6,881 matches
-
că asta a fost ultima dată. Ea își trage ușor mâna de sub brațul lui, tace multă vreme uitîndu-se într-o parte, iar apoi spune, cu o expresie indescifrabilă: "Faci cum vrei." Merge lângă el până în stația de autobuz și rămân tăcuți, privind fulgii care coboară ușor pe pavajul alb. Când mașina roșie sosește, Vali spune un "la revedere" scurt și peste câteva secunde Nana îl vede așezîndu-se pe un scaun: o umbră verzuie străbătând prin geamul înghețat al autobuzului. Vali, de-
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
romane polițiste, de ce nici o femeie din câte stau sus nu coboară niciodată să ne spioneze. Îmi venea să fug chiar atunci din casă, căci nimic nu-mi repugnă mai profund decât un complot matrimonial. Plecai ochii în jos și mâncai tăcut. Eram numai noi trei: Maitreyi, d-na Sen și cu mine. Inginerul cina la prieteni. Maitreyi vorbi tot timpul cât a durat masa. De altfel, observasem de mult că nu tace decât când e de față tatăl sau vreun bărbat
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
precis toate atitudinile cerute de noua situație? Mă simt străin în casa aceasta, unde am cunoscut cea mai sinceră și cea mai indiană afecțiune. Deodată, totul a înghețat în jurul meu, și spontaneitatea mi-a dispărut. La masă sunt posac și tăcut, în odaia mea mă simt aproape bolnav. E drept, la răstimpuri am accese de bucurie, panică și dansez fredonând (lucru care. mi se întîmplă atât de rar)." "De ieri, relațiile mele cu Maitreyi și familia s-au restabilit pe vechiul
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
căuta ochii, și eu nu mi-i feream. Mă minunau privirile ei drepte, scrutătoare, încercînd parcă să pătrundă în adevăratul meu suflet; fața căpătase o concentrare ciudată, cu un zâmbet batjocoritor înverșunîndu-i buzele înroșite, ca totdeauna, de pan. Mă servea tăcută, politicoasă, și apoi se așeza iarăși cu coatele pe masă și mă privea. Se întreba, poate, cum am izbutit s-o înșel atâta vreme, cum am păcălit-o cu puritatea și respectul meu. Ghiceam în prezența ei ostilă și ironică
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
nu înțelegeam ce poale însemna aceasta, dar era o frază care suna frumos, și i-am spus-o; mai ales că, surprinzător pentru sinceritatea mea de cele mai multe ori stupidă, în seara aceea jucasem chiar puțin teatru), Jenia a rămas tristă, tăcută, cu o lacrimă la colțul genelor. Am întrebat-o, într-o doară, de ce plânge. N-a răspuns. M-am apropiat de ea, i-am luat mlinile, am întrebat-o din nou, i-am strâns brațul. Tăcea întruna. Și atunci mi-
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
spuse Orlando. Ascultă, că e interesant. - Nu vă speriați de cuvinte, continuă Adrian. Nu orice revelație trebuie să semene cu revelațiile pe care le cunoaștem din cele două Testamente. Revelația adresată unui poet, bunăoară, poate rămâne pentru toți ceilalți incomprehensibilă. Tăcuți, chelnerii se apropiau de fiecare cu o altă sticlă și le umpleau paharele. Il Comandante părea gata pentru un toast, dar Orlando îl privise scurt, și atunci se mulțumi să spună: - Salute! - Salute! repetară fetele. - Nu știu ce e, spuse Adrian, dar
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
o să plecăm... Cu mare grijă, parcă i-ar fi fost teamă că s-ar putea prăbuși, strîngîndu-i brațul foarte aproape de ea, îl conduse către ușă. - Și tot eu am să merg înaintea ta, adăugă în șoaptă, zâmbind. Adrian o urmase tăcut. Dar după câțiva pași se opri brusc și, întinzînd mâna, i-o trecu blând pe obraji, ștergîndu-i lacrimile. Atunci dădu cu ochii de măștile care-i priveau, împietrite, de la mese, de la estradă. - Ce se întîmplă cu ei? întrebă tulburat. De
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
precipitat Adrian. L-am văzut! Mai mult decât atât... - Nu trebuia să te uiți înapoi, îl întrerupse Leana. Adrian să nu te uiți niciodată înapoi. Că dacă te mai uiți o dată înapoi, ne pierdem. Ne pierdem pentru totdeauna... Înaintau amândoi tăcuți, îndreptîndu-se spre rotonda cu oglinzi. - Acum îmi aduc foarte bine aminte, începu deodată Adrian. Avea o voce clară, distinsă, curtenitoare... - Așa ne plimbam amândoi, îl întrerupse Leana, așa călcam, tot ca acum, pe covoare groase, într-un hotel ca acesta
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
