5,010 matches
-
ar crede că avem de gând s-o ucidem. ― Dar ea unde e? ― Asistenta a zis că va coborî într-un minut. ― Doamne. Îți poți imagina cât de mulți bani face? Uită-te la locul ăsta! Ben se holbează cu uimire prin jurul clădirii, privește la vila imensă în stil mexican, așezată sus pe dealurile de deasupra Santei Monica. ― Ăsta e Bârlogul? spune Ben râzând, pentru că-și imaginase o încăpere micuță și tihnită, cam ca o librărie, total opusă de camera albă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
mine și-mi spune încet: ― De unde știi tu cum mă cheamă? ― Ben! izbucnesc eu în râs. Eu sunt, fraierule. Jemima Jones. În timp ce mă uit să văd cum ce efect are asta asupra lui, văd pe chipui lui confuzia înlocuită de uimire asbolută, și-mi place la nebunie, savurez fiecare clipă. Ben încearcă să vorbească, dar nu-i iese nici un cuvânt. Doar mă privește, și eu îmi dau seama cum i se limpezește totul. Vreau să zic, că nu mai sunt grasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
de el. Vreau să stau aici mereu, și mereu, și mereu. Dar acest mereu durează doar vreun minut și ceva, pentru că apoi, fără mă trag înapoi împotriva voinței mele și mă așez. ― Cum...? începe Ben, uitându-se la mine cu uimire. Vreau să zic, când? întreabă el, fără să-și poată lua ochii de la mine. E... Râd. ― Cum de arăt așa? Ben dă din cap. ― S-a întâmplat după ce ai plecat. Am slăbit, și Geraldine m-a refăcut, cum ar spune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
de cuțite și de furculițe. Christy era unul dintre ei. Ceea ce m-a surprins. Fiindcă în capul meu continua să-l umilească pe Luke. —E vremea ceaiului, a urlat fericit Eamonn cel gras. Ce naiba? Ce Dumnezeu? Ce dracu’ făceau? Spre uimirea mea, pacienții așezau masa! Eu crezusem că zornăie tacâmurile ca să anunțe personalul de la bucătărie că așteptau ceaiul. Dar nu! zornăitul tacâmurilor fusese preludiul așezării mesei. Pacienții și-au văzut mai departe de treabă aducând căni cu lapte și felii de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
Evident, nu sunt la fel de folositoare ca alea în erecție totală, dar par așa de grase, de umflate și de pline de viață și niciodată nu știi ce-o să facă în continuare. Ei, sigur, tu faci, dar cu toate astea... Spre uimirea mea, vaginul meu se trezise și el la viață. Și nu numai că se trezise, dar își cerea și micul dejun. Nu puteam să-l văd pe Luke, dar puteam să-i simt mirosul. Un miros de țigări și pastă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
atât de sensibilă la fiecare atingere a lui! Era ca și cum mi-ar fi fost îndepărtat primul strat de piele. Nimic altceva, în afara dorinței sexuale, nu mă putea face să mă simt ca și cum în ultima oră mă exfoliasem în draci! Spre uimirea mea, nu mă simțeam grasă și hidoasă, așa cum mi se întâmpla de obicei când eram în pat cu un bărbat. Eu eram cea care deținea balanța puterii, fiindcă știam că Luke murea după mine. îi simțeam penisul în erecție. Aproape
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
proasto, nu azi noapte! în timp ce mă pregăteam de plecare, Luke mi-a cerut numărul de telefon. Fără să scot o vorbă, am rupt o pagină din agendă, mi-am scris cu grijă numărul de telefon pe ea, după care, spre uimirea lui, am mototolit-o și am aruncat-o la coș. —Așa, am spus cu un zâmbet sclipitor, asta ca să nu te mai obosești tu. Luke era în pat, rezemat cu spatele de perete. Mișto piept, mă gândeam vag. Pentru un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
voia să lase să se subînțeleagă...! Că John Joe era...? —Poponar. —Sau „homosexual“. E un termen cu care se poate să fii mai familiarizat, a spus ea însuflețită. Fața lui John Joe se înnegrise. Dar privindu-i gura căscată de uimire, am descoperit că pe chipul lui nu apăruse nici o urmă din furie. î„Pe cine faci tu fetiță? Doar fiindcă ești o soră codoașă și bătrână, care n-a văzut niciodată un bărbat dezbrăcat...“ etc. etc.) Mai mult decât orice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
brațe, Brigit s-a schimbat la față de-ai fi zis că-i un cadavru. —Salut, Brigit, a salutat-o aparent serios Luke. Te-a lovit damblaua de căldură? Brigit se holba la el cu niște ochi goi, măriți de uimire. —Luke, a bolborosit, tu ai sunat...? — Mă tem că da. Ce s-a întâmplat? Cubanezul a luat-o iar prin ȘANȚ? Brigit i-a confirmat pe mutește. Nu-i mai bine să-l lași baltă și să ieși cu un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
