intrarea în mină. Luna ieșise de după munte, scăldând poiana într-o lumină lăptoasă. O puzderie de stele spuzea cerul negru de deasupra. Urechile care începuseră să-i țiuie de atâta liniște, percepură cu ușurare sunetul apei ce curgea la vale. Greierii încă nu-și reluaseră concertul nocturn însă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
-o cu sete și alungând-o de acolo. Strângea cu putere pumnul mâinii drepte ca și cum toiagul se afla acolo. Parcă simțea lemnul cald în podul palmei și, dintr-o dată nu îi mai era frig. Nedumerit, deschise ochii. O lumină verzuie scălda pădurea din jur. Toiagul era în mâna lui. Surprins și speriat totodată, era gata să-l scape din nou pe jos. Cum de ajunsese acolo? Îl găsise și nu-și mai amintea ori poate îl chemase și venise singur la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
schimba greutatea corpului de pe un picior pe altul, pentru a nu amorți de tot. Îi plăcea că pridvorul era lipit cu pământ și nu podit cu scânduri care ar fi putut scârțâi sub pașii săi. Luna se mișcase pe cer, scăldând acum curtea într-o lumină lăptoasă. Greierii țârâiau și, câțiva brotaci începuseră un dialog în iarba acoperită de rouă. Începea să se întrebe dacă așteptarea sa urma să dea roade. Poate că în noaptea aceea Calistrat nu avea de gând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
Respira greu, gâfâind și se oprise puțin ca să-și tragă sufletul. Galeria urca acum extrem de abrupt și bătrânul obosise. Eram împreună cu niște prieteni când am descoperit-o. Ne jucam jos, în poienița de pe malul pârâului, continuă el vorbind încet, ne scăldam în micul iaz de sub cascadă. Nu aveam voie să trecem mai sus de drumul forestier. Muntele Rău e blestemat, nimeni nu urca acolo, nici măcar în ziua de azi. Pe deasupra, nu am fi îndrăznit niciodată să ne ducem acolo, însă prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
fi folosită pe terenul accidentat din munți. Urcă la volan și porni în viteză. Odată ajuns pe munte, opri mașina chiar înainte de podul de lemn peste Râpa Dracului. Cu motorul pornit, examină cu toată atenția platoul din fața sa. Soarele după-amiezii scălda totul în lumină. Era liniște și nimic nu părea schimbat acolo. Doar crengile copacilor foșneau în bătaia domoală a vântului. Nu era chiar cel mai bun loc de observație, pentru că de acolo nu putea vedea gura cavernei, ascunsă după pintenul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
făcuse să se oprească într-o porțiune unde drumul se întindea drept în fața lui pe o distanță de câteva zeci de metri. Văzu cum vehiculul care cobora încetinește pentru a se putea înscrie în viraj după care farurile acesteia îl scăldară în lumină. Recu noscuse Loganul secției cu bara de girofaruri de deasupra cupolei. Respiră ușurat și coborî, făcând semne cu mâna. Unde l-ai lăsat pe Godunov? îl luă Pop la rost, imediat ce ajunse lângă subordonatul său. E în siguranță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
va ști că este un prooroc în Israel." 9. Naaman a venit cu caii și cu carul lui și s-a oprit la poarta casei lui Elisei. 10. Elisei a trimis să-i spună printr-un sol: "Du-te și scaldă-te de șapte ori în Iordan și carnea ți se va face sănătoasă, și vei fi curat." 11. Naaman s-a mîniat și a plecat, zicînd: "Eu credeam că va ieși la mine, se va înfățișa el însuși, va chema
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85047_a_85834]
-
mînie. 13. Dar slujitorii lui s-au apropiat să-i vorbească, și au zis: "Părinte, dacă proorocul ți-ar fi cerut un lucru greu, nu l-ai fi făcut? Cu atît mai mult trebuie să faci ce ți-a spus: "Scaldă-te și vei fi curat." 14. S-a coborît atunci și s-a cufundat de șapte ori în Iordan, după cuvîntul omului lui Dumnezeu; și carnea lui s-a făcut iarăși cum este carnea unui copilaș, și s-a curățit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85047_a_85834]
-
purta pașii spre ogorul proaspăt arat. De câte ori nu trecuse de Movilă, ridicată, pesemne de străjerii lui Ștefan cel Mare, pentru înștiințarea, cu ajutorul focurilor, de venirea cotropitorilor? De câte ori n-a admirat, în nopțile cu lună, stelele, răsucind cosițele vreunei fetișcane sau scăldându-se în apa bălților? Se simțea stingher. Nu mai umblase de unul singur, de când taică-su, Neculai, îl adusese, într-o zi friguroasă de aprilie, să are bucata de pământ de pe Dealul Boului. Dar, acele zile erau așa de îndepărtate
Chemarea străbunilor by Dumitru Hriscu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/555_a_735]
-
și să împresoare Raba. Dar David a rămas la Ierusalim. 2. Într-o după amiază spre seară, David s-a sculat de pe pat și pe cînd se plimba pe acoperișul casei împărățești, a zărit de acolo o femeie care se scaldă și care era foarte frumoasă la chip. 3. David a întrebat cine este femeia aceasta, și i-au spus: "Este Bat-Șeba, fata lui Eliam, nevasta lui Urie, Hetitul." 4. Și David a trimis niște oameni s-o aducă. Ea a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85050_a_85837]
-
este adevărată, că le spun o poveste ireală, precum sunt cele cu fețifrumoși, Ilene-cosânzene, zmei și harapi-albi. Mă Întristez și mi-e teamă că majoritatea copiilor de astăzi,/ Într-o zi, vor muri asfixiați de realitatea crudă În care se scaldă, și mă Întreb: cine este oare de vină?” Poate de aceea am rămas ancorată cu sufletul În tinerețe- chiar dacă m-am Înțelepțit la umbra anilor- acest lucru m-a făcut să mă simt ca o primăvară, anotimpul În care m-
Pete de culoare by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91516_a_107356]