Nu-i auzea vorbind, și totuși știa că vorbesc, pentru că înțelegea ce-și spun între ei. Cerul rămăsese tot atât de turbure, dar era destulă lumină, și oriunde privea, înainte, la stânga sau la dreapta lui, în urmă, descoperea alte grupuri răsfirate, înaintînd tăcut, cu același pas măsurat și totuși, i se părea, neînțeles de repede. Se opri de mai multe ori să privească în urmă. Cât putu pătrunde cu ochii, câmpia părea a fi aceeași, întinzîndu-se nesfârșită sub cerul aburit și turbure, cu
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
auzit strigat de locotenent. Se opri, întoarse capul și dădu cu ochii de el. - Am ajuns, domnule locotenent, îi spuse apropiindu-se. Am ajuns la timp. Dar unde e podul? întrebă. Locotenentul zâmbi și întinse brațul. Fluviul curgea lin maiestuos, tăcut, la câteva sute de metri în fața lor. Nu i se zărea celalt mal, căci ploaia continua să cadă măruntă, țesând parcă o perdea de negură, pe care lumina incertă, palidă, în care se ghiceau deja zorile, nu izbutea s-o
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
locotenent? V-am mai întrebat o dată, și nu mi-ați răspuns. Ce se întîmplă după ce ajungem acasă? Ar fi îngrozitor să nu ne putem odihni niciodată... Cobora alături de locotenent, și când ajunse foarte aproape, își dădu seama că mulțimea aceea tăcută, ale cărei convorbiri le auzea totuși, convoaiele acelea care i se păruseră că așteaptă semnalul de plecare se mișcau deja, înaintau, și încă destul de repede, pe deasupra fluviului, ca și cum ar fi trecut pe un pod nevăzut. Ajunsese acum chiar pe marginea
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
Deși, pe de altă parte, adăugă după o nouă pauză, am auzit că în unele orașe de provincie se vând la bursa neagră... Cu mare atenție, au pipăit amândoi banca, să vadă dacă e bine uscată, apoi s-au așezat, tăcuți. - E curios, e cât se poate de curios, șopti Pantelimon mai mult pentru sine. Ezită o clipă, apoi continuă cu un glas ferm. - Vreau să spun, curios tip de complot... Să reproducă numere întregi din Scânteia, având totuși grijă să
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
Cum se face că... Se întrerupse și începu să se joace cu degetele pe birou. Apoi apăsă pe butonul din stânga telefonului, și când ușa se deschise, spuse fără să întoarcă capul. - Adu-mi ultimul dosar cu rezultatele serviciilor speciale. Aștepta tăcut, continuând să-și miște degetele într-un ritm curios, ca și cum le-ar fi mișcat când pe claviatura unui clavecin, când pe o tobă. - Ultimul dosar pare tot atât de nul ca și cel de săptămâna trecută, șopti după ce răsfoi primele pagini. S-
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
împlinise încă șaptesprezece ani, îl intimida. Parcă devenise deodată un alt om. Îngenunchease lângă pat, cu ochii deschiși, dar parcă nu vedea pe nimeni. Se ridica la răstimpuri și se ducea în salon, se plimba de la un capăt la altul, tăcut, palid, cu figura împietrită. Când, câteva zile după înmormîntare, s-a dus la el în cameră și l-a întrebat, Ieronim s-a făcut deodată palid. - Iartă-mă, Oncle Vania, i-am jurat că voi face așa cum mi-a cerut
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
Lidia, suntem prietenii tăi. Tu știi că între noi nu încap secrete. Ce se întâmplă? întreabă rugător Melinda. -Ia mai lăsați-mă în pace, răspunde amenințător, cu o voce de nerecunoscut, Lidia. În discuție intervine și Maria care a stat tăcută deoparte și o privea atentă pe Lidia: -Ce s-a întâmplat cu tine? Înțeleg că dintr-un motiv oarecare nu ți-a mai păsat de tine, dar frații tăi cu ce ți-au greșit, de nu mai vrei să-i
PRIETENII. In: Fii conştient, drogurile îţi opresc zborul! by Sârbu Viviana, Ciuruşchin Miodrag () [Corola-publishinghouse/Science/1132_a_2014]
-
înainte și după pasul său prin lume. Dar, cât timp viețuiește întru corporalitate este împresurat de o altă imensitate copleșitoare: conglomeratul de materie și energie din care doar o picătură azurie îl adăpostește ca lume a efervescențelor sale. Acest imperiu tăcut, neatins de spectrul uman, ateul îl postulează ca o extensie enigmatică. Desigur, o fărâmă din natura nesfârșită este cucerită, adaptată și prelucrată de om fiind așezată în dinamica istorică ca sursă de progres și emancipare evolutivă. Dar, în acest sens
Transcendența activă by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
Și nici cerul nu-și arăta intenția de a mă pedepsi : zi după zi trecea, monotonă, și pământul nu se grăbea să mă înghită - pe mine, teribilul Don Juan !... în ultimele minute dinainte să plece, Marie-Liliane a devenit tot mai tăcută. După plecarea ei, i-am făcut Sophiei reproșul ce i-l pregătisem (perfide legături ale căsniciei !) : că, știindu-se cul pabilă de întârziere, s-a întors acasă cu o amică. Meschină viclenie, făcută doar pentru a înțelege rostul acestei vizite