aflu detalii despre Chris, despre trecutul lui și-mi doream să fi făcut parte din același grup ca să pot afla mai multe despre el. Dar niciodată, înainte de momentul ăsta, n-avusesem curajul să-l întreb ceva cu atâta tupeu. Spre uimirea mea, o umbră dureroasă a trecut peste chipul lui Chris. Era ca o pală de vânt răvășind un lan de porumb. Așa de tare mă obișnuisem să cred că omul ăsta deținea mereu controlul și că le știa pe toate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
și a arborat o figură atât de umilă, încât era limpede că era un truc. Probabil că repetase totul cu Luke în avion. —Acum ești mulțumită? am zis eu rânjind, plină de amărăciune. — Nu, s-a văitat ea și, spre uimirea mea, a izbucnit în lacrimi. De ce plânge? Ăsta e dreptul meu! Josephine a spus cu multă blândețe: — Poți să spui grupului de ce ești așa de supărată? N-am vrut să fac asta, s-a smiorcăit ea. Nu vreau să fiu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
ajunsese pe marginea scaunului. Pistruii aproape că-i săreau de pe față. Misty își pierduse controlul: țipase. Dintr-odată, a realizat ce spusese, s-a oprit brusc, s-a înșurubat în scaun și a lăsat capul în piept. Eram paralizată de uimire. Același lucru îl vedeam și pe chipurile celorlalți. Cu excepția lui Josephine. Se așteptase la episodul ăsta. —Misty, a zis ea cu blândețe, mă întrebam când o să ne spui. Cât a mai durat ședința, nimeni nu mi-a mai acordat nici un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
îmi pare rău, și-a cerut scuze Nola după ce toată lumea se așezase. Știu că unii dintre voi mi-au mai auzit povestea, dar femeia care trebuia să vină astă-seară a avut o cădere marți și a murit. Am paralizat de uimire și m-am uitat repede împrejur în căutarea unei consolări. Neil m-a privit îngrijorat. —Ești bine? m-a întrebat el. Am fost surprinsă să descopăr că nu mai părea furios. Și nu numai atât: nici eu nu-l mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
reușisem. N-am fost capabilă, mi-am dat seama, simțind că la sentimentul de teamă se adăuga și unul de spaimă. Când începeam să iau droguri, nu mă mai săturam. Certuri și mai mari au izbucnit în jur fiindcă, spre uimirea lui Vincent, Stalin știa răspunsurile la toate întrebările de la Urmărire fără importanță. —Cum se poate? se lamenta Vincent fără încetare. Cum se poate? —Habar n-am, a spus Stalin ridicând din umeri. Am citit ziarele. — Dar..., a zis Vincent deznădăjduit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
a izbucnit în plâns în același timp. —Curvă ce ești, a țipat. N-ai nici un pic de rușine? Și el, bărbat însurat! Și cu ăia trei copii cum rămâne? Presupun că nici nu te-ai gândit la ei. Probabil că uimirea mi se citea limpede pe chip, fiindcă mama a început să țipe. Nici măcar n-ai știut, așa-i? Păi, cât de idioată poți să fii? Ești o proastă egoistă care niciodată nu face nimic bun! Fața mamei devenise de un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
-te, a spus Nola chiar în secunda în care îmi dădeam seama că tocmai mă iertasem. N-a fost vina ta că te-a respins. Și dacă tot ești la capitolul ăsta, iartă-l și pe el. Spre marea mea uimire, am simțit că toată furia legată de Chris și toată durerea pe care mi-o pricinuise se evaporaseră. Totul se schimbase. Acum îl vedeam pe Chris ca pe un biet idiot, care nu era în stare să facă față situației
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
în fața copiilor flămânzi. Fiindcă tot eram la legiferările pe luna iunie a înțelepților noștri conducători am urmărit să văd cu ce s-au mai gândit ei să umple golul din vistierie. Da ce am văzut m-a lăsat mut de uimire. Hei, vă rog ciupiți-mă careva, ca să-mi revin! Cât timp pixul guvernanților lucrau cu spor la legi de tăiere, pe ușa de din dos a apărut pe șest Ordonanța de urgență nr. 53/2010 care s-a aprobat în
Amintiri din sufragerie by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83874_a_85199]
-