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
în timp; 2. situația de sub-recompensare generează insatisfacție și este de așteptat ca angajatul să intervină pentru eliminarea tensiunii, prin degradarea conduitei de muncă. Cele mai frecvente conduite "corective" sunt: * diminuarea efortului, care atrage după sine scăderea randamentului muncii; * majorarea tăcută a altor categorii de recompense la care salariatul respectiv are acces (furtul); * absenteismul, fugitul, mai mult sau mai puțin subtil, de muncă; * distribuirea către alți colegi a unor părți din propria sarcină; * proteste mai mult sau mai puțin voalate în legătură cu
Motivația. Teorii și practici by Carmen Buzea [Corola-publishinghouse/Science/1014_a_2522]
-
jos, pe gheața terenului de hochei, se văd niște purici care se distrează ciomăgindu-se prietenește, În timp ce un grup de băieți blonzi, tunși perie, cu jachete de piele și cămăși albe și pantofi negri, cu boturi cu plăcuțe metalice, privesc tăcuți și serioși de undeva din sală. Îți vine să le strigi: Hei, Bros boys, sîntem popoare prietene, nu vreți să schimbăm adrese și să Începem o corespondență pe tema formării omului nou? Dar ei fie nu Înțeleg engleza ta, fie
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
povestea cu CI-stul. Aș vrea să scot din mine acel episod stupid, care se depune undeva În sedimentele capului, se face din ce În ce mai mic, un putregai - un transplant nedorit, CĂCATUL. Îmi dau seama că nu e momentul, Îl urmăresc cum fumează tăcut, obosit și preocupat. Ce-ar Înțelege el din toată povestea? Fără toate detaliile, fără tensiunea sinistră, fără surpriza de a mă auzi strigat, fără... fără detalii pur și simplu? Ce-ar avea de zis? Apoi simt cum un sîmbure congelat
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
șase trenuri), așa că n-are ce face cu o permisie de trei zile. Astfel că e condamnat să mă asculte pe mine cum le Înfloresc. — Ehe, tinerețe coaie crețe, Îl aud spunînd, În timp ce ochii Îi pîlpîie visători. O vreme, fumăm tăcuți, privind stelele. Apoi Csabi spune: — Mi se pare mie sau puți a căcat? Mutarea iubite prinț, știi tu Pe 5 decembrie Îmi vine ordinul de mutare. Din senin. Primesc În baterie un telefon de la Comandament și un maior mă cheamă
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
Bărăgan. Așa că fă bine și tunde-mă cu grijă. SÎnt atît de crispat de frică, ceilalți veterani din pavilion s-au adunat și comentează, Încît clămpănesc cu foarfeca aiurea mai mult prin aer decît prin părul lui. Spre final devine tăcut, iar cînd termin se admiră Într-o oglindă și se declară mulțumit. — Ooo, pleacă veteranu’ acasă? țipă unul. Să-l prinzi pe văr-tu cum o călărește pe gagică-ta. Vorbește rar și greoi, replica nu e a lui, a
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
de la ieșirea principală din oraș, se vede un soare roșietic scăldînd cîmpul ud și negru și șoseaua fantomatică mărginită de grămezi de zăpadă apoasă, la primele ore ale dimineții de 1 ianuarie, și eu stînd copleșit În mașina tatălui meu tăcut. Copleșit? Asta se vede? Da, copleșit. Regrete, durere. Cu sufletul prins Într-un clește. Se vede asta, se vede În viitor cleștele de pe culmea acestui munte numit Aventură? De fapt, nu. Nu se vede. Mă lași? De unde atîția clești de
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
schimb foarte vocal de mesaje: tun Încărcat, țintă prinsă, este coincidență, tun - foc. — E clar? Întreabă caporalul Cerbu, care-și compensează statura nefericită cocoțîndu-se pe malul de pămînt care ascunde tunul și privind cu o superioritate comică ceata de vlăjgani tăcuți, din care i se Întorc priviri sticlind de nerăbdare. Ce ar putea să nu fie clar? Taci din gură și mai fă o țintă, Începe distracția. SÎnt soldat servant 3. SÎnt un soldat care, pe lîngă faptul că este făcut
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
Pe poteca ce merge Înainte, drept, pe lîngă calea ferată, pînă cînd se transformă Într-un fir care tremură ca o halucinație În soarele de mai. Undeva pe firul potecii tremură altă halucinație: cîinele cafeniu cu ochi bicolori, urmărindu-ne tăcut cum ne consumăm tinerețea, de pe un mal Înalt de pămînt, Îmbrăcat În maci și romaniță. — Ai Înțeles? Tu ce credeai, că-l faci pe colonel cu hîrtia aia și o pungă de cafea? Uaaa! Eu Îl ung la fiecare două-trei
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]