începea să aibă îndoieli. Văzuse cu ochii lui arătarea cețoasă scurgându-se din măruntaiele muntelui, îi simțise răsuflarea înghețată și răutatea nemărginită. Mai era și felul în care se ținuseră pe urmele ei. Alunecarea aceea pe deasupra pământului îl umplea de uimire. Însă, cel mai mult, îl contraria toiagul lui Calistrat. Deși bătrânul nu vorbise de loc despre el până atunci, își dădea seama că este un obiect foarte important. Îi protejase de ceață și observase că moșul nu se despărțea de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
într-o minge de foc. Urmaseră apoi alte două rachete, plecate din același loc, care loviseră celelalte camioane din convoi. Șoferul lui Mihailovici oprise mașina frânând violent. Își privea înspăimântat șeful, așteptând de la acesta noi ordine. Mihailovici rămăsese încremenit de uimire. Chiar dacă bănuise iminența unui atac, nu se așteptase ca acesta să fie atât de violent și nimicitor. Dacă inamicii săi voiseră să-i transmită un mesaj, reușiseră cu prisosință. Îi era foarte clar, nu mai avea ce căuta acolo. Întoarce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
Abia după o bună bucată de vreme se hotărâse să își numere pașii. Nici el nu știa de ce nu o făcuse mai devreme dar, de acum nu mai importanță. Dimensiunea platoului aflat pe vârful muntelui continua să îl umple de uimire, era uriaș și nu înțelegea de ce îl făcuseră oamenii aceia. Se afla în fața unei porțiuni foarte înguste, fâșia de pământ rămasă între gard și prăpastie nu era mai lată de două palme și se întindea tot așa în fața lui. Prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
preț de o clipă după care se retrase cu o viteză incredibilă și vâlva dispăru din dreptul său. Din nu se știe ce motiv, nu voia să intre acolo. Se repezise la mașina în care stătea Boris, umplându-l de uimire pe acesta și înfricoșându-l, totodată. Inspectorul respiră ușurat, nevenindu-i să-și creadă ochilor. Pentru moment, scăpase de atacul iminent. Nu știa ce să facă acum, se părea că bestia nu va intra peste el. Poate că ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
înghițitură de apă și, când vru să soarbă cu nesaț apa limpede de izvor, o adiere molatică îl învălui, făcândul să dea drumul vasului, care alunecă pe iarba îngălbenită. Arunci bunătate de apă și eu mor de sete! spuse cu uimire o femeie înaltă, urâtă, îmbrăcată într-o haină verde, din mușchi, acoperită cu o coroană hidoasă, din ramuri de brad, pe care erau aranjate câteva ferigi. Îndură-te, mătușă, că sunt și eu un biet bătrân neștiutor. Eu sunt Crăiasa
Chemarea străbunilor by Dumitru Hriscu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/555_a_735]
-
auzit întâmplător, fie din manualele școlare, fie din bibliografii ce se consultau doar cu permis special, fie din procese publice trâmbițate cu persuasiune și ură de clasă. Dar din noianul informațiilor, cu grijă și ochi de specialist selectate, aflăm cu uimire și satisfacție totodată despre existența unei numeroase elite românești existentă între anii 1877 și 1946, trecută apoi prin sabia nemiloasă a proletariatului care a decapitat-o și la propriu și la figurat. Poporul român nu a fost compus numai din
Constantin Huşanu by Reflecţii la reflecţii. Pe portativul anilor () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91645_a_93047]
-
și fidelă redare a apariției și evoluției viețuitoarelor care au populat cândva zona. Se pot „citi” astfel interesante pagini din istoria apariției vieții pe planeta noastră, mai întâi în mediul acvatic, apoi pe uscat și în aer. Fac deliciul și uimirea vizitatorilor dinozaurii, diferite specii de reptile, primele păsări, uriașele mamifere preistorice, unele mari cât niște clădiri din zilele noastre. De asemenea, este reprodusă evoluția omului, de la apariție și până în anul 3500 înainte de Hristos. Este condensată în acest parc întreaga
Tainele istoriei: mirajul legendelor by Vasile Filip () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91790_a_92330]
-
a cântat tot timpul. După ce am scos plăcinta rumenită afară, ea a zburat. - Ce părere ai, Mihai? l-am Întrebat pe soțul meu. El, care Își făcea rar semnul crucii și nu știa să spună rugăciuni, a rămas Înmărmurit de uimire. - Asta a fost Într-adevăr o minune! a exclamat. Când unchiul Zaharia s-a Întors acasă de la biserică ne-a povestit de ce a Întârziat; Începuse slujba și nu a vrut să-l deranjeze pe preot, a trebuit să-l aștepte
Pete de culoare by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91516_a_107356]